Descoperă patru proiecte și-o mână de oameni care transformă orașul din scoarță-n scoarță: biblioteca Glitch, librăria Cărturești & friends, Local Design Library și Sandwich Library povestesc despre cum e să crești comunități cu drag de carte.
Biblioteca GLITCH
Când se gândește la o bibliotecă, Dan Stănescu (fondator și director de creație al studioului Glitch) simte „un vag miros de Dunăre amestecat cu niște motorină (de la „Mașina cu Jazzolină” a lui Ioan Gyuri Pascu, album pe care îl ascultam la biblioteca publică din Galați).” Își amintește de frustrarea amestecată cu fascinație (și probabil niște lacrimi) la vestea că nu putea ieși afară la joacă până nu termina cartea „Colț Alb”, dar și de mâncarea chinezească mâncată în liceu cu bibliotecara (devenită bună prietenă) peste ceva cărți de mecanică newtoniană ale căror coperți îl fascinau. „Mai țin minte ceva satisfacție secretă când puneam deoparte niște bani de buzunar prin clasa a șaptea și cumpăram cărți (două țin minte în mod special, o carte cu dinozauri și Biblia). Am multe amintiri cu cărți și rafturi și, de când ascult și audiobooks, mi se leagă și locuri din oraș cu puncte culminante și personaje și sentimente, imagini, senzații care nu sunt ale mele – cum de exemplu țin minte peretele cetății din Veneția la care mă uitam când a murit John Cage, cârpa roșie de barcă, scările mânjite cu alge, rufele la uscat, mirosul de baltă amestecat cu cel de detergent proaspăt și tutun, un soare care învinge moartea, încrețește pielea și sparge cerul.”
Tot în Veneția era când a intrat într-un veritabil templu al cărților de artă, biblioteca Bienalei, care i-a dat peste cap orice formă de reper când vine vorba despre astfel de arhive – „800 de metri de rafturi, peste 160.000 de titluri, am găsit acolo titluri de negăsit de-ale lui Lawrence Weiner, Baldessari sau Ryan Gander (unul din preferații mei). Am consultat o publicație despre posterele și identitatea vizuală a Bienalei, două titluri despre ephemera de expoziții de artă și câte și mai câte. Am stat o jumătate de zi acolo, mai mult cu gura căscată decât cu capul la citit.”
Întorcându-se însă cu capul la citit, Dan și echipa Glitch au lansat toamna aceasta un spațiu dedicat designului grafic și schimbului de cunoștințe între designeri și sectorul artistic și cultural: biblioteca Glitch. Cu o colecție de peste 600 de volume care fac slalom printre artă și design, teorie și practică, ilustrație și tipografie sau design grafic, spațiul de pe Bd.Dacia 57 (etaj 2, București) găzduiește acum cărți și idei, evenimente și discuții pentru o comunitate în continuă creștere.
Biblioteca a fost tot timpul acolo — chiar dacă mai mică și mai concentrată pe designul grafic. Și s-a legat perfect cu misiunea studioului Glitch de a lucra pentru proiecte cu scop pe care să le ajute să aibă un impact mai mare și să devină mai relevante pentru oameni și comunități. „Credem în rolul esențial al comunicării pentru a face asta – de la strategii la branding sau făcut postere până la a strânge oameni la masă ca să discutăm despre audience building sau despre cum facem să vedem mai multe entități private sponsorizând și susținând proiecte culturale. Și-atunci, deschiderea asta către spațiu viu și activ pentru comunitate a venit natural cu timpul.”
Iar cu ajutorul unei co-finanțări AFCN a reușit să crească anul acesta și să devină ce trebuia să fie dintotdeauna: „un spațiu fizic de întâlniri pentru schimbul de cunoștințe, experiențe, idei. Biblioteca Glitch este locul în care ne-am dori să se întâlnească sectorul de artă și cultură, comunitatea de designeri și comunicatori, companii și publicul larg. E nevoie de toată lumea aici, iar cărțile par pretextul perfect să catalizeze aceste întâlniri. Deja se întâmplă lucrul ăsta și căutăm activ să creăm acele contexte prin care dialogul cross-disciplinar să se întâmple.”
Toamna aceasta a debutat sub semnul unor schimburi potente cu o selecție de artiști, designeri, autori, fondatori de librării sau curatori, toți unul și unul. În biblioteca Glitch și-au dat întâlnire până acum Ovidiu Hrin (designer și art director), Vlad Mihai de la Paper Traffic, Maria Bîrsan de la Biblioteca Sandwich (prezentă și în acest material), Radu Leșevschi de la Librăria Punch, dar și artiști precum Gelu Florea, Larisa Crunțeanu, Dan Vezentan sau Lucian Bran.
De la idei la cărțile care-i populează rafturile, Glitch e construit pe ideea de schimb, pentru că pe lângă strategia lor de achiziție, toți cei care vin în bibliotecă (de la invitați la artiști, designeri, colaboratori, prieteni sau colegi, biblioteci partenere sau public) sunt rugați să contribuie cu liste de cărți pe care ar vrea să le găsească aici. „Sunt liste de la ilustratori care ne recomandă comics, de la pictori care ne recomandă fotografie, designeri care ne recomandă alți designeri, e un schimb de informație care duce la descoperiri noi și la conexiuni pe care singuri nu le-am fi făcut. Încercăm că cumpărăm toate titlurile sugerate, când ajungeți pe-aici vi le arătăm pe toate. Apoi, donațiile sunt o parte importantă din fondul de carte existent – mulțumim tuturor celor care au contribuit rafturilor din Dacia 57, de la Galeria Posibilă la Slanted, la donatori individuali precum Ovidiu Hrin, la librăriile și publisherii care ne dau discounturi. It takes an island și suntem recunoscători pentru fiecare carte care ajunge la noi.”
Schimbul de carte cu biblioteci prietene din București este de asemenea încurajat — un soi de contaminare cu idei și 10-15 titluri nomade care se plimbă dintr-un sediu într-altul pe o perioadă limitată de timp, și care a început cu Biblioteca de Galerie de la Galeria Posibilă și cu Biblioteca Sandwich din Malmaison.
De ce tot acest efort de deschidere, intersectare și comunicare într-un oraș care pare că-și amintește de cărți doar la începutul de an școlar?
Dan crede cu tărie că „avem atât de multe de învățat unii de la alții. Fiecare dintre noi vine cu o bibliotecă proprie de experiențe, idei, istorii, obiceiuri și ocupații. E mișto să ascultăm și să ne lăsăm inspirați și să importăm din toate lucrurile astea, să le lăsăm să ne infuzeze și să creeze chestii noi, în noi, prin noi, de la noi. E o înstrăinare generalizată care vine cu vremurile în care trăim (deși paradoxal, mai conectați ca niciodată), în vacuumul online-ului în care toată lumea țipă la toată lumea, noi cu ecranele noastre și proiecțiile celorlalți pe ele. Și-apoi mai e casetarea asta algoritmică a intereselor – membranele bulelor devin tot mai impermeabile, vorbim tot mai greu unii cu alții, dispar punțile de comunicare, eu sunt cu climate change, tu ești cu arta, el e cu designul și tot așa. Asta mi-ar plăcea să se întâmple, atât profesional cât și uman: să ne permeem bulele unii altora, să vorbească fluent și ușor pictor cu designer și sculptor cu PR și director de marketing cu curator.
