Imagini cu o femeie care lovește cu pumnii și picioarele într-o sculptură amplasată într-un parc din Iași au făcut înconjurul țării. Aceasta a fost filmată de presa locală cum dă în statuie, ca să vadă „din ce-i făcută”, și îi îndeamnă pe oameni „să vină, să taie”.
Hidra, lucrarea lui Costin Ioniță amplasată la Iași în cadrul evenimentului Luna sculptorilor români, a stârnit cel mai mare interes din toate cele 350 de lucrări aduse în capitala Moldovei. Șapte trandafiri cu trup de șarpe se ridică din gâtul statuii lui Lenin, replică după statuia care a dominat în comunism actuala Piața Presei Libere din București, dar a fost dărâmată după Revoluție. Fotografiile cu Hidra au pornit acum vârtejuri care au dus la extreme: de la fascinație, la revoltă, de la exaltare, la o ură viscerală. Lucrarea care vorbește despre învingerea cenzurii și câștigarea libertății în România, în 1989, a ajuns să fie amenințată cu distrugerea, în virtutea aceleiași libertăți.
În parcul de lângă Casa de Cultură a Studenților din Iași străjuiesc de ani de zile opt replici mărite la scară ale unor domnitori români. Prin dreptul statuilor mari cu Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sau Vasile Lupu, vechi de aproape 100 de ani, au trecut generații de studenți, între Biblioteca Centrală Universitară și universitățile din Copou. De pe 19 februarie, statuile au un vecin nou, mai mare decât ele: Hidra. Cușmele împănate ale monumentelor de domnitori par mici, când vezi trandafirii cu trup de șarpe care se înalță spre cer, printre ramurile copacilor.
Lucrarea sculptorului Costin Ioniță este una dintre cele 350 de opere de artă aduse la Iași, în cadrul Lunii sculptorilor români. 52 dintre acestea au rămas pe străzile principale, pe aleile pietonale, într-o încercare a-i pune pe oameni în fața artei contemporane.
Asta încearcă și Hidra, ascunsă în umbra parcului. Lucrarea păstrează, aproape identic, trei sferturi din structura sculpturii lui Boris Caragea cu Vladimir Lenin, care a stat din 1960 până în 1990 pe soclul din fața Casa Presei Libere. Schimbarea vine de la gât în sus, de unde se înalță șapte șerpi, din capetele cărora înfloresc trandafiri.
Sculptorul a conceput Hidra în 2012, ca o metaforă a clasei politice românești de după Revoluție. Pe o plachetă amplasată sub statuie se vorbește despre simbolistica ei, rămasă actuală chiar și peste 12 ani. „Lipsa unei identități, direcții, a unui sentiment al apartenenței la un sistem de valori, verticalitatea frântă a celor care ne-au guvernat, se extinde asemenea unor circuite ce se auto-regenerează. (...) Ce ar trebui să recepteze este că puterea fiecăruia dintre noi stă în înțelegerea trecutului pentru a salva prezentul”.
De la „cool” la „panaramă”
Reacția de respingere a lucrării nu a apărut de nicăieri - după ce primele imagini cu Hidra așezată la Iași au apărut pe Internet, mai multe publicații cu rădăcini în zona dezinformării au preluat tema de „lucrare satanistă” și au incitat oamenii să se revolte împotriva ei.
În dimineața zilei de 22 februarie, am găsit în dreptul statuii un grup de 20 de tineri studenți. Cu o zi înainte, filmarea cu femeia care lovește cu piciorul și cu pumnul în Hidră și cere distrugerea ei devenise virală. „Mai venim cu cineva și trebuie să dărâmăm, să tăiem, să facem ceva. Din gâtul ăsta ies niște șerpi, cum să fie flori?”, spunea femeia, în imaginile care au circulat. La câteva zile după întâmplare, au apărut și meme cu femeia, ținând o sabie de foc în mână, în forma crucii, și luptând împotriva un hidre supradimensionate.
Curioși, tinerii spun că lucrarea li se pare interesantă, că știau de proiect din imagini care au apărut pe Facebook și se bucură că pot găsi în drumul lor și așa ceva.
„Sincer, am venit să o vedem pentru că am văzut filmarea aia – mi se pare cool. Am o colegă de la Facultatea de Design care mi-a tot spus să venim, să luăm la rând toate statuile, dar după ce am văzut filmarea ne-am hotărât repede: ne-am gândit că poate le mută, le strâng sau le duc într-o galerie, habar n-am”, a spus o tânăra.
De altfel, în jumătate de oră, în jurul Hidrei s-au învârtit mai mult de 100 de persoane. Majoritatea intrigați, cu toții păreau să știe despre ce e vorba. Unii glumeau că și-au uitat „topoarele acasă” și nu pot să o taie, alții căutau în spate urmele unde a lovit femeia. Și în ciuda aspectului metalic al structurii, urmele se văd: în partea de jos, lângă panoul descriptiv, sunt mai multe lovituri ca de picior, iar la nivelul ochilor lipsește o bucată din „tencuială” și se văd materialele din spatele vopselei.
Contextul lipsește: o lucrare politică, „teleportată la Iași”
Problema nu e la oameni, crede Ioana Ciocan, directoare generală Art Safari, organizator al unor expoziții de proporții dedicate artelor contemporane, și cea care a inițiat proiectul umbrelă sub care sculptorul Costin Ioniță a realizată Hidra în 2012. Problema e la explicarea contextului, care a lipsit pentru ieșenii ce au văzut statuia acolo.
Ioana Ciocan a explicat pentru Scena9 că lucrarea a fost creată în cadrul Proiect 1990, un program de artă în spațiul public din România, derulat între 2009 și 2014, pe care ea l-a coordonat. În cadrul proiectului s-au amplasat temporar mai multe lucrări de artă pe fostul soclu al lui Lenin din Piața Presei Libere din București, fosta Piață a Scânteii. Toate cele 20 de sculpturi realizate în proiect au reinterpretat sculptura lui Lenin, realizată inițial de Boris Caragea, iar miza era ca ele să vorbească oamenilor despre „comunism, cenzură, și libertățile câștigate prin Revoluția de la 1989”.
„Având în vedere această istorie a acestei sculpturi, curatorul care a ales-o pentru Iași a avut o sarcină dificilă: a trebuit să teleporteze o lucrare politică care-l redă pe Lenin, iar fără contextualizarea ei, publicul a fost pus în fața unei lucrări pe care nu a înțeles-o. Nu putem să avem pretenția ca publicul, indiferent dacă este iubitor sau neiubitor de artă, să înțeleagă o lucrare pe care i-o trântim în spațiul public. Este o problemă pe care o au toate monumentele post-decembriste din România, nu doar Hidra. Este dreptul cetățenilor să le placă sau nu o lucrare de a artă, dar de la a nu le plăcea la a încerca să o distrugă este o diferență foarte mare”, a explicat Ioana Ciocan.
După ce a fost expusă la București, lucrarea Hidra a apărut în diverse alte programe, precum Romanian Design Weekend, dar și în Olanda, la Haga, în 2015, la muzeul Beelden aan Zee, în cadrul expoziției „Transformation. Romanian Sculpture 25 Years After the Revolution”.
Educația nu e neapărat problema, cred organizatorii
Sculptorul Vladlen Babcinețchi, managerul evenimentului Luna sculptorilor români, spune că nu s-a dorit să se stârnească discuții în spațiul public, dar dacă tot au apărut, le consideră benefice. Un plus pentru societate, dar și pentru eveniment, așa cum este „orice amplasare de artă în decor public”, a precizat acesta pentru Scena9.
Dezbaterile din mediul online nu le-a resimțit însă pe străzile orașului. A simțit entuziasm, spune el, din partea trecătorilor, a publicului larg. Regretă situația cu „doamna care a lovit lucrarea Hidra”. „E neplăcut pentru noi, ca organizatori, fiindcă nu dorim decât să aducem arta cât mai aproape de oameni. Nu vrem nici să-i jignim și nici să naștem controverse care nu sunt necesare. Publicul este diferit, oamenii percep diferit arta și manifestarea artistică: rolul nostru este să îi ajutăm să se familiarizeze, ca public, cu fenomenul artei contemporane”, a explicat Vladlen Babcinețchi.
Nu e o problemă neapărat de educație a oamenilor, crede sculptorul, care spune că Iașul nu duce lipsă de asta. Doar că orașul e mare și locuitorii diferiți, ceea ce este un lucru bun pentru ce-și propune Luna sculptorilor, – adică să aducă un pic de artă chiar și pentru cei care nu-și propun să o urmărească.
„Proiectul nostru are și acest rol educativ, cred eu, dar lucrurile se fac în timp, cu pași mărunți și noi avem răbdare. Cu perseverență și siguranță vom reuși până la final. Nu ne propunem să aducem arta în casa fiecărui ieșean, dar bănuiesc că majoritatea trecătorilor vor simți la un moment dat impactul artei asupra lor și cred că asta arată rezultate benefice”, a mai spus sculptorul.
„Spațiul public este al nostru, al tuturor, iar oamenii au dreptul la o opinie”
Nu toți cei cu care am vorbit pentru acest articol sunt, însă, de acord. Ioana Ciocan spune că astfel de incidente, precum scandalul de la Hidră, nu poate genera niciun fel de dezbatere reală, fiindcă evenimentele sunt discutate în lumi paralele, care nu comunică.
„Eu nu am văzut ca școlile să meargă în tururi ghidate, să li se explice copiilor la ce se uită. Nu am văzut implicarea comunității. Noi, specialiștii, vorbim între noi, cei din publicul larg vorbesc între ei, și nu există o punte între cele două lumi. Ea trebuie creată, nu trebuie să dăm vina pe cetățeni că au o opinie. Evident, pe cei care nu atacă lucrări. Să nu uităm, spațiul public este al nostru, al tuturor, iar lucrările sunt așezate în spațiul public, deci e absolut firesc să aibă și cetățenii o opinie”, spune Ioana Ciocan.
Sculptorul ieșean Felix Aftene, fost președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala din Iași, crede că evenimentul cu vandalizarea Hidrei este doar o „pseudo-controversă”. Părerea lui este că evenimentul a plecat, mai degrabă, de la un „act jurnalistic incomplet”, care i-a arătat doar pe ieșenii nemulțumiți, dintr-o anumită categorie de vârstă.
„Din punctul meu de vedere, pe aceste persoane, care sunt de vârstă și cu mama mea, îi consider defavorizați pentru că nu au avut parte de educație plastică. E mare păcat că s-au stârnit astfel de reacții în rândul oamenilor, dar mi se pare că doamna care lovește lucrarea este cumva încurajată și de faptul că este prezentă acolo o cameră de filmat. Lucrarea este una foarte bună și doamna trebuie să înțeleagă că probabil va da socoteală pentru ce a făcut acolo”, a punctat Felix Aftene pentru Scena9.
De altfel, Inspectoratul Județean de Poliție Iași a confirmat deschiderea unei anchete pentru distrugere și vandalizare, care este în curs de cercetare.
În Franța, statul dezbate cu membrii comunității amplasarea operelor de artă
Dincolo de situațiile punctuale identificate în Iași sau alte mari orașe din țară, există totuși o reticență a oamenilor atunci când sunt puși în fața artei contemporane, în spațiul public. Diana Marincu, curatoare și directoare artistică a bienalei Art Encountes Timișoara, spune că problema este una amplă, iar noi, ca societate, nici nu am început să încercăm să o tratăm. „Lumea simte că trebuie să aibă un cuvânt de spus referitor la orice se află în spațiul public, pentru că acesta ne aparține tuturor. Este adevărat, dar nu avem instrumentele necesare pentru a include toate aceste păreri”, a explicat Diana Marincu pentru Scena9.
Aceasta a oferit exemplul Franței, unde pentru a amplasa o lucrare într-un spațiu public se demarează un proces care poate dura luni sau ani de zile. Procesul, numit „Les Nouveaux commanditaires”, este concentrat pe dezbaterea cu comunitatea care va trebui să trăiască zi de zi cu opera de artă.
„Este un proces gândit astfel încât opiniile lor să fie integrate și oamenii să nu se trezească peste noapte cu o lucrare pe care nu și-au dorit-o, poate, niciodată acolo. Am întâlnit situații în care au fost lucrări despre care toți specialiștii spuneau că sunt în regulă, dar care nu rezonau cu publicul larg. Dar nu este doar vina publicului sau doar vina artiștilor, ambele părți trebuie să facă un efort și să se întâlnească la mijloc. Nu poți tu, ca artist, să devii populist doar pentru că asta se cere”, a mai spus Diana Marincu.
Iar „obișnuirea” publicului cu unele lucrări de artă afișate într-un spațiu public este un proces elaborat, care ar trebui să fie întreținut gradual, nu doar în cadrul unor evenimente. Diana Marincu spune că ar trebui ca unele lucrări să fie afișate temporar, apoi poate pe termen mai lung sau definitiv, în unele spații. Să fie oferit un context, un program de mediere care să explice oamenilor cum și de ce a ajuns acolo opera respectivă.
„Nu poți să lași lucrarea undeva și să pleci. Trebuie să oferi explicații suplimentare, să ai un program de mediere, să creezi dezbateri, să faci o masă rotundă. Cumva, acest proces trebuie construit ca oamenii care au ceva de spus să aibă ocazia să o spună și, poate, să își schimbe și părerea. Sunt niște etape care ar trebuie făcute, dar, din păcate, în România nu se fac”, a mai precizat aceasta.
Antecedente: trei alte opere de artă contemporană contestate la Iași
Nu este prima dată când unii ieșeni s-au manifestat atât de virulent împotriva operelor de artă contemporană, încât au atras atenția presei. În 2018, o instalație realizată din metal și lemn, iluminată, aflată în fața Primăriei, a fost descrisă ca fiind „un acoperiș răsturnat de o tornadă”, iar oamenii au reproșat municipalității că a plătit bani pentru ca ea să fie amplasată acolo.
În 2019, o sculptură intitulată Lupul alb a fost descrisă ca înfricoșătoare de cei care se plimbau prin Parcul Copou. Lucrarea are forma unui lup, aplecat pe labele din față, și este creată din fâșii metalice prinse una de cealaltă. A fost realizată de un proaspăt absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, special pentru Festivalul Internațional al Educației.
Iar anul trecut, în 2023, mai multe persoane au trimis o scrisoare deschisă Primăriei Municipiului Iași, cerând explicații cu o instalație artistică din centrul orașului, în Piața Unirii. Oamenii cereau „să fie precizat criteriul prin care este catalogat orice obiect ca și operă de artă atât timp cât nu denotă un model lucrat de creator, nu este atestat de o instituție culturală și nu are un certificat de însemnătate istorică”. Acolo, artistul Cristian Rusu a creat un labirint alcătuit din pietre provenind din diferite ruine, marcând astfel atât cutremurul din Turcia, cât și războiul din Ucraina.
Inițial, așa cum se poate vedea și în filmarea în care femeia lovește statuia, Hidra era amplasată în parc ca orice alt obiect de artă monumentală. După incident, însă, poliția a împrejmuit trupul lui Lenin și cei șapte șerpi cu gardurile folosite de jandarmi pentru a ține mulțimile departe la evenimentele oficiale ale Primăriei. Și acolo poate fi văzută până pe 19 martie, când se termină evenimentul, în semi-izolarea gardurilor și sub paza promisă de forțele de ordine.
