Cum am regizat în Norvegia un spectacol despre realitățile (perfecte? absurde?) ale lumii dominate de ecrane în care trăim.
„Absurd Realities” a fost primul spectacol de teatru pe care l-am regizat în afara României. S-a întâmplat în cadrul unei rezidențe artistice în Norvegia, la Grenland Friteater, un teatru independent cu o existență de aproape jumătate de secol, despre al cărui istoric puteți citi în interviul pe care mi l-a acordat regizorul și unul dintre fondatori, Tor Arne Ursin.
Rezidența a avut loc pe durata a 28 de zile, mai-iunie 2023. Doar ultima săptămână a fost dedicată producției spectacolului. În săptămânile anterioare am participat la două festivaluri internaționale de teatru. Impresiile mele despre Stamsund Festival, unde am fost doar spectator, au fost consemnate în cadrul acestui articol. La Porsgrunn International Festival am jucat în premieră într-un spectacol de teatru profesionist: „Herøya 1943”. Am făcut parte dintr-o echipă numeroasă și eterogenă din toate punctele de vedere: profesioniști/amatori, adolescenți/seniori, localnici/imigranți. Pe lângă repetiții, am susținut zece reprezentații alături de aceștia.
Fac această introducere pentru că vreau să vă prezint contextul în care am creat spectacolul-instalație „Absurd Realities”. Când am ajuns în Norvegia, aveam titlul spectacolului pe care îmi propusesem să-l regizez și tema principală din „Ucigaș fără simbrie”, piesa lui Eugène Ionesco. Ceea ce i se întâmplă lui Berenger, personajul principal din text, este similar cu ceea ce trăim noi acum, cei aflați în proximitatea conflictului din Ucraina. Războiul, uitat în cărțile de istorie și prin țările din lumea a treia, are loc de data aceasta lângă noi. Un ucigaș, al cărui adevărat chip nu-l mai cunoaște nimeni, ca urmare a operațiilor estetice și a sosiilor bănuite că îi iau adesea locul, a destrămat iluzia lumii perfecte, iluzie pe care am construit-o în ultimele două decenii de relativă bunăstare. Cu aceste gânduri am pornit la drum.
Am programat realizarea spectacolului pentru ultima parte a rezidenței, convins fiind că timpul petrecut acolo va modela aceste idei. Fără să judec în vreun fel pe cineva, pot să spun că războiul din Ucraina nu a constituit un subiect în mediile pe care le-am frecventat. A fost amintit doar ca un nou capitol din meciul global SUA vs. Rusia, la fel cum se vorbește în România de Afganistan sau Irak, ca despre ceva care este foarte departe și despre care vorbim cu detașare, având certitudinea că va rămâne acolo, foarte departe. E de înțeles. Am întâlnit mulți imigranți în Norvegia: sirieni (indiferent de vârstă, parcă toți studiau pentru a deveni ingineri, deși erau și câteva shaormerii pe alocuri), români (părerea localnicilor e că le trimitem numai cerșetori, dar am cunoscut și un șofer de autobuz), thailandeze (soții „importate” prin intermediul unor siteuri de dating), polonezi (percepuți ca fiind harnici, toneta unui polonez a alimentat repetițiile cu pizza la jumătatea prețului practicat de alte fast-food-uri), afgani (la croitoria unuia dintre ei am lăsat un material pentru modificări în vederea producției spectacolului), francezi (artiști într-un permanent du-te-vino internațional, cel puțin cei pe care i-am cunoscut), un mexican (profesor la o universitate de teatru) etc.. Unii dintre ei au găsit o nișă intelectual-artistică, o parte sunt în căutarea unui trai mai bun, alții s-au refugiat acolo, alungați de războaiele din țările de baștină. Așadar, m-am integrat.
Fără să am un plan clar - încă nu aveam scris scenariul -, am început să caut un loc unde să aibă loc spectacolul. Porsgrunn, orașul unde are sediul Grenland Friteater și unde am stat trei săptămâni, este un loc superb: așezat între coline împădurite și străbătut de un râu care îi poartă numele, centrul acestuia a fost votat drept cel mai frumos din întreaga Norvegie. Puteam să folosesc sala de spectacole a Grenland Friteater, dar ceva mă ținea afară. Căutarea n-a avut succes. N-am găsit un loc care să mă inspire, pe care ideile mele să se plieze și să prindă viață. Cel mai mult mi-au plăcut casele. Făcute din lemn, modeste, înconjurate de verdeață, vopsite în alb sau în culori calde, cu geamuri relativ mari, în marea lor majoritate fără garduri, îți crează un sentiment plăcut. Noaptea, prin geamurile acestor căsuțe de poveste, poți să vezi, n-ai cum să nu vezi, dreptunghiuri mari, colorate, perfect conturate, a căror luminozitate intermitentă scapă în afară și îți distrage atenția. Îmi era clar cum avea să arate spectacolul.
Suntem înconjurați de ecrane de toate dimensiunile, care redau decupaje ale unor realități subiective prin imagini retușate, îmbietoare, imersive. Ele sunt lumea perfectă. Așadar, aceasta va fi lumea perfectă a personajului din spectacolul meu; totodată, el va fi și ucigașul acestei lumi.
Am hotărât rapid locul unde aveau să se întâmple toate acestea: o peluză de pe malul râului. Peisajul industrial al acestei zone din oraș este întrerupt de liniștea dată de coroana regulată a unui copac. Cu ajutorul unor bare metalice am decupat o parte din acest peisaj. Personajul pendulează între două realități. Interiorul dreptunghiului rezultat este una dintre acestea, lumea perfectă. Raportul laturilor dreptunghiului se apropie de proporția de aur, la fel și poziția copacului față de latura de jos a formei geometrice care îl încadrează. Trebuie să fie ceva cu ecranele astea, de stăm și privim în ele cât e ziua de lungă, nu?
Cealaltă realitate este în fața și lateralele dreptunghiului.
Realitatea din interiorul dreptunghiului a fost filmată, iar apoi, în timpul spectacolului, proiectată pe un ecran care a respectat întocmai poziția și dimensiunile cadrului delimitate de barele de metal. În spatele ecranului dorințele subconștiente ale personajului se împlinesc. Atunci când personajul își dă seama de asta (pentru că, inițial, el nu este conștient de prezența ecranului), începe să testeze limitele lumii perfecte. Dezamăgit, sfârșește prin a da foc ecranului.
La mijlocul lunii septembrie mă voi întoarce în Porsgrunn, la Grenaland Friteater, pentru a relua reprezentațiile acestui spectacol. Va fi o bucurie să mă revăd cu artiștii care au făcut proiectul posibil prin implicarea lor: Joakim Dan Jørgensen, Kjersti Posti Høgli, Mathias Emanuel Aas, Guandaline Sagliocco și Truls Hannemyr. Am primit și o invitație la „Vinterscenen”, un festival intim de teatru (așa cum îl descriu organizatorii), ce va avea loc în luna februarie din 2024. Așa că lucrurile au continuitate!
ABSURD REALITIES
performer Joakim Dan Jørgensen
pe video Kjersti Posti Høgli, Mathias Emanuel Aas, Guandaline Sagliocco
sound design Truls Hannemyr
regia Victor Olăhuț
Fotografie principală: Personaj privindu-se © Victor Olăhuț
Rezidența artistică a avut loc în cadrul unei inițiative bilaterale (Asociația Cultură’n Șură - România și Grenland Friteater - Norvegia) finanțată prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 - 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro
