Actual

Mișcări de stradă. De la Caragiale la Cosașu

de Mihai Iovănel, ilustrații de Dragoș Boțcău

- O mică antologie a revoltelor în literatura română -

I.L. Caragiale, Atmosferă încărcată

Secolul al XIX-lea este un secol complicat, despre care publicul general știe prea puține lucruri în afară de revoluțiile din ‘48, unirea din ‘59 și războiul de independență din ‘77-’78. Dar o bună parte din ceea ce se știe vine pe filiera lui Caragiale. Care, vehement antiliberal (liberalii fiind mai mult de stânga pe-atunci), de multe ori nu oferă cea mai corectă perspectivă istorică. Republica de la Ploiești, de pildă, care a fost un eveniment important și extrem de serios în epocă, a rămas în memoria colectivă sub formă de farsă – grație lui Caragiale.

Pe de altă parte, ce a scris Caragiale despre mișcările de stradă – studențești, dar nu numai – din vremea lui și-a păstrat până azi actualitatea. Zici Coriolan Drăgănescu, zici Marian Munteanu (sau, mă rog, Remus Cernea). Până azi, metoda lui Caragiale de a filtra informațiile oferite de gazeta opoziției și gazeta puterii (adică Realitatea TV vs Antena 3) a rămas infatigabilă:

„Sunt om care iubesc adevărul și fiindcă-l iubesc, știu să-l caut. De mult mi-am făcut rețeta cu care, în materie politică, îl poți obține aproape exact. De exemplu. Gazeta opoziției zice: « ...la această întrunire a noastră, alergaseră peste 6000 de cetățeni, tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianți, proprietari, șcl... ». Gazeta guvernului zice: « ...la această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălați, derbedei, haimanale... » Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3000 și ceva de oameni, fel de fel, și mai așa și mai așa.”

Mihail Sebastian, De două mii de ani

Romanul lui Sebastian acoperă peste un deceniu de mișcări de stradă: manifestările antisemite ale studenților din 1923; amploarea căpătată de manifestațiile comuniste în 1931, în urma marii crize din 1929; în fine, reîntoarcerea naționaliștilor antisemiți în 1933. La toate aceste evenimente participă cam aceiași indivizi. Potrivit unui personaj al romanului, cei care au ratat revoluția de stânga se pregătesc să facă revoluția de dreapta. De două mii de ani merită (re)citit și pentru că există numeroase similitudini între anii ’30 și vremea noastră, începând cu erodarea globală a democrației în urma unei mari crize economice urmate de ascensiunea unor regimuri autoritare. Această erodare este semnalată și de amploarea mișcărilor de stradă, care încearcă să compenseze un mecanism pe care-l resimt ca ineficient.

Radu Cosașu, Supraviețuiri, vol. I: Rămăşiţele mic-burgheze

După 23 august 1944, comuniștii au preluat efectiv puterea și au păstrat-o prin mari mișcări de stradă, eficient manipulate. De pildă, agenți comuniști deschideau focul asupra muncitorilor comuniști veniți la manifestație și după aia aruncau vina în cârca elementelor reacționare țărănisto-liberale (dar, desigur, lucrurile erau mai complicate de atât, că doar fasciștii nu emigraseră toți în Spania, Argentina ș.a.m.d.; deci se mai petreceau și violențe reale împotriva comuniștilor). Toate acestea au fost amplu exploatate în filmele și literatura produse în comunism, în care comuniștii apăreau ca eroi, dar și după comunism, în care eroi erau anticomuniștii. Pot fi citate multe titluri, dar am ales primul volum din capodopera lui Radu Cosașu, seria Supraviețuiri, în care e vorba, în felul ironic, tandru și subtil (și mereu meta) al lui Cosașu, de rațiunile care îndemnau un tânăr în a doua parte a anilor '40 să se alăture mișcării comuniste.

George Cușnarencu, Trandafirul tăcerii depline

Românii au făcut revoluție în decembrie 1989, dar n-au înțeles mare lucru din ea. Există enșpe teorii care se bat cap în cap, începând cu disputa „revoluție sau lovitură de stat”. (Ruxandra Cesereanu a realizat o foarte utilă trecere în revistă a bibliografiei în volumul Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții). Desigur, mai mulți scriitori și-au încercat puterile cu acest eveniment care a pus capăt comunismului:de la Mircea Cărtărescu (Orbitor. Aripa dreaptă), trecând prin scenariul ucronic de film Timp mort de Cristian Tudor Popescu și ajungând la Cruciada copiilor de Florina Ilis. E suficient să spun că volumul al treilea din Orbitor e cea mai proastă carte publicată de Cărtărescu.

Pentru a sugera confuzia asupra subiectului, am ales un roman de George Cușnarencu, în care revoluția este exploatată conspiraționist în stil postmodern: un agent CIA trimis în 1989 în România pentru a organiza căderea regimului Ceaușescu este deturnat de la coordonatele misiunii sale prin cooptarea într-o lojă masonică – având, cu unele diferențe specifice, același obiectiv – condusă de generalul de Securitate Timoftei Trandafir. Și așa mai departe.

Ion Manolescu, Derapaj

Dacă revoluția n-a prea fost înțeleasă, Piața Universității 1990 și mineriada care i-a pus capăt au fost înțelese prea bine: eroii clari de-o parte, bestiile la fel de clare de cealaltă. Ceea ce, chiar dacă ar fi adevărat la virgulă, n-ar fi de mare folos cuiva care vrea să scrie o carte de ficțiune despre asta: narativa oficializată nu oferă prea mare spațiu de manevră (adică acele zone gri și nuanțe care fac literatura interesantă). Derapaj, superromanul lui Ion Manolescu, nu e doar despre PU90, dar, cum oferă o panoramă a anilor '90, se referă în trecere și la ea.

Dinu Guțu, Intervenția

Mișcările de stradă din ianuarie 2012 au marcat întoarcerea unei mode care rămăsese în anii ’90. Desigur, în raport cu ce a urmat, la ele au participat doar o mână de oameni. Au început prin a fi puternic contestate de establishmentul lui Băsescu. Teodor Baconschi, ministru de externe și prim-vicepreședinte PDL, a vorbit de „mahalaua violentă și ineptă” (și și-a dat demisia forțată după aceea). Vladimir Tismăneanu a vorbit de „un instinct distructiv, agresiv, bestial” și de „pegră”. Etc. Mișcarea a continuat să fie controversată, pentru că în curând ultimul guvern controlat de Traian Băsescu avea să cadă, fiind urmat de o coaliție PSD-PNL care a reușit relativ repede să trezească spiritul civic mai mult decât o făcuseră tăierile salariale din 2010.

Romanul lui Dinu Guțu prinde toate aceste dinamici de la firul ierbii, mai precis din perspectiva unui membru al galeriilor de fotbal care s-au bătut cu jandarmii în 2012. Un Fabrice del Dongo dinamovist care ia totul la per pulis, inclusiv #rezist-ul de peste câțiva ani.

Arthur Suciu, În gaură

După iarna și vara lui 2012 (suspendarea lui Băsescu care a împărțit România și a provocat noi proteste) a urmat 2013, marcat de mișcările împotriva exploatării miniere de la Roșia Montana. Atunci au început să iasă în stradă zeci de mii de oameni, atunci s-a lansat PuieMonta.

Romanul lui Arthur Suciu e mai mult despre Arthur Suciu, studiat după metoda lui Houellebecq, dar zice câte ceva și despre Roșia Montana, din perspectiva unui publicitar a cărui firmă a fost angajată de Gold Corporation să contraatace.  

Florin Chirculescu, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu

Rămân la 2013 pentru că a fost un an important. Și pentru că romanul lui Florin Chirculescu, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu, ar trebui citit de toată lumea. Cum ziceam în cronica de pe Scena9, el „oferă incursiuni în lumea kafkiană a spitalelor românești și în lumea și mai kafkiană a «politicilor» cu care medicii negociază în 2013 ameliorarea sistemului; dar și în subteranele serviciilor secrete, tratate în cheia unui conspiraționism paranoic à la Thomas Pynchon”. Dincolo de toate „nebuniile” și arabescurile care fac să decoleze vertical orice carte de Chirculescu, Greva păcătoșilor e despre o grevă ratată a medicilor. Și, en passant, despre jandarmi:

„Traversăm Bulevardul Elisabeta, aflăm că la TV se zice că am provocat tulburări de stradă – jandarmii sunt cei mai uluiți când aud. Sună la șefii lor, ăia zic că n-au declarat nimănui așa ceva.

– Ne puteți da... o hârtie de bună purtare? întreabă Moșbătrân.

– O să dăm o declarație de presă, zice șeful jandarmilor, încurcat.

Se apropie de noi și spune, cu glas coborât: N-o să vă ajute, îmi pare rău. Am mai văzut d-astea.”

… Au urmat Colectiv și căderea guvernului PSD, apoi #rezist – dar povestea lor o găsiți pe Facebook.


Fotografie principală via Documentaria.ro, de Adrian Câtu

text de

ilustrații de

  • Dragoș BoțcăuDragoș Boțcău

    Ilustrator. Și-a găsit vocația de 126 de ori. I s-a spus des că are potențial

13 August 2018 ora 12:00


Tag-uri


X Revista Scena9