Publicat pe 10 februarie 2024

Pentru expoziția de fotojurnalism FRONT am vrut să creăm context. Despre ce vorbim, atunci când vorbim de războaie? Câți oameni sunt dizlocați din casele și viețile lor? Ce constituie, de fapt, un război? Și, în mod particular, cum s-au întrețesut viețile celor doi fotojurnaliști expuși, Larisa Kalik și Vadim Ghirda, cu firul sângeros al timpului istoric?

Ca să ne ajute să înțelegem mai bine acest context și să explorăm ansamblul posibilelor răspunsuri la întrebările de mai sus, prietenii de la Interrobang Studio au creat două vizualizări de date. 

În cea de mai jos, explorăm un timeline al celor două războaie care au marcat viața tinerei jurnaliste Larisa Kalik, născută în Tiraspol, capitala republicii separatiste Transnistria. Textul din stânga oferă context pentru agresiunile Rusiei atât în Republica Moldova, cât și pentru războiul din Ucraina, începând cu invazia din Donbas și anexarea ilegală a Crimeei. Poți călători pe hartă alături de Larisa, în eforturile ei de a arăta lumii că jurnalismul rămâne un important instrument pentru dreptate și înțelegere. 

IMPORTANT: Dacă citești de pe mobil, orientează-l în modul „landscape” (adică orizontal). Dă click pe „Galerie” ca să poți naviga prin cronologie și pe hartă. 

Fotografie principală de Larisa Kalik.


Expoziția de fotojurnalism de război FRONT poate fi vizitată la Rezidența9 între 23 februarie și 24 martie 2024. Cei doi fotojurnaliști expuși sunt Larisa Kalik și Vadim Ghirda.