Remix / Poezie

Mafia sonetelor descinde cu 8+ poeme

De Scena9

Publicat pe 11 iunie 2021

De la o vreme, o grupare misterioasă plantează în haosul virtual poeme cu formă fixă, scrise la cald de autori și autoare ale noilor generații de la noi, anchete și discuții critice despre scris & literatură. I-am rugat pe câțiva dintre cei care au pus la cale Mafia Sonetelor să ne spună pe scurt filosofia acestei noi comunități literare și să ne împărtășească câteva dintre poemele publicate până acum. 

Mafia Sonetelor s-a născut inițial ca un grup de chat pe messenger, la inițiativa unor prieteni dornici să-și arate și să-și dezbată căutările și experimentele poetice în jurul sonetului. Prima formulă a grupului a fost cea formată din autorii Mihnea Bâlici, Andrei Doboș și Florentin Popa, cărora li s-au alăturat după o vreme Ioan Coroamă și Vlad Moldovan. După o serie de inițiative și proiecte comune, intervin într-un mod firesc discuțiile despre o eventuală tranziție spre un spațiu de expresie culturală, menit să revitalizeze interesul și mizele poeziei formale. Ca urmare, după depășirea tuturor impedimentelor logistice,  cei cinci poeți decid că e timpul să își coaguleze forțele pentru  a duce la apariția unei reviste de poezie orientate pe explorările formei, revistă mai mult decât necesară în peisajul literar autohton.

Colectivul redacționaldorește să reconcilieze experiența structurilor formale cu perspectivele poeticilor recente și actuale, perspective ce tind să înțeleagă prin formă inerent un tip de constrângere. Mafia Sonetelor apare ca o platformă ce demitizează această aură negativă din jurul formei, pentru a arăta, că, departe de a fi un interes desuet, interesul formal cuprinde foarte multe arealuri de explorare, de la reabilitarea sextinei lui Arnaud, până la înțelegerea și cercetarea tehnicilor de producție procedurală (mezostihul/acrostihul, algoritmul diastic, cut-up-ul popularizat de Burroughs sau procedura stocastică a lanțurilor Markov). Redacția nu se încrede în dihotomiile reducționiste dintre constrângere și libertate de expresie, conceptualizând mai curând forma ca un teritoriu relațional între ce este înăuntrul și în afara unui poem, astfel încât chiar și formele fixe să capete un potențial de fluidizare a unui text. Dacă asumăm că atenția pentru formă este o constrângere, în niciun caz nu este o constrângere negativă și resentimentară, ci o constrângere generativă și creativă, care poate duce la soluționări ingenioase și inedite pe mai multe paliere ale textului, precum cel sintactic, cel ritimic/prozodic, sau cel ce ține de construcția imaginarului.

Situându-se undeva într-o zonă de mijloc, departe de tradiționaliștii și reacționarii ce optează pentru o oglindire fidelă, obiectivă și epigonică a marilor tradiții istorice ale formei, și la fel de departe de radicalii ce neagă forma ca un dat imanent textului și descalifică din oficiu orice preocupare formală, cei de la Mafia Sonetelor preferă o abordare a interacțiunii transgresive, în care ideile de tradiție și progres nu mai sunt văzute secvențial și agonistic (tradiția ca fiind cea care premerge progresului,  progresul ca fiind cel trebuie să depășească și să chestioneze tradiția). Dimpotrivă, ele sunt percepute transversal, ca două orizonturi permeabile și cameleonice, care-și pot împrumuta reciproc din coloratură, și care își pot dezrădăcina sau depeiza anumite straturi din pielea lor, pentru a genera rădăcini aducătoare de folos în celălalt orizont. Se ajunge astfel la o platformă care nu caută un singur orizont în caracterul său plenar sau total, nici vechiul pentru vechi, nici noul pentru nou, ci mai curând o posibilitate de dialog istoric și artistic a acestora, o posibilitate de redescoperire a unei conștiințe formale uitate, și resemnificarea ei în parametri actuali.

✯✯✯

Cerulean

de Alex Văsieș

I

Pe o stâncă neagră, la un vechi castel,

coborâm spre apă. Te gândești la el

și îți simt în palmă nerăbdarea tristă

de-a te-ntoarce acasă, dar cine insistă

când se concentrează poate să transfere

din vinovăție direct în trecut.

Ochii tăi albaștri ard ca două sfere,

numai că de mine nu mai ard demult.

Mă-nveți să fac pluta, deci plutim spre vest,

cumva după soare, deși e funest

și eu de la tine nu mai prind căldură.

Vezi inima ștearsă de pe geamandură?

II

Sună telefoanele noaptea jumătate.

Nu mai pot relație. Deci pe bune, frate,

miercuri, fără tine, am dormit o zi

și plângeam în vise ca să nu mai vii.

Inima de frică mă frige și-acuma,

am smuls-o prin haine, o smulgeam întruna

doar ca să mă lași, doar ca să dispar,

ascunsă sub apă fugeam într-un bar,

dar tu mă tot găseai ca un uragan.

Prin televizor, prin phone, prin orice ecran.

Apoi te-am confundat c-un fel de putere

și-n tăcerea nopții am văzut cum toată

viața mi se scurge prin zeci de artere

spre apă. În lumină polarizată.

Deci s-o zic mai simplu: m-au prăjit complet

zilele cu tine. Nu știi cât regret

dimineața aia când am luat mașina

și-am plecat la mare. Și a cui e vina

că până pe plajă ne-am tot hârjonit,

parcă într-o transă, liberi în sfârșit?

Și doar transpirația limpede, sărată

mai punea distanță în pofta căscată

înaintea noastră, când trecutul greu

s-a lăsat pe mine. Și mi-a dat neveu.

III

Cred că sunt regrete, deși nu simt nimic.

Când se lasă seara mângâi tot ce stric,

numai că de mine nu mai arzi demult.

Am ales să fac asta, altfel n-am putut.

(*aici puteți da play pentru varianta minimal techno a poemului, cu muzică de Ștefan Baghiu și versuri citite de Alex Văsieș)

 
✯✯✯

Întunericul

de Lavinia Braniște

La geam, în întunericul adânc și sumbru,

Știind că după mine vine de departe,

Am început de la trei ani și jumătate

Să-l simt pe diavol cum se uită înăuntru.

 

Bunică-mea venea cu lemne pentru foc.

Pe lângă ea intra și iarna cea vrăjmașă.

Pe sobă, sus, se dezgheța câte-o cămașă,

Eu-i luam toporul și-l puneam la loc.

 

Pe necuratul l-am avut mereu în spate

Și l-am primit. Așa a fost să fie.

Femeile-au văzut de la început că am păcate.

 

Și Sfântul Gheorghe mă vedea, cu ochii lui de aur.

Când mă duceam să-l pup, la liturghie,

Eu ajungeam doar până la balaur.

✯✯✯

Totem Beats

de Bogdan Vișan

când, cu ochii mijiți, abia distingem

locaș, înaintăm în suprindere.

ne ținem aproape, cu forță ne prindem,

spre totem urmărim aprindere.

 

în jur vegetație poartă seva încântător,

trupuri se alipesc trupurilor scorțoase.

lumină-i defectuoasă în răzor,

un fel de mana nouă-n trupuri pioase.

 

îmi ceri din îndemnuri tribale minune s-aprind,

răsună beat de semnale suprageniale –

urale. și-urale-n trupuri și-n locuri surprind.

 

ciorchini de măceșe zdrobiți cu răbdare

în gurile noastre. dinamica sacadează curând –

vertigo-n ceața și-n ramuri sudoare.

✯✯✯

Sonet

de Jesica Baciu

mi-am simțit capul fierbinte, singur

compresa din ierburi s-a destrămat

de ce mă strigi ca un nevertebrat

speranțe pierdute desigur

 

în feelingul pe care îl am față de noi

n-am investit o putere supraomenească

ci doar am găsit-o acolo, greoi

o să fiu aici în asana flască

 

lângă copacul creț stropit de noroi

dar tu ce faci când timpul e în toi

valuri în realitatea cu trifoi

 

probabil ca o plantă adusă în casă iarna

slăbită și chinuită de întuneric

dar cu steluțe fierbinți înfășurate la gât

✯✯✯

Samară

de Mihók Tamás

deschid geamul – arțarul – fructele lui sărace

se scutură-n vânt – testicule dezafectate

sunt trist și surmenat – le văd blurate

toată iarna-am butonat ca dispecerii de ace

 

mai fusese-n prima linie și corbul

cu penaj lucios și cotonog

dar o dronă l-a trimis ’napoi pe bloc

țâncul din vecini – mânca-l-ar morbul

 

între râsete isterice și glii frivole

ca un utilaj necontrolat de mă debarc

în visul ursului ce-a coborât în parc

 

să-și vâre laba-adânc în caserole

n-am să mai neg politic nicio clipă

vâltoarea în cădere-a seminței cu arípă

✯✯✯

FORȚĂ

de Florentin Popa

sunt dimineți când mă trezesc la 5 și mânc semințe

luna și soarele stau amândouă cearcăn

și stau și eu - ca o prăsea înghesuită-n teacă

și nu mai meditez spre binele niciunei ființe

 

tâmple de pâslă și craniu ușor, de nucă seacă

aștept să se petreacă, să pățesc, să dea sentințe

însă - fantast și leneș, beizadea și prinț - e

altcineva care s-a tolănit în mine și nu pleacă.

 

și-aș vrea să cânt, bro, dar mai bine ascult

să scriu - dar am un metru cub de carte necitită

să dorm, dar m-am desprins deja de lângă tine

 

așa că mint: că-mi doresc foarte mult

foarte mult să eliberez o anumită

forță din mine. FORȚĂ. forță din mine

✯✯✯

Skyline

de Maria Miruna Solomon

macaraua care sfidează și sfidează

puful cețos

după-amiaza zgomotoasă.

 

zâmbetul dințos?

 

nu degeaba

lock eyes with da sun, sfios să-ți

zică el cum stă treaba.

 

la înălțime

superbă soarelui taraba.

drumul mi-e bătut pân la tine

 

și știi deja

că vin cu merinde.

nu mă neglija,

 

din skyline culeg vapori mănunchiuri.

și-n plină iarnă nu te deranja

 

să prepari feluri și feluri,

sau să scoți fotocolor.

imediat lucrez la spelluri.

 

acum mă preocupă geometria razelor.

 

când ajung mâncăm și tangerine.

uite bondarul cum extrage poliflor.

dar fără griji că nu uit de tine.

 

în underground dansează și dansează,

sunt fericită și loială ca un câine.

✯✯✯

semilună

de Mădălina Căuneac

visez că sunt copil și că tu mă legeni

în brațe, îmi cânți descântece

iar când e frig – mă acoperi

îmi ții fruntea caldă cu palma ta cărnoasă

 

și îmi cânți descântece; când e cald

ai grijă să mă stropești cu apă

luată pe vârful degetelor: îngrijit și cu teamă

Îmi dai pe corp, pe față, pe creștet

 

și îmi cânți descântece

visez că sunt din nou copil

în trup de adult – că simt ca un copil

 

nediluat și pur. sunt prinsă într-o mare

de nori – e cald și fuzzy

iar când mi se cântă adorm.

Foto main: Fortepan

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK