Zilele astea s-a vorbit mult despre violența împotriva femeilor, cu disperare și încrâncenare, atât din tabăra celor care consideră societatea românească profund misogină, cât și din cea care nu crede că atitudinile sexiste mai sunt o problemă în România. Datele pe care le avem par să descrie un peisaj dezolant: conform Eurostat, 55% dintre români consideră că sexul fără consimțământ poate fi justificat uneori. Peste 600.000 de femei din România sunt victimele agresiunii sexuale măcar o dată în viață, iar una din patru e victima propriului partener.
Tabloul studiilor de gen și al feminismului, în general, în România, e contradictoriu. Pe de-o parte, legislația existentă pentru violența împotriva femeilor și pentru egalitatea de șanse e apreciată pozitiv. Pe de altă parte, referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, subfinanțarea ONG-urilor feministe pe fondul „conspirației Soros”, interzicerea educației sexuale în școli, spitalele care refuză să facă întreruperi de sarcină și locul întâi pe care-l ocupă România la numărul de mame adolescente înclină balanța negativ.
Ca atare, nu-i o surpriză că Barometrul de gen 2018, lansat de Centrul FILIA în mai 2019, descrie o situație paradoxală. (Barometrul este al doilea de felul său, după o primă cercetare întreprinsă în anul 2000.) În primul rând, merită notat că românii sunt fericiți, într-o țară care se îndreaptă într-o direcție greșită, conform Barometrului. Aproape trei sferturi dintre respondenți cred că România se duce pe apa sâmbetei, dar peste două treimi sunt fericiți cu diverse aspecte ale vieții lor (sănătate, viață de familie, aspect fizic etc.). Suntem pe primul loc în Europa la decalajul dintre optimism și satisfacție, iar asta e doar prima dintre contradicțiile pe care le dezvăluie studiul.
Citește mai jos despre celelalte: deși atitudinile misogine, care trimit femeia la cratiță, sunt în scădere, se mențin la cote ridicate. Deși românii consideră că misoginismul nu mai e o problemă în România, mulți spun, totuși, că discriminarea împotriva femeilor e o realitate. Deși suntem mai conștienți de violența de gen, mulți dintre noi cred că abuzul domestic trebuie rezolvat în familie. Deși bărbații trebuie să se implice în creșterea copiilor, considerăm că n-o pot face la fel de bine ca femeile. Și așa mai departe, după cum arată infograficul de mai jos – România înțelege că are probleme cu rolurile de gen, dar încă nu-i e foarte clar cum sau dacă trebuie rezolvate.
Infografic realizat cu ajutorul Canva.com. Sursa elementelor grafice folosite este The Noun Project.
Imagine principală via We Make Society.