Ca mulți alții, am primit vestea intrării în autoizolare cu panică. În valuri, au năvălit întrebările. Cât o să dureze? Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă se îmbolnăvesc ai mei? Câți oameni vor muri? Dacă sistemul medical, și-așa șubred, colapsează? Oare am intrat în contact cu cineva deja bolnav? Oare o să-mi revăd vreodată prietenii? Oare lumea va mai fi la fel?

Sunt întrebări firești, într-o situație complet nouă, de proporții nemaivăzute, care a paralizat o planetă întreagă, despre care nu știm cât va dura și ce efecte va avea. Știm însă că e foarte posibil ca, odată cu pandemia COVID-19, să ne confruntăm și cu o „pandemie secundară, de probleme de sănătate psihică”, scrie Ed Yong în The Atlantic. 

Întrebările precum cele de mai sus, ruminate la nesfârșit, până preiau controlul complet asupra creierului și-l paralizează într-un atac de panică, pot să reaprindă o tulburare anxioasă deja existentă. Izolarea, care te privează de căldura contactului uman, e teren fertil pentru depresie. Dacă ai deja comportamente obsesiv-compulsive, ești ipohondru sau te temi de microbi, perioada asta poate să pară un iad. În paralel, problemele sociale se agravează și se împletesc cu cele psihice (adicțiile, furia prost gestionată, relațiile toxice, familiile disfuncționale), într-o furtună perfectă, în care cazurile de violență domestică sporesc, rasismul scoate capul mai des, iar cei mai săraci și mai singuri dintre noi sunt lăsați să se descurce cum or putea.

În peisajul ăsta au apărut, însă, și mâini de ajutor. Psihiatrul Vlad Stroescu a vorbit despre importanța solidarității în perioada de criză. Psihoterapeuta Simona Tache ne-a îndemnat să trăim zilele pe rând, rezolvând doar problemele care apar, pe măsură ce apar, dacă apar. Psihologa Elena Corina Georgescu a scris că relațiile emoționale „pot funcționa ca o ancoră care să ne țină în confort psihologic” în perioada asta.

Apoi au început să răsară inițiativele de consiliere, informare, sprijin și psihoterapie gratis, online și la telefon. Pentru că cei 6 ani de terapie pe care i-am făcut m-au ajutat să fiu relativ ok cu capul în perioada asta, dar și pentru că ajutorul psihoterapeutic e greu accesibil în România (adeseori scump, încă stigmatizat), am stat de vorbă cu oameni implicați în șapte astfel de inițiative. Acoperă nevoi diferite: unele se adresează exclusiv medicilor și familiilor lor, altele sunt dedicate tinerilor, persoanelor cu adicții sau familiilor cu copii care suferă de tulburări din spectrul autist. În timp ce am stat de vorbă cu mulți dintre specialiștii citați în acest articol, le-am surprins momente din viața de izolare, acasă. Am auzit copii care mâncau supă, animale de companie, căni în care se turna apă sau cafea. I-am întrebat cum funcționează inițiativele în care sunt implicați, cu ce probleme noi sună oamenii - și am cules și niște sfaturi despre care sper că or să ne ajute să ne revedem cât de cât echilibrați emoțional, când ieșim din izolare. 

De la griji la anxietate

Până să ajungi la anxietate și atacuri de panică, îmi spune Irina Crețu, psihoterapeut de la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI), începi cu grijile - firești, dar puse pe fundalul fricii de boală și de moarte. „Cum o să ne descurcăm? Vom avea bani? Vom putea să ne procurăm ce avem nevoie?” În perioada asta, IRPI oferă două servicii de informare și sprijin: unul pentru publicul larg (care poate să sune în intervalul 8-20) și altul dedicat medicilor, (disponibil inclusiv noaptea până la ora 2). Până acum, psihoterapeuții IRPI s-au confruntat cel mai adesea cu probleme de îngrijorare și anxietate, plus o accentuare a stărilor deja existente la unii dintre cei care sună. Dar nu e musai să ai un profil anxios, zice terapeuta, ca să simți cum se instaurează frica pentru siguranța proprie și a celor dragi.

Tot cu multe cazuri de anxietate a avut de a face și Izabela Bărculeț, psihoterapeut și voluntar DepreHub, care asigură în perioada asta un helpline telefonic gratuit, dedicat celor care se simt anxioși, disponibil 24 din 24 de ore. Au circa 40 de terapeuți voluntari, care își aleg săptămânal intervale orare în care se lucreze. Da, îi sună mai mulți oameni în perioada asta, marea majoritate cu atacuri de panică și frică de moarte provocate de COVID-19. Dacă o sună cineva în atac de panică, Bărculeț încearcă să-l ducă pe omul respectiv „într-un loc de siguranță, pentru a îl ajuta să nu se mai axeze pe ceea ce creierul comunică în momentul ăla”. Îi distrage persoanei atenția de la ce simte în corp - de pildă, bătăi mai rapide ale inimii - și o roagă să descrie ce vede în jur.

Cam la fel procedează și Ramona Dragomir, psiholog și manager al Asociației Respiro: în atac de panică te poți liniști prin respirație profundă și ancorare în prezentul imediat. Dragomir confirmă și că majoritatea problemelor generate de pandemie ale celor cu care a stat de vorbă sunt din sfera anxietății. Respiro oferă consiliere gratuită online, pe Skype, în mod special tinerilor și mai ales celor aflați în situații de criză. Momentan lucrează cu vreo 30 de beneficiari și au o campanie dedicată situației provocate de pandemie. „Ne-a scris cineva că are în jur de 8-9 atacuri de panică [pe zi], pentru că a fost monitorizat de poliție și trebuia să stea izolat.” 

Pentru că lucrează mult cu tineri, psihologii Respiro au primit cereri de ajutor de la oameni care locuiesc cu părinții, dar în ale căror case atmosfera e agresivă și violentă, precum și de la cupluri care nu pot petrece prea mult timp împreună fără ca lucrurile să degenereze în certuri. Din păcate, conflictele de acest gen, multe dintre ele vechi de ani de zile, nu pot fi rezolvate de psihologi. Însă Dragomir spune că încearcă să-i ajute cu instrumente de comunicare. Pot învăța să-și traseze și precizeze niște limite și să-și comunice non-agresiv nevoile.

Deși poate să pară contraintuitiv, apelurile de la persoane cu depresie în perioada autoizolării sunt mai rare. E clar că stările depresive pot fi accentuate de singurătate, spune Ramona Dragomir. Însă Izabela Bărculeț, de pildă, a primit doar două apeluri de la o persoană depresivă, în perioada asta. A felicitat-o „pentru că a avut curajul și puterea să sune.” 

E oarecum de înțeles de ce unor astfel de persoane le-ar fi mai greu să dea un telefon, explică Irina Crețu. „Cei care sunt anxioși au o putere mai mare de a face o acțiune. Și-atunci sună. Cei cu simptomatologie depresivă oricum au un imbold mai scăzut, o energie de acțiune mai mică. Izolarea accentuează astfel de situații, dar le e mai greu să sune.”

Cei din linia întâi - medicii și asistentele

O situație psihologică foarte complicată e cea a personalului medical. Mi-o descrie Irina Crețu de la IRPI, care oferă și un serviciu telefonic gratuit pentru medici, asistenți și familiile lor. Unii sunt în situația de a nu-și vedea familiile cu săptămânile, pentru că intră în contact direct cu pacienții, iar protocolul le cere să se izoleze în spitale. „Sunt acolo, văd moartea în față. Au nevoie să se asigure că se odihnesc, ca să aibă putere să acționeze.” Ei sunt cei care luptă în mod direct cu ceva nou și necunoscut – un alt factor care ne sporește tuturor îngrijorările.

Fundația Estuar a lansat și ea o astfel de linie telefonică, numită 4medicALL. Psihologul și psihoterapeutul Adrian Socol, implicat în campanie, îmi spune că săptămâna trecută a vorbit cu peste 50 de medici și asistenți medicali. I-au contactat psihologii, pentru că cei din spitale sunt prea prinși în vârtejul schimbărilor ca să-și facă o prioritate din sprijinul psihoemoțional.

Socol a dat de oameni extrem de obosiți, care se confruntă cu o senzație uriașă de incertitudine, neputință și nesiguranță. Cel mai trist i s-a părut că unii medici au devenit destul de suspicioși în perioada asta față de pacienți. Nu-și dau seama cine spune sau nu adevărul, mai ales după ce unii dintre ei s-au îmbolnăvit din cauza pacienților care nu au recunoscut că vin din zone de risc.

Primul lucru pe care poate să-l facă consilierea acum, pentru cei care lucrează în spitale, este să-i ajute să „ventileze” – să le ofere un spațiu unde să se descarce de tot ce îi apasă. Oamenii au nevoie să vorbească cu alții care nu muncesc în același mediu, care „să nu pună paie pe foc. Dacă-mi sun un coleg medic, care se confruntă cu același lucru, ajungem să ne amplificăm unul altuia starea.” Iar mulți nu vor să povestească familiei sau celor apropiați, pentru că au senzația că îi încarcă și pe ei. 

Pasul următor e normalizarea. Oamenii trebuie să înțeleagă că orice emoție sau gând pe care-l au în perioada asta este normal și că toți ne confruntăm cu așa ceva în situații de stres. „Altfel, ajung să se învinovățească, să le scadă stima de sine, să creadă că nu sunt suficient de buni sau că greșesc foarte mult.” Ceea ce nu e adevărat, pentru că nici măcar cei care lucrează în servicii de urgență și au avut de a face cu alte crize n-au mai trecut niciodată printr-o situație de proporțiile astea.

Îl întreb pe Socol dacă mai putem face ceva ca să-i protejăm psihologic sau emoțional pe cei care muncesc în spitale. Îmi spune că, la limită, personalul medical ar putea beneficia de un training psihologic pentru situații de urgență. Însă literatura de specialitate spune că trebuia făcut în avans – probabil când am văzut că în Italia situația escaladează. „Pentru ca oamenii să știe să se poată ajuta din timp.” 

Copiii cu nevoi speciale

O altă situație aparte de griji în timpul autoizolării e cea a familiilor care au copii cu tulburări de neurodezvoltare, îmi explică Ana Bogdan, de la Autism Voice - o organizație care oferă terapie gratuită la telefon și pe Skype pentru astfel de familii. Bogdan îmi spune că volumul de muncă a crescut enorm în perioada asta, pentru că acum nu mai trebuie să intervină doar în terapia directă cu copiii, ci și acasă. Este extrem de importantă consilierea părinților, care se pot simți și anxioși, dar și extenuați, pentru că acum își petrec tot timpul cu cei mici - care nu mai pot ajunge la terapiile esențiale pentru activitatea lor de zi cu zi. 

Nicoleta Orlea, care se ocupă de comunicare și atragere de fonduri pentru aceeași organizație, ca să țină acest efort gratuit cât mai mult timp, îmi spune că au reușit să aloce șase specialiști pentru acest serviciu. Până acum, i-au sunat 55 de „aparținători” – nu doar părinți, ci și bunici sau unchi – din toată țara: Satu Mare, Bacău, Roman, din zone unde nu există foarte multe resurse de sprijin psihologic.

Cele mai dificile situații sunt cele ale familiilor monoparentale, unde părintele nu are niciun ajutor și toate sarcinile din gospodărie cad pe seama lui – mai ales dacă sunt în orașe mici sau în mediul rural, unde nu există servicii care să-ți aducă la ușă cumpărăturile. Peste asta se adaugă panica generată de coronavirus, restricțiile și, uneori, pierderea unei părți din venituri.

Părinții sunt ajutați să depășească stresul și anxietatea, pentru a nu transmite aceste stări și copiilor. De aceea Bogdan spune că i-a îndemnat pe părinți să o sune, să-i trimită filmulețe sau orice altceva, ori de câte ori au nevoie. „Nu contează ora. Important este să ne simtă prezenți. Dacă părintele are o stare emoțională bună, lucrăm și pe obiectivele din cadrul programului de terapie.” 

Terapeutele de la Autism Voice oferă părinților planuri de activități, iar apoi stau de vorbă cu ei, o dată sau de două ori pe săptămână, ca să-i ajute să gestioneze comportamentele pe care le-au observat la copii. E util și pentru rutina zilnică de care au nevoie cei mici, pentru care sunt importante predictibilitatea, recompensele și instrucțiunile clare –  dar și pentru confortul emoțional al părinților. 

În această situație cu totul nouă, „părintele trebuie, de fapt, să fie co-terapeutul nostru”, spune Bogdan. Planurile de activități pentru copii includ și lucruri din sfera casnică: să-i ajute pe părinți să ducă rufele la mașina de spălat, să strângă masa sau să gătească împreună. Și astea au obiective clare: copiii învață să-și aștepte rândul sau să verbalizeze (aceia dintre ei care sunt verbali).

Nicoleta Orlea are, la rândul ei, un copil cu tulburări de spectru autist de 7 ani, care nu s-a adaptat la noua situație, provocată de pandemie. „Totul i se pare foarte frustrant.” Copilul nu înțelege de ce nu se mai trezește la 8 dimineața ca să meargă la școală, de ce nu mai intră în contact cu terapeutele lui, de ce nu mai vine bunica în vizită, de ce nu mai merge cu părinții la cumpărături. „E foarte greu – și în fiecare zi trebuie să stau din nou să-i explic ce este cu virusul, de ce e bine să stăm în casă. Și tot nu înțelege, chiar după două săptămâni și ceva.” Orlea îi distrage atenția așa cum poate. Fac fișe, se joacă de-a v-ați ascunselea și de-a prinselea, citesc povești și se uită la Teatrul Țăndărică pe Facebook. 

Fiul ei avea un program extrem de atent structurat până pe 11 martie, așa că Orlea speră să nu survină schimbări complicate sau regres. Copiii cu tulburări comportamentale sau din spectrul autist au mare nevoie de „desensibilizare socială. Să intre în contact cu oameni, cu copii de vârsta lor”, pe care acum nu-i mai pot vedea, când sunt ținuți în casă, între patru pereți. 

Un avantaj neașteptat al terapiei online e că cei mici se concentrează mai bine. Acum, când lucrează după programul de contact vizual „Uită-te la mine”, Ana Bogdan a observat că cei pe care îi coordonează ea sunt mai atenți la laptop, telefon sau tabletă, decât erau în cabinet. Îi urmăresc reacțiile nonverbale, care le transmit dacă terapeuta e veselă sau tristă, în funcție de răspunsurile lor. Iar mulți dintre ei spun că sunt nerăbdători să revină la terapie. „Ana, abia aștept să te văd, să vin la locul de joacă.”

Cei cu adicții

Printre cei care au mare nevoie de intervenții și terapie - în mod special într-o perioadă de criză - se numără persoanele cu adicții. Eugen Hriscu, psihoterapeut și psihiatru specialist în adicții de la Clinica Aliat, spune că în România, consumul de alcool e în creștere în această perioadă și e un „foc în mină”. Consumul crescut de alcool, pe fond de stres și autoizolare, se corelează puternic și cu violența domestică, în cuplurile care nu știu să-și gestioneze conflictele. „Dacă ai o masă care abia se ține pe picioare, ea stă așa în condiții normale, dar dacă ajungi să pui o greutate foarte mare, o să cedeze. La fel se întâmplă și cu psihicul uman.” O relație deja disfuncțională, sub presiunea perioadei actuale, va ceda – și adeseori cu efecte grave.

Îl întreb pe Hriscu dacă e o idee bună să te lași de un viciu într-o perioadă în care pe mulți dintre noi îi macină anxietățile. El îmi spune că a avut chiar azi o ședință online cu o persoană care s-a lăsat complet de nicotină de două săptămâni. Desigur, pentru unii oameni, consumul de substanțe e un mecanism de coping, de a face față situațiilor dificile. Iar Hriscu e conștient că, momentan, oamenii își văd supraviețuirea fizică, financiară și relațională amenințată, așa că se concentrează pe asigurarea acestei supraviețuiri. Toate celelalte lucruri rămân pe planul doi. Dar „pot să reapară mai târziu, și cu o intensitate mai mare, problemele care acum sunt ignorate.”

Medicul crede că oamenii se vor gândi să apeleze la psiholog abia după ce trece șocul inițial al crizei. Ca atare, e nevoie ca terapeuții și psihiatrii să găsească noi modalități de a ajunge la ei până atunci. Pentru că nu s-a investit la nivel național într-o rețea de sprijin pentru dependenții de alcool, dar și pentru că online-ul și acțiunile la distanță îi ajută să ajungă la cât mai mulți oameni, Aliat operează așa deja de zece ani. A pus la dispoziția publicului linia telefonică cu tarif normal AlcoLine (021 9335), un site de auto-ajutor (alcohelp.ro, transformat și într-o aplicație), cu un forum în care mii de utilizatori foști sau actuali își povestesc experiențele. 

Dincolo de sprijinul online pe care îl oferă, dar la care oamenii nu se înghesuie să apeleze mai mult în această perioadă, Hriscu mai atrage atenția și asupra dependenților de substanțe precum heroina. În lipsa unor centre de tratament (cele care există nu mai acceptă pacienți noi), pot intra în sevraje letale. Pentru el, o inițiativă de voluntariat pentru sănătate psihică mai bună decât liniile telefonice ar fi oferirea de terapie pentru cei neasigurați în sistemul public de sănătate. Sugerează modelul Portugaliei, care tratează pe toată lumea ca și cum ar fi asigurată medical pe perioada pandemiei, indiferent de statut. 70% din sevrajele provocate de alcool pot fi gestionate cu medicație, de către dependent însuși. „Nu vrei să ajungi să folosești o salvare, personal medical și un pat pentru o problemă care poate fi gestionată de acasă. Dar dacă omul nu e asigurat, o să cheme salvarea.”

Cum ne adaptăm să #stămacasă

Pentru că și experții cu care am stat de vorbă se autoizolează, i-am întrebat cum ne putem adapta la această nouă „normalitate”. Unii au venit cu sfaturi practice, alții mi-au vorbit despre sens.

Daniel Cîmpean, de la „Aproape de tine”, o inițiativă de consiliere gratuită prin telefon demarată de opt absolvenți ai programului de masterat de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, mi-a spus că nu există soluții simple și categorice pentru următoarele luni. Dar unele sfaturi s-ar putea să ajute. Pe cei cu care vorbește, îngrijorați de boală sau în căutare de sfaturi ca să-și gestioneze timpul, îi îndeamnă la „acțiuni prosociale”. Adică să faci tot ce poți ca să-i ajuți pe alții. „Să te gândești dincolo de propria ta persoană și să realizezi că lumea e mult mai mare decât universul tău interior. Cred că e cel mai bun sens pe care-l putem găsi în momentul de față.”

Apoi, îi sfătuiește pe oameni să găsească valorile la care aderă și la care pot să lucreze zilnic în perioada asta. Încearcă să le definească concret – nu doar prin cuvinte mari, precum corectitudine, familie, întrajutorare. Ce înseamnă asta, tradus în comportamente de zi cu zi, de-acasă? Poate un joc de șah cu copiii, o cină savurată în familie – „orice ne face să simțim că încă trăim conform valorilor noastre.” 

Pe lângă deconectarea de la scenariile negre despre ce va să vină, le mai spune oamenilor să se concentreze pe reacțiile lor din prezent. „Scopul mai mare din spatele acțiunilor cotidiene să fie proiectat în viitor, dar atenția să fie în principal concentrată pe prezent, ca să ajungem la obiectivul pe care ni l-am propus.”

Cîmpean dă exemplele celor care au trecut prin încercări majore în viață - evenimente care și-au lăsat adânc amprenta asupra umanității. Unul este este Viktor Frankl, supraviețuitor al Holocaustului, autorul cărții Omul în căutarea sensului vieții; altul mai apropiat e profesorul și psihologul Nicolae Mărgineanu, care a ispășit 16 ani de închisoare politică și a scris despre valori și experiența lui, în volumul Amfiteatre și închisori. „Au reușit să-și facă un scop, în ciuda faptului că ziua de mâine era 100% imprevizibilă.”

Tot despre sens îmi vorbește și Adrian Socol, când îl întreb dacă vom reuși să ne izolăm în case pe termen de câteva luni. Îmi spune că putem face față mai bine autoizolării dacă reușim să vedem în ea un sacrificiu pe care-l facem atât pentru noi, cât și pentru cei din jur. E ușor să zici că-ți asumi orice repercusiune, inclusiv boala sau moartea, însă dacă te gândești că ieșitul tău din izolare i-ar putea îmbolnăvi și pe alții, poate găsești resurse emoționale suplimentare de a rezista, spune psihologul.

Ramona Dragomir, de la Respiro îmi zice că trebuie să facem mai mult decât a ne plafona în așteptare. Ajută să ai un obiectiv mare la care să lucrezi, la fel cum sunt utile: un program stabil, munca dintr-un spațiu anume destinat pentru asta (fie că e doar un colțișor de cameră) și grija față de propria sănătate, alimentație și igienă. Toate astea ne încadrează un pic în normal, „ne scot din sfera extraordinarului” perioadei actuale.

Eugen Hriscu anunță că de lunea asta, Aliat va lansa pe Facebook scurte clipuri cu exerciții ușoare de relaxare, sfaturi pentru anxietate, gestionarea stărilor depresive, a copiilor și a timpului liber. „Eu îmi imaginez că oamenii ar avea nevoie de ceea ce se cheamă psihoeducație și locuri online unde să-și ventileze și să-și verbalizeze problemele, eventual cu sprijin tot de la alți utilizatori. Moderate light, pentru ca lucrurile să rămână într-o zonă corectă științific.”

Irina Crețu, de la IRPI, spune că vom traversa izolarea în etape. Am trecut deja peste imboldul inițial, de a cumpăra, a avea - „lucru, de altfel, normal, într-o situație de criză, pentru că asta e natura umană: să acumuleze pentru a supraviețui.” Ce facem mai departe? E important să ne informăm, dar din surse sigure și pe o durată de timp limitată pe zi. Să evităm teoriile conspiraționiste și știrile negative, pentru că au un impact mare asupra subconștientului, în mod special dacă sunt însoțite de imagini.

Apoi e bine să ne dăm seama că unele comportamente automate (am nevoie de o sticlă de apă, îmi pun haina pe mine și mă duc la magazin) trebuie să fie conștientizate și adaptate la noua situație. Mai vorbește și despre importanța negocierii spațiului personal cu cei din jur, dacă locuim într-o casă cu mai mulți oameni. Acceptarea propriilor gânduri e și ea necesară, pentru că e normal să fim îngrijorați zilele astea. Ne ajută dacă reușim să ne ținem de planuri, pentru că ele ne redau un pic din senzația de control asupra propriilor vieți - fix ceea ce simțim că pierdem. „Trebuie să avem grijă de gândurile noastre, de comportamentele noastre, exact cum avem grijă să ne spălăm pe mâini.”

Pentru Eugen Hriscu, pandemia atacă, la nivel simbolic, legăturile dintre oameni - tocmai ceea ce ne face mai puternici. Vede criza actuală, ca pe un moment de întoarcere spre sine, familie, partener și toți cei apropiați. Unul dintre sfaturile de sănătate mintală pe care le postase chiar astăzi pe contul de Facebook al Clinicii Aliat este să-ți iei în fiecare zi 10 minute în care să stai singur, fără să te gândești la nimic. „Posibilitatea de a te redescoperi pe tine însuți și pe cei din imediata ta apropiere ar putea să fie beneficiul acestei povești.”

Ce va urma

Nu știm cum vor sta lucrurile cu anxietățile, depresiile și celelalte tulburări ale psihicului uman peste 3, 5 sau 6 luni. Unii, precum autorul cărții The Psychology of Pandemics, cred că amprenta psihologică a pandemiei va fi mult mai mare decât cea biologică. În acest sens, Adrian Socol spune că am avea nevoie de un screening constant, pentru ca oamenii să-și poată dea seama când starea lor psihică începe să se deterioreze. Situația actuală, de izolare, e anormală și pentru psihologi, care înainte îi îndemnau pe pacienții cu depresie sau anxietate puternice să iasă, să socializeze, să se implice în activități, să părăsească zona de confort de acasă. „Dar acum realitatea ne spune: Nu, toată lumea înapoi. La loc comanda. Pentru unii va fi foarte dificil după 3 luni, 5 luni să reia procesul și unii probabil că vor dezvolta stări de agorafobie, de anxietate, de tulburare obsesiv-compulsivă de la atât spălat pe mâini și grijă față de microbi.”

Psihologii s-au mobilizat acum, pentru că ăsta e impulsul inițial uman, de a ne aduna toate resursele, de a ne strânge cât mai aproape unii de alții - însă Socol crede că vom vedea nevoile reale ale oamenilor abia peste 3 sau 6 luni, când nimeni nu știe ce se va întâmpla cu cei care nu sunt suficient de rezilienți pe termen lung. Și Eugen Hriscu consideră că psihologii proiectează: își oferă acum ajutorul, pentru că de asta cred ei că au oamenii nevoie. Însă, după părerea lui, în punctul ăsta ar fi mai util un studiu de evaluare a nevoilor psihologice reale ale oamenilor, care să pornească de la un chestionar validat sociologic și științific.

Sistemul medical din România nu are niciun fel de formare, de la anul I de Medicină până în ultimul an de rezidențiat, „care să informeze studentul la medicină, rezidentul, specialistul, că omul are un psihic”, spune Hriscu. Nu avem un institut care să facă cercetare în psihiatrie și sănătate mintală, iar medicii nu sunt obișnuiți să gândească în termeni de nevoi psihologice consumul de alcool, violența domestică, tentativele de suicid sau anxietatea.

Paradoxal, e mai ușor să obții ajutor în perioada asta. (Clinica Aliat oferă consult psihiatric prin Zoom și alte platforme, cu programare telefonică, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, și eliberează rețete pe mail; de asemenea, medicii Aliat pot prescrie psihoterapie decontată prin CAS.) Însă, spune Hriscu, e nevoie de mai mult decât un telefon și un psiholog, pentru momentul în care oamenii „își vor da seama că au nevoie de un pic de sprijin, în care vor reuși să se oprească din această goană nebună după un pic de siguranță și de informații”.

---

Infografic realizat cu ajutorul canva.com.

Imaginea principală: „Picnic” (1945), de Dr. Attila Horváth. Via Fototeca Azopan.