Podcastingul are o problemă reală de PR. Gândește-te la primele cuvinte care îți vin în minte când te gândești la acest format. Probabil ești între „energii feminine”, „crypto bros” și două celebrități la o masă cu un microfon, cum altfel decât în format video, încărcat și ascultat pe YouTube. La originile lui din Statele Unite, podcastul e chiar opusul acestui format: o creație audio, independentă, cu sprijin din partea radioului și o colaborare strânsă cu media & creatori independenți șamd. Documentarele audio aduc ceva unic în rutina de zi cu zi. Nivelul de imersiune, de intimitate și creativitate pe care le poți explora printr-un proiect exclusiv audio pot avea un impact real. Pot da jos un văl superficial.
Faptul că podcastingul a prins într-un mod foarte specific în România, cu video, celebrități cu buget și pseudo-antreprenori spune multe despre obiceiurile noastre de consum media.
Au fost și continuă să existe podcasturi românești de focus pe experiența audio, construite dintr-un unghi jurnalistic, narativ și investigativ: ascultă, de exemplu, Obiceiul Pământului, Americanii, Cel mai bun film prost. Ele sunt însă o nișă, care nu ajunge la majoritatea publicului, deși subiectele lor sunt extrem de importante pentru societatea românească.
Sunt producător, marketer și strategist de podcasting și sunt aici să-ți spun că mediul podcastului înseamnă mult mai mult decât ne oferă producțiile mainstream de azi.
Scriu aceste rânduri din perspectiva unei persoane care lucrează de ani de zile în industria de podcasting din SUA și cea a unei românce întoarse acasă, care redescoperă contextul de media local și european cu o privire nouă (mai multe despre asta, în newsletter-ul meu, Eurowaves). Sunt în căutarea unor răspunsuri pentru câteva întrebări: De ce suntem aici? De ce formatele exclusiv audio, care se deosebesc prin intimitatea lor și designul sonor, nu reușesc să ajungă în mainstream? De ce ne-am blocat?
Acest articol este prima incursiune, în sensul adevărat al cuvântului, în podcastingul românesc: istoria lui, obiceiurile de consum media din România, experiențele împărtășite ale unor membri fondatori ai industriei, provocări și oportunități.
Nucleul care a lansat podcastingul în România
Primele proiecte de podcasting din România nu au fost nici cele găzduite de crypto bros care pretind că vând secretul îmbogățirii rapide, nici de energii feminine despre cum locul femeii este acasă și nici de celebrități cu bugete considerabile. Au fost proiecte audio independente: în 2006, Dragoș Novac cu podio, un podcast despre internet și social media, iar apoi în 2015, podcastul ICR, care aborda actualitatea și viața culturală a României, și Pește Prăjit, despre poker, sponsorizat de Pokerstars.
Câțiva ani mai târziu, în 2017, o să găsim unul dintre primele podcasturi ce a luat amploare: Pe Bune, de la Decât o Revistă (DoR). Un podcast în care fiecare episod spunea „povestea de viață a unui om creativ, cu toate problemele, momentele de îndoială, fricile și bucuriile pe care le trăiești atunci când faci ceva în care crezi”. A fost un podcast exclusiv audio, creat de Andreea Vrabie, care s-a finalizat cu 100 de episoade, ultimul fiind publicat în 2021. A fost produs cu o echipă de cinci oameni și susținut de o bancă, iar printre invitați s-au numărat Melania Medeleanu, Dragoș Nichifor (Grasu XXL) și Mihaela Noroc. Mai multe despre implicarea brandurilor în industrie, discutăm mai târziu.
DoR a continuat cu un catalog generos de proiecte audio, cum ar fi Satul Mădălinei (2017), despre sărăcie și costurile altruismului, mame (2018), despre maternitate, care și-a mutat recent casa la Scena9, Răzleții (2018), despre încercările noastre de a ne găsi calea, Obiceiul Pământului (2022), despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și, din toamna 2025, Prea Sărac, o serie audio despre cum trăim cu prea puțin.
Ana-Maria Ciobanu, jurnalistă și producătoare audio, a fost vocea și din spatele realizării majorității dintre aceste podcasturi.
Povestește că s-a îndrăgostit de podcasting în 2008, la un curs de jurnalism narativ ținut de Cristian Lupșa, editor fondator DoR, la Centrul pentru Jurnalism Independent. Acolo, el le-a vorbit despre podcastul This American Life, care a și fost primul podcast pe care Ana l-a ascultat. „M-a uimit complet că puteai să folosești doar audio și să recreezi o lume întreagă și să se simtă ca și cum ești acolo", își amintește jurnalista.
Primul podcast la care a lucrat, Satul Mădălinei, a luat naștere când Ana lucra la Un sat pentru Mădălina, un reportaj despre o mamă foarte tânără care trăia în precaritate. În timpul documentării, a înregistrat pe ascuns, cu telefonul, o scenă dintr-o secție de poliție unde Mădălina fusese umilită. Deși nu a folosit fragmentul audio în materialul final, în momentul acela a realizat impactul pe care sunetul îl poate avea în expunerea problemelor sistemice, dacă este folosit ca mijloc narativ: „E o mare diferență să-i auzi pe oameni”, spune Ana. „Să auzi tonul lor, scârba din vocea lor... Nu se compară cu nimic. O voce umană care îți spune o poveste, nu o voce de expert, nu una pedagogică, nu una care te ceartă.”
Așa a apărut seria de șase episoade, Satul Mădălinei. Ana a scris singură scenariile, cu ajutor de la Cristian Lupșa, pentru editare, și de la un prieten cu experiență în film, pentru mixaj. Impactul podcastului a fost considerabil. Deși publicul nu era familiar cu producțiile audio, mai ales în format narativ, Satul Mădălinei a ajuns la un număr considerabil de ascultători.
Următoarele proiecte audio au fost făcute cu echipe la fel de mici, dar cu aceeași misiune de a transmite mesaje puternice prin unicitatea pe care o aduce sunetul. Astăzi, Ana face parte din echipa Prea Sărac, un podcast despre precaritate și despre cum trăim cu puțin, dar spune că problemele podcastingului de acum nu sunt foarte diferite față de 2017: „Nu știm să creăm echipe de audio funcționale. Cred că eu nu am expertiza unui producător, pentru că eu n-am avut niciodată producător.”
Deși producția în sine a fost dintotdeauna în echipe mici și cu resurse modeste, succesul podcasturilor pe care Ana le-a produs sau la care a colaborat a fost imens. Prea Sărac, care a fost lansat pe 15 octombrie, avea deja 5.000 de urmăritori pe Instagram și 5.000 de vizualizări pe canalul de YouTube, la doar două zile de la lansare.
„Seria Prea Sărac există și datorită unui gest de solidaritate rar în presa românească”, spune echipa într-un comunicat de presă. „Recorder a ales să sprijine financiar producția, acoperind aproape o treime din costurile de producție de 35.000 de euro și oferind un vot de încredere colegilor de la Media DoR.”
Acest podcast despre sărăcie și precaritate te face să reflectezi asupra felului în care societatea judecă oamenii în funcție de cum arată, ale căror povești le asculți, în funcție de cum arată, cu ce se îmbracă, cum se prezintă. Lansarea primului episod a fost sărbătorită cu un eveniment de ascultare live, în București, cu echipa podcastului și prieteni din industrie, colegi cu varii ocupații de la societatea civilă la creatori de conținut. Recepția publică inițială a fost inclusiv una de critică, printre altele pentru faptul că ar lipsi o critică sistemică și pentru lipsa contextualizării că focusul podcastului e sărăcia relativă și nu cea extremă. Unicitatea acestui mediu sunt tocmai poveștile personale, iar experții care sunt introduși în Prea Sărac, de la sociologi la psihologi la experți în sindicate, vin cu nuanțe importante.
