În 2024, la BITEF, festivalul de teatru din Belgrad, Milo Rau a ținut un discurs despre lume și artă, direct conectat la realitatea locală, așa cum face de obicei. După discurs, directorul festivalului a fost demis. Un an mai târziu, noua echipă curatorială a BITEF l-a invitat din nou pe Rau cu spectacolul The Pelicot Trial. De data asta, regizorul nici nu a mai apucat să ajungă la Belgrad căci a fost declarat persona non grata, iar curatorii, puși sub presiune de către consiliul festivalului să-i retragă invitația, au refuzat și au demisionat în bloc. Pentru prima dată în 58 ani, BITEF a fost anulat. Dar oamenii de teatru s-au organizat și 3 luni mai târziu au făcut o variantă de gherilă, ne:Bitef. Anul acesta, a doua ediție a ne:Bitef a avut loc în 20 septembrie, în ziua în care BITEF oficial se încheia. La festivalul underground au participat Milo Rau, Thomas Ostermeier, Gob Squad, Pussy Riot și alți artiști vest-europeni care s-au alăturat celor locali și i-au susținut, inclusiv logistic, pentru a putea juca în 60 de spații neconvenționale (cafenele, universități, străzi) ca să marcheze cei 60 de ani pe care festivalul i-a împlinit. Ca să fie cercul închis, Milo Rau a mai ținut un discurs. Deocamdată, nu a mai fost nimeni demis. Dar toate aceste tulburări teatrale au legătură cu industria auto din Germania.
Unde dai și unde crapă
Deși pare un banc, povestea de mai sus are logică și este frisonantă și luminoasă în același timp. Legendarul festival de teatru belgrădean BITEF a fost de-a lungul timpului un spațiu de comunicare cu vestul Europei căci a fost creat în epoca Tito (1967), când Iugoslavia era cea mai deschisă țară din blocul comunist. În 2024, când Milo Rau ținea discursuri „poetice” (propria caracterizare) la BITEF, Serbia era în fierbere din cauza zăcămintelor de litiu, unele dintre cele mai mari din Europa, aflate în Valea Jadar. Metal extrem de prețios pentru baterii, inclusiv / mai ales pentru mașinile electrice, litiul din Serbia a atras atenția țărilor vest-europene care au vrut să exploateze zăcămintele. Guvernul sârb a început discuțiile cu oficialii Uniunii Europene pentru un proiect minier, dar populația nu a fost de acord.
Exploatarea, care ar fi fost făcută de corporația anglo-australiană Rio Tinto, ar fi dus la poluarea surselor de apă, inclusiv a Dunării, spun oamenii, și ar fi distrus cea mai fertilă regiune agricolă a țării. Așa că au început protestele (să ne amintim de Roșia Montană). În 2024, la BITEF, Milo Rau a criticat intenția corporațiilor de a exploata litiul și susținerea lor de către UE. Imediat, directorul festivalului, Nikita Milivojević, a fost demis. În primul moment, nu s-a înțeles motivul, dar apoi lucrurile au început să se lege. Prezent în sală, ambasadorul Germaniei a plecat în timpul discursului. Germania negocia atunci prin cancelarul Olaf Scholz cu guvernul sârb pentru exploatarea litiului care i-ar fi ajutat industria auto, în special pe gigantul Volkswagen, să depășească o criză profundă, făcând tranziția către mașinile electrice, dar evitând dependența de China pentru baterii. Ulterior, noua echipă de curatori (Ana Vujanović, Miloš Lolić, Borisav Matić) a încercat să mențină linia independentă a BITEF în septembrie 2025 și a inclus în program noul spectacol al lui Milo Rau, The Pelicot Trial. Consiliul de administrație al festivalului (politizat) a cenzurat producția, l-a declarat pe Rau persona non grata și a tăiat bugetul festivalului. Echipa curatorială a demisionat în bloc, comunitatea artistică locală și internațională a boicotat festivalul cenzurat, așa că acesta a fost anulat. Dar artiștii s-au organizat independent și o ediție de gherilă, ne:Bitef, s-a întâmplat în decembrie 2025, cu The Pelicot Trial și în prezența lui Milo Rau.
Să stăm puțin aici. E uimitor că oamenii de teatru din Serbia s-au solidarizat și organizat într-un timp foarte scurt pentru a rezista în fața unui abuz al puterii. Desigur, sunt și unii, puțini, care au făcut pactul cu puterea — festivalul oficial are o echipă — dar marea majoritate a artiștilor și curatorilor, sprijinită de studenți și public, chiar de instituții publice, a trecut în opoziție, declanșând o mișcare de rezistență prin artă. Este aici o materializare concretă a teoriilor lui Milo Rau despre arta ca rezistență, dar și despre utopica, aș fi zis până acum, solidarizare a artiștilor. În acest caz, nu doar oamenii de teatru din Serbia au făcut front comun împotriva abuzului unui guvern autoritarist și corupt, ci și societatea civilă s-a coagulat în jurul lor, și artiștii europeni i-au susținut, moral și practic. Toți au demonstrat că arta ca formă de rezistență în fața abuzurilor puterii este posibilă și eficientă. Să luăm asta ca pe un precedent.
Artă de gherilă
În acest an, BITEF oficial s-a reluat în septembrie, cu o ediție, a 59-a (căci cea din 2025 a fost anulată), din care s-au retras mai multe spectacole occidentale pe măsură ce artiștii au aflat povestea. Și ne:Bitef a avut o a doua ediție, parazitând ultima zi a festivalului oficial, 20 septembrie (s-a jucat între orele 12 și 18), derulată în 60 de spații neconvenționale de joc, de la instituții la locuințe private, curatoriate fiecare de către un curator independent, marcând astfel 60 de ani de festival. Organizatorii susțin că spiritul neîncătușat al festivalului este prezent aici, în gherila teatrală, în timp ce formatul oficial a rămas doar un ambalaj pentru o marcă goală.
În timp ce guvernul sârb încearcă să reia proiectul minier din Valea Jadar, oprit de protestele cărora li s-au alăturat și artiștii, industria auto germană s-a prăbușit. Din cauza competiției dure din Asia, inclusiv a lipsei de litiu ieftin sârbesc, și a scăderii profiturilor, Volkswagen a anunțat reducerea a peste o sută de mii de locuri de muncă și posibila închidere a unor fabrici. Dar lucrurile nu s-au oprit aici: chiar în această lună, în care cele două festivaluri aveau loc la Belgrad într-o ciocnire de paradigme, Volkswagen a confirmat oficial că fabrica sa din Osnabrück va opri producția de mașini și va fi reconvertită într-un centru de producție de echipamente militare. Proiectul este realizat în parteneriat cu o companie israeliană, urmând să producă componente de apărare aeriană pentru securitatea europeană. Revenit la ne:Bitef, Milo Rau a ironizat situația: „De la scandalul ecologic la economia de război: și aceasta este o formă de progres. Capitalismul verde se termină în logica înarmării – aceasta este arta distrugerii și a morții în stilul Volkswagen”.
NU!
În discursul său din acest an, în care a recapitulat cronologia evenimentelor până la declararea sa persona non grata, Rau a făcut un elogiu „Nu”-ului pe care artiștii și curatorii sârbi l-au spus cenzurii.
„În mai multe țări, lucrările mele au fost interzise. În unele, nu mai am voie să intru. Rusia se numără printre ele – de altfel, după ce am organizat un spectacol împreună cu Pussy Riot, care sunt și ele prezente aici astăzi. Aproape că te obișnuiești cu asta.
Echipa BITEF însă a spus NU. Echipa BITEF a demisionat. Au înțeles că spiritul BITEF poate fi salvat doar protejându-l de cenzură. Și atunci s-a întâmplat un lucru rar: BITEF-ul oficial nu a avut loc. Pentru că toți artiștii s-au solidarizat, și ei au spus NU.
Din acest NU a luat naștere NE:BITEF, NU:Bitef, o inițiativă uriașă, autoorganizată, a creatorilor de cultură și artiștilor locali. Și de aceea mă aflu astăzi aici. Pentru că BITEF nu este pur și simplu unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa. Este, poate, cel mai rezistent. A apărut în mijlocul socialismului. Nu tocmai mediul ideal pentru un festival de avangardă, după cum trebuie să recunosc chiar și eu, ca socialist utopic. BITEF a fost de la început un NU viu împotriva dogmei, oprimării și fricii. Și, de aceea, poate cel mai mare DA care poate fi imaginat: pentru artă, pentru viață, pentru comunitate.
Această forță părea invincibilă. BITEF a supraviețuit socialismului și prăbușirii acestuia. A supraviețuit destrămării Iugoslaviei, războaielor, lui Milošević, neoliberalismului. Pentru a-i distruge cu adevărat spiritul, a fost nevoie de ceva mult mai banal: o amestecătură de lașitate, carierism, prostie și supunere. A fost nevoie de un consiliu de administrație ca cel actual, de un guvern ca cel actual. (...) Credeți-mă: nu am vrut niciodată să ajut la distrugerea BITEF. Însă poate că vechiul BITEF trebuia să moară pentru ca spiritul său să poată supraviețui. Căci BITEF-ul oficial, care tocmai s-a încheiat, are tot atât de mult de-a face cu BITEF-ul istoric cât are de-a face un stat polițienesc cu democrația. Este o carcasă. Un zombie. Fantoma administrativă a unei idei cândva vii.
Adevăratul BITEF este astăzi aici. Adevăratul BITEF se numește Ne:BITEF. Pentru că adevăratul BITEF nu este o instituție. Este un gest. Un pumn strâns, ale cărui degete suntem noi toți. Este un NU cenzurii. Un NU minciunii. Un NU intimidării. Este acel NU al Rosei Parks. Să ne amintim: când Rosa Parks, membră a National Association for the Advancement of Colored People, a fost somată să își elibereze locul dintr-un autobuz pentru un pasager alb, ea a spus un singur cuvânt: NU. Când a fost amenințată cu poliția, ea a răspuns: You may do that. (Puteți face asta). Și Ne:BITEF spune dușmanilor săi: You may do that. Ne puteți demite. Ne puteți interzice. Puteți distruge BITEF-ul. Dar nu veți scăpa de spiritul lui.”
De la zei înapoi la oameni
Milo Rau are talentul de a fi în mijlocul lucrurilor și mai ales, de a le mișca. Mai mult ca în alte spații și medii, unde a provocat dezbateri și controverse, la Belgrad a produs o schimbare în peisajul cultural. Desigur, nu (doar) el sau festivalul au oprit, deocamdată doar temporar, proiectul minier, ci miile de sârbi care au protestat, dar Rau a fost vocea, de neignorat, care a impulsionat lucrurile, a conectat festivalul cu mișcarea de stradă și a provocat un context pentru o uimitoare solidaritate a artiștilor în fața unui regim care se încordează autocratic.
În finalul discursului, Milo Rau a anunțat că va lua cu el „acest spirit, în propriul meu festival. Wiener Festwochen se vor transforma anul viitor într-o republică a societății civile: o Peoples' Republic.” Asta vine în contrast cu ediția din acest an a WF, care a fost o Republic of Gods / Republică a zeilor. Ideea de punere a reflectorului pe societatea civilă e relevantă pentru Europa, unde spiritul revoltat pare să se fi tocit. Faptul că Rau redeschide o agora la Viena — cum o va face vom afla probabil în ianuarie 2027 — ține (și) de urgența de a impulsiona societatea să reacționeze la prăbușirile succesive ale pilonilor lumii noastre, letargia sau fatalismul nefiind soluții eficiente în fața unui potențial dezastru global.
FOTO main: Milica Mrvić
