Sunt câțiva artiști din mainstream-ul teatral european care au preocupări constante în zona ecologiei, pe care le transpun în spectacolele lor. Katie Mitchell, Milo Rau și Simon McBurney sunt doar câteva dintre starurile europene care produc constant discursuri performative despre dezastrele climatice care amenință astăzi viața pe această planetă. Ca să vorbim doar de proiectele lor recente, la finalul anului trecut, Katie Mitchell a produs la Deutsches Schauspielhaus, Hamburg, un spectacol-instalație pornind de la Livada de vișini a lui Cehov, în care cea care „vorbește” este natura, iar omul apare ca distrugător al ei (vă amintiți sunetul vișinilor care se prăbușesc sub topoare? Este singura „replică” pe care o au copacii în piesa lui Cehov). Personajele principale sunt elemente din natură, copaci, flori, iarbă, albine etc., ale căror imagini în evoluție sunt proiectate pe un ecran deasupra scenei, cu detalii încântătoare, de exemplu, albine care polenizează florile de vișin, dar și dureroase, precum tăierea copacilor. Personajele umane sunt închise în cutii de sticlă, vizibile, dar uneori inaudibile (cutiile sunt antifonate) astfel încât sunetele se pierd sau sunt distorsionate. Vocea aparține naturii. Personajele umane apar în prim-plan doar când ies în livadă, dar atunci rolul lor este distructiv. Suntem parte dintr-un ecosistem pe care îl distrugem, zice Katie Mitchell.
Și Milo Rau a produs al treilea episod din proiectul său, Trilogy of Ancient Myths, tot despre criza climatică. După Orestes in Mosul (jucat cu actori irakieni în fostul fief al Statului Islamic) și The New Gospel (jucat cu actori și activiști în taberele de refugiați din sudul Italiei), acum el a imaginat Antigone in the Amazon. Creat în Brazilia, cu actori indigeni, spectacolul pornește de la defrișările pădurii amazoniene pentru a face loc monoculturilor și pune acest demers distructiv ecologic în relație cu obsesia capitalismului pentru profit.
Simon McBurney este cunoscut pentru activismul său de mediu încă de la producția faimosului The Encounter, un spectacol ce adaptează cartea lui Petru Popescu, Amazon Beaming (Revelație pe Amazon, Cartea Românească, 1993) care romanțează jurnalul fotografului Loren McIntyre când s-a rătăcit în jungla amazoniană în 1969. McBurney vorbea acolo despre distrugerea pădurii amazoniene folosind inovativ un arsenal tehnologic, în special sonor, într-un spectacol care a devenit legendar. Au urmat alte spectacole despre criza climatică co-produse de McBurney și compania sa de teatru, Complicité.
Anul trecut, McBurney și Complicité au creat o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților (Polirom, 2019) de Olga Tokarczuk, scritoarea poloneză câștigătoare a Premiului Nobel pentru literatură în 2018. Romanul este o fabulă pseudo-polițistă cu o profesoară de 65 ani, Janyna Duszejko, ca personaj principal și naratoare, retrasă într-o zonă puțin populată de la granița poloneză-cehă și aflată în mijlocul unor evenimente bizare. Mai multe personaje masculine, în parte membrii de vază ai comunității (preot, polițist), mor asasinați. Nu se știe cine e vinovat, dar Janyna acuză un complot al animalelor împotriva oamenilor. Nu merg mai departe cu povestea căci poate ajungeți la spectacol, care se află acum într-un turneu european, sau citiți cartea.
La McBurney, unul dintre lucrurile bune este că spectacolul urmează vocea cărții, păstrând narațiunea discursivă, la persoana întâi, sub forma unui monolog rostit de personaj la microfon. Acesta este scheletul spectacolului, ba chiar și carnea lui, susținut fascinant de Katrhyn Hunter. Actrița este titulara rolului, însă s-a îmbolnăvit chiar la una dintre primele reprezentații și a fost înlocuită rapid de Amanda Hadingue, care juca în spectacol mai multe partituri, la fel ca restul distribuției. Și asta pentru că actorii cunosc partiturile colegilor astfel încât fiecare poate, la nevoie, să intre repede în alt rol (ceea ce s-a întâmplat, Hunter devenind indisponibilă chiar înaintea unei reprezentanții, când publicul era deja în sală. Acea reprezentație a fost anulată, iar cele programate în zilele următoare au avut-o pe Hadingue în rolul principal).
Despre Hadingue, presa a scris elogios, apreciind că este „dezarmant de grațioasă și are grijă ca personajul să îi rămână simpatic publicului”. Nu am văzut-o în rolul Janynei, ci în ansamblu, unde se descurcă minunat, ca toți colegii ei de altfel. Dar despre Kathryn Hunter, pe care am văzut-o în rolul Janynei, se poate spune orice, numai că e grațioasă și preocupată să fie simpatică nu. Hunter face o Janyna pe linia personajului din carte. E băgăreață ca Miss Marple și Jessica Fletcher (personajul din seria Murder, She wrote / Verdict: crimă), dar dublează curiozitatea detectivistă cu insistența obsedantă a personajului lui Frances McDormand, Mildred Hayes, din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri.
Janyna lui Hunter e locvace până la iritare, inepuizabilă în a-și livra teoriile și în a-i inoportuna pe oamenii legii cu propriile sale scenarii fantasmagorice, reușind să alunece într-o secundă dintr-un discurs acuzator logoreic într-o candoare prefăcută (și dacă e ceva dezarmant la Hunter, e tocmai candoarea asta pe care o văd toți ca fiind fabricată, dar căreia nu îi rezistă). Hunter este un spectacol în sine, monologul ei aparent nesfârșit este scheletul spectacolului, livrat într-un întuneric din care silueta ei măruntă este decupată de un spot de lumină. Pe acest schelet cărnos se prind personaje bizare: vecinii, locuitorii comunității, scriitoarea a cărei casă o îngrijește (alter ego al Olgăi Tokarczuk). Tot acolo, în acest ansamblu de individualități, apar și animalele antropomorfizate. Câinii ei uciși – subiecții unei tragedii personale, care pare a motiva parțial acțiunile Janynei (un om traumatizat poate fi un om răzbunător) —, vulpi, căprioare și cerbi interpretați de actori prin ridicarea mâinilor pe post de coarne, de exemplu. Mișcarea scenică este aparent simplă, dar extrem de eficientă în a reprezenta animalele ca pe niște creaturi inteligente, a căror ucidere este o crimă (se vede contribuția coregrafei Crystal Pite, cu care McBurney lucrează la o trilogie despre climă, primul episod fiind deja gata, Figures in Extinction [1.0]).
În fundal sunt proiecții cu pădurea și fauna ei, dar mai ales cu diverse personaje prezente și de obicei amenințătoare (polițiștii, preotul etc.) sau absente (mama Janynei), parte dintr-un trecut dureros care își are și el un rol în acest policier ecologic. Schimbările de scenă, ca și de personaje sau decor, se fac într-o secundă prin schimbarea luminii. Când din întuneric se aprind brusc reflectoarele, scena goală până atunci apare complet „mobilată”, dar decorul este virtual, creat din proiecții și lumini. La fel, universul sonor, pentru care Complicité este celebru (să ne reamintim că The Encounter avea un sistem sonor binaural, cu căști pentru public, și care funcționa ca scenografie și dramaturgie la un loc), este și aici remarcabil prin bogăția de sunete care coregrafiază sonor dramaturgia spectacolului.
Și încă ceva despre Kathryn Hunter. La cei 66 ani ai săi, Kathryn Hunter (care are origini grecești și al cărei nume real este Aikaterini Hadjipateras) este mică de statură, foarte slabă, cu o figură aspră, bine conturată, inclusiv de riduri, și cu o voce guturală. Este ceva bizar la ea și asta se vede din prima clipă. Hunter are sechele de la un accident de mașină suferit când era studentă la RADA (Royal Academy of Dramatic Art), care i-a distrus un picior și pelvisul și i-a afectat coloana vertebrală și brațele. A crezut că va face toată viața numai teatru radiofonic, dar și-a recăpătat mobilitatea și s-a specializat pe roluri masculine. Este prima actriță din Marea Britanie care l-a interpretat pe regele Lear și nu s-a oprit acolo. I-a jucat pe Richard al III-lea și Cyrano de Bergerac, dar și tot felul de animale sau creaturi non-umane. În filmul lui Joel Coen, The Tragedy of Macbeth, le joacă pe cele trei vrăjitoare (vocea de la începutul trailer-ului e a ei). Într-un interviu din 2022 recunoaște, pentru prima și singura dată, că accidentul din tinerețe a fost o încercare de sinucidere, ultima dintr-o serie, pe fondul depresiei. Tendințele suicidare s-au oprit atunci, nu și depresia. „Dacă aveți gânduri suicidale, cereți ajutor” este sfatul ei.
Revenind la spectacol, McBurney îl însoțește cu o cauză ecologică – s-a alăturat unui demers internațional prin care se cere recunoașterea ecocidului (distrugerea pe scară largă, cu intenție, a naturii vii) drept crimă. Dacă ecocidul ar fi consacrat în legislația europeană, judecarea unei astfel de infracțiuni ar intra în competența Curții Penale Internaționale. Informații despre campanie găsiți aici Stop Ecocide International.
Drive Your Plow Over the Bones of the Dead se va juca până la finalul stagiunii la Budapesta, Viena, Amsterdam și Paris. Programul complet este aici.
Fotografii: Marc Brenner
Complicité
Drive Your Plow Over the Bones of the Dead
adaptare după romanul omonim de Olga Tokarczuk
traducerea: Antonia Lloyd-Jone
Cu: Thomas Arnold, Johannes Flaschberger, Tamzin Griffin, Amanda Hadingue, Kathryn Hunter, Kiren Kebaili-Dwyer, Weronika Maria, Tim McMullan, César Sarachu, Sophie Steer, Alexander Uzoka
Regia: Simon McBurney
Scenografia: Rae Smith
Light Design: Paule Constable
Sound Design: Christopher Shutt
Video Design: Dick Straker
Peruci: Susanna Peretz
Consultant de regie: Kirsty Housley
Dramaturgie: Laurence Cook și Sian Ejiwunmi-Le Berre
Mișscare scenică: Toby Sedgwick
Consultant de mișcare: Crystal Pite
Compoziții originale: Richard Skelton
Asistent regie: Gemma Brockis
Coaborator costume: Johanna Coe
Casting: Amy Ball CDG
Artwork: Patryk Hardziej
O producție Complicité în co-producție cu Barbican London, Belgrade Theatre Coventry, Bristol Old Vic, Comédie de Genève, Holland Festival, Les Théâtres de la Ville de Luxembourg, L’Odéon-Théâtre de l’Europe, The Lowry, The National Theatre of Iceland, Oxford Playhouse, Ruhrfestspiele Recklinghausen și Theatre Royal Plymouth
Livestream de la The Lowry, Salford, în colaborare cu Briston Old Vic
