DEZinfo / Scriitor

Coruț, înainte de toate (I). Biografia și legenda

de Bianca Felseghi, ilustrații de Fernando Diaconu

Publicat pe 17 ianuarie 2023

În primul episod al miniseriei despre Pavel Coruț, un autor-fenomen al României anilor '90, aflăm de unde vine legenda acestuia - și cum de teoriile conspirației împinse de acesta au puternice ecouri și în zilele noastre. (Dacă vrei să sari direct la episodul al doilea, despre vasta operă a lui Coruț, îl găsești aici.) 


Sunt multe informații despre români și România pe care le luăm de-a gata, ca pe niște adevăruri de necontestat. Ne dăm pur și simplu seama că le știm, fără să ne amintim de unde. Și nici măcar nu ne mai punem întrebări în legătură cu ele, doar le împărtășim cu alții. 

Spre exemplu, despre România o mare parte din noi crede că e o țară constant nedreptățită în raport cu altele. Sau se mai spune că „agenturile străine” - adică serviciile de spionaj din afară, în speță cel sovietic și cel maghiar - au încercat să ne destructureze ca stat, că Ardealul este mereu pe cale să fie dat Ungariei. De aceea s-ar justifica, la o adică, o mână de fier care să țină în frâu jocul și să împiedice minoritățile să își facă de cap. 

De câte ori ați auzit expresia: „Sunt interese mari la mijloc”?

Dacă ați recunoscut măcar o parte din aceste afirmații, e pentru că fac parte dintr-un fel de cultură pop autohtonă. E un amestec de istorie reinterpretată, bazată pe jumătăți de adevăr și informații trunchiate, care par scurse din culisele SRI, și amestecate cu propagandă național-comunistă. 

Odată ajunse în public, sunt împletite laolaltă cu conspirații, numerologie, astronomie, cultul morților, sfincși și sfinți ortodocși, spioni și trădări. În timp, cimentează un zid, un paravan opac a cărui rațiune de a exista este o imensă frică de necunoscut. Tocmai de aceea, de vreo 50 de ani, aceste narațiuni au devenit un material mitologic halucinant, pe cât de monolitic, pe atât de versatil. 

Periodic, mitologia asta e declinată în spațiul public de diverse persoane și entități politice, care își creează ușor o comunitate în jur, tocmai pentru că reproduc ficțiunile acestui model naționalist. Iar asta le dă legitimitate în fața unei părți din electorat, care, astfel, nu se mai simte singur. Ci reprezentat de cineva care „ne cunoaște așa cum suntem” și nu încearcă să ne schimbe. De cineva dintre „ai noștri”. 

Strategii dezinformării de la Kremlin - poate cei mai redutabili creatori de adevăruri paralele din toate timpurile - știu asta. E și motivul pentru care analiștii includ astăzi acest gen de narațiune în categoria dezinformării pe filieră rusească. 

Discursul AUR, partidul-surpriză care a intrat în Parlament în 2020, furând pălăria progresiștilor și al partidelor-sistem, e infuzat de toate ingredientele pe care le-am enumerat mai sus: nostalgia după epoca dacilor, suspiciunea față de interesele marilor puteri, care ar fi colonizat România, aura poporului martirizat în propria lui țara, bigotismul de sorginte legionară. Dar AUR este doar tichia actualei generații de naționaliști. Înainte de AUR, au fost Partidul România Mare și Gheorghe Funar. Și înainte de Funar, au existat Securitatea comunistă și ideologia național-comunistă. 

Nimic nu e întâmplător. Nici măcar ceea ce credem că știm cu-adevărat. 

Cât din ceea ce știm despre noi și istoria noastră s-a născut organic, pe baza a ceea ce am învățat în școală și cât e un soi de memorie dirijată, înspre teme care ne țin, inevitabil, captivi într-un cerc vicios și ușor manipulabil?

Acest demers jurnalistic este înrudit cu arheologia. Am căutat sursele originale ale poveștii populare despre România, așa cum o văd azi o parte a românilor. În praful istoriei noastre recente, am dat peste Coruț. 

Pavel Coruț. Scriitor și fost contraspion. 

„Cu timpul, Pavel Coruț a devenit un mit. Nu era văzut, nu era auzit, era în schimb citit de milioane de români, care găseau în cărțile sale o neașteptată speranță de mai bine.”

Fragment din „Cuvântul înainte” semnat de Eugen Delcea, în Secretele lui Pavel Coruț, editura Obiectiv Craiova (1998), autori Oana Nuță și Eugen Delcea. 

Autorul Pavel Coruț, care a murit la final de octombrie 2021, la vârsta de 72 de ani, era un fenomen în anii ‘90. România acelor primi ani de după Revoluție era una fracturată de îndoieli, care nu știa ce aduce ziua de mâine. Nu se știa „cine a tras în noi” în decembrie 1989 și mulți se temeau că războiul fratricid - între fostul sistem represiv și societate - va continua și după căderea regimului Ceaușescu. La începutul deceniului, Piața Universității din București nu se mai golea de oameni, care protestau acuzând că neo-comuniștii au confiscat puterea politică. 

Probabil că românii erau înfricoșați de acea demență publică necontenită. Să ne imaginăm un RTV de amploarea și cu acoperirea Televiziunii Publice, care aducea zilnic în casele oamenilor o veste mai halucinantă decât alta. Ca să nu mai vorbim de avalanșa de figuri politice și publice noi, care se perindau zilnic prin fața micului ecran, obișnuit până de curând să redea doar figurile inerte ale dictatorilor. 

Încă se vorbea de oamenii îmbrăcați în negru, teroriștii, care ar fi atentat, din neant, la viețile oamenilor pașnici. Nimeni nu știa identitatea lor cu certitudine: să fi fost securiști? Să fi fost spioni din afară? Să fi fost trupe special antrenate în solda lui Ceaușescu? În cine să fi avut omul de rând încredere? În generalul Ion Vlad - șeful Securității? În Ion Iliescu - președintele proaspăt ales a ceea ce fusese Frontul Salvării Naționale? În generalul Atanasie Stănculescu - șeful Marelui Stat Major al Armatei Române? Uciderea la zid, prin împușcare, a dictatorului și a soției sale, urâți și blestemați de milioane de oameni, le cumpărase un loc etern în galeria compasiunii, fiindcă poporul s-a simțit părtaș la o crimă, la care asistase în direct. 

În această piață avidă „să știe”, „să afle” și să înțeleagă, s-a lansat Pavel Coruț. Înainte de 1989, lucrase în serviciul de contraspionaj al Marinei. Se știu încă puține lucruri despre biografia lui, care apare legendată în cărțile sale și în interviurile pe care le-a acordat. Voi reveni asupra acestui aspect. 

În mod normal, un fost angajat al Securității, răspopit în scriitor de romane de aventuri, nu-și avea locul în prim-planul noii realități a României libere. Dar el a reușit o cascadorie demnă de un rebranding, cum s-ar zice în zilele noastre. A plantat sâmburele îndoielii. 

De la el și tocmai fiindcă și-a asumat un rol public de fost securist, cunoscător al unor secrete licite, a crescut un întreg copac cu fructe otrăvite. De la Coruț citire am început să ne întrebăm, până în ziua de azi: dar dacă a existat o Securitate bună, națională și patrioată, care era de partea poporului? 

Așa cum o să vedem mai departe, Pavel Coruț a fost cel care, prin cărțile lui, ne-a făcut să credem asta. Încă înghițim pe nemestecate roadele plantate în 1990 de el. În 28 octombrie 2021, Pavel Coruț a murit fără să fi stârnit vreo emoție sau vreo reacție. Avea 72 de ani. Și a fost părintele dezinformării. 

***

Ca să înțelegeți de ce Coruț nu e un nume oarecare în galeria autorilor români, trebuie să știți că a scris zeci de cărți. În orice caz, peste 120. Asta în cel mai prudent inventar. E posibil să fie mult mai multe. 

Am cerut Centrului Național ISBN din cadrul Bibliotecii Naționale a României informații despre numărul cărților publicate de Pavel Coruț până în 2021. 

Potrivit Catalogului online al Bibliotecii, Pavel Coruț apare ca fiind autorul a 156 de titluri, dintre care o parte reprezintă intenții de publicare. Cărțile lui au apărut la editurile Miracol și Pavel Coruț. În perioada 1990-2003, editurile menționate și autorul însuși au solicitat Bibliotecii Naționale 240 de coduri ISBN. Între 1990 și 2012, Editura Pavel Coruț a obținut 120 de ISBN-uri pentru cărți cu același autor. 

