Carte / Animale

În vizită la cele mai apropiate rude ale omului

de Scena 9

Publicat pe 10 iulie 2020

Antropoloaga Jane Goodall visa de când era mică să plece în Africa și să cerceteze viața „celor mai apropiate rude ale omului”, cimpanzeii. În studiul său, Goodall a pus sub lupă nu doar comportamentul social și obiceiurile lor de procurare a hranei, ci și limbajul non-verbal și sentimentele lor. Gesturile pline de emoție ale cimpanzeilor sunt atât de asemănătoare cu ale noastre încât întreaga lectură pare o oglindă pusă-n față omului și efortului său istoric de a se privi de pe-o treaptă superioară față de celelalte ființe cu care împarte mediul înconjurător. Studiul ăsta l-a început în anii ‘60, iar zece ani mai târziu s-a apucat să lucreze la carte într-o rulotă donată de National Geographic, cu ajutorul unei mașini vechi de scris.

Cei 60 de ani de documentare în lumea cimpanzeilor i-au adus cercetătoarei multe premii internaționale, iar numele ei a ajuns în filme de lungmetraj și cărți pentru copii. Mai jos, vă invităm să citiți un fragment din cartea În umbra omului, tradusă de Viorica Focșeneanu.                                     
            
                
  

În umbra omului

Jane Goodall
Editura Art
2020

Flo şi familia ei

Bătrâna Flo stătea culcată pe spate, în soarele timpuriu al dimineții, cu pântecele acoperit de nuci-de-cocos, și îl ridica pe Flint în aer, ținându-i una din încheieturile sale minuscule cu piciorul ei uriaș și tăbăcit. Puiul se legăna, dând ușor din mânuța liberă și din picioare, iar ea se întindea și-l gâdila – pe gât și pe burtă – până ce puiul deschidea gura schițând mina jucăușă sau zâmbetul cimpanzeului. Alături stătea Fifi, uitân- du-se la Flint și, din când în când, întinzându-se să-și atingă ușor fratele de zece săptămâni.
                    
Faben și Figan, cei doi fii mai mari ai lui Flo, se jucau și ei în apropiere; cu vreo două luni și jumătate înainte de a se naște Flint, Faben începuse să se deplaseze din ce în ce mai des împreună cu familia. Pe măsură ce joaca devenea mai dură, puteam să aud tot mai frecvent chicotelile gâfâite ale râsului specific cimpanzeilor.
                    
Faben, care era mai mare decât Figan cu trei sau patru ani, a început să se joace destul de violent; stătea jos și lovea cu picioarele în capul aplecat al lui Figan. După câteva clipe Figan s-a săturat, l-a părăsit pe Faben și, cu mersul lui semeț, s-a apropiat de Fifi și a început să se joace cu ea. Dar, în acel moment, Flo, strângându-l pe Flint la piept, s-a dus la umbră, iar Fifi l-a lăsat baltă pe Figan ca să se așeze lângă mama ei. Încă de când mă întorsesem cu Hugo la Gombe Stream, iar Flint avea șapte săptămâni, Fifi era din ce în ce mai fascinată de noul ei frate.
                
Flo s-a așezat și a început să-l gâdile pe Flint pe gât, apucându-l ușor cu dinții ei bătrâni și tociți, iar Fifi s-a așezat din nou alături, întinzându-se de câteva ori să-l purice pe spate. Flo nu i-a dat nicio importanță. Cu câtva timp înainte, pe când Flint nu avea încă două luni, Flo îndepărta mâna lui Fifi ori de câte ori aceasta încerca să-l atingă. Deseori, singurul mod în care Fifi reușise să ia contact cu puiul fusese în timp ce o purica intens pe Flo, apropiindu-se tot mai mult de locurile unde mâinile lui Flint strângeau blana mamei sale. Fifi o purica pe Flo cu atenție în jurul mâinilor puiului, din când în când mângâind degetele minuscule, pentru ca apoi, aruncând o privire către Flo, să se întoarcă grăbită la îndeletnicirea ei.
                    
Acum totuși Flint mai crescuse și de cele mai multe ori Fifi avea voie să-l atingă. Am observat cum Fifi a început să se joace eu Flint, luându-i câte o mână și mușcându-i ușor dege- tele. Flint s-a pornit să scâncească slab – poate că Fifi îi provocase chiar vreo durere – și, brusc, Flo a împins mâna fiicei deoparte și și-a strâns mai mult puiul la piept. Frustrată, Fifi a început să se legene încoace și încolo, cu brațele sub cap, privindu-l fix pe Flint, puțin bosumflată. Nu peste mult timp s-a întins din nou să-l atingă, de data aceasta cu mai multă grijă.
                    
Întotdeauna am fost de părere că odraslele omenești devin din ce în ce mai fascinante pe măsură ce ies din stadiul de prunc neajutorat și încep să manifeste reacții față de oameni și lucruri. Fără îndoială că un pui de cimpanzeu devine mai atrăgător pe măsură ce crește, nu numai pentru mama și rubedeniile lui, ci și pentru ceilalți membri ai comunității – precum și pentru simplii observatori umani. Pentru mine și Hugo privilegiul de a putea urmări progresul lui Flint în anul acela rămâne una dintre experiențele cele mai încântătoare de care am avut parte –, comparabilă doar cu bucuria pe care urma s-o resimțim mai târziu, când l-am văzut crescând pe propriul nostru fiu.
            
Când Flint a împlinit doar trei luni, era în stare să se țină pe trupul lui Flo, smulgându-i smocuri de păr, trăgând cu brațele și împingând cu picioarele. Și, de data aceasta, a înce- put să reacționeze la apropierea lui Fifi, întinzându-se spre ea. Fifi era interesată din ce în ce mai mult de el. Începuse să facă încercări tot mai dese de a-l lua de la pieptul mamei. La început, Flo s-a împotrivit total, dar chiar și atunci când Fifi a insistat, trăgând mereu de fratele ei, Flo n-a pedepsit-o nici- odată. Uneori dădea mâna puiului deoparte, alteori se îndepărta pur și simplu, lăsând-o pe Fifi să se legene ușor, cu picioarele și mâinile răsucite. Și, uneori, când Fifi era foarte insistentă, Flo, în loc să-i respingă avansurile, fie îi purica blana, fie se juca cu ea destul de violent. De obicei, aceste activități slujeau să-i distragă atenția lui Fifi de la fratele ei mai mic, cel puțin pentru o perioadă de timp.
                    
Pe măsură ce timpul se scurgea, se părea că Flo, poate ca rezultat al faptului că se jucase atât de des cu Flint și Fifi, cei doi pui mai mici, devenea tot mai jucăușă. Deseori, de-a lun- gul a săptămâni întregi, o vedeam jucându-se și cu Figan, și cu Faben, cel de doisprezece ani, gâdilându-i sau fugărindu-i în jurul trunchiului vreunui copac, cu Flint atârnând de ea, gata-gata să cadă. Odată, când se hârjonea cu Faben, femela asta bătrână și-a plecat capul chel până la pământ, și-a ridicat șezutul osos în aer și pur și simplu a făcut o tumbă. Pe urmă, ca și când s-ar fi simțit puțin ridicolă, s-a tras deoparte, s-a așezat pe pământ și a început să-l purice pe Flint cu mare atenție.
                    
Când Flint s-a făcut de treisprezece săptămâni am observat că Fifi a reușit să-l ia de la mama ei. Flo îl purica pe Figan când Fifi, cu nespusă precauție, aruncând dese priviri spre mamă, a început să-l tragă pe Flint de picior. Și l-a apropiat centimetru cu centimetru și dintr-odată s-a pomenit cu el în brațe. Fifi s-a întins pe spate și l-a așezat pe Flint pe pântecele ei. Apoi a rămas nemișcată.