Dincolo de aceste critici, Prea Sărac deschide discuții importante în spațiul public despre ce înseamnă să trăiești cu puțin și tot ce vine la pachet cu asta: rușinea, izolarea, blamarea individuală în locul celei sistemice. Dovada este publicul larg la care a ajuns podcastul în doar o lună de la lansare, cu peste 38.000 ascultători doar pe YouTube.
Pentru ca podcasturile să ajungă la o audiență așa de consistentă, e nevoie de multe emailuri pentru a anunța lansările, de social media, organizarea de listening parties și promovare din om în om.
În podcastul mame, spre exemplu, în care Ana Maria Ciobanu documentează alături de Oana Sandu provocările maternității în România, episoadele atingeau peste 10.000 de ascultări dacă invitatele erau nume cunoscute, ca actrița Dana Rogoz, creatoarea de conținut Alice Cavaleru sau cântăreața Oana Matache. Episoadele cu nume necunoscute publicului larg erau ascultate de un public mai restrâns, de 2-3 mii de oameni.
Ana e încrezătoare în viitorul industriei de podcasting din România. Crede în faptul că nimic nu poate înlocui magia sunetului și că, deși trăim în economia atenției, obiceiurile consumatorilor sunt într-o schimbare semnificativă. „Cred că lucrurile astea ne ascut înapoi abilitățile pe care le-am pierdut consumând alte tipuri de lucruri și ne reamintesc cum povestim, cum ne exprimăm, cum e când n-ai un răspuns. Vreau să cred că, in the long run, în invazie de AI-generated content, o să căutăm voci umane și experiențe umane cât mai reale și nefabricate.”
O altă persoană îndrăgostită de audio, care a pus bazele podcastingului narativ în România, este Mara Mărăcinescu, creatoarea seriilor Sunt în casă cu răul (2017, amplificat de Scena9), Americanii (2018, co-creat cu Diana Meseșan și antropologa Claudia Câmpeanu pentru Scena9), Cel mai frumos joc (2019-2022) și Reconectat (2019-prezent). Cu un background în sunet din studiile la facultate, Mara a lucrat câțiva ani în televiziune în România, experiență prin care a dobândit o bază tehnică solidă în audio. Seriile narative au început din pasiunea ei pentru acest mediu. Au fost realizabile datorită finanțărilor culturale și unor echipe de alți oameni pasionați de podcasting, înainte ca România să cunoască cu adevărat sensul cuvântului. „Încercam să explicăm ce înseamnă [un podcast, n.r.], poți să asculți când alergi. Țin minte, era efectiv un video despre «Cum pot să ascult un podcast?». A fost foarte multă energie pe asta”, îmi povestește Mara.
Sunt în casă cu răul a fost unul dintre primele proiecte audio narative din România, co-produs independent alături de jurnalista Diana Meseșan, și aborda subiectul violenței în relațiile dintre adolescenți. Produs cu un buget extrem de redus, seria de două episoade a fost un proiect de suflet care a marcat dedicarea Marei pentru un format audio imersiv, bazat pe storytelling. A urmat Americanii, o serie audio despre primii imigranți români în Statele Unite, care a dus munca Marei și a echipei la un alt nivel, cu o perioadă extinsă de muncă de teren, în Transilvania. Podcastul a fost adaptat ca material de studiu pentru studenții la antropologie și sociologie.
Ultimele proiecte majore la care a colaborat Mara, Cel mai frumos joc (despre cultura fotbalului) și Reconectat (despre relația cu corpul nostru), au fost publicate concomitent cu deschiderea spațului cultural românesc către podcasturi video pe YouTube. Al doilea sezon din Cel mai frumos joc a fost lansat în 2019, când Mara a observat că majoritatea publicului era deja absorbit de video. Sezonul doi a avut de cinci ori mai puțini ascultători față de primul sezon din 2020. Atunci, s-a schimbat ceva pentru Mara. „Am intrat pe TikTok în 2022, crezând că [tema] cu fotbalul o să ajute, dar nu aveai fețe, nu te ajuta algoritmul.” De atunci, a continuat să creeze proiecte audio, dar cu un focus mult mai redus pe podcasturi narative, ci mai degrabă în colaborări cu instituții culturale, proiecte personale șamd.
Mara, care a fost printre cei care au conturat bazele podcastingului narativ din România, crede că o piedică pentru cultivarea acestui mediu sunt obiceiurile de consum ale publicului din România. În Franța, spre exemplu, cultura radioului nu se rezumă doar la muzică, ci include povești, documentare, jurnalism, care obișnuiesc publicul cu diversitatea mediului sonor. Apoi, cercul oamenilor care fac podcast narativ în România e foarte restrâns. „Suntem cinci oameni. Adică, știu pe toată lumea. Efectiv toți ne cunoaștem. E foarte mic. Deci nu-i problema doar că lumea nu ascultă. Problema este că efectiv nu ai cu cine”, spune Mara.
Comparativ cu podcasturile video, în general bazate doar pe interviuri, documentarele audio sunt narative, cu focus pe povești și producții de luni întregi pentru doar cateva episoade, au construcții complexe și necesită foarte multă documentare. Ascultând poveștile lor în căști cât faci o plimbare, cât speli vasele sau cât împăturești hainele te poate aduce mai aproape de discursul interior al acelor oameni, de trăirile lor. Dacă adaugi și o ambianță sonoră, o muzică tematică și efecte audio, ești total cuprins de poveste. Astfel de povești umane ne ajută să conștientizăm probleme sistemice și să eliminăm diferențele superficiale care ne despart de la a ne solidariza împotriva, spre exemplu, sărăciei sistemice din România.
Cu media independentă ca lider în acest tip de proiecte, publicul poate trece și peste neîncrederea în presa tradițională. Dar astfel de producții presupun multă muncă și eforturi mari. Mara povestește despre Sunt în casă cu răul ca un exemplu de astfel de provocare: „Durează foarte mult să-l faci. Nu poți să stai șase luni să documentezi ceva, să te duci să înregistrezi, să faci 40 de interviuri. Am fost patru persoane pe 2.000 de lei fiecare. Ne-a luat toată vara și toamna, în ideea în care toată lumea avea și alte chestii de făcut.”
Deși documentarele audio ale Marei au avut un impact puternic și au lăsat o amprentă reală asupra podcasterilor români care aspiră la astfel de proiecte, așa cum sunt și eu, acum mărturisește că nu mai găsește bucurie în asta. Din 2022, nu a mai produs o serie audio pentru că ultimele serii nu au atins volumul de public pe care îl meritau. „Nu aveam cu cine, nu m-a ascultat nimeni.”
Neavând un public clar pentru formatul narativ și nici o industrie reală de podcasting, Mara a rămas cu un gust amar după ultimele experiențe. Totusi, conversația noastră a fost plină de energie și sincron în pasiunea noastră pentru audio. Mara a făcut parte dintr-un nucleu care a pus bazele scenei de podcasting creativ din România. Ea însăși spune: „Eu și Ana, ceva nuclear. Sigur. Femei, gagici, efectiv. Nu ăștia mari pe care îi vezi.”
Un podcast are, deci, succes din start dacă e în format video?
Dincolo de aceste proiecte de pionierat, podcastingul a explodat în România odată cu formatul video: Mihai Morar, Damian Drăghici și multe alte celebrități au „intrat în joc”. Nu a fost loc de maturizare pentru proiectele audio. Mind Architect, un podcast despre sănătatea mintală, este unul dintre titlurile care au explodat în termeni de vizibilitate. Podcastul este găzduit de Paul Olteanu, coach, trainer și speaker. La bază, Paul este un om de comunicare. A fost Head of PR pentru Universitatea Româno-Americană și Head of Strategy and New Business pentru agenția Headvertising. Podcastul explorează tematici de la depresie, anxietate și burnout, la violență și abuz în relațiile de cuplu.
Fiind un podcast concentrat pe teme cu impact asupra sănătății și bunăstării mintale, echipa are o responsabilitate reală în a se asigura că publicul nu privește podcastul ca o soluție sau o resursă unică. Ca urmare, în 2021, echipa Mind Architect s-a regăsit în mijlocul unei controverse. Un grup de academicieni din Cluj a publicat o scrisoare ce pune la îndoială credibilitatea informațiilor din cadrul episoadelor. Ca răspuns, Paul Olteanu a subliniat faptul că misiunea Mind Architect este de a deschide conversații tabu în societatea românească, printr-un limbaj accesibil și digerabil. Acesta a subliniat și lipsa de colaborare dintre spațiul academic și cel public. De atunci, echipa a început și să direcționeze ascultătorii spre resursele menționate în timpul episoadelor. Pe lângă controverse, parcursul Mind Architect confirmă trendurile podcastingului din SUA, cea mai mare piață pentru acest format media: o schimbare de la focus pe povești, la producții centrate în jurul unei personalități. „Sunt două elemente aici care cred că sunt relevante pentru cum a crescut Mind. Unul este brandul personal al lui Paul [...]. A fost amplificat de faptul că Mind Architect a devenit destul de popular și i-a crescut și lui brandul personal, și tot așa s-au împletit”, povestește Luciana Baicea, din echipa podcastului.
Mind Architect a fost lansat în noiembrie 2019 ca un proiect exclusiv audio. Tranziția către formatul video pe YouTube a fost o decizie strategică, luată ulterior, pentru a face conținutul mai accesibil și pentru a putea adăuga elemente vizuale explicative. Creșterea podcastului a fost accelerată de pandemie, care a generat un boom în consumul de conținut digital, inclusiv dezvoltarea obiceiului de doom scrolling. Acum, Mind Architect are peste 200.000 de abonați pe YouTube.
„Aici a fost partea asta de randomness al universului. Că s-a suprapus cu începutul pandemiei și cu lockdown-ul. Când a fost chiar un boom [...] de podcasturi, de video, de chestii de consumat. Cred că a fost și un boom pentru piața asta de conținut [...] și cu siguranță a fost o rampă pentru Mind Architect”, spune Luciana.
Pentru ca un podcast să reziste și să ajungă la nivelul de vizibilitate pe care Mind Architect îl are, nu este doar nevoie de format video și de o personalitate la mijloc. Presupune mult mai mult decât atât, după cum povestește Luciana. Formatul este unul predictibil și structurat, dar cu suficient spațiu pentru a explora diverse subiecte și perspective. Asta ajută la loializarea unui public, dar și în producția propriu-zisă. Mind Architect funcționează pe un format de două sezoane pe an, fiecare cu câte 12 episoade, difuzate în intervalele februarie-iunie și septembrie-decembrie. Toate episoadele sezonului sunt înregistrate în avans, astfel încât echipa să aibă suficientă capacitate pentru promovare și elemente de comunitate, plus monetizare.
Strategia echipei de colaborare cu branduri se focusează pe parteneriate pe termen lung și încrederea brandurilor în faptul că podcastul livrează conținut valoros pentru România. Pe baza acestei încrederi, Mind Architect își păstrează independența editorială deplină, fără intervenții. Exclud total orice formă de publicitate integrată, cum sunt plasarea de produse sau recomandările directe.
Luciana subliniază că parteneriatele cu alte podcasturi (cum ar fi podcastul lui Mihai Morar) și parteneriate media cu conferințe și festivaluri au adus echipei oportunități pentru invitați speciali, cum ar fi Gabor Maté, dar și vizibilitate către potențiali noi ascultători. Luciana îi sfătuiește pe cei care își doresc să devină podcasteri să se concentreze, înainte de toate, pe calitatea conținutului: „Dincolo de a sta într-un studio de podcast și a vorbi despre lucruri, ce altceva poate să fie făcut? Cum altcumva putem să spunem poveștile astea? Ce anume, în pusul de căști pe urechi și ascultat, imaginând un om care urmează să aibă acces la conținutul meu, nu vede absolut nimic, [...] ce poate să aducă podcastul pe care îl fac eu de natură să imerseze ascultătorul audio cât mai bine?”
Ce a adus, deci, succesul Mind Architect? Un brand personal care stă la baza podcastului, predictibilitate în procesul de producție și în conținut pentru public, monetizare cu intenție și, la fel de important, colaborarea.
Elementul de colaborare este unul care lipsește, din păcate, pentru majoritatea podcasturilor din România. În Statele Unite, colaborarea între podcasturi prin recomandări reciproce și comunități de iubitori al formatului este elementul care face posibilă dezvoltarea industriei, mai departe de network-uri cu resurse financiare sau personalități precum Joe Rogan sau Alex Cooper (Call Her Daddy). Inclusiv în Europa, există evenimente fie locale (PodFest Berlin), fie europene (Radiodays Europe), sau cu deschidere internațională (The Podcast Show) care oferă oportunități industriei să se conecteze sau să se educe despre trenduri din industrie direct de la companii precum Apple Podcasts și Spotify. În Regatul Unit, spre exemplu, sunt numeroase premii prestigioase care celebrează industria, cum ar fi Audio Production Awards de la platforma Audio UK.
În România, premiile Superscrieri au introdus recent o categorie audio/podcasting, dar nu există nicio altă festivitate pentru acest domeniu specific. Singurele evenimente dedicate podcastingului sunt Orizont Sonor (prima ediție a fost în 2024), un festival de radio și artă sonoră, și Podfest (singura ediție în 2020), o conferință pentru podcasting. Nu există un newsletter despre podcasting sau care să ofere recomandări de podcast (cum este Podnews, cel mai popular la nivel internațional), nu există întâlniri regulate pentru podcasteri, sau echivalentul unui club de carte, dar pentru audio. Cum se poate dezvolta într-adevăr o industrie fără colaborare?
Cum arată cea mai mare piață de podcasting din lume și ce putem învăța de la ea
În Statele Unite, industria podcastingului a început cu mult înainte de România, în anii 2000. Proiectele erau independente, înregistrate și distribuite do it yourself din casele profesioniștilor din radio, de regulă, în căutarea unei independențe și autonomii. Pe măsură ce publicul a luat amploare, radioul s-a alăturat „trendului”. This American Life, o emisiune radio care aparține de Chicago Public Media (WBEZ), a luat forma unui podcast ce poate fi ascultat on demand. O emisiune deja celebră, americanii aveau deja cultura consumului de povești audio, fapt care doar s-a transferat spre acest sistem on demand.
Boomul de consum al conținutului digital s-a resimțit puternic și în cea mai mare piață de podcasting. Din 2020, sunt într-adevăr mai mulți ascultători de podcast, dar asta înseamnă că și mulți dintre ei trebuie „convinși” de valoarea proiectelor exclusiv audio. Studiile arată că, indiferent de alegerile lor, ascultătorii de podcasturi sunt extrem de loiali și au mare încredere în creatori și gazde. Sunt chiar predispuși să dezvolte relații parasociale. Asta face ca brandurile să investească considerabil în industrie, de la podcasturi cu un brand în frunte la sponsorizări pentru podcasteri independenți. Sounds Profitable este o platformă cu cercetare extensivă pe subiect. Alte modele de monetizare sunt evenimentele live, cum există de altfel și în România organizate de podcasturi precum Vorbește pe Bune cu Eli Neicut, și sprijinul ascultătorilor prin donații pe platforme de tipul Patreon.
Dezvoltarea industriei în Statele Unite poate părea „în floarea tinereții”. Și totuși, mulți podcasteri nu simt asta. După explozie, a venit o cădere. Peste 100 profesioniști din companii audio precum Wondery (Amazon) au rămas fără job. Corporațiile și personalități cu un discurs flagrant au dobândit o monopolizare asupra dezvoltării. Producători din lumea filmului s-au alăturat acestui „trend” și au lipit un model de business nesustenabil asupra podcasturilor, care a avut o lipsă totală de înțelegere a formatului și care a dus, în cele din urmă, la declinul dezvoltării.
Inclusiv podcasterii independenți, ghidați de audio creativ, care au avut oportunități de colaborare cu companii de media ce dispun de resurse, nu pot duce o viață sustenabilă. Ronald Young Jr., un podcaster cu nenumărate premii, vorbește ocazional despre cum premiile respective nu îi plătesc chiria. Companii de producție internaționale precum Studio Ochenta, focusate pe proiecte audio narative, multiculturale și multilingviste, sunt nevoite să închidă acest capitol. Cei într-adevăr pasionați de arta audio și care nu caută un interes de antreprenoriat în podcasting sunt lipsiți de speranță, așa cum este și Mara Mărăcinescu. Totuși, mulți dintre ei persistă și găsesc putere și reziliență în comunitate. În fiecare zi am privilegiul să lucrez cu ei și să îi susțin ba în producție, ba în creșterea audienței. Sunt podcasteri pasionați nu doar de format, dar și de valorile și mesajele pe care le susțin: de la solidaritate civică la rezistență împotriva problemelor sistemice. Într-un final, e un mediu care într-adevăr poate duce la o schimbare reală în lume.
Care e viitorul podcasturilor în România?
Podcasturile din România nu trebuie să dispară ca proiecte narative audio sau să fie disponibile și populare exclusiv în format video. Trebuie repoziționate. Este nevoie de mai mult sprijin pentru podcasteri și media independentă. Este nevoie de comunitate și colaborare. Publicul trebuie educat și privit nu dintr-o perspectivă americană sau europeană, ci având cultura românească de consum media în minte. Producțiile Recorder sunt un exemplu bun de media independentă care combină elemente audio și video în podcasturi. Elementul video în sine nu este o problemă. Industria va continua dezvoltarea multimedia în mod natural, însă este nevoie de gândire critică atunci când vine vorba de conținutul lor: energii bazate pe pseudoștiință, sfaturi despre crypto de la „experți” neacreditați etc. Fiind un format care denotă credibilitate, apare un risc ridicat de dezinformare.
E imposibil să ai succes în podcasting, orice ar însemna asta pentru tine, de la a-ți face vocea auzită, la a amplifica poveștile altora, la a crește un brand, făcând-o singur și fără a lua în considerare publicul căruia te adresezi. De la podcasturile narative ale Anei-Maria Ciobanu și ale Marei Mărăcinescu, până la Mind Architect, există un public pentru fiecare proiect. Pentru o rezonanță adevărată, trebuie considerate elemente pe deasupra podcastului în sine: o comunitate pentru creatori, dar și pentru ascultători, parteneriate și colaborări, structură și consecvență și un răspuns sincer, puternic, la întrebarea „de ce fac asta?”. Asta ne unește, fie că suntem documentariști audio, pasionați de radio, jurnaliști sau antreprenori cu o dorință pentru dialog. Sfârșitul anului 2025 chiar s-a bucurat de un număr mare de podcasturi noi: pe lângă Prea Sărac, au apărut și podcasturi precum Țeapă Țeapă Țeapă și SEISM (găzduit de Scena9).
Dacă ești fan podcasturi exclusiv audio, începe prin a recomanda unui prieten un podcast care i-ar plăcea: ca subiect, atmosferă, vibe. Învață-l să nu stea pe canapea ascultând, ci să fie în atmosfera potrivită pentru podcast: la o plimbare, spălând vasele sau în trafic.
Dezvoltarea industriei de podcasting depinde de fiecare dintre noi și de abilitatea de a trece peste sentimentul de competiție spre dorința de susținere reciprocă, pentru un scop comun.