ISBN-ul - International Standard Book Number - e un cod unic de care editurile au nevoie pentru a identifica un titlu și un autor. În principiu, un ISBN e un soi de CNP al unei cărți. O singură carte poate avea un singur ISBN și nu mai multe. Biblioteca Națională arhivează toate publicațiile apărute sub un ISBN.  

A mai existat o editură, Devadata, care a notificat Biblioteca Națională de intenția sa de a publica 4 cărți ale lui Pavel Coruț, în perioada 1998-2011, dar aceste titluri nu se regăsesc în colecțiile Bibliotecii. Pagina de wikipedia curatoriată pe numele său spune că Pavel Coruț ar fi scris peste 170 de cărți. 

În ceea ce privește tirajele volumelor care au produs o adevărată isterie de cerere în anii 1990, e posibil ca acestea să depășească un milion de exemplare vândute. În 1995, autorul însuși declara într-un interviu că romanul-vedetă al seriei Octogon, Quinta Spartă se vânduse până în acel moment în 310.000 de exemplare. În 1997 spunea că a fost reeditat a 10 oară. Nu se poate preciza cu exactitate, însă, câte volume a vândut Pavel Coruț.

Pavel Coruț despre romanul Quinta Spartă

„[Cartea] a fost scrisă în august - septembrie 1992, cu un scop foarte clar: de a le spune românilor că Securitatea română nu a fost dușmanul națiunii române, ci a apărat interesele naționale, cu mijloace specifice organelor de informații, identice cu cele ale serviciilor străine. Securitatea nu a fost cu nimic mai criminală decât ClA, FBl, KGB, etc. Din contră, a fost mai blândă și mai apropiată de interesele naționale”.

Interviu acordat de Pavel Coruț revistei Obiectiv Magazin, 1998

În orice caz, Coruț a fost un autor prolific. El mărturisește că obișnuia să scrie la începutul anilor ‘90 în medie 6 cărți pe an. Dar au fost ani când a scris și a publicat și 8 cărți. Media tirajelor tindea spre 300.000 de exemplare/titlu în 1992-1994, dar a scăzut și de 10 ori, ulterior, în anii 2000. Sunt cifre despre care vorbește autorul și nu există informații pentru a le compara sau verifica. Tot el spune că în 1993 vindea 120.000 cărți/lună și că, în total, a vândut românilor 3,5 milioane de cărți. 

„Domnul Pavel Coruț făcea parte din specia de autori-producători de carte pentru care Codul Fiscal era pasabil. Adică nu avea casă de marcat, știu, că l-am avut și la o ediție Bookfest, pentru o zi. La momentul ăsta, însă, nu cred că mai deranjează pe nimeni subiectul”, mi-a scris Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România. Cu alte cuvinte, Coruț vindea mult la negru, fără niciun fel de evidență.

***

Chiar dacă ne păstrăm scepticismul legat de cererea pentru cărțile semnate de Coruț și punem sub semnul întrebării aceste cifre, interesul pentru așa-zisele dezvăluiri ale fostului spion a fost enorm. 

În casa noastră, a unei familii obișnuite de intelectuali, tata crease un dulap special destinat numai cărților lui Pavel Coruț. Erau toate acolo, răsfoite, citite, cu paginile lor de calitatea proastă, de ziar ieftin și cu greșelile de ortografie datorate grabei de a fi culese și aruncate sub ochii avizi ai românilor. Nici n-am realizat când a dispărut mica bibliotecă Coruț din dulapul de pe hol, dar le-am găsit, mai târziu, într-un coș de lemne folosit de bunica, la țară, să aprindă focul în cuptorul de pâine. 

Dar și așa, fuseserăm deja expuși îndoielii. Studenți pe atunci la istorie, actualmente istorici consacrați în analiza perioadei contemporane, mi-au povestit în zilele noastre cât de intensă era dezbaterea despre dezvăluirile lui Coruț în societatea românească post-revoluționară. De exemplu, toată lumea vorbea despre bubuli. Tot ce se întâmpla, orice decizie politică, era pusă pe seama lor, a „ocultei mondiale” reprezentate de bubuli. Pentru o înțelegere deplină a termenului, am putea spune, fără teama că greșim prea mult, că George Soroș e un bubul al generației noastre.  

Adevăr și ficțiune

Pavel Coruț s-a născut pe 17 iunie 1949, în comuna Andrieșeni, județul Iași. Când i se cere să vorbească despre biografia lui folosește niște imagini bucolice, parcă rupte din filmele de propagandă ale vechiului regim: 

„M-am născut într-un un sat cu mai puțin de 100 locuitori, fără lumină electrică, fără șosea, fără cale ferată, dar cu țărani foarte înțelepți și, culmea!, foarte citiți. Aceasta, deoarece învățătorul satului avea o bibliotecă foarte bogată, pusă la dispoziția țăranilor. M-am născut într-o noapte de vară. M-a născut mama, săraca, o țărancă moldoveancă, foarte de treabă, singură într-o casă cu pământ pe jos, acoperită cu șindrilă, pe care o visez deseori.”

Interviu, 1995

Apoi, vorbește în repetate rânduri despre cum și-a dorit el să ajungă ofițer de marină, de când era copil, despre cum a învățat peste medie, chiar dacă venea dintr-o familie săracă și despre frica permanentă de a fi exclus din școală fiindcă tatăl lui fusese militar în armata regală. 

Pentru cei care au cercetat sinuoasele transformări ale comunismului românesc, biografia lui Pavel Coruț se remarcă prin faptul că este o poveste foarte corectă politic pentru anii 1970-1990. Când își povestește viața el accesează niște teme cheie, care ridică semne de întrebare privind veridicitatea lor. Motivul: este exact ceea ce voia să audă regimul comunist în anii ceaușismului. În orice relatare despre viața lui personală, Coruț bifează: 

  • Originea sănătoasă - din familie săracă și cu iubire de carte 

  • Satul idealizat - unde țăranii rup biblioteca școlii, ca să citească 

  • Frica de Securitatea-bolșevizată rea - un motiv rostogolit după ce a venit la putere Ceaușescu și a înfierat apucăturile totalitare ale regimului Dej a coincis cu un rebranding al Securității-bune după 1965 - o Securitate-națională, a poporului. „Faptul că am fost 19 ani, ofiter în Securitatea Română, creată după 1964, (sublinierea autorului) și un an ofițer de informații la UM 0215 este o mândrie pentru mine”. 

  • Edulcorează viața tatălui în perioada regală - subofițer care a luptat în Rusia înainte de 1944, tatăl său ar fi rămas prizonier în Gulag și l-a acuzat pe regele Mihai că și-a trădat țara la 23 august. Coruț povestește un episod de după Revoluție când a aruncat decorația regală primită de tatăl lui, dosită de Securitate timp de 50 de ani, când s-a întors regele Mihai în România. 

  • Naționalismul - tânărul ofițer de marină, care răspunde cu entuziasm atunci când este racolat de compartimentul de Contrainformații. 

  • Frica de străini - Slujba lui Coruț este să deceleze între miile de turiști, care veneau în stațiunile de la Marea Neagră, ca să îi identifice pe spioni. 

Atunci când vorbim despre Pavel Coruț, trebuie să mai avem în vedere un aspect. Alter-ego-urile cu care defilează în viața civilă agenții serviciilor secrete suferă o alterare a datelor certe din biografia lor, în așa fel încât, împletind bucăți de adevăr cu falsuri, să facă mai puțin probabilă identificarea lor de către un serviciu advers devine cu atât mai puțin probabilă. Acest procedeu se numește, după o accepțiune a KGB-ului, legendare

Agentului i se construieşte o identitate falsă, în vederea desfăşurării de acţiuni informative. Securitatea românească se folosea din plin de „Legenda informativă” adică de „un scenariu prelucrat pentru a fi utilizat cu scopul de a asigura conspirarea şi secretizarea muncii de Securitate”. Nu numai agenții și ofițerii Securității aveau povești legendate, ci și informatorii Securității puteau trece prin acest filtru. 

„În lumea atât de tenebroasă a spionajului există personaje a căror siluetă se estompează pînă la dispariţie pentru a reapare cu o altă  biografie, «poveste de viaţă», ca urmare a unor metamorfoze, dificil, dar nu imposibil de urmărit”, scrie istoricul Alexandru Popescu în revista Historia

Am căutat biografia oficială a lui Pavel Coruț în arhivele Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). 

Am găsit o simplă fișă de serviciu, în care putem urmări cum a evoluat profesional.

A devenit membru de partid în 1969, a fost înaintat în grad în 1970, locotenent și în 1974, locotenent major. În ciuda erudiției afișate, în care își aroga cunoștințe temeinice de istoria religiilor, astronomie sau geostrategie, Coruț avea studii medii, a absolvit liceul cu bacalaureat, se precizează în documentul CNSAS. 

Din 1967-1970 a fost elev al Școlii Superioare de Marină, apoi în 1972 a încheiat un curs de pregătire pentru ofițeri secundari, la o școală militară căreia nu i se precizează numele, ci numai că a fost transferat de la Ministerul Forțelor Armate. Anul, însă, coincide cu cel al racolării în rândul serviciilor secrete, deci este posibil să fie vorba despre Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa, unde s-a creat o academie pentru viitorii ofițeri. 

Odată terminate studiile de specialitate, este mutat în interiorul Direcției IV a Securității, la o unitate militară din Mangalia. În 1978, este mutat din garnizoana Mangalia într-o altă unitate din București, ca șef de unitate, iar Revoluția îl prinde în postura de șef birou în cadrul Direcției de Informații Militare, cu o pensie de 3.900 lei. Ultima intrare pe fișa de serviciu de la CNSAS ar fi fost făcută în 22 decembrie 1989, ziua în care soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central. 

Ultimul înscris de pe fișa de serviciu este din 2001 - adnotarea se referă strict la indexarea pensiei pe care o primea fostul angajat al Securității, m-au lămurit istorici specializați în prelucrarea materialului din arhiva CNSAS. 

Propaganda naționalistă reinventată

Germina Nagâţ este istoric și membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), specializată pe mecanismele de funcționare ale Securității. În opinia ei, narațiunile care l-au făcut celebru pe Pavel Coruț după anii 1990 sunt expresia unui fel de a perverti mințile românilor, învățat temeinic în școlile de dezinformare. 

„Pavel Coruț n-a fost un fenomen izolat, a fost un securist sadea, crescut în școala de gândire de la Băneasa, în epoca naționalistă a regimului comunist. În esență, în epoca naționalistă s-au răsturnat toate principiile istorice și toate miturile fondatoare ale primelor două decenii comuniste (1945-1965), în care istoria era dominată de Roller și Rosler (imigraționismul, panslavismul, România stat imperialist după Marea Unire). S-a trecut, deci, în extrema cealaltă - pe care aș numi-o, pe scurt, «România - buricul pământului». Vă amintiți poate de «primul stat dac centralizat și independent», cu Ceaușescu urmaș al lui Burebista. Obsesiile naționaliștilor au rescris istoria și au hrănit nu doar cultul personalității lui Ceaușescu, ci și manualele de istorie, politica în domeniul culturii, cenzura publicațiilor, muzeele. 

Din războiul cozilor de topor ale lui Ceaușescu cu ilegaliștii „alogeni” din partid și din Securitate s-a născut o nouă știință istorică și o nouă viziune culturală de ansamblu, la care au pus umărul, cu ticăloșie și cu inconștiență, multe figuri onorabile ale istoriografiei românești. Dovada cea mai bună sunt programele și manualele de istorie pentru liceu, din ultimul deceniu comunist. Comparați-le cu cele folosite acum și o să recunoașteți de la o poștă, ca un fir roșu, propaganda naționalistă reinventată și legitimată în zilele noastre. Este ceea ce hrănește din plin AUR și a născut România Mare, după '89.” 

Școala de la Băneasa era, de fapt, locul unde securiștii de tip nou își făceau studiile superioare. Nu se știe cu certitudine ce învățau angajații Securității în această școală, dar, îmi spune istoricul Stejărel Olaru, cu siguranță era un învățământ profund ideologizat, fiindcă Nicolae Ceaușescu își dorea o Securitate care să funcționeze perfect în paradigma Partidului Comunist Român și nu o școală paralelă de cadre. 


Totuși, ce scria Coruț și care erau teoriile promovate în cărțile sale, și pe care le regăsim și azi în discursul public? Citiți în episodul al doilea al textului.  


DEZinfo este un proiect editorial finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt aleautorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK