Reiau notițele despre albumele sau single-urile românești care mă intrigă, după o lungă și, probabil, necesară pauză (ori detoxifiere). Așadar, The Mono Jacks, chiar și în regim de avarie, rămân ofertanți, Vlad Flueraru a excitat, pentru o vară, adolescenții de pretutindeni, Electric Brother remasterizează primul său album, Alina Eremia reușește un exercițiu pop nouăzecist, Paulina nu poate să cânte manele, iar Puya nu mai poate după zilele însorite de altădată.
Cântecul „Undeva", de The Mono Jacks
De la albumul Gloria încoace, versurile The Mono Jacks, cu excepția a două cântece, au fost lăsate în seama lui Ștefan Teișanu, iar din această cauză ceva s-a pierdut în muzica trupei. Vestea bună, cu ocazia acestui nou single, e că-i scris de Doru Trăscău și, astfel, îl cântă cu mai multă convingere. Veștile proaste sunt două: deși refrenul e benign (și, recunosc, îți poate intra pe sub piele), strofele sunt impersonale și doldora cu truisme ca „Undeva e un om care zâmbește mereu” sau „Undeva sunt secretele lumii întregi”, iar melodia sună a „Săptămâna Oasis” la Lidl.
2/5 ♥
Albumul VF Aisbergului, de Vlad Flueraru
Vlad Flueraru a început ca beat maker și producător la Facem Records, a scos un mixtape naiv, Lua-mi-ai ura, în 2017, a participat la emisiunea de talente The Four (Antena 1), un an mai târziu, iar de-a lungul timpului a apărut în cadrul mai multor colaborări, dintre care au ieșit în evidență „Tăcerea e de aur" (Deliric x Silent Strike), „Deus" (PRNY) sau „Benny Buttons" (DOC). Era doar o chestiune de timp până să-i apară albumul de debut, a cărui producție „țiplă" adună clișeele momentului din trap, dar și niscaiva reggaeton, în vreme ce în versuri, cu un flow indiscutabil influențat de cadențele lui Deliric și DOC, Flueraru are vicii light („Țigări și alcool / Nu mai pot s-adorm / Iar mă plimb în zori de zi scrumând în paharu' gol"), preocupări existențiale melodramatice și/sau bătrânicioase („Viața asta care nu e roz, e un negru mat / Cu riduri ce m-au încruntat") sau machism „de tocilar" („Aș fi bogat dacă aș avea o monedă pentru fiecare flow / Le zic prea bine, nu-mi pare rău / Le zic o dată, rămân ecou").
În același timp, are câțiva „bad boys" invitați pe album, ca Tranda („Cât despre caracter / Nu găsesc femei să reflecte un Chanel / Nu găsesc femei care să fie altfel / Toate vor sus pe internet / Dar emoțional sunt la parter / Am boală pe dive / D-alea închiriate prin Maldive / Care se întorc cu mesaje pozitive / Mesajul este zero / Curu' tău costă niște cifre") sau Vlad Dobrescu („Cunosc femei independente și puternice / Și nu se filmează / Cum își bagă în găoază te miri ce / Dar pân' la urmă nici nu-mi pasă / Cum spune cântecul / N-am fost la găoaza ei, încă"), care reglează, nefericit, contrastul albumului dintre momentele romantice și cele sexiste, prea puțin autoironice, prea puțin fetișizante și fără punchline-uri (ca la băieții mai mari). Flueraru experimentează, astfel, un paradox, frustrându-se între melodramatism pop și tensiune trap: „lacrimile de septembrie" sau „zâmbetele de august" (pe „Sinonim", altături de Feli, unul dintre cântecele izbutite ale albumului) sunt sufocate de băiețeală prefăcută și inutilă.
2/5 ♥
Cântecul „Ai fost", de Alina Eremia & Mario Fresh
O compoziție simplă și eficientă, fără pretenții, nostalgică pentru anii '90 (acordurile naive la ukulele și beatul circa „Sometimes" au fost găsite, parcă, pe un hard disk pierdut de producătorul suedez Max Martin), și un refren care va rămâne în mintea multora: „Аі fоѕt асоrdul mеu mіnоr / Dіntr-о ріеѕă dе vаră / Аі fоѕt răѕărіt аѕсunѕ / Duрă fum dе țіgаră / Și аltе сuvіntе n-аu rоѕt / Îțі mulțumеѕс сă рur șі ѕіmрlu аі fоѕt". Deși lansează foarte des muzici, indiferent că-s compuse sau nu de ea, Eremia „ochește" cam două, trei șlagăre excelente pe an. Ăsta e primul pe 2023, aș paria că vor veni și altele.
3/5 ♥
Albumul Săraca fată bogată, de Paulina
Pe al doilea ei album, așteptat de mulți dintre noi, după memorabilul Prin lume, Paulina se autoparodiază. Mixul subtil între folk, psychedelia și trip-trap-hop (emo sau nu) a dispărut, cele nouă cântece noi sunt mult mai abrupte, fie pastișe Adrian Copilul Minune sau Nicolae Guță, fie bagatele pop-trap („Mare bairam", în colaborare cu Keed), fie „avem Delia acasă și participă la Eurovision" („Basul și cu toba mare", în colaborare cu E-An-Na). Petrecerea asta nu prea mai are suflet.
2/5 ♥
Albumul EB (remasterizat), de Electric Brother
În prima jumătate a anilor 2000, zona downtempo, trip-hop și acid jazz trăia un apogeu, pe o microscenă concentrată în jurul unor spații ca Web sau Green Hours sau a unor case de discuri ca La Strada Music sau Sub Records. În 2004 apărea inclusiv o compilație, care poate fi văzută și ca un epilog al curentului: Bucharest Chills & Thrills, pe care s-au strâns câteva dintre numele reprezentative, precum Silent Strike, Sunday People, Junkyard și, în fine, Electric Brother, care debutase discografic un an mai devreme, cu acest album autointulat, recent remasterizat și pus la streaming pe majoritatea platformelor populare. O parte dintre fragmentele unor cântece le-ai auzit, probabil, și în timpul filmului Furia, regizat de Radu Muntean, cu care Electric Brother a colaborat îndeaproape, pe mai multe coloane sonore ale filmelor acestuia.
Spre deosebire de exercițiile obtuze în stil Ninja Tune ale lui Silent Strike sau fetișurile pentru house și (french ori ba) disco ale unor NSK, EB e un disc aparte în peisaj, fie bossa-melancolic à la Cafe del Mar (nu de puține ori, ai impresia că începe ceva de la Telepopmusik, Lamb, Nitin Sawhney și așa mai departe), fie prețios à la Nightmares on Wax (mă gândesc, mai ales, la „Tristețe”), fie abraziv à la Sofa Surfers – aici sunt și momentele cele mai reușite ale discului, când (contra)basul lui Vlaicu Golcea, cântece folk românești sau vocea Martei Hristea, de la Aievea, recontextualizează clișeele de import. Din piatră să fii și tot te înmoaie.
4/5 ♥
Cântecul „Stele căzătoare", de Puya feat. Tudor Chirilă
Prea multe n-ar fi de zis despre această colaborare. E inedită? Deloc. Smiley a cântat, acum mulți ani, cu Cheloo. La fel și Adrian Despot cu Paraziții sau Loredana Groza cu BUG Mafia. Deci, nimic spectaculos, nicio mirare. Nu știu cât de conștient, însă, colaborarea asta e un throwback către acele vremuri, într-o perioadă când par imposibile intersecții între Robin Proca și Killa Fonic, între Doru Trăscau și Irina Rimes și așa mai departe, dacă nu cumva e vorba despre o campanie Tazz sau J&B. Oamenii ăștia nu doar că nu se cunosc sau ascultă reciproc, dar nici măcar nu mai cântă în aceleași locuri și nu se mai aud pe aceleași radiouri. E relevantă? Are miză? Deloc. Versurile apelează la o nostalgie care pică în poverty p0rn (oare Chirilă a fost desculț vreodată? În ce apă murdară s-o fi aruncat?), iar videoul e naiv cca. NSync-avem-„Girlfriend"-acasă și sufocat cu cadre parcă picate la montaj pentru reclamele Vodafone din timpul pandemiei. Poate cel mai slab și fake cântec hip-hop românesc despre anii '90.
1/5 ♥
Fotografie principală via Facebook/Puya