Mi-ar plăcea ca oamenii care vin la Biblioteca Glitch să vină curioși și să plece și mai curioși. Să vină cu povești și idei și dorința de a le împărtăși cu oamenii de aici. Să vorbim despre cărți, despre proiecte, despre ce ne învață arta și la ce ne inspiră designul. Să-și dorească și ei la rândul lor să scrie, să deseneze, să facă cărți, să le lege, să le distribuie, să-și facă biblioteci acasă și la birou, să facă book cluburi și bineînțeles, să ne invite și pe noi la toate astea.”
Un dialog viu la masa din bibliotecă, un ping-pong de idei cu frânturi, povești, granițe dărâmate și corelații infinite — acesta este visul. Un soi de salon literar modern în care să auzi în treacăt replici de genul „cum era patternul ăla a lui William Morris, stai că-ți arăt imediat, da, mi-aduce aminte de patternul ăla de text de la Sean Landers, Baldessari tăia fețe și le înlocuia cu buline colorate, genul ăla de pas narativ pe care-l simți în fotografiile lui etc. sau layouturile Barbarei Kruger”. Un spațiu în care să existăm în afara camerelor virtuale de ecou în care ne refugiem deseori, prea comfortabil.
„Cred că materialitatea cărților, faptul că ele există și acumulează praf și miros și taie dacă nu ești atent cu ele, este dintre chestiile care ne pot aduce împreună mai mult ca niciodată în epoca asta a Instagramului.” O epocă pe care Dan nu o respinge — nu vede digitalul și analogul prinse într-o perspectivă antagonistă, chiar dacă va rămâne mereu fanul analogului. „Disponibilitatea hârtiei, recepția unei narațiuni, structura materială – nu le poți mima în digital. Digitalul are alte strategii, care sunt bune, nimic greșit acolo, poate mai puțin romantism, mai puțină întâmplare, mai puțin glitch — căutare vs descoperire, precizie vs serendipitate, replicare infinită vs decay.” Și chiar dacă cititul nu ține de foame, pentru Dan cărțile sunt peste tot în piramida lui Maslow — „îți țin și de singurătate, și de dragoste de oameni, de lume, de cai și plante, și de dragoste de sine, și de cum să fii mai bun.”
Prima carte pe care a iubit-o (mărturisită cu un mix de jenă și împăciuire pentru el cel de-atunci)? Alchimistul de Coelho. Cât despre propria sa relație cu cărțile, lucrurile sunt pe cât de complicate ar fi într-o dinamică vie, care se mutează, crește și se-ntinde peste granițe de personalitate, dorință și curiozitate. Mai precis este o relație definită de „cei 4F”: fetiș, fascinație, frustrare, frică (și cu un adaos de hoarding dar despre asta un pic mai încolo).
„Îmi trasez interesele și viața prin cărți, am câteva constante și multe deviații, toate au contribuit la cine sunt acum, unele sunt încă în plastic (mi-a trecut până am ajuns la ele), dar nu mă pot despărți de ele. Îmi place poezia (deși am tot mai puțin timp de ea), Naum, Nichita Stănescu, Bukowski, îmi place suprarealismul (de la Leonora Carrington la Dali, în ordinea inversă descoperirii), îmi place fotografia (de câțiva ani cumpăr carte de fotografie și asta mi-a deschis cu totul alt univers, alte narațiuni, alte construcții, alte sensibilități: Parr, Alec Soth, D’Agata, fotografi japonezi, și tot așa, n-am rânduri câte pasiuni am făcut). Îmi place cartea ca obiect, s-o văd în bibliotecă, s-o car când schimb casele, îmi place când o deschid prima dată, și sună în diverse moduri, de la crevase care se cască sub zăpadă, la ASMR-uri de YouTube, la oase care pocnesc, îmi place și s-o țin după mine ca potențial, mi-e rușine de cărțile prăfuite și le fac cu ochiul la cele necitite.”
Intuim, deja, că lui Dan îi place să colecționeze lucruri și mărturisește că o face ca să nu uite, din frica unui soi de morți pe care toți colecționarii încearcă să o fenteze cu adunări elegante de obiecte și memorabilia. A fost o vreme când a luptat împotriva tendinței de a-și aduna viața în kilograme de obiecte (de la cărți la viniluri, la ephemera din călătorii), dar între timp a ajuns să-și accepte obsesia: „acum nu mai plec nicăieri și casa are multe rafturi și telefonul e plin de saved-urile din Instagram și notițele din notes, și bookmarkurile și dumpul anual de foldere pe harduri.” Oh, cum te înțelegem.
În afară de colecțiile de care se înconjoară, Dan mai e entuziasmat de toate planurile și oamenii pe care i-a pus în mișcare ca într-un mecanism de ceas. E un fanatic al posterelor, așa că seria de colaborări cu diverși artiști vizuali (precum Ioana Trușcă, Gelu Florea, Daniel Lupu și mulți alții) explorând legătura lor personală cu cărțile și bibliotecile îi ține nivelul de încântare la maxim. Apoi mai e vizita vizita designerilor Richard Niessen și Esther de Vries și o surpriză programată pentru februarie 2025 (care probabil va fi anunțată până la ieșirea revistei de la tipar).
„Deci ce mă entuziasmează sunt posterele și vizitele designerilor. Și mi-ar plăcea foarte tare să se autoinvite artiști și designeri să vină să ne viziteze și să vorbească. Aaaaa, și mă entuziasmează tare și potențialele de sponsorizări, susținere și parteneriat, așa că iată o invitație la scenă deschisă pentru a ne fi alături în activitatea bibliotecii.
Ultima chestie, tot spun asta și poate o manifestăm în existență, mi-aș dori foarte tare să deschidem o bibliotecă în Galați, acolo unde a început pentru mine dragostea de carte, știu locul perfect pentru o bibliotecă/galerie pe malul Dunării. Până atunci ne găsiți pe Dacia 57.”
Și, în loc de concluzie, o serie de recomandări din biblioteca Glitch:
An Invitation to Sol Lewitt – o carte cu anunțuri, flyere și invitații la expozițiile lui Sol Lewitt (art & artist shows ephemera e o secțiune care sper să crească considerabil);
Shirin Neshat: I Will Greet the Sun Again – o artistă din Iran care lucrează cu video, fotografie și text;
Barbara Kruger: Thinking of You. I Mean Me. I Mean You – una dintre artistele mele preferate, lucrează cu typography, design și text în practica ei;
Yves Klein: Expressing the Immaterial – despre o expoziție în care obiectul de artă nu a fost vizibil;
Amazing! Mel Bochner Prints: From the Collections of Jordan D. Schnitzer and His Family Foundation – un alt artist conceptual care lucrează cu text;
Allen Ruppersberg: Intellectual Property 1968–2018 – artist conceptual ce lucrează cu text și poster în practica lui;
Sean Landers – un pictor care folosește mult text în arta lui;
plus o selecție în continuă expansiune de cărți de design japonez și Arabic script typography design.
Biblioteca Glitch e deschisă în fiecare joi și vineri între 11:00-14:00 pe Bd.Dacia 57.
SANDWICH LIBRARY
„A început inițial ca un raft cu cărți care să cuprindă cataloage de artă și titluri de studii vizuale, apoi ca un dulap pe hol”. Și apoi s-a metamorfozat într-o cameră, unde inițial era atelierul colegului Cristian Răduță. Așa începea povestea Sandwich Library spusă de Maria Bîrsan (curatoare, manager cultural și director de programe la Sandwich Gallery). Dedicată artelor vizuale și studiilor curatoriale, biblioteca se găsește în cadrul Malmaison Studios, la etajul 2 al unei clădiri de pe Calea Plevnei 137c din București, cu un parchet primitor.
Pentru că fix cu mirosul de parchet de lemn masiv dintr-o casă veche asociază Maria ideea de bibliotecă: „am avut norocul ca în camera în care se află acum biblioteca parchetul să poată fi refăcut cu intervenții minimale, așa că asta a fost prima chestie de care m-am apucat. Îmi amintesc un eveniment la Sandwich în care biblioteca era în stadiul unei camere goale cu parchetul refăcut, iar eu și prietenii mei ne-am comandat de mâncare și am mâncat pe podea — un nivel de intimitate și de încredere din partea lor, care m-au susținut în tot acest demers. De atunci am mobilat-o, am adunat cărți, dar cu mine va rămâne senzația de căldură pe care o emite parchetul. Când deschid ușa bibliotecii mă uit prima oară în jos.”
Această ușă s-a deschis ca o primă propunere a Mariei, dorind să întregească programul galeriei din acel an (2022): „a fost o dorință personală, dar și despre care știam că ar putea întregi foarte bine programul expozițional și educațional al galeriei. Mereu am apreciat deschiderea colegilor mei Daniela (Pălimariu) și Alex (Niculescu) pentru propunerile cu care am venit, chiar dacă făceam parte pentru puțină vreme din Sandwich, iar biblioteca a fost prima inițiativă de acest gen, ceva pe sufletul meu care să mă bucure. Acest tip de încredere mi se pare foarte rar și vreau să mă laud un pic cu colegii mei, care au știut să abordeze colaborarea noastră care, între timp, cred eu, că s-a sudat deja în ceva mult mai mare, a unei echipe care funcționează bine împreună.”
Și nimic nu sudează o echipă mai bine decât munca de șantier: ca să transforme camera într-o bibliotecă s-a lucrat cot la cot, s-a dărâmat o sobă, s-a gletuit, văruit, s-au instalat pereți și rafturi. Alți colegi din Atelierele Malmaison s-au alăturat efortului, iar înainte de Crăciun se scotea molozul din cameră. După revelion, într-o zi de ianuarie cu 17 grade, s-a profitat de încălzirea globală pentru a continua lucrul și usca pereții. „Pentru mine biblioteca are și acest substrat al șantierului. Apoi am început inventarierea cărților, singură, apoi cu prietenii mei. Am început să ne gândim la rafturi. Am cumpărat, dar am și primit cărți. Am adus cărți de acasă. Apoi Daniela mi-a dat cheia de la ea din atelier și mi-a spus să-mi aleg ce îmi trebuie din raftul de cărți pe care îl are acolo. Un raft întreg de cataloage și studii teoretice, expoziții locale și internaționale, cărți pe care le-am frunzărit o zi întreagă. Le-am luat pe toate de acolo și le-am dus la bibliotecă.”
Acum Sandwich Library are peste 700 de titluri împărțite pe categorii — Cataloage de artă, Studii critice și curatoriale, Performance, Design, Periodice etc. Echipa a crescut, iar în zilele de joi, vineri și sâmbătă între 1-7 pm îl găsiți pe Tibor Dumitrescu (Tibi), gata să vă povestească totul despre expozițiile din spațiu și despre cărți. Iar cărțile se pot împrumuta (una din mizele principale pentru Maria), chiar dacă la început existau temeri că poate cărțile nu se vor mai întoarce — temeri la care Maria răspunde acum ca și atunci cu încă îmi doresc să apuc ziua în care oamenii să fure cărți.
Chiar așa: de ce suntem certați cu cititul și ce s-a întâmplat cu bibliotecile în România? Pentru Maria răspunsul se rezumă la „o lipsă structurală de interes în a subvenționa ceva ce trebuie mereu subvenționat și care nu produce rezultate imediate.” Apreciază, însă activitatea (aproape Sisifică) a Bibliotecii Metropolitane din București „care a reușit să își păstreze aproape toate filialele din cartiere, care organizează diverse activități cu publicul lor. Mi se pare titanic și foarte greu într-un sistem birocratic în care te lovești de proceduri de inventar stricte, subfinanțare și spații care au nevoie de renovare. La sate și în orașele mici este și mai rău — bibliotecile se închid mai degrabă la primul impediment de reabilitare decât să devină mici centre culturale locale.”
Nu crede că Sandwich Library poate lupta cu analfabetismul funcțional galopant de la noi din țară (și nici cu poziția constant codașă la sondajele UE pe citit) — e o inițiativă de nișă, unde majoritatea titlurilor sunt în engleză, iar interesul său comunitar e diferit. „Publicul nostru a început să se cristalizeze după evenimentele de activare ale bibliotecii, dar și aflând de noi în urma Open Doors care se organizează în Atelierele Malmaison de două ori pe an. De când am deschis oficial, pe la mijlocul anului trecut, avem o comunitate de oameni cu care păstrăm legătura, cu care ne întâlnim ocazional și care vin să împrumute cărți constant. În mare parte tineri — studenți, liceeni și oameni interesați în general de domeniu, am sesizat că nu doar cei care studiază sau profesează în domeniul cultural vin pe la noi, sfera celor care ne trec pragul este mult mai mare decât ceea ce estimam la început.”
Interesul tuturor acestor oameni confirmă însă necesitatea unui astfel de spațiu — de la nevoia personală a Mariei de a găsi cărți accesibile în domeniul său, la tinerii artiști sau curatori care se lovesc de dotările insuficiente ale facultăților lor: „m-am lovit de acest reproș general cum că fondul de carte din universități nu este actualizat, că majoritatea titlurilor se obțin din open sources și că unele sunt, oricum, inaccesibile. Așa că biblioteca asta a căpătat o miză mult mai mare, pentru că știu că ar fi răspuns unei nevoi generalizate. Mi se pare important să existe o bibliotecă dotată în orașul în care studiezi, unul dintre cele mai puternice centre universitare din țară — dintr-un fel de considerație pentru studenți și interesați, care să nu fie puși în postura să găsească pentru prima dată o bibliotecă mișto în momentul în care pleacă cu un Erasmus sau emigrează. Vreau să fie aici, lângă casă, să știi că așa cum poți să ieși din casă și să bei o cafea bună, așa poți să mai faci câțiva pași și să ajungi la bibliotecă.”
Maria vrea ca oamenii care le calcă pragul să se simtă fix ca la o plimbare cu o cafea bună: relaxați. Spațiul este unul mic, ceea ce uneori poate fi intimidant, însă ne asigură că atât ea cât Tibi sunt doritori de taclale și pregătiți să dea sfaturi și să ghideze orice cititor curios printre categoriile lor: Art Catalogues, Critical/Curatorial Studies, Lands/Badlands, Performance, People Talking, General Knowledge, Design, Magazines, Architecture, Film.
Selecția de cărți și materiale a pornit cu o colecție capsulă de cărți creată cu ajutorul lui Radu de la Punch Bookshop (pentru care are numai cuvinte de laudă), un soi de strictul necesar pe care orice student la arte ar trebui să-l aibă. Apoi pornind de la categoriile stabilite, au invitat oameni să propună titluri care s-ar potrivi, iar până acum au primit donații de la galerii precum Galeria Posibilă sau Spațiul de Artă Contemporană, spații ca tranzit.ro/București, Centrul Național al Dansului București, Punch sau de la colecționari precum Alexandru Rus (și da, acceptă în continuare donații — trebuie doar să trimiteți un email la maria@sandwichgallery.ro sau la library@sandwichgallery.ro, pentru că există un proces de preselecție).
Evenimentele au completat activitatea bibliotecii cu o serie de conferințe susținute de profesori, artiști sau practicieni care au pornit de la cărțile din dotare: „seria s-a numit After Hours și a avut un real succes, atunci am realizat că avem o comunitate specifică ce vizitează sau descoperă pentru prima dată Atelierele Malmaison datorită evenimentelor bibliotecii.” Ulterior au mai susținut discuții sau proiecții de filme, precum și ateliere teoretice bazate pe imagini, tipuri de filme sau curente artistice care au primit mai puțină atenție în spațiul cultural local. Iar pentru toamna aceasta au pregătit „Looking Glass”: o serie de ateliere și două expoziții solo care se concentrează pe distorsiunea imaginii în contemporan și percepția ei în ochii artiștilor, a curatorilor, regizorilor și a altor creatori.
Atât evenimentele cât și întâlnirile din bibliotecă vin să suplinească una din hibele majore ale mediului online la care ne rezumăm un pic cam mult: pe internet nu ai un bibliotecar.
„De cele mai multe ori interacțiunile cu publicul nostru nu se rezumă doar la întrebări de tipul Aveți cartea asta? Merci, pa, ci se deschid într-un schimb de informații pe care, din punctul meu de vedere, nu îl găsești online. Am primit adesea recomandări de titluri bune de la cititorii noștri și le-am putut sugera alte titluri pe domeniul care îi interesau, sau chiar evenimente conexe, expoziții, concerte etc. Cel mai bun exemplu este bibliotecara de la mine din cartier pe care o frecventez acum destul de rar — am fost săptămânile trecute să mă uit la cărți și cred că am stat în jur de 40 de minute acolo. În timpul ăsta, au venit în jur de 5-6 oameni să returneze cărțile, bibliotecara îi cunoștea pe toți, le cunoștea deja preferințele de lectură, iar cititorii, când se întâlneau, se recunoșteau între ei și aveau mici dialoguri. Nu condamn internetul, pentru că este o resursă extrem de valoroasă, dar uneori cred că e nevoie de ceva mai puțin unidirecțional ca să devenim oameni întregi.
Pe aceeași schemă, dar într-un context un pic mai mare, se situează și educația vizuală. Este nevoie să învățăm de la cineva și să putem în discuție niște chei de interpretare de care să ne ajutăm în marea asta de imagini — advertising, picturi, deep fakes. Aproape totul este imagine și de cele mai multe ori este și mișcătoare. Educația vizuală ne ajută să punem lucrurile din jurul nostru, un pic, în ordine, iar pentru asta avem nevoie de parteneri de dezbatere și dialog.”
Educația ei a pornit pe la 9-10 ani a început să se împrietenească cu cărțile: „le tot ceream alor mei să le cumpere. Cărțile atunci erau, ca și acum, destul de inaccesibile ca preț, iar ai mei nu își permiteau să facă experimente financiare pe un copil care descoperea săptămânal că are câte o pasiune. Așa că într-o zi mama mi-a spus că are soluția perfectă pentru mine și m-a invitat să facem câțiva pași — am ajuns în dreptul unui bloc foarte aproape de casa noastră pe lângă care treceam mereu și am întrebat-o de ce ne-am oprit. Cum de ce, te-am adus să îți faci permis la bibliotecă. Așa am descoperit rețeaua Bibliotecii Metropolitane din București, seria horror pentru copii Goosebumps și apoi alte și alte cărți care au rămas cu mine. Știu că am fost super impresionată de puterea mamei, care a putut să îmi ofere dintr-o dată mai multe cărți decât îmi puteam eu dori.”
Și chiar așa, de ce vrem să colecționăm și să adunăm (mai ales) mai multe cărți decât ne-am putea dori? Maria crede că totul pleacă dintr-un sentiment de hoarding, pervertit să fie cu folos. „Eu sunt părtinitoare aici, mereu o să ai ce să faci cu cărțile și revistele din bibliotecă — open source-urile nu sunt atât de de încredere și nu există acea relație directă cu obiectele pe care le poți ține în mână. Dacă ne uităm la cum a evoluat piața de design, dar și unele manifestări din arta vizuală, se poate observa ușor cum cărțile și revistele au devenit, pe lângă materialități care conțin informații utile și mai puțin utile, obiecte frumoase, pentru aproape fiecare publicație (de nișă) există o estetică a hârtiei, a designului coperții și paginilor. Există o anumită relație imediată cu obiectul, care nu poate fi suplinită de noile medii. Deci cred că oamenii colecționează cărți și reviste ca să fie împliniți că au în imediata lor proximitate obiecte frumoase și folositoare.”
Frumosul și folositorul stau și la baza dorințelor sale de viitor, iar ceea ce și-ar dori cel mai tare pentru spațiul viu pe care-l gestionează ar fi să nu mai depindă de o finanțare ca să poată organiza, de exemplu, un eveniment, ci să poată accesa o constelație de fonduri private și donații. „Mi-aș dori, de asemenea, un spațiu mai mare, care să întregească un pic ideea de hub cultural cu care am început acest proiect. Dorința mea pentru spațiul cultural românesc ar fi să ieșim un pic din ciclul fondurilor publice, deoarece creează o dependență economică a operatorului cultural, iar, în eventualitatea în care nu câștigi un apel de proiecte, devine foarte greu să te regrupezi. Personal, încă mă învârt în jurul cozii în legătură cu cum s-ar putea ieși din acest sistem, sunt mai mult decât deschisă la dialog.”
Așa că fie că aveți idei despre cum se iese din cercul vicios al sistemelor de finanțare, fie că sunteți curioși să vedeți ce se află în categoria Lands/Badlands (vă spunem doar că are legătură cu lumea non umană), îi găsiți pe Maria sau pe Tibi pe Calea Plevnei în fiecare Joi, Vineri și Sâmbătă după-amiază. Puteți împrumuta în baza unui permis făcut pe loc (sau printr-un formular completat online), iar dacă vreți să fiți la curent cu activitatea lor vă așteaptă și în digital, pe Instagram la @sandwich.library (și tot acolo puteți să le scrieți dacă aveți nevoie de o carte urgent în afara programului — vor face cumva să ajungă la voi).
Iar ca recomandare de ținut în mână și răsfoit cu poftă, Maria sugerează „orice din seria Documents of Contemporary Art de la Whitechapel Gallery. Mi se pare o serie foarte bine structurată, atât pentru cunoscători, cât și pentru cei care vor să se familiarizeze cu domeniul artelor vizuale.”
Sandwich Library e deschisă doar pe bază de programare și se află în cadrul Atelierelor Malmaison, pe Calea Plevnei 137C, etajul 2, camera 26.
Local Design Library
Artemisa Pascu și Andrei Grosu sunt amândoi designeri grafici și fondatori ai Local Design Circle, asociație înființată în 2018 cu scopul de a da o voce comunității de design locale, de a promova importanța designului grafic și de a facilita accesul la educație. „Încercăm să facem contextele pentru cei din comunitatea de graphic design să fie așa cum ni le-am dorit și noi să se fi întâmplat atunci când eram studenți sau când am început să facem asta, dar să creăm și contexte pe care ni le-am dori să le ofere piața”, povestește Artemisa.
Sunt două direcții principale: cea de suport pentru designeri dar și cea de educație vizuală pentru publicul larg și inclusiv munca pe care cei doi o fac prin studioul de design Policromic este una îndreptată către ridicarea nivelului de înțelegere (și de apreciere) a designului grafic.
Iar începând de anul acesta s-a lansat și Local Design Library, un vis de-al lor încă de când a pornit asociația, o sămânță sădită de profesorul lor din primul an de facultate, Bogdan Moțoc, care le aducea mereu teancuri și teancuri de cărți la cursuri.
Ideea asociației a pornit tot din facultate pentru că își doreau să mențină viu spiritul de dialog constant pe care-l aveau în grupa de la UNARTE și pentru că „în 2015-2016 designerii nu prea vorbeau între ei”, spune Andrei. „Am fost o grupă care stăteam de luni până sâmbătă până la 12 noaptea. Ne-am ridicat foarte mult unii pe ceilalți și a fost foarte frumos să vedem cum creștem împreună cumva. Iar după ce am terminat facultatea, lucrul ăsta a dispărut un pic.” Așa că s-au uitat un pic în jur, la organizațiile de design din alte țări și au decis să fondeze o „organizație profesională în care să putem să ne întâlnim, să discutăm, să facem proiecte împreună, să venim cu idei.”
Un an jumătate de discuții cu alți designeri și de coșmaruri birocratice mai târziu se năștea Local Design Circle. Iar cu puțin înainte de asta începeau (în 2017) să se joace cu proiectul lor Poster Jam — un spațiu virtual de experimentare fără reguli, dar cu multă creativitate pornită de la un cuvânt-brief și un afiș. Foarte rapid ceea ce a început ca o inițiativă locală s-a transformat într-o comunitate internațională care a ajuns să adune aproximativ 9000 de afișe, iar anul trecut 3000 dintre acestea au fost expuse pe un textil de 13 metri lungime și 2.5 metri înălțime în cadrul Special Poster Show la Teatrul Național București.
Primul eveniment pe care l-au avut cu asociația a fost în cadrul Romanian Design Week și s-a numit First Date, o expoziție interactivă cu un chestionar de 21 de întrebări despre cum e să fii graphic designer în România. Anul trecut rezultatele acestui chestionar s-au sintetizat într-un raport care acoperea informații demografice, de educație, muncă și satisfacție, dar și de aspirații și interese, într-un prim efort concentrat de a lua pulsul acestei mici industrii locale în creștere. Și-au dorit să deschidă un dialog cu ocazia asta și să și provoace niște stereotipuri despre meseria de designer (născute, poate, tot din lipsa unui dialog constant).
Dar să revenim la biblioteca proaspăt lansată toamna asta.
Atât Andrei cât și Artemisa povestesc despre cum s-au lovit în repetate rânduri de lipsa unor materiale fizice care să-i ajute ori la prezentarea unei idei către un client, ori la inspirația pentru un proiect sau la găsirea unor soluții de design care să meargă dincolo de rezolvările standard, ieftine și rapide.
Apoi „ca student, te uiți pe Instagram, nu uităm și noi, dar nu ai palpabilitatea aceea a obiectului ca să-ți dai seama de diferențe”, spune Andrei. Costul cărților de specialitate și selecția puțin ofertantă din bibliotecile din facultăți i-a făcut să se uite cu alți ochi la propria lor bibliotecă, unde aduceau tot timpul studenții din practică.
„Am strâns, am strâns și anul trecut la un moment dat am zis „hai să punem pe picioare biblioteca.” Cel mai greu le-a fost să găsească un spațiu cu o chirie accesibilă în București, mai ales în condițiile în care Asociația e susținută exclusiv de ei, fără parteneri sau finanțări externe. Într-un final, însă au găsit spațiul în care se află acum (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 5, București), și-au adus toate cărțile, au vorbit cu toți oamenii pe care-i știau din țară și din afară ca să le mai trimită cărți (în continuare strâng donații) și, la momentul interviului, aveau deja în jur de 400 de cărți.
Și nu numai: „avem și foarte multe flyere și toate tipologiile de materiale, pentru că de fiecare dată când plecăm într-o altă țară strângem toate materialele pe care le găsim. Facem asta și când mai mergem la târguri, am găsit niște materiale incredibil de frumoase. Și de aici am zis că trebuie să scoatem în lume tot ce am adunat pentru că avem partea de cărți noi, cărți teoretice despre designul grafic, istorice, foarte punctuale, dar avem și foarte multe cărți românești care sunt foarte, foarte bine făcute, adică e o perioadă pe care nu o vedem, nu ne-o prezintă nimeni. Și am avut, cel puțin în anii ‘60-’70, design editorial și design de copertă absolut superbe”, povestește Artemisa. Așa că au construit și raftul de tipografie românească, tocmai ca să arate cum s-a ajuns la o comunicare vizuală fragmentată, dar fascinantă, folosind aparatură din URSS, influențe din Germania și din Franța și idei care la rândul lor, azi pot genera noi direcții.
Cum funcționează Local Design Library? Ca un reading room în care se poate veni oricând de luni până vineri între 11:00 și 18:00 (dar uneori și până mai târziu sau în weekend, întrucât biroul lor e în același spațiu). Momentan materialele se pot consulta doar acolo, tocmai pentru că multe dintre cărți nu se mai pot găsi, unele proiecte de licență sau de disertație sunt unice, iar atât Artemisa cât și Andrei sunt tot timpul acolo, curioși și dornici de dialog.
Organizează și evenimente în spațiul bibliotecii, vor începe lucrul cu secția de Design a Facultății de Arte, au în plan ateliere, expoziții și un parteneriat semnat recent cu Biblioteca Națională în cadrul proiectului Memoria Națională.
„Este un număr de vreo 14 depozite unde sunt vreo 40 de tone de cărți, undeva la 4.000.000 de cărți aproximativ, adunate de-a lungul anilor în perioada comunistă, în mare parte de pe la toate sediile bibliotecii din țară. Și prin acest proiect, Memoria Națională, ei încearcă să le scoată din depozite, să vadă ce-i acolo. Adică e pur și simplu un scavenger hunt în care ei nu știu ce-o să găsească, pentru că sunt ambalate, sunt puse în cutii și tot scot de acolo, iar ele odată scoase se duc mai întâi la Institutul din Măgurele unde sunt decontaminate printr-o iradiere, iar apoi se întorc curate la Bibliotecă, ei le iau la triat și tot așa”, spune Andrei.
Pare visul oricărui colecționar de cărți și materiale grafice și amândurora le sclipesc ochii când vorbesc despre comorile pe care le-au descoperit până acum. Rolul lor în proiect? Să scoată la lumină bijuteriile de design grafic pe care le vor găsi, să le curatorieze și să creeze un index al evoluției designului grafic: de la influențe, la oamenii din spatele designului editorial, de la maparea tipografiilor de-atunci, la tiraje și toate detaliile fascinante dintr-o epocă îngropată, până de curând, sub praf și cartoane.
Artemisa și Andrei speră ca energia și entuziasmul lor să fie contagioase și-și doresc ca oamenii care le vor trece pragul să vină curioși și dornici de a afla lucruri noi și de a descoperi împreună aceste comori. „Și sperăm să vină în primul și în primul rând studenții”, spune Andrei. „Cumva ei sunt targetul nostru principal. Pentru ei vrem să punem la dispoziție toate aceste lucruri. Categoric și pentru toți ceilalți oameni. Dar cred că ajutând studenții, practic viitorii designeri din câmpul muncii, o să ajutăm pe toată lumea să creștem un pic. Și personal ne dorim ca ei să fie cei mai entuziasmați cumva de chestia asta.”
Pentru că pentru ei, mediul digital este bun pentru idei rapide, dar cărțile și lucrurile palpabile sunt necesare pentru ideile bune. „Altfel digeri informația când ai un obiect în mână, când vezi cum se deschide, când vezi niște culori, când ești cumva mai conectat cu el ca și obiect. Dacă o să te uiți pe Instagram, probabil o să-ți vină niște idei similare cu ce au făcut și ceilalți. Dacă citești ceva într-o carte, o să-ți vină alte idei”, crede Andrei. În plus, sunt și altfel curatoriate, adaugă el: „dacă vorbim de type design, e altceva când iei un catalog de tip de literă care are 600 de pagini și vezi în ordine istorică, cu referințe, cine a făcut acel tip de literă, de ce e făcut așa și cum a evoluat. Adică ai cumva și toată informația adunată la un loc și mult mai bine pusă la punct.”
Iar Artemisa adaugă partea de producție în ecuația digital-analog: „o să înțelegi și ce înseamnă producție și ce înseamnă execuție și ce înseamnă obiectul final în momentul în care poți vedea opțiunile lor fizice. Adică de asta avem și toate Pantonarele și mostrarele și toate materialele astea care îți arată de fapt ce să folosești ca bază pentru a obține un obiect.”
Pentru ea și atenția funcționează în mod diferit atunci când trece de la tab-uri la pagini: altfel își amintește ceva citit sau văzut într-o carte, față de un slalom rapid pe internet. Plus că răsfoind o carte într-o bibliotecă sau într-un anticariat, poți să dai peste mici momente intime de serendipitate imposibil de găsit online: un semn de carte lăsat în urmă cu 50 de ani, sublinieri și mesaje, o floare presată, o conexiune cu oameni din alte epoci care au ținut, cândva, în mână, același obiect pe care-l răsfoiești tu acum.
Și poate de asta ne și place să adunăm și să colecționăm lucruri. Artemisa și Andrei au început cu revistele și cărțile ca să aibă o sursă de idei, un flux de discuții, un schimb viu care să-i ajute să se dezvolte și să crească. De la folderul de cărți scanate în facultate, la cărțile de design adunate din călătorii, la orice obiect frumos și/sau vechi: afișe, printuri, flyere, brățări de la petreceri, șervețele desenate de prieteni la o ieșire în oraș, viniluri, aparate foto, coperte de viniluri, instrumente, bețe, pietre, nu există limite. Să nu ne mirăm, așadar, dacă după bibliotecă, își vor deschide un mic magazin de antichități.
Până atunci însă, continuă să ducă lupta educației vizuale pe plan local, unde cel mai dramatic li se pare sistemul de orientare în oraș. Pentru ei, afișajul de pe stradă este un bun indicator al nivelului de educație vizuală dintr-un oraș, iar Artemisa povestește despre interesul lor pentru afișajul public și găsirea unor soluții pentru o capitală sugrumată de o poluare vizuală necontenită. Dincolo de aspectul estetic, ar ajuta evenimentele culturale mai mici să ajungă la un public mai mare, standardele ar crește, deci și ochiul s-ar forma mai ușor. Dau ca exemple Parisul sau Elveția, dar și Clujul, Oradea și Timișoara și, deși înțeleg că avem probleme mai urgente de rezolvat, nu li se pare că se rezolvă, într-un final nimic. Ci doar mai lipim un afiș urât pe un zid obosit.
De aceea speră ca prin inițiativele lor să creeze un cerc virtuos: „e o chestie pe care am discutat-o cu unul dintre profesorii de la facultate, Dinu Dumbrăvician”, povestește Andrei. „Am discutat-o într-o emisiune la radio în care el zicea că fiecare designer ar trebui să-și facă cumva o mică școală și să-și învețe fiecare client câte un pic. Și învăț și eu, și tu, și toată lumea și ușor, ușor o să crească partea asta de cultură vizuală.”
Este ce îi motivează, alături de bucuria oamenilor. Deseori pornesc proiecte cu multe hârtoape, se întreabă de ce fac un eveniment, de ce trebuie să se lovească de atâtea obstacole, dar la final, entuziasmul oamenilor vine și șterge toată oboseala din spate, e cea mai mare recompensă la care se pot gândi.
Iar ca recompensă pentru cititori, avem desigur, recomandări:
Seria despre cum să faci cărți de la Item Zero;
Flexible Visual Systems de la Slanted;
Oh So Pretty: Punk in Print 1976-1980, o carte cu afișe pentru concerte punk din anii 60-70;
GRID SYSTEMS, a lui Josef Müller-Brockman, despre cum să-ți faci gridurile;
Și cărți de design grafic din Japonia
Local Design Library este deschisă de luni până vineri între 11:00 și 18:00 pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu 5, București.
Cărturești & friends
Pe Vlad Niculescu, librar și manager Cărturești & friends l-am cunoscut târziu, deși probabil exact când trebuia: mai precis, la scurt timp de la plecarea mea din țară și de la deschiderea librăriei de pe Edgar Quinet în tandem cu galeria Ramonei Chirica (colegă de master, prietenă genială și eternă furnizoare de frumos).
Despre cum a ajuns Vlad Niculescu librar și, deci, acel Vlad pe care-l cunoaștem și apreciem cu toții, am aflat tot târziu — și deci, cumva tot la timp. Suntem în anul 2007, la terasa Muzeului Țăranului Român, iar prietenii săi Dan Nicolaescu și Nicolae Ion vin cu o idee creață și-o propunere neașteptată. Aveau ceva bani puși deoparte și voiau să-i investească („să-i arunce pe fereastră”, cum mă corectează Vlad) într-o aventură cu multe cărți, toate în limba engleză. „Exista de ceva ani micuța librărie Nautilus, chiar în cartierul în care se află și Muzeul Țăranului Român și în care locuiesc și eu, și care era, și încă este într-un garaj de pe strada Arhitect Ion Mincu, dar care se ocupa mai mult de import de cărți și de distribuirea lor.” În plus, selecția Nautilus era limitată de spațiul foarte mic și dedicată mai mult cărților pentru copii, de science fiction sau fantasy.
Nimeni încă nu deschisese o librărie de cărți în limba engleză, cu o selecție mare, de la carte de copii la texte academice și alte comori greu de găsit în România în acel moment. Așa că Vlad și prietenii săi și-au pus tot curajul într-un spațiu de aproape 90 de metri pătrați în Pasajul Kretzulescu și-o aventură care a durat vreo 10 ani și câteva vieți. Propunerea lor a fost neașteptată, dar a venit firesc: „toți trei, când plecam pe afară, ne întorceam cu geamantanele pline de cărți, CD-uri, discuri, tot felul de lucruri de tipul ăsta. Și am zis, de ce să nu avem un spațiu dedicat limbii engleze, ca să putem să oferim și nouă și altora ceea ce ne doream când plecam din țările pe care le vizitam. Și e 2007, momentul e unul prielnic, fiindcă România a intrat în Uniunea Europeană și însuși faptul de a importa cărți în limba engleză devenise mai ușor.” Adăugăm o comunitate crescândă de expați, școli cu predare în limba engleză și alți factori pragmatici și brusc, ideea de a deschide prima librărie specializată de limba engleză parcă nu mai pare chiar așa o nebunie.
Înainte să deschidă o lume-ntreagă pe la Kretzulescu, Vlad a copilărit într-o mahala prin Colentina, la vreo trei străzi de unde s-a născut Cărtărescu (fatalitate!) și era toată ziua pe stradă, jucându-se. „Fotbal, tenis, ping-pong, sărit de garduri, copaci. N-am făcut nici grădiniță. Chinul cel mai mare de atunci, înainte de anii de școală, era să mă pui să dorm după-amiaza și orice sosire în casă era o posibilă amenințare. Toată lumea se chinuia să mă împingă în bibliotecă.” Nimic nu a funcționat până când, pe la 8-9 ani, a descoperit revista PIF. „Pentru mine a fost poarta de intrare în lumea cărții, în mod destul de comun pentru epoca respectivă pentru cei binecuvântați cu prezența în casă a acestei reviste de benzi desenate din Franța. Or, aici am descoperit dintr-o dată un turn Babel al unor creatori extraordinari și de text, și de imagine, și de desene, și de lumi inspirate din tot felul de opere clasice și mai puțin clasice. Și un vacarm miraculos: pentru un copil de vârsta aia a fost foarte important. Și apoi s-a produs declicul ăsta și am început să citesc ca un disperat. De toate.”
De altfel, Vlad crede că gustul nu se poate forma decât așa: citind tot, capodopere și dezastre, lucruri profunde și pasaje lejere, poezie și mecanică deopotrivă: „Eu cred că e benefic, e igienic să citești și tâmpenii. Poți să-ți dai seama când lucrurile încep să aibă sens, să aibă rost, să găsești gustul, mirosul, forța unor autori și așa mai departe.”
Vlad și-a pus sufletul în tot ce a însemnat Anthony Frost, fără să se mai gândească la oboseală: a fost șofer, magaziner, contabil, descărcător, librar și buyer. Uneori „oamenii nu știu cu ce se mănâncă meseria asta de librar și își imaginează că ce bine e să citești cărți și să întâlnești oameni mișto — și e și asta. Dar în procente ar fi cam așa: 80% e o muncă de administrație pură, mai ales când e afacerea ta și trebuie să te privești ca un business”. E un business dur, din punctul lui de vedere, format și susținut de oameni extraordinar de pasionați care împreună formează un întreg lanț: de la edituri, la reprezentanți de vânzări, cărțile trec prin multe mâini și inimi până să ajungă la cititorul final. Și admite că deseori grijile susținerii unei astfel de mașinării delicate te pot face să uiți de ce ești acolo, contrabalansând partea intimă a unei librării cu niște întrebări cât se poate de pragmatice.
Totodată își amintește primul Crăciun petrecut împreună acolo, un Crăciun „care parcă a fost perpetuat la fiecare descindere a cutiilor în librărie. Și ne simțeam așa ca niște copii iluminați de deschiderea cutiilor ălora. Ăsta e un moment unic pentru mine și, cred, pentru cei care au trecut pe acolo sau au lucrat pe acolo, și pentru prietenii Dan și Nae cu care am făcut asta împreună.”
După niște ani buni de Crăciunuri descoperite în fiecare carte, librăria a trebuit să închidă în martie 2017, după o criză economică dublată de chirii foarte mari, cu o tristețe, se-nțelege mai mare decât toate la un loc. Nu e singura, desigur, care să treacă prin asta — librării independente și poate vechi de sute sau zeci de ani se închid în toată lumea, din America până-n Barcelona sau Hong Kong. Și deși comunitățile care se creează în jurul lor le susțin, răspunsul copleșitor care are loc de fiecare dată când un astfel de loc se închide lasă un gust dulce-amar alături de multe întrebări și reflecții — un bun prilej să ne amintim că toate aceste spații au existențe fragile și o nevoie constantă de implicare, dincolo de zâmbetele unor librari mereu binevoitori.
Și dacă pentru Vlad perioada Anthony Frost a fost una dintre cele mai frumoase din viața sa, a fost totodată o mare revelație — pentru că trecerea de la revista PIF și biblioteca părintească la Palatul Kretzulescu s-a făcut printr-o facultate de instalații pentru construcții și 20 de ani de inginer. „Deci, oamenii ăștia, Dan și Nae, prietenii mei cu care am deschis, au văzut în mine înainte de a vedea eu însumi această vocație de librar pe care mi-am descoperit-o în Anthony Frost.”
O chemare care se manifestă aparent simplu: Vlad recomandă cu entuziasm sincer ceea ce-i place, de la o foaie de hârtie până la un tablou sau un film (și speră mereu să nu-i dezamăgească pe oameni). Iar acest entuziasm al recomandării a creat puntea dintre Anthony Frost și Cărturești & friends. După 6 luni de limbo și-o vacanță de care avea nevoie să se regrupeze după închiderea librăriei, era la o bere cu prietenii — de data aceasta la Green Hours, unde a primit o propunere neașteptată. Daniel Voinea de la Cărturești îi spunea despre spațiul închis de pe Edgar Quinet, prima și cea mai mică librărie Cărturești, un loc cu valoare de simbol care își căuta un nou sens. Și alături de Vlad și de Ramona (cu al său Studio Receptor) s-a găsit sensul nu doar pentru acel loc, dar și pentru niște oameni care aveau nevoie, cu toții, să respire altfel.
Așa s-a format o nouă comunitate, cu o parte din prietenii Anthony Frost, o parte din prietenii Cărturești, Receptor, oameni noi și vechi, și reacții care-l fac mândru să fie alături de ei și să-și aducă contribuția la un peisaj mai respirabil în București. De aceea se și bucură că librăriile pe care le-a crescut au fost incluse în ultimele 3 ediții din ghidurile Lonely Planet, lucru care ajută atât comunitatea locală cât și pe cea a călătorilor: „e și ăsta un obiect de mândrie totuși — știi, când ai o muncă într-un astfel de domeniu, se întâmplă să ai anumite frustrări, că nu te vede nimeni, că stai acolo și propui tot felul de cai verzi pe pereți și lucruri extraordinare, dar nu vine nimeni, nu se uită nimeni. E, nu-i chiar așa: din când în când te trezești cu o carte poștală din China sau de pe undeva mulțumindu-ți că le-ai dat o cafea și că le-ai povestit de cartea aia care le-a schimbat viața. Sunt tot felul de lucruri de tipul ăsta care, alături de confirmări dintr-astea mai mult sau mai puțin oficiale, te fac să continui.”
E un „reglaj fin” între a da lucrurilor importanță și a menține un soi de lejeritate „un pic așa, à la Porțile Orientului”, care transformă uneori locul într-un info point, punct farmaceutic și, de ce nu, un refugiu pentru o comunitate de oameni care văd în Cărturești & friends mai mult decât o librărie.
Vlad admite râzând că ar face bani buni dacă ar știi rețeta pentru a crea astfel de comunități, însă ceea ce poate spune cu siguranță este că se oferă total în ceea ce face acolo și că vrea ca oamenii să se simtă ca într-un soi de bibliotecă personală de unde pot să și cumpere, dacă vor. „Și în același timp să poată să bea o cafea, să vină să stăm de vorbă, să vină ca într-un soi de refugiu, o oază, avem nevoie din ce în ce mai mult de astfel de spații. Ne ocupăm cu alte lucruri, nu că am ne-am retrage din viață sau că am funcționa ca niște eremiți sau ca niște pustnici, dar ne retragem un pic din ceea ce e lumea și viața dincolo de zidurile acelui refugiu, știi? Cred că oamenii au nevoie de chestia asta, cum ai nevoie să te duci la gimnastică, la tenis, nu-i un soi de evadare, e ceva ce e igienic, e sănătos să-l faci, adică trebuie să faci asta, dacă vrei să mai trăiești.”
Comunitățile se pot construi doar în jurul a ceva veritabil, crede Vlad, și e suficient ca să ai această senzație de fereastră către lume. Și e convins că, indiferent de direcția în care se va îndrepta lumea, întotdeauna va fi nevoie de un spațiu ca cel de pe Quinet. Poate tehnologia se (și ne) va schimba, poate sistemul se va metamorfoza, însă într-un fel sau altul tot vom avea nevoie de o recomandare de carte și de-o vorbă bună.
Despre a fi librar, acum, aici, spune că este o meserie foarte grea, făcută de niște oameni foarte pasionați. Iar pentru viitor, se simte pregătit: „nu cred că o să dispară această legătură pe care am pomenit-o la început. Toate sunt în schimbare și noi trebuie să ne adaptăm. Dar lucrul ăsta important, care este pasiunea, ce leagă un om care nu poate să respire dacă nu scrie ce scrie și un om care e atât de pasionat de a-l edita și de a face din cartea lui ceva și mai bun, și tu să interceptezi cumva treaba asta și să mergi mai departe cu el către un potențial cititor pe care tu-l vezi ca fiind ideal — toate lucrurile astea nu vor dispărea.”
Așa că Vlad refuză să ia lucrurile în tragic și preferă, în schimb, să se uite la oamenii care, tocmai în ciuda adversităților, se încăpățânează să reziste și să ne dea motive să fim încrezători.
Ce și-ar dori, însă de la viitor?
Mai multe librării specializate în România. Mai puțină naivitate și o vedere mai de ansamblu. Mai puțină frică de concurență — dacă pe Edgar Quinet s-ar deschide mâine 50 de librării-n stânga și-n dreapta, ar fi cel mai fericit om din lume, pentru că așa se atrag oamenii: „ai știi că ai pe strada aia atâtea lucruri, librării dedicate copiilor, științelor naturii, istoriei, englezei, francezei — toate astea să le ai acolo într-un loc, imaginează-ți ce paradis ar fi pentru oamenii care vor să descopere lucruri! Și lupt atât cât pot și eu pentru chestia asta, să ne debarasăm de gândirea asta măruntă și să ne așezăm serios la masă, să creăm asociații de breaslă care să ne reprezinte, să discutăm despre lucruri importante, în interesul tuturor. Îmi pare că avem multe de învățat aici și e mult, foarte mult de făcut.”
Vlad își dorește să nu rămână doar cu speranța și ca, încet-încet, să ne umplem de librării care să schimbe fața orașelor în care locuim. Pentru că, pentru el, întreaga lume poate fi văzută printr-o librărie. De altfel, oricând călătorește, oriunde s-ar duce, primul loc pe care-l vizitează e întotdeauna o librărie: „pentru mine dă cumva aerul locului, mi se pare că e lupă perfectă pentru locul pe care-l vizitez, lumea pe care o vezi în jurul ei e cea care mă interesează pe mine.”
Și de aceea pe Edgar Quinet (și oriunde este Vlad) veți găsi mereu o fereastră deschisă către lume, cu idei, schimburi și pagini care privesc dincolo de suprafața lucrurilor. Iar pentru recomandări, vă așteaptă atât Vlad, cât și Paul, cu mult entuziasm.
Cărturești & friends e deschisă de marți până sâmbătă de la 12:00 la 20:00 pe Str. Edgar Quinet nr.9, București.
Fotografie principală: Local Design Circle
