Într-o ședință din 24 iunie, Consiliul Județean Sibiu propunea ca de la 1 iulie să desființeze o treime din posturile existente la Biblioteca Județeană Astra. Mai precis, ar fi fost vorba de 28 de posturi conform organigramei, din care doar 10 sunt efectiv ocupate. Acestor zece bibliotecari urma să li se desființeze contractele de muncă, în timp ce restul personalului (57 de angajați) ar fi suportat reducerea programului de lucru și a salariului, motivația acestei hotărâri fiind diminuarea bugetului în acest an cu 835.000 lei (detalii aici). Fiindcă au întâlnit rezistența și nemulțumirea angajaților, cărora li s-a alăturat comunitatea, o serie de figuri publice din spațiul cultural autohton, dar și Blocul Național Sindical, și în contextul în care plana suspiciunea că procesul concedierilor este gestionat în mod discreționar de către managerul bibliotecii, Silviu Borș, autoritățile și managementul par să dea astăzi înapoi și să rediscute proiectul de hotărâre în termeni care să nu presupună disponibilizări și tăieri salariale.
Este cel mai recent atac la adresa bibliotecii publice – unul dintre numeroasele de acest fel din ultimul timp –, dar care pare să fie în curs de dezamorsare doar pentru că vorbim despre Sibiu, fostă capitală culturală și cu o vizibilitate bună în plan național. Alte localități au fost mai puțin norocoase. În decembrie 2020, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, propunea desființarea a două filiale din subordinea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea, laolaltă cu disponibilizarea a 17 angajați ai aceleiași instituții. La Bistrița, o filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” a fost propusă spre desființare la finalul lunii mai a acestui an, posturile din organigramă au fost reduse cu 26%, în timp ce angajaților rămași li s-au redus programul de lucru și veniturile salariale cu 20%. La Rădăuți un scenariu similar pare să fie în desfășurare chiar în aceste zile. Un atac de o altă factură s-a produs recent și la Biblioteca Națională a României. Luna aceasta, Ministerul Culturii, sub a cărui oblăduire se află Biblioteca Națională, a cerut acesteia să elibereze 2400 de metri pătrați din clădirea în care funcționează pentru a putea face loc funcționarilor ministerului, pe care se pare că nu-i poate acomoda în altă parte (o petiție publică a fost lansată deja pentru a cere anularea acestei intenții).
Toate acestea sunt lucruri mai degrabă știute, care au avut privilegiul de a beneficia de atenția presei locale și, ocazional, a celei centrale. În fundal, într-o liniște deplină, o dramă și mai mare s-a petrecut însă în întreaga țară. Departe de sediile centrale ale bibliotecilor județene, în mediul rural și urban mic, în ultimii treizeci de ani au fost închise aproape jumătate din bibliotecile existente în 1990. Funcționau atunci 16.665 de biblioteci în România. În 2019 mai funcționau doar 9.222, conform datelor Institutului Național de Statistică. Cât despre utilizatorii de bibliotecă, aceleași date arată o înjumătățire a numărului acestora în intervalul de care vorbim.
Tot în ultimii treizeci de ani constatăm periodic cu stupoare că procentul analfabetismului funcțional în rândul elevilor crește de la o testare PISA la alta (la ultima, 41% dintre elevii de 15 ani testați nu erau capabili să înțeleagă un text de mărime medie). România este totodată și una dintre țările codașe ale Uniunii Europene când vine vorba despre consumul de carte, timpul petrecut zilnic citind și numărul total de oameni care citesc. Dacă unim punctele, concluziile aproape că se trag singure. Biblioteca publică este locul prin excelență al alfabetizării dincolo de abilitatea de bază de a buchisirii literă cu literă, însă în ciuda evidențelor, anual se închid biblioteci, comunități întregi fiind private de accesul neîngrădit la carte și informație, private de înțelegerea unor texte de lungime medie (sau cum e cazul cel mai adesea, chiar mai lungi de atât). Cât despre consumul de carte redus, deplâns periodic în media românești, ce loc alt mai bun și mai eficient pentru a pune la dispoziție cartea către publicul larg se poate găsi decât biblioteca? Prețul cărților este în creștere, după cum indică aceleași statistici, devenind prohibit pentru o populație săracă (și în curs de mai adâncă sărăcire din pricina crizelor actuale și viitoare), în timp ce cartea în sine devine prohibită în România prin simplul fapt paralel al închiderii librăriilor, odată cu bibliotecile. În calitate de agent de cumpărare colectiv, biblioteca publică este ideal poziționată în scenariul „consumului” de carte, căci prin bugetul local (i.e. colectiv) se cumpără titluri care după ce au fost citite o dată ajung și în mâinile altor cititori, spre deosebire de cărțile cumpărate din librării, care doar excepțional părăsesc domiciliul clientului. Una dintre cele mai plăcute surprize pe care le-am trăit în scurta mea carieră de bibliotecar este tipologia părintelui care vine la bibliotecă să-i facă permis copilului doar după ce a ajuns să nu mai aibă unde depozita cărțile cumpărate de la librărie. Spun „tipologie” pentru că mi s-a întâmplat mai mult decât o dată.
Ar fi totuși greșit să rămânem cu impresia că bibliotecile din România sunt doar niște depozite de carte în care trebuie să faci liniște, așa cum se vehiculează adesea. La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj, unde îmi exercit meseria, ziua de muncă începe în această perioadă a examenelor de tot felul mai curând gălăgios. Încă de la 7:30, cu jumătate de oră înaintea începerii programului, elevi și studenți se aliniază diligent, formând un șarpe uman cu coada la intrare și capul la biroul bibliotecarului care distribuie locurile în sălile de lectură și de studiu, asigurându-se de păstrarea normelor de sănătate publică și de distanțare socială. La ora 8:30 deja nu mai este niciun loc disponibil. În alte săli și compartimente se desfășoară activități de un alt soi. Copiii sunt publicul privilegiat al bibliotecii, lor dedicându-li-se o bună parte dintre programele și activitățile zilnice. La Cluj, permise de bibliotecă se fac inclusiv pentru copii care n-au învățat încă să meargă. Nu citesc, însă li se citește, „Cu bebe la bibliotecă”, fiind unul dintre programele prin care cei mai tineri dintre clujeni fac cunoștință cu lectura și cartea, în timp ce mamele fac cunoștință unele cu altele și petrec timp împreună. Există numeroase alte activități pentru școlari de toate vârstele, în timpul anului sau pe perioada vacanței, concursuri de argumentare („Bătălia cărților”) sau de benzi desenate, cursuri de programare, cluburi de conversație, chiar și un club de filosofie pentru copii.
Publicul adult se lasă mai greu prins în asemenea programe, preferând activitatea clasică de împrumut, însă chiar și așa reticenți cum sunt, adulții se înscriu la cluburile de lectură sau în concursul transgenerațional „Bătălia Cărților”. Seniorii caută mai ales cursurile de familiarizare cu calculatorul și rețelele sociale. Pe aceștia din urmă îi aflăm și la Sala de referințe și presă, ultimii cititori ai presei scrise din România, pentru care abonamentele zilnice la cele câteva zeci de reviste la care au acces la bibliotecă ar însemna epuizarea puținelor lor resurse financiare de care dispun la bătrânețe, așa cum mi s-a confesat un vechi cititor, fost profesor universitar. Între utilizatorii bibliotecii publice de la Cluj îi găsim și pe cei mai vulnerabili dintre locuitorii orașului, pe cei fără posibilități materiale, adesea persoane fără adăpost sau persoane cu nevoie urgentă de asistență psihologică de specialitate. Cu toții sunt primiți, acceptați și ajutați fără prejudecăți și fără a fi taxați, de către personalul bibliotecii. Vin mai ales să întrebuințeze calculatoarele publice, să folosească internetul și social media.
În mod evident, un oraș de talia Clujului este aproape obligat să ofere servicii de bibliotecă de calitate (și ne străduim și noi, în ciuda slabei finanțări), iar dacă în bibliotecile județene din țară lucrurile stau mai mult sau mai puțin la fel, în cele din mediul rural domnește în general neorânduiala și dezinteresul cronic. Aceasta este, la fel ca în cazurile mai cunoscute din mediul urban, în bună parte opera autorităților locale, care nu doar că au scos de pe lista bugetării bibliotecile, însă atunci când nu le-au închis cu totul, comit tot soiul de abuzuri îndreptate asupra bibliotecarilor, care ajung secretari în primărie sau oameni buni la toate în administrație. Este absolut surprinzător că așa stând lucrurile, bibliotecari precum Crina Popescu de la Biblioteca Pietrari, Felicia Gabor de la Biblioteca Comunală Mircești și Dorin Cozan de la Biblioteca Publică Cotnari reușesc nu doar să mențină în viață bibliotecile pe care la păstoresc, dar să și câștige finanțări și premii naționale și internaționale pentru programele pe care le-au dezvoltat.
Dincolo de toate acestea, biblioteca publică, oriunde a mai rămas deschisă publicului, și indiferent de gradul de interes acordat acesteia de către autoritățile locale, rămâne cam singurul loc cu adevărat public aflat la dispoziția populației generale, cum bine observă Costi Rogozanu într-un editorial recent. Biblioteca este prin excelență spațiul liber destinat deliberării raționale, așa cum argumentează Ed D'Angelo, fiind așadar o componentă esențială desfășurării vieții democratice în orice societate (iar cea românească are lipsuri considerabile și la acest capitol).
Toate aceste lucruri despre care vorbim aici sunt puse la dispoziția publicului larg de un personal subdimensionat, prost plătit, demotivat și deprofesionalizat, forțat să-și desfășoare activitatea în spații improprii, cu resurse puține, cu bugete reduse an de an de autoritățile de care depind, înarmat doar cu dedicație și făcând efortul de a-și îndeplini misiunea publică doar în ciuda adversităților, și fără a se plânge prea mult. Argumentul invocat de autoritățile puse pe tăiat, conform căruia organigrama bibliotecilor ar fi prea încărcată raportată la numărul utilizatorilor activi, și soluțiile luate în consecință nu fac decât să amplifice criza. La Bistrița, angajați mai puțini decât în anii trecuți fac și munca celor disponibilizați anul acesta, cu venituri salariale mai mici, pe deasupra. După același scenariu urmau să se desfășoare lucrurile și la Sibiu, așa cum ne asigura Silviu Borș, directorul Bibliotecii Astra, înainte ca scandalul să capete proporții: „Programul de lucru cu publicul nu va fi redus, personalul de specialitate de la Compartimentul Relații cu publicul asigurând, prin rotație, accesul publicului la publicații (prin săli de lectură sau împrumut la domiciliu) în fiecare zi de lucru a săptămânii în intervalul orar 8-20[…]”. În asemenea condiții, calitatea serviciilor nu are cum să nu scadă, odată cu numărul utilizatorilor.
În mod evident, trebuie să ne întrebăm ce se poate face pentru soarta bibliotecilor din România, iar în momente ca acestea nu-mi vine în minte decât soarta Bibliotecii din Alexandria. Și nu mă refer la cea care a ars de câteva ori în antichitate, ci la cea reconstruită în 2002 pe locul celei vechi. În 2011, în timpul evenimentelor violente ale „primăverii arabe”, tinerii din Alexandria s-au organizat pentru a asigura paza bibliotecii în fața „bandelor de jefuitori și instigatori”, atitudine pentru care au primit mulțumirile directorului bibliotecii. În România anului 2021 „bandele de jefuitori și instigatori” sunt chiar autoritățile locale și centrale care s-au năpustit flămânde de austeritate asupra bibliotecilor de peste tot din țară. Nu în mintea de pe urmă a acestor autorități trebuie să ne punem speranța, căci ele sunt cele care au creat această situație. Mai curând, asemenea locuitorilor Alexandriei, am putea să ne bazăm pe puținul public mergător la bibliotecă, cunoscător al valorii pe care o adăpostesc aceste spații.
Așadar, o să închei cu o chemare: dacă în localitatea ta există o bibliotecă deschisă publicului, înscrie-te! Vei beneficia de servicii care costă cu mult mai mult decât taxa de înscriere (care în unele locuri este zero lei!), și vei arăta autorităților locale că biblioteca este întrebuințată în comunitate și merită finanțată în continuare. Dacă ai deja permis de bibliotecă, arată că ești un cetățean implicat, vorbește cu angajații bibliotecii, petiționează autoritățile, la nevoie pichetează-le! Ai nevoie de ajutor în acest sens? Sunt sigur că găsești ceva resurse documentare și angajați dispuși să te servească în biblioteca locală.
