Dacă căutai în primăvară pe Google Casa Memorială „Dinu Lipatti”, aflai că aceasta a fost scoasă la vânzare acum câteva luni. Locuința în care compozitorul român a trăit în tinerețe, înainte de a pleca definitiv din țară, putea fi cumpărată de oricine cu puțin sub 1.200.000 de euro. Ce s-a întâmplat și cum de a ajuns casa unuia dintre cei mai importanți muzicieni români la vânzare?
„Pentru noi, muzicienii, [Dinu Lipatti] e un fel de Dumnezeu al pianului”, spune pianista și profesoara Cristina Gârbea. Cuvintele ei rezonează cu mulți artiști români, care văd în Constantin „Dinu” Lipatti un pianist de excepție, precum și un foarte bun compozitor.
Muzicianul a locuit în casa de pe Lascăr Catargiu în adolescență, alături de familia sa. După 1943, Lipatti a părăsit România condusă de mareșalul Ion Antonescu și implicată în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei fasciste. Se stabilește în Elveția, unde a murit în 1950, la 33 de ani, din cauza efectelor provocate de limfomul Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic.
În luna martie, clădirea transformată în 2018 în Casa Artelor „Dinu Lipatti”, iar apoi în Casa Memorială „Dinu Lipatti”, a fost listată la vânzare pe platforma de anunțuri imobiliare Storia. Vestea a stârnit șoc și o serie de instituții, artiști, melomani au lansat un apel către autorități pentru salvarea imobilului, prin intermediul mass-media și a unei petiții concepute de Asociația Grafoart adresată Guvernului României, Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului București și Primăriei Sectorului 1, în care se cerea achiziția Casei „Dinu Lipatti” de către stat și recunoașterea acestui spațiu la adevărata sa valoare cultural-istorică.
În paralel, angrenați de muzicologa, jurnalista și coordonatoarea site-ului dinulipatti.org Monica Lup, o promotoare a pianistului și compozitorului român, artiști din țară (pianistul Viniciu Moroianu) și străinătate (pianistele Alexandra Silocea și Mara Dobresco, muzicologul Mark Ainley, scriitorul Orlando Murrin) au scris public despre neliniștea pierderii.
Casa în care a crescut Dinu Lipatti este nu doar o clădire de patrimoniu cu valoare arhitecturală, ci și o parte esențială din istoria muzicii românești. În lipsa intervenției autorităților, clădirea ar putea ajunge din nou la un proprietar privat.
Clădirea de patrimoniu, de la o vânzare la alta
Nu este prima oară când casa în care a crescut Dinu Lipatti este scoasă la vânzare. De fapt, începând din 1990, a trecut prin mâinile mai multor proprietari și a fost folosită în diferite scopuri. Ea a trecut de la reședință familială, la locuință colectivă în perioada comunistă și a fost, apoi, folosită ca spațiu de birouri de către proprietari privați.
O parte din casă, împărțită în două apartamente, a mai fost pusă pe piață în 2016, la un preț de aproape două milioane de euro, în urma unei executări silite, după ce unul din proprietari nu a achitat un credit bancar.
Pentru că imobilul este clasat ca monument istoric, grupa B, el nu poate fi modificat, restaurat sau vândut fără a respecta anumite restricții legale. Orice intervenție asupra clădirii necesită avize speciale de la autorități, iar demolarea este interzisă, cu excepția cazurilor în care se obține o declasare oficială.
Proprietarul este obligat să notifice Direcția pentru Cultură a Municipiului București despre intenția de vânzare, pentru ca statul să își poată exercita dreptul de preempțiune, definit ca dreptul unei instituții sau persoane de a fi preferată la cumpărarea unui bun. Conform Legii nr. 422/2001, Ministerul Culturii are la dispoziție 30 de zile de la notificare pentru a decide dacă își exercită acest drept.
Licitația a fost blocată atunci, ca urmare a nerespectării procedurii legale. Cu toate astea, Ministerul Culturii de la acea vreme, condus de Corina Șuteu, nu a reușit să-și exercite dreptul de preempțiune, adică de a avea prioritate la cumpărarea casei.
Și la acea vreme, un grup de jurnaliști, muzicieni și activiști români și britanici au inițiat o petiție prin care încercau să salveze monumentul.
„Petiția din 2017, însoțită de o scrisoare deschisă cu mulți semnatari celebri – a fost trimisă tuturor celor la care ne-am putut gândi: politicieni locali și naționali, jurnaliști și comentatori. Eu personal nu am primit niciun răspuns”, transmite într-un email jurnalistul britanic Orlando Murrin, autor al petiției din 2016. Contactele sale din București i-au spus însă că „acea casă era în afara oricărui pericol (de a fi vândută, n.r.) și că era folosită pentru activități culturale”.
Printre semnatarii petiției se numără muzicologul Grigore Bărgăuanu, pianiștii Leif Ove Andsnes, Stephen Hough și Radu Lupu și compozitorul Mark Tanner.
În aceeași perioadă actrița și regizoarea română Alice Barb, alături de alți activiști hotărâți să „salveze” clădirea de patrimoniu, a solicitat Primăriei Municipiului București transformarea clădirii într-un centru cultural care să poarte numele lui Dinu Lipatti. Efortul ei a avut succes. Muzeul a fost închiriat în 2017 de PMB, devenind sediul Centrului Cultural al Municipiului București, cunoscut drept Casa Artelor „Dinu Lipatti”.
În 2024, Casa Artelor a fost desființată și s-a transformat în Casa Memorială Lipatti. Ea a trecut, de sub primărie, în subordinea Muzeului Municipiului București. Clădirea a găzduit evenimente muzicale, de la concerte și recitaluri, la concursuri pentru copii și evenimente open stage.
Un an mai târziu, ea a ajuns din nou în executare silită. De cele mai multe ori, acest lucru înseamnă că proprietarul, care este unul privat, nu și-a plătit creditele bancare, datoriile către stat sau alte obligații financiare. După o decizie a instanței sau un titlu executoriu, un executor judecătoresc este desemnat să recupereze datoria prin vânzarea forțată a bunurilor deținute de debitor – în acest caz, a casei memoriale.
La cine ajunge casa?
În luna martie a acestui an, fosta primară a Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris într-un mesaj pe Facebook că a solicitat administrației de sector să intervină pentru a salva monumentul.
„Casa celebrului pianist și compozitor Dinu Lipatti, aflată aproape de Piața Romană din București a fost scoasă (din nou) la vânzare pentru suma de 1,1 milioane de euro, pentru că este în executare silită. (...) Am solicitat printr-o adresă Primăriei Sectorului 1 să achiziționeze Casa Dinu Lipatti, un monument istoric de o valoare inestimabilă”, se arată în mesajul politicienei, care a mai declarat că instituția dispune de fonduri suficiente pentru a cumpăra casa.
În urma anunțului, proiectul de hotărâre prin care se dispune cumpărarea casei de către primărie a fost supus spre adoptare și aprobat de Consiliul Local al Sectorului 1, în cadrul unei ședințe care a avut loc pe 27 martie. Acum, el mai are nevoie de acordul Consiliului General al Municipiului București pentru finalizarea achiziției.
„Noi, pe toate părțile, încercăm să salvăm această casă. Când am aflat că este în executare silită, nici n-am așteptat să ne trimită executorii notificarea, că am făcut hotărârea de consiliu. Însă, pe toate subiectele patrimoniale, Capitala decide. Avem nevoie de acordul Consiliului General pentru toate activitățile patrimoniale”, declară pentru Scena9 primarul Sectorului 1, George Tuță.
Întrebat dacă există un calendar estimativ privind încheierea procesului de cumpărare, Tuță spune: „Dacă aș știi când va fi ședința de consiliu și va fi pe ordinea de zi solicitarea noastră, aș putea să vă răspund. Dar e o informație care nu depinde de mine. Avem hotărâri și de cinci ani de zile care așteaptă aprobarea Consiliului General”. Primarul de sector mai spune că a discutat cu Ministerul Culturii în vederea unui potențial parteneriat direct.
„Am mai încercat ceva. Am solicitat să facem parteneriat direct cu Ministerul Culturii. Nici Ministerul Culturii nu are capacitatea financiară pentru a salva acest obiect de patrimoniu și atunci noi ne manifestăm această disponibilitate”, spune Tuță.
De ce contează Dinu Lipatti?
Dincolo de ședințe, decizii administrative și dispute juridice, rămâne casa însăși – un imobil de patrimoniu cu valoare istorică. Importanța locului în care a crescut Dinu Lipatti ține atât de însemnătatea arhitecturală, cât și de rolul pe care l-a avut în formarea unuia dintre cei mai mari muzicieni români, devenit reper internațional.
Deși a lăsat în urmă un număr mic de înregistrări, Dinu Lipatti a fost admirat de personalități muzicale ale secolului XX, între care violonistul Yehudi Menuhin, pianistul Alfred Cortot și dirijoarea Nadia Boulanger. Este aclamat ca unul dintre cei mai importanți pianiști ai secolului trecut, fiind pe nedrept mai puțin recunoscut în ipostaza de creator, deși critica de specialitate l-a apreciat în ambele ipostaze artistice.
„În ciuda vieții sale scurte și a moștenirii discografice reduse, Dinu Lipatti este unul dintre cei mai venerați și iubiți pianiști din toate timpurile. Nu numai că interpretarea sa are o frumusețe nepământeană, dar el a fost, în multe privințe, primul virtuoz «modern», folosindu-și tehnica formidabilă pentru a dezvălui muzica, mai degrabă decât pentru a-și etala propriul talent”, spune jurnalistul Orlando Murrin.
Viața lui Dinu Lipatti s-a remarcat printr-o intensă activitate artistică, marcată de provocarea echilibrării preocupărilor sale interpretative și componistice, dar și de un interes pentru critică muzicală și pedagogie.
Deși Lipatti a fost constant dedicat domeniului componistic, acesta a înălțat, simultan, perfomanțele interpretative la un nivel ce ne face acum să-l numim unul dintre cei mai rafinați și importanți pianiști din toate timpurile. Cu toate că și-a dorit să aibă mai mult timp pentru creație, Lipatti s-a axat în principal pe cariera interpretativă, fiind invitat cu regularitate în toată Europa (inclusiv de nenumărate ori în România, unde se întorcea negreșit cu drag) pentru a susține recitaluri și concerte. Repertoriul său era vast și divers, îmbrăcând o paletă largă de curente, stiluri, genuri, compozitori. Este renumit pentru interpretările sale în lucrări ale unor autori precum Bach, Scarlatti, Mozart, Chopin, Schumann, Brahms, Grieg, dar și Ravel, Bartók sau Enescu. În acest sens, putem aminti câteva înregistrări care l-au consacrat, precum cea a Valsurilor și Nocturnelor de Chopin, a sonatelor de Scarlatti sau de Mozart, a piesei Alborada del gracioso de Ravel, a concertelor de Mozart, Chopin, Grieg, Liszt, Bartók, a lucrărilor camerale de Enescu, dar mai ales ale interpretărilor apropiate de sublim din creația bachiană.
În ceea ce privește creația sa, Dinu Lipatti a fost influențat de compozitori precum Bach, Mozart, Brahms, Chopin, Ravel, Stravinski, Bartók, Prokofiev, dar și de autori români precum Theodor Rogalski, Filip Lazăr, George Enescu și Mihail Jora. Totuși, el și-a cultivat un univers creativ propriu, caracterizat printr-un amalgam polistilistic. În acest sens, pot fi identificate mai multe fațete ale spiritului său creator: suflul neoromantic, prezent în Sonata pentru pian, orientarea neoclasică în Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră, op. 3, influențele impresionist-franceze în Nocturna în fa diez minor, în ciclul de lieduri pe versuri de Verlaine și în cel pe versuri de Rimbaud, Eluard și Valéry, o latură expresionistă, precum și o inspirație folcloric-românească, în lucrări ca Sonatina pentru vioară și pian, Suita simfonică „Șătrarii”, Dansuri românești pentru două piane, Nocturna pe o temă moldavă, Sonatina pentru mâna stângă și altele. În opusuri precum Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde, Concertul pentru orgă și pian, Fantezia pentru pian sau Aubade pentru cvartet de suflători, putem observa o adevărată sinteză stilistică.
Mai multe despre opera și viața lui Dinu Lipatii poți citi aici.
De ce contează casa?
Pentru ca această moștenire importantă să supraviețuiască și să fie apreciată la justa ei valoare de români și nu numai, pianista Cristina Gârbea spune că este important ca oamenii să-i vadă locuința, să citească despre el și, cum deja s-a întâmplat, să ofere casa muzicienilor, ca spațiu în care să se țină recitaluri.
„Și prin recitalurile respective se va promova și creația sa”, completează Cristina.
Arhitecta Anca Dumitrache, coordonatoare a proiectului 15 Minute Pe Jos, completează: clădirea este importantă nu doar pentru că duce mai departe moștenirea lui Lipatti, ci și din punct de vedere arhitectural. De altfel, casa a fost proiectată în 1902 de Petre Antonescu, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți români.
Clădirea este un exemplu de arhitectură eclectică, cu influențe timpurii ale stilului neoromânesc, caracteristice creației lui Petre Antonescu în perioada de început a carierei sale.
Arhitecta subliniază că este important ca o casă memorială să rămână în circuitul cultural, deoarece nu înseamnă doar arhitectură, ci și istorie și identitate culturală. „Folosirea ei ca spațiu cultural completează această identitate, unind trecutul casei cu prezentul, făcând-o să fie în continuare un loc viu”, mai spune Dumitrache.
„Casa Dinu Lipatti e un simbol, nu numai arhitectural, cum este văzut din perspectivă legală, dar e și o casă memorialistică a unuia dintre, probabil, cei mai mari pianiști români din toate timpurile și un portdrapel al României în lume. Pierderea ei ar fi catastrofală”, spune și directorul Asociației „Grafoart”, Matei Bănică. Arhitecta este de părere că scoaterea clădirii din circuitul public ar însemna o pierdere a acestei funcții sociale și ar putea duce la deteriorarea fizică a clădirii, în lipsa unei utilizări responsabile.
„De asemenea, ar exista și riscul de a pierde accesul public, ceea ce ar pune distanță între orășeni și identitatea locului în care trăiesc, pentru că nu mai pot interacționa cu o parte din istoria lui”, spune ea. Potrivit arhitectei, ar fi nevoie de reglementări mai stricte și sancțiuni mai dure la nivelul orașului pentru neglijarea clădirilor de patrimoniu, dar și de campanii de conștientizare publică, pentru a înțelege importanța acestor repere ale identității orașului.
„Într-un oraș care se transforma atât de rapid și haotic ca Bucureștiul, astfel de clădiri sunt importante ca repere ale memoriei colectivă”, subliniază Dumitrache.
Secțiunea de ce este important Dinu Lipatti a fost scrisă de pianista Cristina Gârbea.
