Teatru / Coronavirus

Cum s-a transformat teatrul după un an de pandemie

de Oana Stoica

Publicat pe 27 ianuarie 2021

Anul 2020 a fost traumatizant pentru artele spectacolului. În timp ce și-au atârnat eticheta „Închis de pandemie” aproape tot anul, artiștii au căutat soluții pentru supraviețuire, a lor și a teatrului. Criza sanitară forțează o schimbare în domeniu. Teatrele se vor redeschide, dar ce vor produce și care va fi rolul lor în noua realitate? Pandemia ar putea fi o șansă pentru teatrul din România, care se încăpățânează să perpetueze practici de lucru și estetici perimate, de a produce cuvenita turnură spre contemporaneitate, măcar la nivel de tehnologie, dacă nu și în discurs, dar lucrurile se mișcă greu. 

La final de an, situația s-a mai redresat: o bună parte dintre independenți și teatrele publice a decis să difuzeze regulat spectacole online, unele chiar VR (88/89 sau Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe), înregistrate sau în regim live streaming, cele din urmă menite nu doar să susțină caracterul „aici și acum” al teatrului, ci și moralul actorilor, care au ocazia să joace, fie și pentru un public invizibil. Online-ul a mutat accentul de la noi la eu așa că actorii au intervenții performative pe rețele sociale sau platforme online - Cristina Drăghici (fabuloasă prin interpretarea unor discursuri mainstream ale momentului, de la Gabriela Firea la serialul britanic The Crown), Ilinca Manolache (care produce o galerie grotescă a discursului anonim - vocea străzii - prin lip-sync pe tik tok), Florin Piersic Jr. cu o demență de horoscop săptămânal

Festivalurile s-au transferat, unele cu succes, în mediul online: FITS, Festivalul Interferențe de la Cluj, DebutanT, Stagiunea de Teatru Politic, Povești la Replika 2020. Ce nu poți lăsa în urmă și Stagiunea de Teatru Educațional Participativ - Step online, Platforma Internațională de Teatru, Focus: Decalaj. Narațiuni Intergeneraționale la Reactor). Deși accesul gratuit din fotoliul personal la teatru a stârnit mare interes inițial, în timp, el a uzat publicul și a banalizat actul cultural - „cultura e gratuită și neesențială” - o idee-capcană în care au picat și autoritățile. Căci în timp ce unii cuceresc (gratuit) internetul, sectorul independent se zbate să supraviețuiască în condițiile în care activitatea sa, prin urmare veniturile, este restricționată (unii nu au reușit - Teatrul Rampa a renunțat la spațiul din Plant Village, București). Dezbaterea europeană privind calitatea de lucrători esențiali a artiștilor, care le-ar permite să activeze în timpul carantinei, a ajuns și la noi, dar a rămas în umbră. 

În acest context, producțiile noi, difuzate online sau reprezentate în spațiu fizic, au fost puține. 

Cu ce am rămas din 2020:  

Spectacole online:

Pandemia a favorizat apariția spectacolelor pe platforma Zoom care simulează condiții de spectacol pentru că pune oamenii în același spațiu virtual, deși la distanță fizică. Primii care s-au mișcat aici au fost creatorii Work. No travel, un spectacol despre migrația economică ce a avut premiera în plan fizic, la Replika, cu o săptămână înainte de instituirea stării de urgență, urmat de Exeunt de la Reactor, un poem performativ despre izolare și regăsirea drumului spre teatru (ambele regizate de Bobi Pricop). Tot pe Zoom, Olga Török se reîntâlnește cu personajul Nina Zarecinaia din Pescărușul, pe care l-a interpretat în 2013, pentru a-și confrunta experiențele legate de profesie și însingurare în VIP - Very Isolated Person.

VIP - Very Isolated Person. Foto: Ovidiu Zimcea

Live, regizat (tot) de Bobi Pricop, un spectacol despre condescența (elegant spus) cu care lucrătorii din Estul Europei sunt priviți în Occident. Creat în plină criză a sparanghelului (plecarea românilor în timpul carantinei la muncă în Germania), spectacolul a surprins acutizarea subiectului - situația lucrătorilor români a devenit o problemă la nivel european după ce au ieșit la iveală condițiile improprii în care locuiau și lucrau, fără asigurarea protecției sanitare. Spectacolul poate fi jucat cu public în sală și online în același timp și presupune jonglarea cu diferite perspective, obținute prin filmarea în timp real și proiecția imaginilor pe ecrane. 

Celule de bază, creat de Raul Coldea la Telciu prin Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, este un mix de teatru documentar și performance. Într-un spațiu „de lucru”, trei performeri folosesc diferite obiecte neutre pentru a crea un univers casnic - gospodărie și familie - în continuă transformare și în care se redă dinamica relațiilor de familie din poveștile personale ale localnicilor. Personajele, ajunse la vârsta a treia, vorbesc despre familie prin prisma împlinirii unei îndatoriri sociale, care vine la pachet cu alcoolismul, violența și nefericirea. Tehnic, duetul monolog verbatim - acțiune performativă este pus în rama asigurată de poziționarea performerilor față de familie și cutumele sociale, active încă în societate, dar față de care tinerii refuză să se conformeze. 

Celule de bază. Foto: Bogdan Botaș

(In)corect vorbește despre prejudecățile și discriminările pe care le tolerăm în familie pentru că nu sunt atât de grave încât să creeze o reacție, dar nici inofensive încât să nu fie observate. E un spectacol în care Leta Popescu se afirmă puternic ca regizoare prin subtilitatea cu care abordează toleranța răului mic de acasă într-un format performativ postmodern, cu elemente de performance și tușe brechtiene. Cum gestionezi devierea de la corectitudine, nu doar politică, a propriei familii, homofobia, șovinismul și misoginismul cotidiene, pierdute în bunăvoință, chiar neconștientizate, dar nu tocmai inocente? Spectacolul are meritul de a lovi cu precizie în inconfortul multora dintre noi în raport cu propriile familii și defectul de a-ți lipi de creier șlagărul (pentru cine își mai amintește acest termen) Ci sara al lui Al Bano & Romina Power.

(In)Corect. Foto: Doru Vatavului

Matern este un poem performativ care deconstruiește imaginea pozitivată a maternității. Creat de Alice Monica Marinescu pe baza experiențelor ei personale și jucat împreună cu Oana Rusu, Matern explorează fenomenele care însoțesc transformarea unei femei în mamă, de la modificările corpului și psihicului la presiunile sociale, tiparele de comportament care se activează în familie și societate, anihilarea identității personale. Un spectacol lucid și puternic emoțional, care ajustează imaginea mamei la dimensiunea unui sportiv de performanță. 

Matern

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois este un spectacol - duet (excelentă Emőke Kató, susținută de Teodor Lucian Rus) despre maladia Alzheimer, dar dincolo de asta, analizează relația părinte - copil, care se intensifică atunci când unul din termeni se fragilizează, și  pierderea controlului asupra sinelui, un tip de tragedie modernă în care mărturia este întotdeauna din afară. Regizorul Andrei Măjeri plasează spectacolul sub semnul unui tablou care răstoarnă stereotipurile pozitive: Fecioara pedepsește corporal un Iisus copil în pictura lui Max Ernst, The Virgin Spanking the Christ Child before Three Witnesses

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois. Foto: Bogdan Botaș

98% Decizia corectă - un spectacol regizat de Elena Morar la teatrul Tineretului din Piatra Neamț despre fenomenul mamelor minore ajunge în centrul unui scandal ce pare să aibă prea puțin de-aface cu conținutul său (textul spectacolului aici).  Spectacolul devine placa turnantă pentru revelarea a două tipuri de reflexe nocive: al cenzurii, înrădăcinat în politica națională, autorități locale și candidați în Parlament crezându-se îndreptățiți să se pronunțe asupra culturii, ba chiar să  interzică produse culturale, deși nu au atribuții în acest sens și nici calificarea de a o face, și al pseudo - moralei care incriminează dezbaterea unor subiecte delicate, de la sex la bullying, pe motiv de atentat la pudoare. Reprezentanții ambelor tabere, politicienii și apărătorii moralei, au declarat senin că se pronunță în necunoștință de cauză, nevăzând spectacolul, care era vizionabil gratuit online. Situația de la Piatra Neamț este toxică, cei mai afectați fiind adolescenții cărora le era destinat spectacolul, și reflectă nivelul de conservatorism retrograd care bântuie societatea românească. 
 
Marele B. Un Cabaret despre Burnout este un spectacol muzical grotesc despre epuizarea prin muncă. Corporatista tristă, Mama Dea Medeea, Doctorul fără de minți și Pianista care nu exista sunt ipostaze antropomorfizate ale epuizării într-o societate hiperdinamică ce își consumă resursele umane, nu doar pe cele materiale. E de urmărit autorul cabaretului, muzicianul Adonis Tanța, creator și al spectacolului La Plasticatta, o operă „minoră” despre uniformizarea umană în societatea de consum. Adonis Tanța se încăpățânează să reflecte în operă probleme contemporane și să-i taie din emfaza în care genul muzical s-a mumificat. Nimic nou în alte părți ale lumii, dar inovator în România. 

Tom și Jerry, filmul lui Florin Piersic Jr. după spectacolul creat la Sibiu despre mica lume a asasinilor plătiți, miza demersului fiind o grandioasă ofertă de joc pentru trei actori magnifici, Marius Turdeanu, Ioan Paraschiv și Ali Deac. 

Tom și Jerry. Foto: Rareș Helici

Spectacole văzute în spațiu fizic (au și variante online):

Mama, un performance despre retorica manipulării care combină religia cu capitalismul, cele două funcționând bine împreună pentru că sunt orientate spre profit, și care o confirmă pe Oana Rusu ca o actriță capabilă să hipnotizeze publicul. Oana Rusu își confirmă forța și cameleonismul și în Capete înfierbântate 2020 unde, alături de Alexandru Potocean, scanează dinamica socială în timpul stării de urgență. David Schwartz și echipa sa fac o analiză a polarizării societății pe fundalul unui sistem sanitar vulnerabil și a unei comunicări publice deficitare, ceea ce a scos la lumină atitudini sexiste, rasiste, ageiste (spectacolul este premonitoriu pentru succesul AUR în alegerile din decembrie). Jurnal de România. 1989, cel mai recent episod din programul lui Carmen Vidu despre recuperarea istoriei prin relația dintre oameni și orașe, prezentat și ca film, concentrează istorii personale diferite și perspective antagonice asupra Revoluției din 1989 ca fundament pentru dezamăgirea generală din prezent. 

Cărți și arhive:

Scris în timpul carantinei, Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0, volumul coordonat de Oltița Cîntec reunește evaluări ale impactului situației sanitare asupra teatrului făcute de critici și artiști. 

Miruna Runcan a publicat al doilea volum dintr-un proiect monumental, o recuperare a criticii de teatru românești de dinainte de 1989, Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism, care reflectă nu doar evoluția ideilor și a esteticilor teatrale, ci și diferitele faze ale unui regim politic restrictiv, cu încordările și relaxările sale. 

Cristina Modreanu împreună cu o echipă de cercetători a creat Dicționarul multimedia al Teatrului Românesc, prima arhivă digitală a istoriei teatrului autohton.

FOTO main: O scenă din spectacolul 98% Decizia corectă. Autor: Marius Șumlea

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK