Arte vizuale / Expoziție

Pisicuțele maeștrilor sunt expuse la Muzeul Național al Literaturii

De Ionuț Sociu

Publicat pe 3 martie 2023

Muzeul Național al Literaturii Române sărbătorește venirea primăverii cu Pisici, pisicuțe și pisiceli. Așa se cheamă expoziția lui Marius Ghica (pseudonimul lui Marius Ghiță), artist craiovean și om de litere „antrenat” în tinerețe de filosofii Jacques Derrida, Constantin Noica și Mihai Șora – după cum o spune chiar el. Vernisajul are loc în prag de 1 Martie, așa s-au gândit probabil organizatorii să aducă un omagiu „eternului feminin”. 

După ce și-a încheiat socotelile cu deconstructivismul și cu traducerile din Derrida și Paul Valéry, Ghica s-a apucat de pictură. Și a început să picteze cocoși în pandemie, perioadă în care a stat mult la moșia poetului Mircea Dinescu din satul Cetate (județul Dolj). 66 de cocoși, „câte unul pentru fiecare an din viață”. Cocoși pe care i-a expus și la ICR Paris anul trecut, chiar de Ziua Națională a Franței. „Marius Ghica este o revelaţie pentru mine”, spunea atunci criticul Pavel Șușară. „Înţeleg că el comite de multă vreme cocoşi, dar e prima dată când eu îi văd. Este, repet, o revelaţie.”

Artistul își amintește însă de momentul în care a trebuit să se desprindă de cocoșism și să descopere noi direcții vizuale. Ghica vorbește despre asta chiar în broșura de prezentare care însoțește expoziția de la MNLR: 

„Văzând că i-am împânzit casa cu cocoşii mei multicolori, Mircea [Dinescu] mi-a zis: Bre, încearcă să faci şi altceva, o găină, o puicuţă acolo, o fătucă, o duduie, ceva altceva. Prea te-ai cocoşit, de parcă pe lume n-ar fi decât masculinitate, împăunare cocoşească, luptă bărbătească şi cântece de cocoşi. Gândeşte-te puţin şi la consoartele noastre şi la pisicelile lor. Explorează niţel şi universul femeiesc!

Ghica i-a urmat sfatul lui Dinescu și așa s-a ajuns la Pisici, pisicuțe și pisiceli, eveniment la care au fost invitați să vorbească profesorul Ioan Cristescu, directorul MNLR, criticul literar Ion Bogdan Lefter, scriitorul Ioan Groșan și criticul de artă Pavel Șușară (care n-a mai ajuns). Ghica, un tip vesel și vorbăreț, îmbrăcat într-o bluză albă și cu un fular roșu în jurul gâtului, și-a întâmpinat oaspeții în foaierul MNLR: „Bine ați venit la pisicuțe! Pe aici, prin stânga pe culoar, dacă vreți să vedeți pisicelile!”. Sunt prezenți în public și istoricul Adrian Cioroianu, poeta Ioana Crăciunescu, dar și câțiva dintre apropiații lui de la Universitatea din Craiova, acolo unde Ghica predă literatură franceză. Apar la un moment dat și două tinere, pe care artistul le cuprinde pe după umeri și le conduce pe culoar. „Haideți să vedeți pisicuțele”, le spune el, cu ochii sclipind de entuziasm. După care se întoarce spre niște domni în vârstă, care beau din vinul lui Dinescu, și le explică mândru: „Fetele astea sunt doctorandele mele!” „Dacă e vorba de asta, mă bag și eu la doctorat”, vine replica unuia dintre ei. 

Până să înceapă vernisajul, dau și eu o tură de expoziție, printre cele 68 de lucrări - tot câte una pentru fiecare an din viață. Sunt multe nuduri de femei contorsionate în toate pozițiile și pisici. Culori stridente, coapse, sâni + pisici. Lascivitate și felinitate. O cromatică apăsătoare, un „erotism” cu iz de anii ‘90 și care mă trimite cu gândul la bomboane fondante și la alte tablouri pe care le-am văzut în camerele unor pensiuni obscure din Buzău, Onești sau Herculane.    

Nimeresc iar lângă Ghica, care povestește cuiva despre o altă întâlnire importantă care i-a deschis calea către pisici. Ce e surprinzător la el e că tot repetă lucrurile astea și le zice tare, de parcă vrea să fie auzit de toată lumea. De data asta, e vorba de un episod petrecut în 2022 la Casa Scriitorilor de la Neptun, acolo unde Ghica s-a întâlnit cu criticul literar și președintele Uniunii Scriitorilor din România Nicolae Manolescu. O poveste pe care o regăsesc relatată mai apoi în aceeași broșură, în cuvintele pictorului. Într-una din zilele toride de concediu, Ghica îi dăruiește lui Manolescu o lucrare cu un cocoș, iar Manolescu îi spune: Domnule Ghica, la vârsta mea înaintată aș fi preferat să primesc mai degrabă o puicuță decât un cocoș. Artistul îi explică că el pictează doar cocoși, nu puicuțe. 

Manolescu: „De ce, d-le Ghica, dumitale îți plac mai mult cocoșii decât puicuțele?”

Ghica: „Firește că nu, dle Manolescu, și mie îmi plac puicuțele, dar găina nu are metafizică.”

Manolescu: „Cum, domnule, femeia nu are metafizică?”

Ghica: „Ohoho, și încă ce metafizică zace în adâncurile femeii, dar nu în puicuță, poate în pisicuță.” 
 

Marius Ghica la MNLR (centru).

Într-un final, începe și evenimentul propriu-zis. Primul care vorbește este Ioan Cristescu, directorul instituției publice care găzduiește expoziția. El spune că a fost surprins să afle că Ghica a renunțat la cocoși pentru a picta pisici. „Am rămas puțin debusolat, pentru că la cocoși încă recunoșteam ceva din seriozitatea profesorului și eseistului Marius Ghica. Dar uitându-mă și la aceste pisici, îmi dau seama că ele mă binedispun. Nu știu dacă ele au vreo valoare estetică, nici nu mă interesează, dar ele mă bucură.” 

Ascultându-l, mă întreb: nu ar trebui să existe oare niște criterii după care un muzeu național organizează un eveniment, dincolo de bucuria domnului director și a prietenilor lui Ghica? Ce să mai zic de faptul că nimeni de la MNLR nu a avut vreo problemă cu poveștile misogine ale lui Ghica, care au apărut și pe site-ul instituției. Și dacă tot nu e nevoie de valoare artistică, ci doar de entuziasmul unuia sau altuia, poate că ar trebui să i se ridice un bust și lui Pavel Coruț la MNLR. 

Următorul vorbitor este profesorul Ion Bogdan Lefter (Litere, Universitatea din București), un om care se pricepe la artă, și care încearcă să găsească o cale elegantă prin care să navigheze printre toate aceste pisici, pisicuțe și pisiceli. (Întrebarea e: de ce ai accepta să vorbești la un astfel de vernisaj?) 

Lefter spune despre Ghica că „nu are un stil propriu, dar îl recunoști” & vorbește despre cum artistul și-a accentuat latura de bon viveur în ultimii ani. Ce e cu adevărat amuzant e că oamenii ăștia nu pun mare preț pe arta lui Ghica. E suficient că acesta e un bon viveur și că e „de-al nostru”. Dar măcar Lefter e singurul de aici care taxează (en passant) discursul sexist al lui Ghica, spunând că el nu susține așa ceva. 

În timp ce vorbește Lefter, se mai aude câte un „miau” prelungit din sală. E poeta Ioana Crăciunescu, care se sprijină de spatele lui Adrian Cioroianu. Între timp apare și regizorul Cristi Puiu. Stă undeva în spate, discret și tăcut. După care dispare.

Scriitorul Ioan Groșan e destul de laconic. Spune ceva despre cum a jucat fotbal cu Mihai Șora, când acesta din urmă avea 80 de ani. „Juca extremă stânga, evident”, își amintește Groșan în râsetele audienței. 

Vine și rândul lui Marius Ghica, care nu zice mai nimic despre artă. Povestește despre vizitele pe care i le făcea el lui Noica la începutul anilor ‘80, despre cum Noica l-a trimis la Șora („Șora va fi antrenorul tău cultural de acum înainte”), despre cum Șora i-a fost aproape ca „un al doilea tată”. Printre toate astea, spune însă și niște lucruri interesante despre Caietele lui Valéry, volum pe care l-a tradus pentru Editura Humanitas. Sunt chiar bizare aceste minute de normalitate, în care nu se aud mieunături din sală și  în care nu se vorbește despre colecția de maeștri & despre pisicuțe.

La final însă, în timp ce pisicologii se pregătesc să sară pe vinul lui Dinescu, Groșan are o intervenție și îi sugerează lui Ghica să picteze și veverițe. „Veverițele sunt pline de energie, le poți surprinde în salt, le poți surprinde ronțăind.”

Expoziția poate fi vizitată până pe 11 martie.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK