- Prin muncă ai tot ce-ți dorești
- Poți să fentezi sistemul
- Se cere să avem rezultate bune la școală ca să avem succes în viitor
- E important să-ți placă ce faci
- Te descurci chiar și fără job stabil
- Munca cere sacrificii
- Prin muncă poți să controlezi viitorul
- Nu știu să răspund la „ce vrei să te faci când vei fi mare”
- Ne este frică de viitor!
Sunt o parte dintre lucrurile pe care le gândesc câțiva liceeni din Târgu Neamț, implicați în activitățile Centrului educațional de arte performative CEVA, care de mai mulți ani reușește să miște scena culturală locală și în afara „centrelor creative”. Am discutat cu ei în cadrul unui atelier al Irinei Slate, care le-a propus un exercițiu reflexiv asupra muncii și viitorului. La granița dintre teamă, frustrare, confuzie, o oarecare încredere în meritocrație și un succes garantat de reușita școlară, muncă și sacrificiu, afirmațiile liceenilor reflectă contextul structural foarte nesigur în care cresc.
Modul în care este organizată munca se transformă constant. Cum vor arăta joburile pe care le vor avea acești adolescenți sau piața muncii peste 10 ani e dificil de anticipat. Deja ceea ce numeam acum puțin timp muncă tipică, una cu un contract încheiat pe perioadă nedeterminată, full time, un singur angajator și avantajele legate de siguranță și stabilitate (un program de lucru standard, un venit stabil și mai ales, protecție socială: plata unei pensii, acces la servicii medicale de stat, ajutor de șomaj), nu mai este chiar atât de tipică. Flexibilizarea muncii, noua mantră a corporațiilor și legislațiilor, munca pe platforme digitale, gig economy sunt forme care au luat amploare în ultimii ani și ar fi sunat oarecum utopice/distopice acum 10 ani.
Dar contextul nesigur este și unul al orașului mic, din România inegală în care cresc. Dacă ne uităm pe Anuarul Regional Eurostat (2020), Târgu Neamț se află în Regiunea Nord-Est a României, care ocupă locul al cincilea între regiunile NUTS-2 cu cele mai mari ponderi ale celor care trăiesc în risc de sărăcie din UE (35,6%, în comparaţie cu media Uniunii de 16,8%). Schimbările determinate de tranziția postsocialistă și integrarea în Uniunea Europeană au adus avantaje în regiunile urbane dinamice, concentrând bunăstarea și locurile muncă bine plătite în jurul acestora. Spre care, de altfel, ajung să tindă și să migreze și o parte dintre liceenii din orașele mici.
Am ajuns la Târgu Neamț pentru a documenta cum se descurcă locuitorii muncitori „pe cont propriu” dintr-un oraș mic, fără un job stabil, în proiectul cultural Portret Colectiv Efemer. Documentarea, realizată împreună cu Tiberiu Mihail Cimpoeru, a stat la baza lucrărilor a cinci artiști, expuse în primul eveniment din zonă ce a oferit publicului local un circuit vizual live, creat prin videomaparea fațadelor și a spațiilor exterioare ale clădirilor cu semnificație pentru istoria locală și viața comunității (TRIAJ CFR, Piața Centrală, Poșta Tg. Neamț, Atelierul de prelucrare a lemnului Fructe de Pădure și Gara CFR).
Pentru a alege persoanele care au participat la documentare, am avut discuții lungi despre ce înseamnă astăzi lucrător „pe cont propriu”, cum s-au transformat relațiile de muncă în ultimii ani și cum este diferită, chiar din ce în ce mai rară astăzi dinamica angajator-angajat. Am ajuns să folosim o definiție mai degrabă negativă în raport cu cea a muncii tipice și am vorbit cu persoane care nu au un contract de muncă stabil, cu normă întreagă.
Am făcut interviuri cu persoane cu traiectorii de muncă variate și cu forme de angajare la fel de diverse. Am discutat cu un tânăr chitarist care folosește platforma Fiverr pentru a se întreține în timpul facultății; cu un muncitor în construcții care și-a petrecut câțiva ani în străinătate pentru a face lucrări acum înapoi în Târgu Neamț pe cont propriu; cu o muncitoare zilieră, care, în ciuda problemelor fizice acumulate în timp, lucrează în curțile oamenilor sau la câmp pentru a-și întreține familia; cu o lucrătoare în curățenie care merge îmbrăcată elegant în toate casele unde face munca de menaj pentru că îi dă un sentiment de valoare și respect din partea persoanelor care apelează la ea; cu doi meșteșugari de covoare care au reușit prin slalomul pe la târgurile naționale să ajungă și la cereri internaționale; cu o lucrătoare în cosmetică și îngrijire corporală care merge la domiciliul femeilor (mai ales cele în vârstă) și pe lângă munca mâinilor, este deseori sprijin emoțional pentru clientele ei; cu o tânără de 16 ani (a cărei mamă lucrează în străinătate pentru a-i oferi condițiile unei vieți decente) care cântă la nunți sau evenimente pentru a avea bani de buzunar sau ținute; cu un croitor ce și-a închiriat o cameră lângă piață, unde face scurtări, peticeli și costume după ce întreprinderea unde lucra s-a desființat; cu o muncitoare în tâmplărie, mamă singură, care își susține cele două fete la școală cu scaunele pe care le face în atelierul din magazie.
„Nu ai cum să trăiești cu un salariu de mizerie, să ții copiii, să ții și casa... Am făcut orice. Pentru mine nu a contat. Chiar dacă alții au zis că m-am umilit... A venit un coleg și mi-a zis: Vai, ți-a sărit acuma pixul din mână.”
Una dintre discuțiile cu persoanele intervievate a fost despre motivele pentru care au ales să lucreze pe cont propriu și nu au o altă formă de muncă. Și, mai ales pentru persoanele cu mai multă experiență pe piața muncii, răspunsul a fost că asta era cea mai bună opțiune la momentul respectiv. În România, piața muncii este polarizată din punct de vedere salarial - salariile mari sunt mai degrabă concentrate în polurile urbane mari. Iar în orașele mici ca Târgu Neamț, ca în multe alte orașe de dimensiuni similare, numărul lor e scăzut. Acesta e unul dintre factorii care fac din România una dintre țările cu cele mai mari inegalități din Europa. Organizarea economiei naționale e principalul determinant al inegalității sociale, întrucât piața muncii e dominată de locuri de muncă cu salarii scăzute. De altfel, România excelează la capitolul riscului ridicat de sărăcie în rândul persoanelor angajate.
Sursa: Eurostat
Nu e de mirare că munca pe cont propriu pare o opțiune mult mai ofertantă. Iar pentru o bună parte dintre cei cu care am discutat, lucratul la negru sau pe cont propriu au suplinit dispariția locurile de muncă anterioare. Fie asta, fie, în timp, s-au transformat în singura opțiune. Mare parte din femeile pe care le-am intervievat au ales să lucreze pe cont propriu, pe de o parte pentru a putea susține munca de îngrijire și educație a copiilor și bătrânilor pe care îi au acasă, iar pe de altă parte pentru că nu au reușit să găsească un loc de muncă mai bine plătit decât ce fac acum. De altfel, studiile arată că în România cele mai multe locuri de muncă din sectoarele feminizate sunt mai prost plătite decât cele din sectoarele masculinizate (Guga și Sindreștean 2021).
„Când am o problemă de sănătate merg și plătesc. Din fericire nu prea am avut nevoie, sunt încă sănătoasă. Cu pensia, om vedea mai încolo...”
O mare problemă când vorbim despre munca pe cont propriu este protecția socială: asigurare medicală, contribuții la pensie și ajutor de șomaj. Un alt efect indirect, pe termen lung, al schimbărilor de pe piața muncii și a formelor precare de muncă este șubrezirea sistemelor publice. Sigur, poți alege să îți plătești singur contribuțiile sociale, însă asta înseamnă în cele mai multe cazuri diminuarea semnificativă a veniturilor, care îți sunt adesea esențiale. România excelează și la rate alarmante cu privire la riscul de sărăcie atunci când vine vorba de persoane care lucrează pe cont propriu.
Sursa: ILC_PEPS02N
„Azi ai de lucru, mâine poate nu.”
O altă formă de precariat pe care o implică munca pe cont propriu este, așa cum am aflat și în interviurile noastre, instabilitatea posibilităților de muncă. Majoritatea acestor oportunități depind de rețeaua socială construită de către lucrători și lucrătoare, de cât de rar este tipul de muncă pe care îl fac, de cererea care există pentru serviciul pe care îl oferă. Și pentru a putea trece peste momentele în care nu reușesc să își desfășoare activitatea, mulți dintre cele și cei cu care am vorbit oscilează între perioade foarte aglomerate, cu un volum mare de muncă, și luni sau săptămâni de nesiguranță, în care caută modalități să-și asigure traiul.
Să fii stăpânul propriului timp, să alegi ce muncești și cât, să nu ai un șef care te exploatează, să îți crești veniturile ca urmare a nivelului tău de implicare - toate astea fac munca pe cont propriu să pară foarte atractivă. De altfel, apar și în textele folosite de platformele digitale din orașele mari pentru a atrage lucrători. Însă acest tip de muncă vine la pachet și cu varii forme de precariat. Iar campaniile de recunoaștere simbolică, de tipul Statuii livratorului român, finanțată de serviciul de livrări Tazz, fix asta obliterează: lipsa unui salariu minim, a condițiilor decente de muncă sau a protecției sociale elementare.
Proiectul „Portret colectiv efemer” și-a propus să chestioneze condițiile socio-economice în care se desfășoară munca pe cont propriu și să îi arate părțile mai puțin idealizate. O altă miză a fost aceea de a utiliza instrumente și canale ale freelancerilor artiști pentru a vizibiliza munca independenților care nu au acces la aceleași mijloace de (auto)reprezentare. În urma cercetării de teren, cinci artiști multimedia (Alex Rusu, Adistul, Redulian, Dr0mp și George Roșu, coordonați de curatorul Andrei Cozlac) au transpus poveștile culese în instalații de video-mapping.
Rezultatele muncii colective vor putea fi explorate de către public și în București în cadrul unui showcase efemer, pe 3 noiembrie, între 19:00-22:00, Centrul Ceh (Czech Centre Bucharest). Mai jos, puteți vedea o astfel de lucrare de videomapping.