Spre surprinderea noastră, Flo, în primele clipe, a părut că nu observase nimic. Dar când Flint, care, după toate probabilitățile, nu mai fusese separat până atunci de trupul mamei, s-a întors și și-a întins brațele către ea, cu buza plângăreață și scoțând un ușor sunet de nemulțumire, Flo l-a luat imediat la piept și s-a aplecat să-l sărute pe creștet. Flint a căutat înfrigurat siguranța sânului mamei, sugând câteva clipe înainte să se întoarcă pentru a o privi pe Fifi. Iar Fifi, cu mâinile încrucișate sub cap, cu coatele în aer, nu-l slăbea pe Flint din ochi.
            
Peste zece minute, Fifi a avut voie să-l țină puțin pe Flint, dar, din nou, în clipa în care Flint a scos scâncetul său deznădăjduit, Flo i-a venit în ajutor. Iar Flint, ca și înainte, a supt puțin ca să-și recâștige liniștea la sânul mamei sale.

După asta, nu a trecut nicio zi fără ca Fifi să nu-și tragă frățiorul din brațele lui Flo. Cu timpul, Flint s-a obișnuit cu îmbrățișările rubedeniei sale, așa că Fifi l-a putut ține tot mai mult, până când se auzea din nou scâncetul care o făcea pe Flo să-i sară în grabă în ajutor. Așa au decurs lucrurile în următoarele nouă luni. Flo chiar a lăsat-o pe Fifi să-l poarte pe Flint când familia hoinărea prin pădure.
                    
Totuși, în acele ocazii când Flo și familia ei făceau parte dintr-un grup mai mare, ea devenea mai posesivă față de pui. Pe urmă, dacă Fifi pleca cu Flint, Flo o urmărea, scoțând și ea ușoare scâncete, până o ajungea din urmă pe „hoață“ și-și recupera puiul. Dar nici atunci Fifi nu era pedepsită; Flo se întindea pur și simplu, înșfăca glezna fiicei sale și pe urmă îl lua pe Flint în brațe. Uneori Fifi o stârnea pe bătrâna ei mamă la un dans sprințar, de jur împrejurul copacilor, pe sub vegetația joasă, unde Flo trebuia aproape să se târască pe burtă – și chiar sus, în copaci. Iar alteori, ca și cum ar fi vrut s-o împiedice pe Flo s-o prindă, mergea cu spatele în fața mamei sale mormăind ușor și dând din cap de parcă s-ar fi supus, dar, de fapt, nu-l înapoia pe Flint decât când era obligată.            
                    
Când Flint era încă foarte mic, cei doi frați mai mari nu-i prea dădeau atenție, cu toate că uneori îl priveau îndelung. Din când în când, Faben îl mai mângâia ușor în timp ce o purica pe mamă, dar Figan, cu toate că era atât de bine inte- grat în familie, părea că se teme să-l atingă. Dacă puiul, dând din mâini ca un bebeluș, îl atingea din întâmplare pe când el o purica pe mamă, Figan se uita la Flo, părând că evită să-l privească pe Flint. Căci Figan, cu toate că era un mascul adolescent în plină putere, încă era extrem de prevenitor cu bătrâ- na sa mamă.
                    
Îmi amintesc bine de o întâmplare: Fifi îl luase pe Flint și stătea jos, puricându-l, la vreo zece metri de Flo. Deodată, Figan s-a apropiat și s-a așezat lângă sora lui; Flint s-a întors către el, cu ochii lui mari fixați pe chipul lui Figan, și s-a întins să-l apuce cu mâinile pe fratele său de blana de pe piept. Figan a tresărit și, după ce s-a uitat iute către Flo, a ridicat mâinile în sus, departe de pui. Pe urmă a rămas nemișcat, holbându-se în jos spre Flint, cu buzele strânse. Puiul s-a tras mai aproape și a început să se cuibărească la pieptul lui Figan, pentru ca dintr-odată să pară că se sperie de contactul neobișnuit pentru el. Desigur, până atunci stătuse doar lângă Flo și Fifi și dacă se întindea către ele, amândouă îi răspundeau strângându-l la piept. Puțin bosumflat, Flint s-a întors către Fifi, pe urmă, cam buimăcit, s-a întins iar către Figan, scâncind ușor. Flo a venit iute să-și salveze puiul și, pe măsură ce se apropia, Figan a început să scoată și el sunete joase, speriate, și și-a ridicat mâinile mai sus, ca și cum ar fi repetat străvechiul gest al supunerii. Flo și-a cules puiul, iar Figan a coborât lent brațele în semn de nedumerire.
                    
Într-altă zi, când Flint se făcuse aproape de cinci luni, Flo s-a ridicat să plece și, în loc să-l țină pe Flint pe pântece, l-a apucat cu o mână și l-a ridicat peste umăr. Flint a rămas așa până a alunecat și i s-a atârnat de braț. O vreme, Flo și-a văzut de drum cu Flint atârnând de cot, pe urmă l-a împins la loc, sub pântece. Dar a doua zi, când Flo a ajuns în tabără, Flint atârna iar primejdios în spinarea ei, ținându-se de blana rară cu mâinile și picioarele. Când Flo a plecat și-a împins fiul în spinare și din nou el a stat agățat acolo până a alunecat și a rămas legănându-se de o mână, într-o parte. De data asta, după ce a parcurs aproximativ treizeci de metri, Flo l-a împins iar în spinare. După aceea, aproape întotdeauna, Flint călătorea în spinarea lui Flo sau i se bălăngănea într-o parte, când mama lui străbătea muntele; nici nu era de mirare căci, după o anumită vârstă, toți puii încep să meargă pe spinarea mame- lor, în loc să atârne dedesubt. Dar pe noi ne-a mirat s-o vedem pe Fifi luându-l pe Flint și încercând și ea să-l împingă în cârcă. Acesta a fost un exemplu clar de învățare prin observa- rea directă a comportamentului mamei.
                    
Când Flint a împlinit cinci luni se deprinsese să stea bine în spate și doar rareori mai aluneca și se legăna pe un șold al lui Flo. Dar dacă în grup erau semne de tulburare sau dacă Flo urma să străbată vegetația deasă, atunci întindea mâna în spate și-l trăgea pe Flint până acesta atârna dedesubt, ca altă- dată. După o vreme, Flint a învățat să treacă singur sub Flo, ca răspuns la cea mai ușoară atingere.
                    
Tot cam la vremea când Flint a început să meargă în spinarea lui Flo l-am văzut pentru prima oară făcând pași fără să fie ajutat. Cu câteva săptămâni mai înainte fusese în stare să se țină singur pe picioare, clătinându-se pe trei membre și atârnându-se cu o mână de blana lui Flo; de câteva ori făcuse câțiva pași în aceeași poziție. De data asta, într-o dimineață, el i-a dat brusc drumul lui Flo și a rămas singur, pe toate cele patru membre. Pe urmă, cu foarte mare grijă, a ridicat o mână de pe șold, a mișcat-o în față și s-a oprit. A ridicat un picior, a alunecat într-o parte, s-a clătinat și-a căzut în bot scâncind. Imediat Flo s-a întins și l-a luat în brațe. Dar acesta a fost începutul. În fiecare zi după aceea Flint mai făcea câte doi pași în plus, dar luni întregi a tot țopăit extrem de nesigur. În mod constant se străduia să-și miște mâinile și picioarele și cădea – și întotdeauna Flo se repezea în ajutor. Deseori chiar îi ținea câte o mână sub burtică și-l lăsa să înainteze nesigur.
                    
Imediat după ce a învățat să meargă, Flint a început să încerce să se cațere. Într-o zi l-am văzut stând în picioare, ținându-se de o smicea cu ambele mâini și apucând-o mai întâi cu un picior, apoi cu celălalt. Dar nu a fost în stare să ridice de la pământ ambele picioare, iar după câteva minute a căzut pe spate. Ulterior a mai repetat figura de câteva ori, iar Flo, care o purica pe Fifi, întindea alene câte o mână spre spinarea lui, ca să-l ocrotească de alte căzături. La o săptămână după această primă încercare, Flint a reușit să se cațere destul de ușor pe o mică porțiune. Și, la fel ca puiul de om, a descoperit că era mult mai greu să coboare de unul singur, numai că Flo, bineînțeles, era cu ochii în patru – ca Fifi de altfel – și fiecare, pe rând, se repezea să-l salveze în clipa în care începea să scâncească. Flo, de fapt, chiar îl lua când observa că ramura pe care se cățăra începea să se îndoaie la vârf, cu toate că Flint se simțea cât se poate de mulțumit. Era la fel de promptă și când observa vreun semn de neliniște sau de agresiune printre membrii grupului.
                    
Treptat, Flint a deprins cum să-și stăpânească membrele în timpul mersului, cu toate că atunci când voia să ajungă dintr-un loc în altul se baza mai mult pe viteză decât pe coor- donare. Începuse să se aventureze la o depărtare de câțiva metri de Flo și, cum orice mișcare departe de mama sa era palpitantă la culme, iar orice manevră făcea să i se zburlească blana, mergea împleticit de colo colo ca o minge neagră țe- poasă, cu ochii mari fixați pe câte un obiect sau individ din fața lui.
                    
Cam la vremea aceea, fascinația lui Fifi pentru frățiorul ei devenise aproape o obsesie. Își petrecea mai toată ziua jucân- du-se cu el, puricându-l în timpul somnului, cărându-l cu ea oriunde s-ar fi dus. Se părea că Flo era încântată să împartă din când în când povara responsabilității materne. Nu mai făcea obiecții când Fifi îl răpea pe Flint, cu condiția să-l poată avea în raza vizuală și prin împrejurimi să nu se afle masculi agresivi. Încuviința chiar ca Flint să se joace cu alți pui dacă aceștia nu erau brutali. În schimb, Fifi nu permitea acest lucru. Dacă o observa cumva pe Gilka sau vreun alt tovarăș de joacă de odinioară că se apropie de Flint, brusc lăsa baltă tot ce făcea și se năpustea să gonească musafirul, cu blana zburlită, agi- tându-și brațele și bătând din picioare. Chiar cimpanzeii mult mai vârstnici ca ea, cu condiția să fi fost subordonații lui Flo, erau amenințați sau chiar atacați de Fifi cea agresivă. Aveam impresia că acționează sub impulsul sentimentului că, dacă i s-ar fi întâmplat ceva rău, bătrâna Flo i-ar fi sărit imediat în ajutor – și se părea că acest lucru îl simțeau și victimele ei.
                
Totuși, Fifi nu putea să-i gonească pe Figan sau Faben de lângă Flint și, pe măsură ce puiul creștea, ambii frați mai vârst- nici arătau tot mai mult interes pentru el. Deseori se apropiau și se jucau cu el, împingându-l ușor ca să-l legene de o ramură joasă, în timp ce el dădea din picioare. Câteodată, când Figan se juca cu Flint, am văzut-o pe Fifi grăbindu-se spre Figan să-l facă să se joace cu ea; de multe ori i-a reușit stratagema. Apoi, când se sfârșea jocul, Fifi se întorcea grăbită la Flint. Oare folosea aceeași metodă de distragere a atenției pe care Flo o folosise de atâtea ori cu ea?
                    
Bineînțeles că atunci când Flint se ducea împleticindu-se până la unul dintre masculii adulți, Fifi nu putea să intervină; stătea doar și se uita cum David, Goliath sau Mike se întindeau din când în când să-l mângâie sau să-l îmbrățișeze ușor pe Flint. Și, pe măsură ce treceau săptămânile, Flint, ca un copil răsfățat, dorea să i se dea tot mai multă atenție. Într-o zi, pe când se îndrepta țopăind către McGregor, bătrânul mascul s-a ridicat și s-a îndepărtat. Nu cred că a făcut-o intenționat – s-a întâmplat pur și simplu să dorească să plece. Flint s-a oprit locului, holbându-se cu ochii mari la el, pe urmă, într-o grabă nebună, împiedicându-se și căzând mereu în bot, a început să-l urmărească. Tot timpul a scâncit ușor. În câteva clipe, Flo s-a repezit să-l prindă. Dar asta nu a fost decât începutul, căci în următoarele câteva săptămâni, Flint mereu scâncea după unul sau altul dintre adulții care nu catadicsiseră să se oprească și să-l salute sau care se îndepărtaseră de el cine știe pentru ce motiv. Deseori, masculul respectiv, probabil stânjenit de țipetele slabe din urma lui, se oprea și se întorcea să-l mângâie.
                    
Când Flint a împlinit opt luni, uneori petrecea și cinsprezece minute departe de Flo; se juca, cerceta împrejurimile, dar niciodată nu se îndepărta prea mult de ea. Se ținea mai bine pe picioare și putea să participe alături de Fifi și la câteva jocuri mai dure, fugărindu-se în jurul unui dâmb cu iarbă sau cățărându-se în cârca surorii în timp ce ea stătea pe jos, gâdilând-o cu mâinile și cu gura. Cam pe atunci a început sezonul termitelor.
Într-o zi, când Flo „pescuia“ termite, Figan și Fifi începură să dea semne vizibile de neastâmpăr și erau gata să plece. Dar Flo, care „pescuia“ de două ore și care prindea cam două ter- mite la cinci minute, nu părea că vrea să abandoneze. Fiind o femelă bătrână, existau șanse să continue încă cel puțin o oră. De câteva ori Figan a pornit hotărât pe cărarea care ducea la râu, dar, de fiecare dată, după ce s-a uitat insistent înapoi spre Flo, renunțase și se reîntorsese s-o aștepte pe mama lui.
                    
Flint, prea mic ca să-i pese unde se găsea, se învârtea în jurul mușuroiului, din când în când presând cu mâna câte o termită. Brusc, Figan s-a ridicat din nou și, de data aceasta, s-a apropiat de Flint. Adoptând poziția unei mame care face semn puiului să i se cațăre pe spate, Figan și-a îndoit un picior și a întins în spate mâna către Flint, scoțând un scâncet ușor și rugător. Flint s-a repezit bălăbănindu-se spre el, iar Figan, tot scâncind, l-a ridicat ușor cu o mână și l-a împins spre spinare. În clipa în care Flint a fost așezat în siguranță, Figan, uitându-se încă o dată iute spre Flo, a pornit rapid de-a lungul cărării. O clipă mai târziu, Flo a aruncat unealta și i-a urmat.
                    
Hugo și cu mine am rămas uluiți de acest exemplu de ingeniozitate a lui Figan, care a reușit să obțină ceea ce dorea. Dar oare comportamentul lui fusese cu adevărat intenționat?            
    
Nu puteam fi absolut siguri. Pe urmă, după câteva zile, Fifi a procedat la fel. Apoi l-am văzut pe Faben luându-l pe Flint la piept, după ce încercase de vreo câteva ori să-și convingă mama să-l urmeze și nu fusese chip s-o urnească de lângă mușuroiul de termite. Până atunci nu-l văzusem pe Faben ținându-l pe Flint.

Pe măsură ce înaintam în sezonul termitelor, nu mai exista dubiu că progeniturile mai mari ale lui Flo îl răpeau în mod deliberat pe Flint ca s-o facă pe mamă să înceteze, cel puțin temporar, căutatul nesfârșit de termite. I-am urmărit pe toți trei luându-l astfel pe Flint în nenumărate ocazii. Fără îndoială că nu totdeauna reușeau. Deseori Flint se dădea jos și alerga înapoi la mama lui de bunăvoie. Iar în alte ocazii, dacă tunelul săpat de Flo mai avea încă termite din belșug, se gră- bea să-l recupereze pe Flint și apoi se reîntorcea la mușuroi, urmată de răpitorul fără succes – care totuși reușea în cele mai mult cazuri să-l fure mai târziu.
            
Flint, desigur, era prea mic ca să-l intereseze mâncatul ter- mitelor; din când în când mai lua câte o înghițitură de banană sau curmală, dar încă mai primea aproape toată hrana din laptele mamei. Lucrul acesta a continuat aproximativ încă un an. Câteodată mai scormonea după câte o termită cu degetul și se juca cu paiele aruncate când se cățăra pe mușuroi. Înce- puse, de asemenea, să „tamponeze“ totul. Când termitele se răspândesc pe suprafața mușuroiului, cimpanzeii vârstnici le „tamponează“ cu spatele încheieturii mâinii; termitele se încurcă în blană și apoi sunt culese cu buzele. Curând după ce a început sezonul termitelor, Flint a început să tamponeze totul – pământul, propriile picioare, spinarea mamei în mers – absolut totul în afară de termite! Cu toate că uneori se uita atent câteva clipe cum muncea vreuna dintre rubedenii, puțin îl interesa, de fapt, această activitate care îi absorbea atât de mult pe adulți.
        
Fifi, pe de altă parte, era o pescuitoare de termite inveterată și, când Flint dorea să se joace cu sora lui, sărea la ea și îi împrăștia insectele de pe pai, iar Fifi se înfuria fățiș. Îl tot împingea de lângă ea. Bineînțeles că Fifi încă se mai juca cu Flint când nu se ocupa de termite, dar, ca și cum se rupsese o vrajă, n-a mai arătat niciodată aceeași preocupare fanatică pentru el pe care o avusese înainte; nu-l mai proteja cu atâta asiduitate de contactul social cu alți cimpanzei tineri.


Așa că Flint a început să-și lărgească cercul de prieteni, căci Fifi, mai ales când lucra la mușuroi, o lăsa de multe ori pe Gilka sau vreun alt pui să se apropie și să se joace cu Flint și nu se mai năpustea agresivă când vreo femelă adolescentă îl purta pe Flint de colo colo, îl purica sau îl distra. De fapt, Flint creștea. Chiar și atunci când Fifi îi acorda toată atenția fră- țiorului ei, nu-l mai putea trata ca pe o păpușă, pentru că și el începuse să manifeste idei personale. Dacă Fifi dorea să-l poarte într-o direcție și el voia să meargă în altă parte, se zbătea să scape de ea și făcea ce poftea. Mai mult de atât, desigur, câștiga în greutate. Într-o zi, când Flint adormise în poala ei ținând-o strâns de blană și provocându-i dureri vizibile, Fifi i-a desprins cu grijă o mână, apoi pe cealaltă, dar când a terminat, Flint, tulburat, s-a agățat din nou cu putere și, în cele din urmă, pentru prima dată, Fifi i-a dus puiul înapoi lui Flo și l-a împins spre ea.

Când Flint a împlinit un an, încă se mai împleticea, dar era mereu dispus să participe la orice joc care se desfășura în apro- piere și gata să salute orice nou-venit care se alătura grupului. De fapt, începea să participe la viața socială a comunității sale, o comunitate care la vremea aceea era încă instabilă ca rezultat al dramaticei ridicări la supremație a lui Mike. E puțin probabil ca Flint să fi fost conștient de lupta pentru putere care, în cele din urmă, a dus la înfrângerea lui Goliath, pentru că această luptă începuse la vremea când se născuse el. Flint a crescut într-o lume în care Mike era socotit conducătorul de necontestat.

foto cover: pexels.com

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK