De când telefoanele mobile au invadat lumea contemporană, cărțile par să se fi refugiat doar prin biblioteci și pe Instagram. Am vrut să vedem însă ce mai citesc bucureștenii care și-au păstrat obiceiul de a citi la metrou, așa că am călătorit de-a lungul celor patru linii și am tras cu ochiul la titlurile preferate de colegii noștri de suferință din subteran. Am descoperit tot felul de chestii, de la cărți motivaționale la Stendhal, Harari și Tom Hanks. Promitem să revenim cu un update atunci când va fi gata și metroul dinspre Drumul Taberei.
Pentru a descoperi cărțile citite pe fiecare linie, dați click pe pictogramele înșirate de-a lungul fiecărei linii în imaginile de mai jos. Fiecare e plasată în punctul în care am descoperit un cititor. Menționăm că titlurile incluse nu reprezintă recomandările noastre de lectură, ci se constituie într-un sumar al preferințelor călătorilor pe care i-am întâlnit.