Unul dintre cei mai promițători poeți contemporani de limbă engleză, James Appleby este editorul Interpret, revistă scoțiană de literatură internațională. Acolo a publicat munca unor câștigători a premilor Man Booker sau Medalia de Aur pentru Poezie din Marea Britanie. De asemenea a luat o serie de interviuri mai multor scriitori printre care argentinianca Samanta Schweblin sau englezul Max Porter și traducători precum americanca Jennifer Croft.
Pe lângă engleză, Appleby vorbește fluent franceza, spaniola, italiana și portugheza. Traducerile lui au fost prezentate în cadrul unor evenimente inviduale la Institul Francez din Scoția și la alte insitituții culturale.
Poeziile și textele lui au fost publicate în The London Magazine, Stand, The Author, The North, Cordite, Poetry Scotland, sau New Welsh Review.
S-a născut în 1993 în Marea Britanie și în prezent muncește în Edinburgh.
Tot în 1993, dar la Bistrița, s-a născut și Alex Văsieș. Acesta a absolvit Facultatea de Litere din cadrul UBB Cluj. A debutat cu volumul Lovitura de cap, publicat de Casa de Pariuri Literare, în 2012, pentru care a fost nominalizat la Premiul Mihai Eminescu. În 2016 a publicat Instalația, la editura Cartea Românească, o carte despre sfirsitul copilariei, adolescență și dragoste. În același an publică și volumul Oana Văsieș la editura Charmides.
Alex Văsieș a tradus câteva din poemele lui James Appleby. Le poți citi mai jos.
Vărul meu, al patrulea cel mai puternic bărbat din Marea Britanie
Câte vaci năucite și sacrificate
doar pentru micul dejun? Răspunde-mi la asta
spune bărbatul de pe scaunul din fața mea în tren
ca să-l audă tot vagonul. Câți porci
mănâncă omul ăla pe săptămână? Aruncă o privire spre culoar.
Vărul meu, al patrulea cel mai puternic bărbat din Marea Britanie,
ți-ar putea rupe coloana. O mimează cu doi pumni. Vărul meu,
al patrulea cel mai puternic bărbat din Marea Britanie, știe cum să oprească sângele
să-ți ajungă la creier – un punct de presiune la gât.
Te face legumă, rânjește el. Eu clipesc doar și dau din cap.
Ăsta e vărul meu. Așa de mare – se întinde în sus –
așa de lat, arătând spre vagon. Vărul meu știe o priză de lupte,
câteva secunde și ești inconștient, alte câteva secunde și ai murit.
Vărul meu, al patrulea cel mai puternic bărbat din Marea Britanie, cel mai tare tip
pe care l-am cunoscut vreodată.
Nu prea ne mai vizităm acum. Dar când eram mici –
înainte de a fi atât de faimos. Acum are sponsori,
fotografii în care să se încordeze. Ultimul mesaj pe care l-am primit de la el a fost –
acum câteva luni. Înainte eram cei mai buni tovarăși.
Asta îți face faima, nu? Vărul meu, al patrulea cel mai puternic
bărbat din Marea Britanie, trăiește într-o altă lume. Crezi că ar fi urcat în trenul ăsta?
Crezi că el mănâncă singur? Crezi că el trăiește singur
în casa mamei sale? Vărul meu nu.
Își plimbă degetul pe antebrațul tatuat, șoptind,
să nu crezi că nu știu. Crezi că nu-s mare lucru în afară de vărul meu,
al patrulea cel mai puternic bărbat din Marea Britanie. Ascultă, amice,
un telefon dacă-i dau, și te face nod.
Și pe tot vagonul – pe toți! Ați auzit?
***
La o înmormântare, cineva mănâncă cenușă
Hotărând din milă să uit
ceea ce tocmai văzusem: cenușă împrăștiată,
briză întâmplătoare, cenușă aruncată înapoi în gura celui care o împrăștia.
E ceva să înghiți o înmormântare
și când cel care împrăștia cenușa a scuipat în iarbă
m-am gândit cât de amuzant fusese mortul,
cu toate glumele lui întunecate – cum s-ar fi gârbovit
într-un colț cu o scobitoare
ca să-și scoată propriul corp incinerat dintre dinții tăi.
M-am gândit la mesteacănul sfrijit
pe care îl plantasem în memoria lui, la elegiile sumbre
și ridicole ca niște sutane, cum niciuna dintre ele nu se potrivea
cu cel care și-a dus mâna încleștată la gura cenușie,
la râsul pe care m-am forțat să îl înghit.
***
Limbaj fals
Un limbaj fals este unul a cărui existență, chiar dacă menționată în literatură, nu poate fi atestată.
Limbaje formate doar din mișcările pupilei sau clipite în filmarea unei luări de ostatici. Ce poate fi citit prin Braille-ul pielii. Limbaje gândite atât de zgomotos încât un alt cap le aude. Atârnate de frânghia de rufe, semnalizând ceea ce crede cu adevărat vecinul tău despre tine. Limbajul cuvintelor umane reținute de un câine. Înjurăturile privite ca pete pe niște haine imaculate. Dialectul local a ceea ce se aude prin podele. Fonologia respirației în punctul culminant. Limbajul unei ciori atunci când își înclină capul spre tine. Imperativul semnalului nervos atunci când scrii de mână. Indicativul întâlnirii privirii și subjunctivul vieții pe care v-o imaginați împreună. Punctul și virgula comentariului inteligent pe care l-ai exersat în fața oglinzii. Înjurătura privită ca strigătul de alarmă al animalelor mici. Toate glumele folosite de o plantă în conversația cu o ciupercă. Franceza vorbită de vorbitorii de engleză care nu vorbesc franceza. Limbaj format doar din scuzele de când ești prins. Vocabular pentru fiecare detaliu cuprins între râsul fals și cel sincer. Limbaj format doar din clickuri. Limbajul unui ton nou pentru fiecare silabă. Limbaj-atât-de-aglutinant-că-fiecare-cuvânt-îl-mănâncă pe următorul. Fără plural, gen, timp. Apărând în fața ta ca o subtitrare, traducerea perfectă a tuturor.
***
Alte moduri de a spune
Cum iubește lumina pământul
într-o țară care nu e a mea,
și literelor le place să se înșire
și să se declame într-un vers,
cum viitorului îi place să scormonească în prezent:
uite așa, uite așa, uite așa.
Cum iubește răspunsul întrebarea
ridicată de răspunsul dinainte,
și constelația iubește
anonimatul zilei,
cum dimineții îi place să-și poarte povara sunetului:
uite așa, uite așa, uite așa.
Cum iubește căldura sângele
care înroșește pielea,
și sărutul iubește gura
care prinde în ea săruturi,
cum interdicției îi place să facă cu ochiul și să permită în secret:
uite așa, iubirea mea, așa, așa, așa.
***
Frica de apusuri
înainte de ceasuri a existat ceară
cântărită la oră, ticăind într-o flacără
la fereastră păsări reglate mecanic
sau viteza unei cădelnițe umplute cu cenușă
urmărind minutarul
zvâcnește disperarea inversă și se poticnește
așa cum umbrele obișnuiau să atârne în jurul unui cadran
aceleași două tipuri de oameni și atunci:
cei care dau ceasul cu cinci minute înainte
ca să se grăbească, ung rotițele,
poartă timpul ca pe o mică greutate la încheietură
și restul
și de ce să mint? eu și tu
văzând în orice o clipă mai puțin
povestindu-mi despre frica ta secretă de apusuri
***
Rodenticid
În interiorul zidurilor tale eu sunt ceea ce nu vrei să recunoști.
Eu sunt ceea ce sună în cavități. Eu sunt ceea ce coboară pe un fir,
viu ca un electron. Mă revărs ca lumina artificială.
Tot ce nu ai tu ca viclenie, eu sunt. Te aud cum mesteci,
scuipând pe un cuvânt ales, noaptea îți urmăresc pașii.
M-am așezat pe labele câinelui tău gras, sterilizat.
Am mâncat așternuturile iubitei tale. Copiii tăi,
stupefiați toată seara la aurora unui ecran
reflectată în ochi fantastici cuboizi, împart camera cu mine.
Eu sunt ceea ce trăiește cel mai bine în casa ta. Uite cât de plină sunt.
***
Bărbatul pe care l-am văzut mort pe drum îmi face reproșuri
Iată de ce zac întins pe drum în capul tău:
nu mă poți imagina ca fiind amuzant. În toate poeziile tale, care mi se par de căcat,
eu nu glumesc niciodată. Sunt de vârsta ta, dar nu bem niciodată o bere. Întotdeauna cordonul ăsta între noi –
nu a existat nici un cordon. Ai fi putut sta lângă mine.
O altă minciună este că vorbim în engleză.
Vorbește cu mine în spaniolă – știu că poți. Asta nu s-a întâmplat în inima rece a țării tale, când criminaliștii au montat un cort. Erau vulturi.
Nu vulturi ca-n poezie. Vulturi adevărați în palme adevărate, și o coafeză,
întrebând de ce a cumpărat un salon într-un unghi mort.
Dacă tu, ea și ceilalți nu ați fi fost acolo, m-ar fi mâncat.
Adaugă și asta. Ăsta e adevărul. De ce m-ar speria acum?
Și nu-ți mai imagina ce i-ai spune mamei mele. E ciudat.
Nu te gândi la tine la un capăt al vieții mele
și ea la celălalt capăt. E aiurea.
Nu ești tu tovarășul morții, să știi. Ești doar un străin,
locul nepotrivit, momentul nepotrivit. Dacă m-ai fi întâlnit cu o zi mai devreme, am fi putut fi prieteni.
Deci întâlnește-mă cu o zi mai devreme. Ești din Germania sau Anglia
sau așa ceva. Cu ce echipă de fotbal ții? Nu am vorbit niciodată cu cineva din Europa.
Dacă ești din Berlin sau Anglia, o să vrei bere. E adevărat că în Franța nu se face niciodată duș?
Pentru că au inventat parfumul. Când te întorci la Paris
sau de unde ești, adu-mi ceva. Nu o poezie.
Serios, ajunge cu poeziile. Bea asta! Mai dă-mi unul!
Am atâtea de spus înainte să plec.
Fotografie principală preluată de pe Pexels.
