Milioanele de români plecați din țară au devenit o forță politică pe care partidele încearcă s-o câștige. Povestea Adinei, plecată în Germania la 17 ani și ajunsă, trei decenii mai târziu, membră AUR, arată cum, după experiențe de migrație, discriminare și abandon, și-a regăsit speranța într-un partid de dreapta radicală.
Adina n-a vrut niciodată să facă politică.
„Niciodată, niciodată. Și am făcut o greșeală – spun sincer – că trebuia totuși să mă implic ca să putem schimba ceva (...). Și eu spuneam acum șapte ani: ‘Nu mă mai întorc în România și nu mă interesează. Că iese Ion, că iese Vasile președinte, nu vreau să aud.’ Dar acum observ multe lucruri: deformarea României, exploatarea românilor peste tot, discriminarea lor.”
Locuiește de peste 30 de ani în Germania și, la începutul lui 2024, era activă în viața comunității locale din orașul ei, dar și în două partide: Uniunea Creștin-Socială (CSU) din Bavaria și filiala din diaspora a Alianței pentru Unirea Românilor.
„Dacă mi-ai da 20 de minute, ți-aș enumera toate problemele cu care se confruntă românii noștri: limba, cultura, mentalitatea, legislația. După aceea vine și această ‘sclavie’ pe care nu o vede nimeni.”, mi-a povestit Adina cand am intervievat-o prima data pentru disertația mea de master.
E unul dintre milioanele de români care trăiesc în afara granițelor țării. O diasporă numeroasă, mobilă și adesea invizibilă în discursul public românesc, dar care, în ultimii ani, a devenit un actor politic decisiv. Parte din cea mai mare comunitate de emigranți din Europa - 5.7 milioane de persoane (900.000 doar în Germania), mulți români au ajuns să lucreze în agricultură, industria cărnii, îngrijirea sau construcții, expuși la condiții dure, salarii neplătite și abuzuri.
„Am fost, de exemplu, într-un abator, ca traducător, și mi-a părut foarte rău”, povestește Adina. Erau oameni care lucrau 19 ore pe zi. Au fost cazuri în care au făcut infarct și au murit (...). Și nimeni nu s-a zbătut pentru ei. Și aici vreau să subliniez: în afară de Partidul AUR (...), nu am văzut în acești șapte ani niciun alt partid sau reprezentant politic care să se implice (pentru Diaspora).”
Așa începe, pentru mulți ca Adina, explicația pentru ascensiunea AUR în rândul diasporei. În 2024, pentru disertația mea de master, am intervievat mai mulți membri ai acestui partid și am rămas în legătură cu o parte dintre ei – printre care și Adina. În literatura de specialitate, AUR este clasificat ca un partid populist de dreapta radicală, mai ales prin ultranaționalism, pozițiile virulente împotriva migranților și a minorităților sexuale, și prin susținerea unui rol central al Bisericii în societate. Înrudit cu mișcarea legionară, discursul partidului este periculos și politicile pe care le propune trebuie privite vigilent și critic, mai ales pe fondul reculului democratic pe care îl vedem în tot mai multe țări din lume.
În același timp, oamenii cu care am vorbit au nemulțumiri reale, care au fost adesea ignorate de politicieni și de statul român. Să îi reducem pe toți acești alegători la eticheta de „extremiști” sau „pro-ruși” ar fi o simplificare periculoasă și nu ne-ar ajuta să înțelegem mai bine realitatea. În 2026, într-un context de polarizare politică tot mai puternică, aproape 40% din români ar vota AUR. În diaspora, partidul are un sprijin important, inclusiv pentru că a știut să se adreseze unor probleme care și-au găsit rar locul și susținerea în spațiul politic. Ca să înțelegem acest vot, trebuie să înțelegem mai întâi problemele cu care se confruntă românii din diaspora.
Speranța unei vieți mai bune afară
Adina este născută în 1976 la Ploiești, copilul unei mame românce și a unui tată turc. În 1993, când avea 17 ani, a ajuns la Plauen, un oraș de lângă Leipzig. Spune că s-a mutat acolo din iubire, într-o perioadă în care plecarea din România nu era nici simplă, nici sigură. Patru ani mai târziu a născut o fetiță. Viața în primii ani nu a fost ușoară. Cu toate astea, era hotărâtă să-și găsească locul.
În 2005, Adina a absolvit o formare ca asistent medical pe ambulanță. Voia pur și simplu sa ajute alți oameni, ceva ce și-a dorit mereu. În prima zi de muncă, un apel de la centrală i-a schimbat definitiv viața. Un accident. O poartă mare se prăbușise peste o fetiță.
Când a ajuns la fața locului, Adina a înțeles că era fetița ei. Și-a luat copilul, i-a închis ochii și a urcat cu ea în ambulanță. După înmormântare, povestește femeia, a urmat o perioadă în care a funcționat mai degrabă din inerție. N-a mai putut să fie ajutor de asistent medical. Totuși spune că a hotărât atunci să nu se lase „prinsă în traumă”. Dacă nu și-a putut salva propriul copil, măcar să îi ajute pe alții.
Adina s-a dat peste cap de mai multe ori încercând să-și reconstruiască viața. A trecut de la medicină naturistă la stewardesă, până la o poziție cu mai multă responsabilitate într-un aeroport. În cele din urmă, i s-a părut că i s-ar potrivi cel mai bine un domeniu aproape de oameni, urmând mai multe formări în consiliere psihologică, sprijin și mediere în relația părinte-copil.
A ajuns să lucreze în administrația locală din München, unde a aplicat la recomandarea unui român. A început ca asistentă socială în centre pentru copii, unde a lucrat direct cu minori aflați în situații dificile. În scurt timp, a devenit și directoare a unor centre de cazare pentru străini, ajungând să administreze peste 12 case și aproximativ 1.000 de oameni.
În casele de copii, spune că a fost martoră la situații extrem de dificile: copii luați de lângă părinți români, dar nu numai, uneori în contexte pe care le consideră discutabile. „Această experiență m-a marcat profund și m-a determinat să-mi doresc să ajut concret (...). Fie că este vorba despre copii, familii sau comunități întregi, cred că fiecare om merită o șansă și un sprijin corect”, povestește Adina. A încercat să fie un mediator bun între familii și sistemul de protecție a copilului. „Există cazuri în care intervenția este justificată, dar și multe situații în care lucrurile sunt interpretate greșit. Diferențele culturale, necunoașterea limbii sau un stil de educație mai strict pot fi percepute negativ. Din păcate, sunt familii și copii care rămân marcați pe viață, cu traume greu de vindecat.”
Adina a intrat în contact cu AUR în jurul anului 2022, după aproape 30 de ani trăiți în Germania. Spune că nu ea a căutat partidul. Români din Germania, care îi cunoșteau munca cu familiile și copiii, au început să îi vorbească despre diferite partide și să îi trimită propuneri. Printre ele a fost și AUR. Adina nu s-a înscris imediat. A urmărit o vreme partidul pe Facebook și a vrut să vadă dacă i se potrivește. Spune că au atras-o mai ales valorile promovate atunci de AUR: familia, credința și unitatea. Partidul s-a arătat dispus să susțină o cauză de care Adina se ocupa deja de ani de zile: cea a familiilor de migranți care intrau în conflict cu sistemul german de protecție a copilului.
Un partid la firul ierbii
Discriminarea în cadrul sistemului de protecție a copilului în Germania este o temă constantă în rândul comunităților de migranți, însă doar o mică parte a cazurilor ajunge să fie documentată public. În septembrie 2013, de exemplu, Tribunalul din Paderborn a retras custodia unui tată din Ghana pe baza raportului unei experte. Ulterior, Curtea Constituțională a constatat că aceasta era părtinitoare, iar acuzațiile privind „metode de educație africane” nu erau susținute de dovezi. În alt caz din anul 2020, copilul a fost folosit ca instrument de presiune. Mamei i s-a spus că îl va putea recupera doar dacă acceptă un bilet „voluntar” de întoarcere în România. Și cazul familiei Bodnariu din Norvegia, care a inspirat ulterior filmul Fjord al lui Cristian Mungiu, câștigător al Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2026, a declanșat o amplă dispută în jurul intervenției serviciilor de protecție a copilului în familiile de migranți și al tensiunilor dintre protecția copilului, diferențele culturale și libertatea religioasă.
În lipsa unor date statistice și studii sistematice, așa cum remarcă și profesorul și fostul secretar de stat pentru justiție în Senatul Berlinului, dr. Ibrahim Kanalan, aceste episoade rămân fragmentate și rareori mediatizate, dar alimentează o frică transmisă din comunitate în comunitate. Adina spune că situația este agravată de absența implicării statului român.
Aceeași absență se simte și în cazul muncitorilor sezonieri. În pandemie, Adina a fost traducătoare în anchete și proceduri administrative. Unul dintre primele locuri în care a ajuns a fost un abator unde românii munceau până la 19 ore pe zi, povestește ea.
Cazurile de abuz ale muncitorilor sezonieri din Germania sunt bine documentate, iar atenția publică asupra acestui fenomen a atins punctul culminant în timpul pandemiei, perioadă în care AUR a început să câștige teren ca partid. Chiar și fără criza sanitară, condițiile de muncă în abatoare, construcții sau agricultură sunt foarte dificile. Salariile rămân de multe ori neplătite, muncitorilor li se rețin actele, iar mulți lucrează fără contract. Dacă se îmbolnăvesc, nu își permit să lipsească și riscă să fie înlocuiți.
„Oamenii stau adesea înghesuiți, câte 3–4 într-o cameră, fără prea mult confort. În același timp, mulți nu vor să rămână mult în Germania și fac calcule foarte pragmatice. Nu vor să stea departe de familie 10 ani, ci cel mult 5, și atunci încearcă să câștige cât mai mult într-un timp cât mai scurt.”, explică Alexandru Firus, sociolog la Universitatea din Göttingen, care cercetează condițiile de muncă ale migranților. În acest context, mesajele politice simple, care promit protecție și recunoaștere, prind rapid. Firus spune că e o reacție la o lume percepută ca ostilă și profund nedreaptă.
În timpul pandemiei, situația s-a înrăutățit. Regulile sanitare stricte impuse restului societății nu au fost aplicate și muncitorilor sezonieri. În containerele în care locuiau, adesea supraaglomerate, unde mai multe persoane împărțeau o cameră, Nicolae Bahan, un muncitor sezonier de 57 de ani din Bucovina, a fost găsit mort în urma unei infecții netratate. Venise în Germania pentru a lucra la culesul sparanghelului. În același an, 2020, peste 20% dintre românii din străinătate au votat pentru AUR (comparativ cu 9% în România). Proaspăt înființat, partidul s-a adresat direct diasporei, construind un discurs centrat pe mândrie și patriotism. Cazul unui român de 19 ani care a murit în Italia, în august 2026, din cauza căldurii sufocante, în timp ce culegea roșii, ne amintește că această problemă este departe de a fi rezolvată.
AUR a apărut, pentru o parte a diasporei, nu atât ca un proiect ideologic, cât ca un actor prezent în problemele lor de zi cu zi. Sorina Soare, cercetătoare în științe politice la Universitatea din Florența, spune că „AUR este singurul partid care s-a organizat de la firul ierbii în diaspora. În contrast cu politicienii care vorbesc despre „zidari” sau folosesc un limbaj jignitor la adresa diasporei, ei comunică cu oamenii de la egal la egal”. Dar explicația nu ține doar de stilul de comunicare.
„Votanții AUR nu sunt neapărat mai naționaliști decât alți români. Dacă ne uităm la studii, românii sunt, în general, mai conservatori și tind să gândească în termeni de ierarhii. AUR a înțeles însă că mulți din diaspora vor să se întoarcă, dar simt că nu pot din cauza unui sistem perceput ca fiind corupt. În același timp, văd cum unii deputați PSD conduc mașini de lux, ceea ce îi revoltă și îi dezgustă. Ei muncesc de ani de zile și simt că nu vor putea ajunge niciodată la un astfel de nivel de trai”, adaugă cercetătoarea.
Dar ce face AUR concret?
Din discuțiile cu Adina, dar și cu alți membri din Germania ai partidului, reiese că această apropiere s-a construit prin intervenții concrete. Presiuni asupra autorităților în cazuri de abuz la locul de muncă sau de copii luați de stat, sesizări adresate consulatelor, dar și o disponibilitate constantă pentru situații individuale de urgență. Asta a fost posibil, în parte, și prin recrutarea unor oameni deja activi în comunitățile lor, dornici să ajute. Mai mulți membri AUR din Germania mi-au povestit însuflețiți cum partidul le-a oferit sprijin și legitimitate, dar le-a și lăsat, în mare măsură, frâu liber să acționeze la nivel local. Inițiativele precum excursiile culturale, întâlnirile comunitare sau grupurile de lucru au venit de la firul ierbii, iar partidul a beneficiat de aceste acțiuni sociale, amplificându-le vizibilitatea.
Sprijinul a mers uneori și mai departe: consiliere personală, informarea românilor despre drepturile lor, inclusiv dreptul de a avea un reprezentant în structuri locale, sau punerea în legătură cu persoane care au cunoștințele juridice necesare pentru a-i reprezenta în relația cu autoritățile germane. „Aici ajung oameni la pușcărie doar pentru că nu știu să citească un document. Nu îi ajută nimeni. Iar cine îi ajută, de multe ori cere foarte mulți bani”, spune Iulian, un bărbat de 37 de ani, originar din Timișoara, stabilit acum în Germania și activ într-o filială locală AUR.
Alți membri din Germania povestesc că partidul a investit constant în construirea unei rețele locale. Sunt filiale care organizează lunar întâlniri și evenimente în orașe cu comunități românești numeroase, precum Bremen, Düsseldorf, Frankfurt, Nürnberg. În felul ăsta, politicienii partidului păstrează contactul direct cu românii din diverse regiuni și întăresc sentimentul că partidul este prezent acolo unde statul român lipsește.
Din această relație pragmatică s-a născut și o speranță mai largă: că schimbarea ar putea fi posibilă și în România și că, într-o zi, întoarcerea într-o țară care să le ofere o viață demnă nu va mai părea o opțiune imposibilă.
Întrebat de ce susținerea în diaspora a partidului AUR este atât de mare, Adrian, un membru al partidului din 2020, stabilit în Germania din 2016, răspunde: „Pentru că noi, românii, vrem să ne întoarcem acasă (...). Dar nu vrem să ne întoarcem în aceeași țară din care am plecat: cu aceiași analfabeți funcționali, cu același sistem coruptibil, cu același (politicieni) corupți cu același sistem medical în care intri cu o boală și ieși cu zece și în care trebuie să mergi cu mită.”
Dincolo de politică: o comunitate reală
Dincolo de intervențiile concrete și de discursul politic, pentru Adina, intrarea în AUR a avut și o dimensiune profund personală. „Mi-au devenit o familie”, spune femeia despre colegii de partid. Telefoane la ore târzii, apeluri pentru cazuri urgente sau discuții pe Zoom despre probleme personale, administrative ori legate de alți români aflați în dificultate, de la probleme în obținerea unei programări la consulat până la încălcări ale drepturilor de muncă.
„Eu nu îl văd pe George Simion ca pe un șef, ci ca pe un frate”, spunea ea în 2024, descriind o formă de politică trăită mai degrabă ca rețea de sprijin, decât ca o ierarhie. Pentru ea, faptul că putea suna un deputat sau un consilier pentru a cere ajutor într-un caz concret, fără a vorbi despre bani sau avantaje personale, a contat mult.
O perspectivă similară apare și în discuțiile pe care le-am purtat cu alți membri AUR din Germania. Iulian povestește că, la sosirea în Germania, „nu l-a ajutat absolut nimeni cu nimic”, iar legăturile sale cu alți români s-au construit aproape exclusiv prin intermediul partidului. „În rândul colegilor mei am găsit o familie”, explică el. Cei implicați de la început se cunosc de ani de zile, copiii lor se joacă împreună, iar relațiile s-au extins dincolo de întâlnirile formale: vizite de familie, deplasări comune în Franța sau Austria, participări la zile de naștere.
Venit inițial să lucreze în curierat, bărbatul spune că în partid a intrat în contact cu oameni „de la toate nivelurile”, din domenii diferite, ceea ce i-a lărgit rețeaua și orizontul. „Nu mai stai blocat în aceeași sferă. Mai înveți una de la unul, una de la altul. Poți să vorbești mai multe”, explică el. Dincolo de diferențele de statut sau ocupație, ceea ce îi leagă, spune el, este un interes comun: „să rezolvăm sau să ne luptăm pentru ce avem noi mai drag”.
Diaspora are nevoie de reprezentare și politici mai bune
Adina a părăsit AUR în vara lui 2024, pe fondul unor conflicte interne. Ruptura a fost provocată, spune ea, de tensiuni personale și plecarea treptată a unor oameni apropiați. Colectivul în care investise timp, energie și încredere nu a mai fost același. Și-a continuat implicarea politică în Germania, unde este activă în Uniunea Creștin-Socială din Bavaria (CSU) și în Uniunea Femeilor, iar în martie 2026 a candidat la alegerile locale din München pentru consiliul districtului Milbertshofen-Am Hart. În paralel, continuă să lucreze cu migranți și să sprijine familii, în special în cazuri legate de protecția copilului.
Cazul Adinei arată cât de mult valorează experiența personală cu partidul în decizia de a-l susține mai departe. Mulți dintre membri spun că sunt conștienți de intențiile politice din spatele implicării AUR în diverse proiecte sociale, însă astfel de inițiative au, în opinia lor, un efect pozitiv asupra comunităților, indiferent dacă au loc în context electoral.
Între timp, partidul continuă să se adreseze tocmai acestor nevoi. În 2026, AUR a lansat programul „Înapoi Acasă” dedicat celor din Diaspora care vor să se întoarcă în România. Programul promite sprijin concret cu reîntoarcerea în România, inclusiv cu găsirea unui loc de muncă, birocrația și taxarea și chiar cu integrarea copiilor în sistemul școlar. Partidul susține că „lansarea acestui program vine pe fondul unui eșec major al statului român”.
A recunoaște că mulți dintre românii din diaspora care susțin AUR au nemulțumiri și revendicări politice legitime și a-i asculta cu empatie nu înseamnă relativizarea ideilor de extremă dreapta promovate de partid. Totuși, într-un climat politic în care instituții, politicieni și cercetători încearcă să înțeleagă de ce AUR și alte partide cu ideologii de pe spectrul extremei drepte au devenit atât de puternice, merită să privim și dincolo de discursul populist. La poveștile de viață ale unor oameni plecați în străinătate pentru a le oferi copiilor o viață mai bună, deseori cu costul sănătății, al timpului și al confortului. Pentru ca aceste partide să nu mai urce în sondaje, experiențele cetățenilor trebuie luate în serios prin politici publice mai bune.
