Actual

Food porn

de Adela Marcov

Dacă v-ați gândit că Petrecerea cârnaților e prilejul perfect să vă relaxați cu copiii la cinema, o sa vă dați seama de eroarea majoră pe care ați făcut-o după doar câteva minute, la primul val de înjurături de pe ecran. La ani lumină de animațiie lobotomizante de pe Duck TV, Sausage party e o comedie ireverențioasă despre sex, mâncare și... Dumnezeu - Seth Rogen și Jonah Hill erau fumați când le-a venit ideea pentru scenariu, ceea ce explică multe. Totul se petrece între rafturile aglomerate ale unui supermarket, acolo unde produsele cântă în fiecare dimineață imnuri de slavă pentru zeii lor umani și se roagă să fie alese, aruncate în cărucior și purtate către paradisul care le așteaptă după casele de marcat. Izbăvirea e rezervată, însă, doar celor virtuoși, așa încât crenvurștii se țin departe de chiflele cu rotunjimi apetisante, în speranța că își vor consuma uniunea în Marele Necunoscut ce se întinde dincolo de ușile magazinului. Iar lipiile arăbești așteaptă nerăbdătoare să întâlnească cele 77 de sticle cu ulei de masline extra-virgin care li se cuvin conform tradiției. Fiecare grupă de produse își are miturile ei, conflictele etnice mocnesc de la raft la raft, și fiecare e convins că el e practicantul Credinței Adevărate („Everyone is stupid except the ones that think like me”, proclamă unul dintre personaje). Dar absolut toată lumea vrea sa prindă viața de apoi.

Asta până când Frank (Seth Rogen), un cârnat măcinat de îndoieli, află adevărul despre oameni cu ajutorul câtorva mărfuri neperisabile: miturile sunt niște minciuni prefabricate, iar dincolo de zidurile supermarket-ului așteaptă o moarte în chinuri groaznice. Puse față în față cu realitatea, produsele aleg să o ignore, pentru că obișnuința e mai la îndemână și nimănui nu-i plac adevărurile incomode. Dar atunci când un crenvurșt se întoarce din lumea de dincolo să mărturisească despre tortura cartofilor jupuiți de vii, a cârnaților spintecați cu cuțitul și a legumelor aruncate în apă clocotită, nimeni nu mai poate închide ochii - se lasă cu revoltă împotriva zeităților demente. Dincolo de scenele deocheate ori de gurile spurcate ale personajelor (care ar fi pus-o în dificultate şi pe Irina Margareta Nistor la un exerciţiu de traducere), Sausage Party e o variantă dark la Toy Story ori Lego Movie, cu Frank în rol de Prometeu al Alimentarei, eliberator responsabil cu dezvrăjirea lumii. E o meditaţie în cheie incorectă politic, à la la Charlie Hebdo, asupra neputinţelor societăţii actuale, de la discriminarea etnică şi sexuală până la dogmatismul şi îndoctrinarea practicată de religiile organizate. Asupra necesităţii de a avea un scop în viaţă pentru a ne simţi cu adevărat împliniţi. Asupra alegerii de a trăi după regulile făcute de alţii, în aşteptarea unei recompense iluzorii.

Animat de studiourile Nitrogen din Vancouver - pentru că nimeni din Los Angeles nu a vrut să se atingă de materialul ăsta obscen și incorect politic -, filmul abundă în gaguri vizuale și umor obraznic, care nu cruță nicio sensibilitate: avem un covrig cu accent evreiesc (Edward Norton) în conflict cu lipiile, care ne explică agenda lui pacifistă; un taco lesbian (Salma Hayek) care curtează o chiflă cu nuri („Once you go taco you never go backo”); aceeași chiflă (Kristen Wiig) care se întreabă dacă nu cumva i s-a refuzat paradisul pentru că a păcătuit nițel cu un cârnat; o gumă de mestecat cu ochelari și scaun cu rotile, Stephen Hawking al Xylitolului, care pune existența în perspectivă meditând asupra numărului infinit de galaxii-supermarket care îi înconjoară pe eroii noștri. Și mai avem o orgie cu alimente, care era sa-i aducă peliculei un rating de film pentru adulți, însă echipa lui Seth Rogen a scăpat ca prin minune atunci când a fost de acord să renunțe la părul de pe testiculele unei lipii virile (da, pe bune!).

Sausage Party rulează în cinematografele din România începând cu 12 august și merită văzut pentru că e impertinent, disturbing și surprinzător, cea mai fresh comedie a verii de până acum. După care mersul la cumpărături nu va mai fi niciodată la fel

Trailer „Sausage Party”

de

18 August 2016 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9