Remix / Animale
Șobolăneală cu bucluc
Ioana Pelehatăi, Mircea Pop
Cinci aventuri ilustrate din viața tumultoasă a șobolanilor de București.
Cinci aventuri ilustrate din viața tumultoasă a șobolanilor de București.
O listă de zece romane publicate în ultima sută de ani în care apar aceste ființe care de regulă trezesc sentimente de oroare, dar care au parte și de roluri mai simpatice – cel puțin în literatură.
Un programator își abandonează biroul și străbate țara ca să afle cum ne purtăm cu ființele din jurul nostru. A ieșit primul documentar românesc care arată suferința pe care le-o provocăm animalelor.
Scandalul recent despre adăpostul de la Odăi a redeschis problema câinilor străzii din România. Ce se întâmplă cu aceste animale și ce soluții sunt? Am stat de vorbă cu trei specialiste.
Un fotograf documentează munca taxidermiștilor din România, unde meseria de a conserva animalele după moarte e foarte rar întâlnită.
Dacă animalele sunt ca pietrele, atunci le putem arunca într-un morman pe care putem călca. Dacă totuși nu sunt, atunci ne aflăm în fața unei dileme morale serioase.
Citește un fragment din cartea unei cercetătoare care pune omul față-n față cu reflexia sa, cimpanzeul.
Medicul veterinar care a fondat Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice din apropierea Bucureștiului vorbește despre munca lor și despre cum nu mereu e recomandat să ne credem salvatorii animalelor.
O întrebare importantă, la care încearcă să răspundă unul dintre cei mai activi cercetători ai lumii animale.
Câtă emoție și câtă rațiune încap în lumile non-umane? La ce e bună agresivitatea și ce forme capătă ea în societățile noastre?
Află 5 lucruri pe care le-au descoperit Andrada&Sorina în timp ce documentau „Alb-negru”, un reportaj excelent despre păsări, oameni și viață în general.
Am discutat cu specialistul în etologie Carmen Strungaru despre rău, frumos și neîncredere.
Femeile care apelează la două clinici ginecologice din Moldova sunt speriate cu informații false despre avort, în încercarea de a le convinge să păstreze cu orice preț sarcinile nedorite.
La Salonul de Proiecte, peste 400 de imagini încearcă să răspundă la întrebări despre cum apar femeile și bărbații în fotografii din România secolelor XIX-XX.
Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Scriitoarea Elena Vlădăreanu a invitat șapte scriitoare, artiste și regizoare să vorbească despre modelele feminine din viețile lor.
Chiar dacă azi dreptul femeilor de-a vota ni se pare un dat, în interbelic s-au dat lupte grele pentru obținerea lui. La 80 de ani distanță, am răsfoit publicații ale vremii ca să aflăm mai multe despre asta.