Nu mai încape îndoială - a venit primăvara și nimic nu ne poate ține în casă. Programul săptămânii ăsteia se potrivește numai bine, fiindcă e plin de evenimente la care putem da iama. Am făcut mai jos o selecție generoasă, cu filme documentare, teatru social, dezbateri și expoziții care ne deschid ochii, ateliere de arhitectură pentru nevăzători și redescoperiri ale unor scriitori de care am uitat prea repede și, desigur, o seară de jazz.

100+ super-documentare (dintre care trei adoptate de Scena9) de la Andra

Festivalul de film documentar One World, București, 16-26 martie (în program găsiți toate spațiile de proiecție & evenimente)

Merg la One World de la prima ediție, și-am văzut în fiecare an cum a crescut festivalul ăsta, până când, anul trecut, cele mai multe dintre sălile de proiecție erau arhipline. După mine, e unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat vieții culturale recente nu doar din București, ci și din tot felul de orașe, unde One World a organizat proiecții în școli sau în curțile oamenilor. Fiindcă e un festival curajos, concentrat pe film documentar pentru drepturile omului (ceea ce-nseamnă că-n fiecare an te pui la curent cu cele mai grave probleme și arzătoare teme), fiindcă are o selecție de filme brici și o mulțime de invitați ale căror povești destupă mintea. (Dintre cei cu care-am apucat să stau de vorbă, n-o să-i uit curând pe cei doi artiști din colectivul rus anarhist Voina, pe Caveh Zahedi, un regizor americano-iranian pentru care umorul e o armă, pe Ben Lewis, cu care-am vorbit acum 5 ani despre corporații tech & cunoaștere, sau pe Barbara Miller, de la care am aflat despre trei super-activiste din regimuri represive). În fine, ideea e să mergeți (și) anul ăsta la One World, a cărui temă de 2018 este Get Real, fiindcă în programul complet găsiți 100+ filme răvășitoare, focus Jonas Mekas & retrospectivă Kazuo Hara pe ecran de cinema (rarissim în Ro) + selecții de documentare vintage de la Sahia, dezbateri, expoziții și multe altele. 

Și fiindcă la Scena9  suntem groupies One World, din programul ediției cu numărul 11, am adoptat trei filme pe care vă așteptăm să le vedem și discutăm împreună:

Poeta (Germania, 2017, regia Stefanie Brockhaus, Andreas Wolff)

Proiecții: 17 martie, ora 13:00, Muzeul Național de Artă Contemporană, etaj 4; 18 martie, 13:30, CinemaPRO

Dacă te-ndoiești de faptul că arta poate avea putere reală, din aia care scurtcircuitează societatea și generează schimbări pe bune, atunci Poeta e fix filmul pe care trebuie să-l vezi. Fiindcă spune povestea lui Hissa Hilal, o poetă din Arabia Saudită, unde o femeie nu poate face literatură decât cu acordul familiei & al autorităților. Hissa, însă, la adăpostul unui pseudonim și cu fața acoperită de burka, reușește să ajungă prima femeie din finala emisiunii  Million's Poet, un fel de Vrei să fii miliardar, faza pe poezie. Documentarul e absolut fabulos - încap în el emoții și reflecții de tot felul, despre curajul de-a extinde teritoriul libertății și despre cum poezia poate duce lupta pentru drepturi un pas mai departe. Trailerul, de văzut aici.

Dawson City: Timp înghețat (SUA, 2016, regia Bill Morrison)

Proiecții: 18 martie, 21:00, Cinemateca Union; 19 martie, 20:30, Cinema Elvire Popesco (Ambele proiecții sunt desfășurate în prezența regizorului)

Dawson City e un documentar must-see despre memorie, înainte de toate. Punctul de plecare: o arhivă de filme descoperită în 1978 în orășelul canadian Dawson City, a cărui istorie e strâns legată de goana după aur de la sfârșitul secolului 19. Bill Morrison, regizor și artist arhivist, și-a suflecat mânecile și-a intrat, prin arhiva asta găsită, atât în istoria orașului unde s-au îmbogățit mulți, cât și în istoria rolelor de film, care-au trecut aiuritor de aproape pe lângă dispariția fără urmă. Filmul e un poem / eseu vizual de zile mari, construit din imaginile încă înscrise în pelicula îmbătrânită, cu o coloană sonoră pe măsură de Alex Somers (Morrison e recunoscut, printre altele, că colaborat în proiectele lui cu unii dintre muzicienii ăia uriași ai zilelor noastre). Trailerul, de văzut aici

Pășind prin viață am zărit (întâmplător) mici crâmpeie de frumusețe (SUA, 2000, regia Jonas Mekas)

Proiecție: 20 martie, 18:00, Muzeul Național de Artă Contemporană, etaj 4

Despre Jonas Mekas și arta lui nu-i deloc ușor de vorbit, fiindcă e unul dintre numele alea legendare ale filmului experimental, înrudit cu artele vizuale și poezia, cu care cel mai bine e să faci cunoștință direct pe ecran, fără intermediari. Mai ales că cele mai multe filme ale lui Mekas sunt invitații în propria viață. As I Was Moving Ahead Occasionally I Saw Brief Glimpses of Beauty (apropo, nu cred că știu vreun titlu mai frumos) e unul dintre cele mai cunoscute filme-jurnal ale sale, care comprimă în aproape 5 ore filmări făcute de Mekas acasă, cu familia și cu prietenii, ori prin oraș, pe drum, de-a lungul a veo 30 de ani. Filmul e - fără emfază sau exagerare - o capodoperă, o deschidere către lume cum nu mai știu alta, o meditație despre drumul prin viață și imaginile care rămân lipite de noi. Mergeți să-l vedeți pe ecran mare, la MNAC, fiindcă e o experiență hipnotică și n-o s-o mai prindeți prea curând pe meleagurile noastre. 

Arhitectură pe nevăzute și frământări literare de-acum un secol, de la Vlad

Atelier de arhitectură pe nevăzute, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, 17-18 martie

O clădire nu-i doar pentru ochi, ci e creată pentru a fi simțită. De la adevărul ăsta simplu pare să fi plecat Experimentul #CMUSenseability, prin care persoanele cu deficiențe de vedere sunt invitate să descopere, alături de arhitecți, urbaniști și designeri, o bucată din arhitectura Bucureștiului. Vor explora - cu ajutorul texturilor, sunetelor, detaliilor ornamentale sau esențelor olfactive - clădirea Universității Ion Mincu, vor afla povestea cartierului Vatra Luminoasă, vor discuta despre arhitectură, design incluziv și empatie și provocările ridicate de ceea ce-ar trebui să fie o simplă plimbare prin oraș. Pentru a participa la acest tur polisenzorial este necesară înscrierea aici.

Scriitori evrei în Primul Război Mondial, Muzeul Național al Literaturii Române, București, vineri, 17 martie, ora 17.30

În timpul Marelui Război, scriitorii evrei au susținut - la fel cum o făceau și românii - una din cele două tabere implicate: erau deopotrivă rusofili și germanofili, explică scenarista Felicia Waldman, unul dintre autorii unui documentar despre activitatea literară evreiască de la acea vreme. Filmul va fi proiectat vineri în prezența domnului Aurel Veiner, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România și va fi urmat de o dezbatere. „La fel ca în cazul românilor, înclinația spre una sau alta dintre părți nu era dictată exclusiv de afinitățile culturale, ci și de teama de efectele unei victorii ale celeilalte părți din punctul de vedere al tendințelor expansioniste”, spune Waldman.

O dezbatere despre locuire și o expoziție despre violența domestică, de la Diana 

Viitorul Locuirii în Era Evacuărilor // dezbatere BLOC, Macaz, joi, 15 martie, ora 19:30

În cele mai reci luni ale anului, între 1 decembrie și 1 martie, evacuările din locuințe sunt considerate ilegale. Dar la început de primăvară se dă liber la asta, așa că este foarte posibil să asistăm curând la o nouă serie de evacuări în București și în alte orașe din România. Nu întâmplător săptămâna asta au loc mai multe dezbateri despre locuire. Una dintre ele este organizată joi, la Macaz, de Blocul pentru Locuire, care grupează mai multe organizații: Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, Căși Sociale Acum sau Dreptul la Oraș-Timișoara. Se va discuta despre cum problemele locuirii, deși aparent disparate, se intersectează. Despre cum evoluția prețurilor chiriilor în centrul orașului este legată de retrocedări, de evacuări sau segregare. Se vor explora scenarii de viitor cu privire la locuire în orașele noastre și se vor căuta soluții și posibilități de intervenție.

Expoziția „Cicatrice” | Dezbatere pe tema violenței domestice, Rezidența BRD Scena9, joi, 15 martie, ora 19:30

Acum patru ani, fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu au renunțat la o viață comodă în București și s-au mutat într-o rulotă pentru a se dedica unui tip de jurnalism imersiv. Au stat între oameni abandonați de stat, în comunități disprețuite și au încercat să înțeleagă pe cât pot ei de bine care sunt cauzele problemelor. Expoziția „Cicatrice” și dezbatarea pe tema violenței domestice, organizate joi, la Rezidența BRD Scena9, pornesc de la fotografiile realizate de Cosmin Bumbuț pe tema violenței domestice în acești patru ani. Cosmin a fotografiat preoți care le spuneau femeilor să rămână lângă bărbații lor și să suporte violența, părinți care i-au spus că educația copiilor se face cu bătaia, bărbați care și-au ucis iubitele. Fotografiile lui Cosmin nu spun doar poveștile victimelor. Spun și poveștile unor comunități care tolerează violența domestică și care „nu se bagă în familia altuia”.

Film și bioetică, teatru și schimbări climatice, de la Ionuț

Eternal Sunshine of the Spotless Mind - proiecție și dezbatere @ Cercul de Bioetică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București, sâmbătă, 17 martie, ora 16.00

Doi foşti iubiţi - Clementine & Joel, jucaţi de Kate Winslet & Jim Carrey - apelează la serviciile clinicii Lacuna pentru a-şi şterge din minte amintirile relaţiei lor, după ce ea se încheie dureros. Cam ăsta ar fi rezumatul filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), al lui Michel Gondry, care va fi proiectat sâmbătă în cadrul primei ediţii din acest an a Cercului de Bioetică de la UMF Bucureşti. Proiecţia va fi urmată de o discuţie liberă în care se vor aborda aspecte de etică medicală plecând de la intriga filmului - în spatele căruia se află scenaristul american Charlie Kaufman, preocupat în filmele sale de călătoria prin gândurile şi amintirile oamenilor. Eternal Sunshine of the Spotless Mind e considerat cea mai bună operă a lui, scriu organizatorii Cercului de Bioetică, scenaristul făcând în el numeroase trimiteri la poezia rusă, la legende populare americane, la concepte nietzscheene şi la opera lui Alexander Pope.

Spectacolul Vinovat/ă, Centrul de Teatru Educațional Replika, București, sâmbătă, 17 martie, ora 19.00

Un one-woman show care confruntă criza schimbărilor climatice, examinând relația dintre filosofia capitalismului laissez-faire, apatia consumatorului și suferința oamenilor din sudul global. Contextul: insulele Pacificului dispar sub ocean; o treime din suprafața Bangladeshului e sub apă; recoltele se coc în soare, râurile seacă, războaie civile erup în lume; deși în Europa schimbările simțite nu sunt majore, milioane de oameni din țări care abia au o amprentă de carbon sunt nevoite să-și părăsească căminele pentru a rămâne în viață. Întrebarea: a cui este responsabilitatea de-a opri criza globală? Morala: nu e prea târziu ca să acţionăm.

Imagine din spectacolul „Nok! Nok!”

Intersecții și gândire magică, de la Ioana

Nok! Nok! -  O adaptare liberă a cărții „Anul gândirii magice”, de Joan Didion, MNAC București, miercuri, 14 februarie, de la ora 20

Anul gândirii magice, de Joan Didion, e genul ăla de carte pe care-am citit-o cu stomacul noduri și inima în gât. E despre cum e să pierzi. Despre cum e să se termine. Despre moarte, final de relație, absență, singurătate, gol. Uite niște citate, care-ți explică toate astea mai bine decât aș putea eu s-o fac:

Doliul e diferit. Doliul nu știe ce-i distanța. Durerea vine în valuri, paroxisme, revelații subite care-ți taie genunchii, îți ia vederea și îți tulbură curgerea zilelor.
***
Orice întoarcere în timp te lovea ca o mașină care dădea peste tine.

Acestea fiind zise (și cu adăugirea că atât Nicoleta Lefter cât și Flavia Giurgiu, care semnează performance-ul de la MNAC, mi se par două artiste valoroase), sunt tare curioasă ce înseamnă „adaptare liberă” în cazul cărții lui Didion. Unde trasează cele două granița dincolo de care nu avem voie să călcăm în poveștile lor personale despre final și pierdere? Ne vedem miercuri, lângă Parlament.

Intersecțiile de miercuri cu Patrick Brăila, Rezidența BRD Scena9, București, miercuri, 14 martie, de la ora 19.30

Îl cunosc pe Patrick Brăila de mai mulți ani decât e politicos să afirm public. Dar nu mă sfiesc deloc să folosesc cuvinte mari în ce-l privește. Patrick, regizor de film și bărbat transgen, e unul dintre cei mai buni și mai curajoși oameni pe care-i cunosc. Din povestea devenirii lui ai ce să înveți, indiferent de identitatea ta de gen sau de orientarea sexuală. Însă ce e sigur e că felul în care se povestește Patrick are darul să încurajeze înțelegerea și acceptarea comunității LGBTQIA+ în general și a persoanelor trans în mod special. Iar asta, în condițiile în care persoanele trans sunt categoria cea mai susceptibilă de sinucidere și depresie din cadrul comunității, e atât de important încât e vital.

Jazz cu legende, de la Luiza

Oregon la Jazz Nouveau, Club Control, luni, 12 martie, de la 20.00

Azi vin în Control niște legende ale jazz-ului american. Grupul Oregon, condus de chitaristul Ralph Towner (care-a mai cântat cu o grămadă de alți grei, cum ar fi Garbarek, Jarrett sau Fresu), o să-și prezinte Lanern, cel mai nou material, despre care All About Jazz a scris că „e un album care nu putea fi făcut de altcineva decât de Oregon” și că Oregon rămâne un grup care sună „like no other”. Like no other-ul ăsta e substanța jazz-ului, mereu în căutări, mereu inventând noi modalități de a crea peisaje și călătorii sonice, mereu dispus să te ducă pe drumuri pe care n-a mai pus nimeni piciorul. Cum sunt craterele de pe lună Icarus și Ghost Beads, botezate de misiunea Apollo 15 după două compoziții de Towner ;)