Istorie / Carte

Viața lui Nae Ionescu

de Mihai Iovănel

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 12 mai 2020

Nu se poate spune că Tatiana Niculescu nu știe să-și aleagă subiectele. Până acum a publicat un roman despre patriarhul Teoctist, o carte despre exorcizarea de la Tanacu (ea a inspirat filmul lui Cristian Mungiu După dealuri), plus, în ultimii ani, biografii despre regina Maria, Mihai I („ultimul rege al românilor”), Corneliu Zelea Codreanu, Arsenie Boca sau despre relația dintre Carol II şi Elena Lupescu. Pe scurt, Coroana, Biserica și Mișcarea Legionară: subiecte care au dat numeroase best-sellers după căderea comunismului. Mai toate aceste cărți au nucleul în perioada interbelică – o perioadă mitologică a istoriei României, al cărei glamour nu și-a pierdut încă puterea de fascinație. 

Cea mai recentă biografie scrisă de Tatiana Niculescu îi este dedicată lui Nae Ionescu. Ea poate fi văzută ca o sinteză a cărților anterioare. La bază profesor de filozofie (de logică, deși a predat și metafizică ori istoria religiilor), Nae Ionescu s-a intersectat atât cu Coroana, cât și cu Biserica și Mișcarea Legionară. L-a sprijinit pe Carol II să-și recapete tronul în 1930 și a făcut parte din camarila regelui vreme de câțiva ani. A pus creștinismul ortodox la baza filozofiei sale și, potrivit unui apropiat, a râvnit chiar să ajungă patriarh. În 1933 s-a apropiat de Zelea Codreanu și de legionari, intrând în pușcărie de trei ori pentru legăturile lui cu această grupare teroristă și antisemită. În plus, pentru ca glamour-ul interbelic să fie deplin, Nae Ionescu a avut succes pe toate planurile. Succes intelectual: a format nu elevi, ci discipoli, de multe ori fanatici. Succes politic: a exercitat influență atât ca director al ziarului „Cuvântul”, cât și ca membru al camarilei lui Carol II ori în calitate de consigliere al lui Zelea Codreanu. Succes financiar: apropiat al unor bancheri și oameni de afaceri ca Aristide Blank ori Nicolae Malaxa, conectat la pușculița regelui ori la surse mai mult sau mai puțin oculte din Germania nazistă care îi finanțau pe camarazii din România, Nae Ionescu își epata contemporanii șofând un Mercedes de lux sau construindu-și o vilă în Băneasa. (După moartea lui, vila a devenit locuința lui Ion Antonescu, ceea ce spune totul despre modesta clădire.) Succes erotic: legături intens mediatizate în epocă cu Maruca Cantacuzino sau cu Cella Delavrancea. La toate acestea se mai adaugă și mitologia satanică ridicată în jurul lui Nae Ionescu. Patriarhul Miron Cristea, pe care îl atacase în articole, a pus ca profesorul de logică să fie zugrăvit în chip de drac pe peretele bisericii patriarhale. Numeroși contemporani l-au comparat, pornind de la sprâncenele lui „mefistofelice” sau de la caracterul ambiguu, cu diavolul. Până și fosta lui iubită Maruca își amintește în memorii că avea „urechi de faun, lungi şi ascuţite, sfârşind în coarne ascunse, dar ghicindu-se în întuneric”.

Seducătorul domn Nae

Tatiana Niculescu
Humanitas
2020

Iată, deci, o viață ca un roman, greu de prins într-o carte. Nae Ionescu este un personaj complex și enigmatic, iar biografia lui are numeroase goluri neacoperite de documente (deși exista deja o biografie de aproape 2000 de pagini, cam apologetică, scrisă de Dora Mezdrea). La un prim nivel, Tatiana Niculescu se achită onorabil de sarcina de a compune o biografie. Cartea ei descrie principalele evenimente din viața lui Nae Ionescu și le oferă un minim context politic și cultural. Un scurt fragment reprezentativ pentru felul în care autoarea recreează plastic atmosfera lumii în care s-au mișcat personajele:

„La slujba de Crăciun, mica siluetă gotică a bisericii greceşti din München atrage imigranţi ortodocşi, mai cu seamă ruşi şi greci. Un brad mare, cu beteală aurită şi argintată se înalţă în stânga iconostasului. La lumina lumânărilor, care tremură în aerul iernatic, podoabele şi odăjdiile strălucesc ca paftalele împăraţilor bizantini. Prin uşile împărăteşti deschise spre altar se vede tabernaculul aşezat pe opt mici coloane de iasp siberian dăruite cândva de ţarul Nicolae II al Rusiei. Femeile, cu capul acoperit cu eşarfe, pălării sau căciuli de iarnă stau pe partea stângă. Bărbaţii, pe dreapta. Deasupra, tăind tavanul, trei candelabre mari clipocesc la fiecare deschidere a uşii de la intrare. Nae Ionescu şi Elena-Margareta se aşază fiecare la locul cuvenit. Va fi o liturghie lungă, festivă, cu cântări şi lecturi în greceşte, care celebrează Naşterea Domnului. Ca în bisericile catolice, la poalele bradului de Crăciun e aşezată o iesle special construită, cu personajele din Evanghelie făcute din lemn, lut sau ipsos.”

De asemenea, apreciez că Tatiana Niculescu, deși scrie constant „Profesorul” atunci când se referă la Nae Ionescu (ca și cum ar vorbi de Dan Voiculescu), nu cade în hagiografie și își privește personajul cu reținere morală. Așadar, Seducătorul domn Nae oferă o introducere rapidă și destul de agreabilă în subiect pentru publicul general. 

Trecând acum la reproșuri, încep cu superficialitatea documentării. Exceptând câteva scrisori către prelatul Vladimir Ghica, publicate acum prima oară, Tatiana Niculescu n-a făcut cercetare la prima mână. Ea folosește, pe lângă biografia Dorei Mezdrea, câteva texte de Petre Pandrea, Nichifor Crainic, Mihail Sebastian, Mircea Vulcănescu ș.a., pe care le citează și răscitează. Uneori o face destul de dubios: din romanul lui Mihail Sebastian De două mii de ani, de pildă, citează ca și cum acesta ar fi un volum de memorii. Or, deși are un puternic substrat autobiografic, cartea lui Sebastian rămâne totuși o operă de ficțiune. Apoi, deși textele lui Pandrea sunt fundamentale pentru înțelegerea lui Nae Ionescu, informația lor trebuie privită cu circumspecție. Pandrea era mitoman și nu o dată amintirile lui sunt evident înflorite. Ca și cele ale lui Nae Ionescu, de altfel. Rememorările acestuia din urmă privitoare la participarea la revoluția germană din 1918-1919 trebuie luate cum grano salis

Dar, în lipsa unor săpături sistematice în epocă, Tatiana Niculescu este la mâna memorialiștilor și a ipotezelor. Cartea abundă în condiționale și în biliard probabilistic: ar fi putut să, se pare că, ne putem imagina că, nu-i exclus să etc.

O altă lipsă a cărții stă în absența unei ipoteze centrale privind evoluția lui Nae Ionescu. Îl vedem pe „Profesor” în câteva contexte succesive: student care „devorează în numai patru zile Critica raţiunii pure a lui Kant”, doctorand în Germania, de unde declară plictisit că „Husserl nu mai face două parale“, îndrăgostit de Elena-Margareta Fotino, viitoarea lui soție (de care de la un punct încolo va trăi separat, deși cei doi nu vor divorța), tânăr profesor, ziarist, țărănist, carlist, legionar ș.a.m.d. Dar toate aceste ipostaze sunt tablouri statice, care nu comunică între ele. Nu se înțelege cum Nae Ionescu a trecut dintr-un tablou în altul. Avem un album foto,  dar nu un film. Tatiana Niculescu își privește protagonistul cu prudență (ceea ce este înțelept), dar nu dezleagă niciuna dintre enigmele lui (ceea ce este insuficient). Până și problema plagiatelor lui, care au făcut să curgă atâta cerneală începând chiar din interbelic, este lăsată de autoare să se consume în afara scenei. Când vine vorba de Evelyn Underhill (una dintre sursele din care Nae Ionescu s-a inspirat pe larg), Tatiana Niculescu face următoarea notă: „Pentru influenţa scrierilor lui Evelyn Underhill asupra lui Nae Ionescu, vezi Marta Petreu, Filosofii paralele, Polirom, Iaşi, 2013 şi Liviu Bordaş, Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei, Humanitas, Bucureşti, 2010”. Doar că cele două cărți la care trimite se bat cap în cap: Marta Petreu zice că Nae Ionescu a plagiat cu nerușinare, Liviu Bordaș zice că a cules doar niște idei care pluteau în supa epocii.

Cititorul e invitat să se dumirească singur, după cum îl taie capul. Lista problemelor nerezolvate de Tatiana Niculescu coincide cu lista tuturor problemelor litigioase din biografia lui Nae Ionescu. Biografa le lasă să cadă așa cum se nimerește. De pildă, de ce a trecut Nae Ionescu la legionari? Pot fi date aici mai multe răspunsuri, în funcție de metoda aleasă. Metoda găsită de Tatiana Niculescu se numește „Cherchez la femme”: Nae Ionescu a devenit legionar pentru că noua lui iubită venea dintr-o familie legionară („trăind acum cu Lucia Popovici-Lupa, a cărei familie e implicată în mişcarea legionară, Nae Ionescu devine simpatizant al Gărzii de Fier şi, din pasionat explorator al culturii iudaice, intransigent antisemit”). Dar dacă ați devenit interesați cu privire la Lucia Popovici-Lupa, un personaj mult mai puțin cunoscut decât Maruca Cantacuzino, mi-e teamă că din cartea Tatianei Niculescu – exceptând trei fotografii reproduse la sfârșit – nu veți afla mare lucru cu privire la ea: cum apare, așa dispare.  Noroc totuși cu memoriile lui Constantin Argetoianu, din care mai aflăm câte o bârfă:

„Cella l-a furat pe Nae de la d-ra Lucuţa şi toată vara a fost luptă grea între cele două zâne răscoapte, în jurul bujorului deţinut succesiv la Miercurea Ciucului şi la Braşov. Călinescu [Armand Călinescu, ministru de interne] îmi povestea că Cella venea regulat să-i facă scene cu leşin, ca să-l silească să dea drumul lui Nae… şi când nu venea, îi trimitea scrisori ca să le facă să parvină iubitului… Şi pe când iubitul se îndeletnicea cu studii filozofice, la umbra şi sub auspiciis Regis, pe când Cella leşina, d-ra Lucuţa fura pianul din vila lui Nae de la Băneasa, ca să nu-l poată folosi noua ibovnică când se vor înapoia cu toţii acasă! Ce vicleim… şi ce bordel!“

Singura tentativă interpretativă a Tatianei Niculescu privește diagnosticul de „disonanță cognitivă” pe care i-l pune lui Nae Ionescu și prin care pretinde că explică inclusiv „satanismul” acestuia. Cam puțin totuși. 

Acestor lipsuri structurale li se adaugă unele de amănunt. De pildă, cartea reia clișeul cu România – grânar al Europei, deși istorici ca Bogdan Murgescu au arătat că n-are nici un fundament. Apar grafii greșite („progromuri” în loc de „pogromuri”), dezacorduri („Chamberlain se număra printre primii intelectuali ai Germaniei care intuise”), contradicții de la o pagină la alta (acum se spune că țărăniștii sprijină întoarcerea regelui, peste câteva rânduri se arată că „Nici regina, [...] nici Maniu nu sunt entuziasmaţi de ideea revenirii lui Carol”). Anacronisme:  propoziția „Timp de câţiva ani, regele va ţine sub control discret Garda de Fier prin Nae Ionescu” pare să se refere la perioada de dinainte de toamna lui 1933, când Nae Ionescu nu îl întâlnise încă de Zelea Codreanu, deci nu putea nici controla Garda de Fier. Comparații forțate: „filozoful german susţinător al naţional-socialismului Martin Heidegger [...] îi va fi fost model de implicare politică”. Dimpotrivă, Nae Ionescu, a cărui aventură politică începuse mult mai devreme decât cea a lui Heidegger, i-ar fi putut servi acestuia de model dacă marele filozof german ar fi căutat repere în România. Din păcate însă, Heidegger a trebuit să se descurce singur. 


Fotografia principală: Filosoful Nae Ionescu înfățișat ca diavol. Catedrala Patriarhală, București, 2009. Fotografie de Mihai Pitea.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK