Carte / Moldova

Cărți, prietenii și transformări în Republica Moldova

De Scena 9

Publicat pe 6 decembrie 2023

Alionușka, roman publicat la editura Polirom în acest an spune povestea Zoiei Vangheli, fiică de bibliotecară și elevă în Chișinău. La începutul anilor ’90, în plină perioadă de destrămare a Uniunii Sovietice, Zoia va fi transferată de părinți la o școală cu predare în limba română. Între alte schimbări, va asista neputincioasă la dispariția cărților ce îi încântaseră copilăria și la spectacolul convertirii entuziaste la românism a celor care până atunci fuseseră lăudătorii comunismului sovietic.

În noua școală, Zoia se va împrieteni cu o colegă, îndrăzneața Katia. Povestea prieteniei lor se desfășoară pe fundalul convulsiilor sociale și politice din acei ani, fiind o oglindă nu doar pentru maturizarea grăbită care nu împlinește promisiunile adolescenței ci și pentru povestea unei țări întregi în epoca postsovietică.

Lilia Calancea s-a născut pe 13 septembrie 1977 în Republica Moldova și locuiește la Bruxelles din 2003. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a publicat romanele Regina nopții, Sub Constelația Lyrei și Sunt oare un călău?, roman laureat al Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2023, și nominalizat la Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2022, la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2022.

Citește un fragment din cel mai nou roman al său, Alionușka.

Alionuşka

Lilia Calancea
editura Polirom
2023

Când a venit vorba despre cărţi la adunare, mama mai că s‑a băgat sub bancă de frică să nu fie scoasă la tablă. Pentru că exista riscul. Şi era foarte mare. Şi pentru că… „ia să vedem ce ne spune o bibliotecară! Cum face să aducă cartea la copii şi copiii la carte?“. După care inevitabila întrebare legitimă: „Aşaaa, dar adolescenta dumneavoastră citeşte?“. Şi: „Ce citeşte? Cât citeşte?“. Ce să le răspundă? Adevărul? Că ascunde cărţile de mine? Că‑mi stinge lumina când mă prinde citind despre sexualitate până după miezul nopţii?

Bibliotecarii ştiu foarte bine ce şi cât se citeşte în bibliotecă. Bibliotecarii sunt obligaţi să facă statistica zilnică a cititorilor. Raportul statistic – sau, cum i se spune mai simplu între bibliotecari, „statistica“ – reprezintă o foaie orizontală A4 cu un şir de numere cuibărite în douăsprezece căsuţe tematice. Cea mai bogată căsuţă – adică cu un număr ridicat de cititori – era literatura artistică, secondată de ziare, reviste, dicţionare. Cea mai săracă era căsuţa cu împrumutul cărţilor de istorie.

Şi mai era o căsuţă. Despre ea am aflat întâmplător, în biblioteca şcolii ruso‑moldoveneşti, unde dăduse buzna directoarea:

— Mariefimovna, a rostit groaznic Galina Petrovna după ce studiase statistica bibliotecii şcolare pentru un trimestru. Pe mine mă interesează doar căsuţa aceasta! Cea în care este indicat numărul cititorilor moldoveni. Cum explicaţi faptul că ruşii citesc mai mult decât moldovenii? De zece ori mai mult!

Mama nu avea un răspuns.

— Trebuie să facem ceva! continuă revoltată directoarea.

— Ce putem face? Să schimbăm cifrele?

Galina Petrovna s‑a speriat.

— În niciun caz! Schimbarea nu trebuie făcută doar pe hârtie.

Au început să discute despre organizarea în bibliotecă a unor activităţi care ar fi putut să atragă cititori. Poate un club de lectură? Poate un teatru de păpuşi? Spectacole?

Am strănutat de după stelaje.

— Zoia?! mă chemă directoarea. Ia scoate puţin nasul din cărţi! Cum îţi pare ideea cu teatrul de păpuşi?

Aveam destule pe cap, inclusiv corul la care mă înscrisese chiar dumneaei, aşa că am răspuns abrupt:

— Nu‑mi place!

Galina Petrovna se lumină la faţă. Zâmbi până la cerceii în formă de potcoavă:

— Poftim! Rea, ţâfnoasă şi obraznică! Fata babei! Numai bună pentru spectacolul Fata babei şi fata moşneagului. Într‑o săptămână vă adun toate materialele. Dumneavoastră scrieţi scenariul, adunaţi copii, faceţi repetiţiile şi desenaţi afişul pentru sala festivă. Bani avem!

Pare incredibil, dar proiectul a început în bibliotecă şi a ajuns în toată ţara. Succesul a fost nemaipomenit. Pentru Galina Petrovna nu existau limite. Ne‑a organizat până şi un turneu pe la şcolile‑internat şi orfelinatele din ţară. În doar câteva luni am ajuns cea mai şuierată fata babei pe scenă.

Şi statistica? Oh, statistica! Mama îşi aminteşte cu nostalgie, mândrie şi necaz vremurile în care statistica bibliotecii gemea de cifre grele. „Niciodată în cariera mea de bibliotecară nu am mai atins acele recorduri.“

Dar mama tace când o întreb de anii ’90. Aşa cum au tăcut şi vor mai tăcea mii de bibliotecari din Republica Moldova. Statisticile acelor ani au devenit doar foi cu date false. De la 90 de cititori pe zi în bibliotecă s‑a ajuns la 10‑15. „Dar noi nu puteam să indicăm cifrele reale. De ce? Păi, dacă nu indicam minim 45 de cititori pe zi, ne tăiau din leafă. Am fost siliţi să trişăm. De frică să nu rămânem fără pâine pentru copiii noştri. Aşa au apărut, ca la Gogol, sufletele moarte.“

*

Mama n‑a scăpat neobservată la adunarea de părinţi. E drept că nu în felul în care se aştepta.

— Doamna Vangheli, i s‑a adresat doamna Guleraş, făcându‑i semn cu privirea spre o mapă neagră. Trebuie să vă arăt ceva. Întâmplător, ştiţi, am găsit‑o… căzuse din caietul Zoiei. Era grăbită, n‑am mai reuşit…

Mama s‑a înroşit la faţă. Un singur gând i‑a trecut prin minte: pornografia de lângă detergenţi!

— Ştiţi, doamna Vangheli, a început diriginta, fiica dumneavoastră mă îngrijorează. E prea cuminte.

— Cuminte? Prea? Mă iertaţi, cred că nu am înţeles...

Doamna Guleraş a deschis mapa şi i‑a întins o imagine. Mama a albit. Nu‑i venea să creadă. Troiţa lui Rubliov.

— Ce… înseamnă asta? a bâiguit.

— Exact acelaşi lucru m‑am întrebat şi eu. Poate s‑a întâmplat ceva grav în familia dumneavoastră. Mă scuzaţi, vai, mă scuzaţi pentru indiscreţie, şi şi‑a dus alertată mâna la gât.

— Nu… da, dar… nu m‑am gândit s‑o afecteze în halul ăsta. O înmormântare, da… credeţi că poate tulbura un adolescent încât să treacă de la… la…

Mama mi‑a înapoiat Troiţa cu reproş:

— De când ai început să rupi paginile din cărţi?

Era pagina 27 din cartea Maeştri şi capodopere de Igor Dolgopolov.

Singura imagine cu tine.

Imaginea principală este un fragment din coperta cărții. 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK