Foto / Război în Ucraina

Fiecare loc în care ajungi are tot ce-i trebuie

de Ioana Cîrlig, Mikhail Kalarashan

Publicat pe 17 februarie 2022

Inna Morozova e o mamă singură care în 2014, când a izbucnit războiul în estul Ucrainei, și-a luat cei trei copii și a fugit din Luhansk în Carpații din vestul Ucrainei.

Fotograful Mikhail Kalarashan documentează viața Innei și a copiilor ei din 2017, când s-au cunoscut întâmplător. Făcea autostopul între Uzhgorod și Chișinău și avea nevoie să rămână peste noapte în Rakhiv. „Un prieten mi-a dat numărul Innei, spunând că mi-ar oferi un loc de dormit o noapte”, povestește Kalarashan. „La micul dejun mi-a povestit că sunt refugiați din Donbass. M-a atins povestea lor și am început să îi vizitez. I-am cunoscut din ce în ce mai bine, am făcut multe fotografii. Nu am vrut să fotografiez încă o poveste-clișeu cu refugiați, sunt atât de multe proiecte așa. Am vrut să fotografiez atmosfera din familia lor și felul în care mă simt cu ei. Așa au trecut aproape 5 ani de prietenie”.

Rada e o poveste despre oameni care au fugit din calea războiului, însă proiectul reușește mai mult de atât: ne arată viața din spatele statului de refugiat: oamenii, căldura lor, viața de familie, legătura cu natura. Inna și copiii ei au trăit în pace în ultimii ani, munții i-au ferit de gloanțe și distrugere.

În ciuda tuturor greutăților, Inna a reușit să își ducă copiii departe de ororile războiului, să nu își lase familia în mâinile fricii. „Războiul le-a schimbat destinul, dar un om cu pace interioară e mai puternic decât un război”, explică Mikhail Kalarashan.

Rada (Рада) e numele mezinei familei. În rusă rada înseamnă bucurie, în ucraineană înseamnă sfat. Cuvântul ăsta are multe sensuri în rusă, în ucraineană, dar și în viața familiei Innei.

Într-un interviu-monolog din 2017, Inna Morozova îi povestește fotografului ce a învățat din experiențele pe care le-a trăit în ultimii ani:

„După ce am trăit cu realitatea războiului, am încetat să îmi mai fac planuri pentru viitor. E ciudat să trăiești așa, de la o zi la alta, dar nu am de ales. Trăim cu puțin, dar găsim zi de zi tot ce avem nevoie. Ce s-a întâmplat acum 4 ani mi-a schimbat viața drastic. Mi-am luat copiii și am fugit, cu cât mai departe cu atât mai bine. Am făcut un marș de-a lungul țării, de la est la vest.

Câteodată trebuie să trecem printr-o mare criză ca să înțelegem ce e important. Toate lucrurile pe care se bazează oamenii- bucata ta de pământ, casa ta, toate pot să dispară ca un balon de săpun. Și relațiile se termină, fără să vrei. Ne bazăm pe lucruri care de fapt sunt instabile și nesigure.

Rakhiv e un loc minunat. Natura — aerul, munții și cerul de aici  — mă inspiră profund. Fiecare fir de iarbă mă sprijină. E un oraș mic cu oameni calzi și buni. În primii ani, toată lumea ne-a tratat ca pe refugiați și ne-a ajutat, pentru asta suntem foarte recunoscători. Bunicile din Rakhiv ne-au adus castraveți murați, ciuperci, haine groase. Am acceptat cu mare recunoștință, e frumos să vezi oameni ajutând din toată inima.

Aici m-am reapucat de pictat și a început să predau yoga. Încerc să folosesc tot ce am învățat în viața mea de până acum. Sigur, aș fi putut să mă angajez undeva la spălat vase, în 2-3 ture, însă am vrut să încerc să folosesc lucrurile de care sunt capabilă. Ăsta e modul meu de a comunica cu oamenii, vreau să le fiu utilă, ca terapeută, ca pictoriță, ca profesoară de yoga, ca prietenă, ca iubită, ca mamă. Nu avem în plan să plecăm încă de aici. Bun venit în stația Rakhiv!

Nu contează ce ni se întâmplă, ci cum reacționăm. Copiii mei și cu mine suntem refugiați. La un moment dat mi-am dat seama că nu există victime și agresori, există viață, pe care vreau să o privesc fără iluzii și judecăți. Este vorba aia, rezolvă problemele pe măsură ce apar, așa e mai simplu. S-a întâmplat deja, nu are rost să-mi bat capul. 

Orice loc, oriunde te-ai duce, conține tot ce ai nevoie. Când începi să strângi obiecte, să aduni bani, atunci încep problemele. Băncile dau faliment, casele explodează, pământul e luat de altă țară. Se poate întâmpla orice, de aceea puterea trebuie să vină din interior. Poate fi Dumnezeu, dacă asta simți. În fiecare persoană e ceva etern.

Tot ce am trăit — moartea soțului, boala mamei, sunt experiențe traumatice. Dar am înțeles că așa trebuia să fie. Ca să fim fericiți și să fim în armonie cu lumea din jurul nostru trebuie să nu mai judecăm, să ne bucurăm de fiecare zi și să împărtășim bucuria cu cei din jurul nostru. Viața e scurtă. Putem în orice moment să murim și tot ce am avut de valoare în viața asta a fost iubirea.”

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK