Muncă / Protest

„E greu să ai grijă de obiecte de milioane de euro, când tu câștigi câteva sute pe lună”. 17 voci de la Noaptea Muzeelor protestatare

De Iris Duțescu, Andra Mureșan, Ioana Pelehatăi, Oana Filip, Fotografii de Claudiu Popescu

Publicat pe 20 mai 2024

„Și eu sunt, să știți, nemulțumit de foarte multe lucruri, dar nu mi-a trecut prin cap să boicotez niște copii să viziteze muzeele. (...) O să fac un apel la dânșii să-și facă serviciul pentru care sunt angajați. (...) La șantaj îi anunț oficial că nu voi răspunde. Dacă e nevoie, voi apela la alți miniștri și avem noi grijă de muzee în Noaptea Muzeelor.” 
 

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, 15 mai 2024

Așa a răspuns premierul social-democrat săptămâna trecută la întrebările despre greva lucrătorilor din muzee, anunțată pentru sâmbătă, 18 mai, în timpul celei de-a douăzecea Noapte a Muzeelor. An de an, evenimentul atrage mii de vizitatori, așezați la cozi interminabile, care profită de accesul gratuit și ineditul unei plimbări nocturne prin oraș. Anul acesta, în schimb, în loc de momente festive și activități creative, numeroase muzee și biblioteci au pus lacătul pe ușă. Angajații lor, afiliați Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, parte din Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa, au luat drumul Ministerului Culturii și al Guvernului.

Despre revendicările greviștilor am scris pe larg aici. Pe scurt, lucrătorii din muzeele și bibliotecile aflate în subordinea Ministerului Culturii se plâng de ani de zile de salarii mici, personal prea puțin, condiții rele de muncă, plecarea angajaților din domeniu și, în general, de o cronică subfinanțare a culturii de după 1989 încoace. Ce i-a supărat o dată în plus a fost o ordonanță de urgență emisă în ultimele zile ale lui 2023, care mărea salariile din educație, pe fondul inflației sporite și în urma unei „greve a profesorilor” de anul trecut (la care, în fapt, a participat atât personalul didactic, cât și cel nedidactic). Asta a dus la diferențe mari de salariu între muzeografii și bibliotecarii din universități, de pildă, și cei care fac același tip de muncă, dar în instituții culturale.

Înainte de a lua calea protestului de sâmbătă de la București, federația sindicală „CulturMedia” i-a răspuns premierului Ciolacu printr-o scrisoare deschisă, care explica că angajații din muzee muncesc voluntar la Noaptea Muzeelor, „după orele de program, sâmbătă și în timpul liber”. Îl acuzau pe Ciolacu de instigare la încălcarea legii și dezinformare, dar îl și invitau să se ofere el voluntar la eveniment. Prim-ministrul a acceptat oferta. „Cel mai aproape de Guvern e Muzeul Antipa și patru ore stau și eu voluntar. O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă.” Muzeul „Grigore Antipa” și-a închis porțile la finalul programului normal de lucru pe 18 mai și nu a participat la Noaptea Muzeelor, iar singurul incident notabil din acea seară este că s-a spart un geam al clădirii. (Spre deosebire de o parte a presei, directorul muzeului nu a insinuat nicio asociere între cioburi și protestul angajaților, dar a anunțat că geamul va fi înlocuit.)

Ce s-a întâmplat, în schimb, a fost un protest-maraton, început la orele 16 cu pichetarea Ministerul Culturii. Mitingul, la care, conform organizatorilor, au participat peste 750 de oameni din toată țara, a continuat în fața Guvernului. Atunci când ne gândim la muzeografi, curatori, restauratori și bibliotecari, probabil că cei mai mulți dintre noi nu-i văd suflând în vuvuzele, purtând pancarte și tricouri cu mesaj sau strigând sloganuri în fața clădirii guvernului până la 11 noaptea. Însă exact așa s-au prezentat participanții la protestul de sâmbătă. Pentru că am vrut să luăm pulsul situației și să-i întrebăm prin viu grai pe acești lucrători culturali de ce au ieșit în stradă, am fost la protest. Mai jos, o selecție de voci întâlnite la fața locului.

Theo Ulieriu, cercetător la Arhiva de Imagine – Muzeul Țăranului Român

Cercetătorul a venit împreună cu colegii de muncă la protest. Glumesc, cumva resemnați, despre condițiile în care lucrează zi de zi. El crede că munca lor e construită din multe sacrificii, care, în timp, duc la uzură, cum ar fi salariile mici sau orele suplimentare pe care nu le observă nimeni. A venit în fața Ministerului Culturii din București pentru că sunt deja niște ani de când adună frustrări. „Dacă e să fiu trivial, pot să vorbesc și de lipsa hârtiei igienice din muzee, dar când faci o ierarhie a priorităților ajungi cumva mult mai sus. Te întrebi de materiale de restaurare și conservare, te întrebi de high-tech-ul de care avem nevoie”.

Chiar dacă, la o primă vedere, acțiunea angajaților din muzee pare să fie doar despre salarii, Ulieriu crede că cea mai mare problemă este subfinanțarea cronică în care se află instituțiile de tipul muzeelor sau bibliotecilor. „Ar fi trebuit să înceapă de mai demult lucrul ăsta. Cred că încă nu suntem obișnuiți să fim destul de deschiși și de protestatari.”

Andrei Marius Trifu, muzeograf – Muzeul Național de Istorie a României

Muzeograful se află în fața Ministerului Culturii, înconjurat de zumzet și zgomot de vuvuzele, însă gândul lui este tot la publicul muzeului, care nu se poate bucura de experiența pe care le-o oferă Noaptea Muzeelor an de an. „Dar trebuie să înțeleagă și ei că totul are o limită. Nu putem să continuăm să fim Cenușăreasa guvernului, pentru că, din păcate, asta e adevărata descriere a culturii în România. E Cenușăreasa, e ultimul minister și ultima problemă.” 

Și el a vorbit despre subfinanțare și starea oribilă în care au ajuns muzeele din țară. Crede că o țară care spune că își prețuiește trecutul nu poate să nu investească în salvarea patrimoniului și în păstrarea trecutului. „Pentru că noi asta facem. Suntem, într-un fel, gardienii trecutului țării”.

Cu toate că lipsa de fonduri este una din presiunile pe care le resimt angajații din muzee, Trifu spune că cea mai presantă dintre toate este chestiunea salarizării. A vorbit despre inechitățile din interiorul Ministerului, dar și despre diferențele salariale dintre diferite instituții de cultură. 

„Solidaritatea și nevoia” sunt ceea ce i-a adus astăzi aici, crede el. E important ca publicul să știe ce se află în spatele muncii invizibile a angajaților din muzee și să trateze acest protest ca pe un semnal de alarmă.

Daniel Barbu, arheolog – Muzeul Județean de Istorie din Brașov

Pe Barbu l-am surprins în timp ce agăța un panou cu fișa de muncă a angajaților din muzee, raportată la salariul mediu pe care îl primesc. Și el spune că cel mai greu într-un muzeu este să supraviețuiești cu banii pe care îi primești. Zice că a venit la protest „din respect pentru cultură” și că încearcă să câștige înapoi respectul politicienilor pentru acest domeniu. Momentul evenimentului, spune el, este oportun: chiar de Noaptea Muzeelor, dar și înainte de alegeri. „Practic, după ce sunt alegerile, nimeni nu mai bagă în seamă pe nimeni. Acum e șansa noastră să fim auziți.”

Florin Ciulavu, arheolog – Muzeul Județean Olt

Ciulavu lucrează la muzeu de aproape zece ani. Câștigă 3.700 lei net, la care se adaugă indemnizația pentru doctorat și cea de hrană. Amintește și el că munca pe care o depune este considerabilă, la fel ca valoarea pieselor pe care le gestionează și responsabilitatea de a lucra cu ele. Tocmai de asta a venit să protesteze: „Este o diferență prea mare între responsabilitățile pe care le au oamenii din muzee și salarizare. Vrem să ne facem auziți, vrem să fim respectați, nu doar să respectăm.”

Nicoleta Mititean, președintă de sindicat – Muzeul Național Bran

În cei 32 de ani în care a lucrat la Muzeul Național Bran, sindicalista spune că a văzut o grămadă de schimbări – și nu neapărat pozitive. În această perioadă, de exemplu, toții angajații Muzeului așteaptă o hotărâre de la Curtea de Apel, pentru că terenul pe care se află secția etnografică a acestuia se află în litigiu. Decizia Curții va tranșa dacă instituția este obligată să demoleze monumentele istorice înscrise în clasa A pe care le adăpostește: case, stâne, mori și anexe vechi de sute de ani.

„Castelul a fost retrocedat în 2009 și pe noi ne-au scos în stradă. Ne-am mutat la vamă, erau niște clădiri care aparțin de castel. Am stat acolo zece ani și după aceea ne-au dat afară și acum ne desfășurăm activitatea într-o fostă pensiune.”

Cu toate astea, Mititean zâmbește când vorbește despre munca ei și nu crede că ar putea să facă altceva. A venit la protest din cauza salariilor, care sunt foarte mici. Crede că ar trebui să se vorbească mai mult despre munca invizibilă a tuturor angajaților din muzee, de la supraveghetoare, muzeograf și până la arheologi. Fără bani din partea statului nu își imaginează cum poate să supraviețuiască munca lor. „Dacă statul nu ne sprijină, noi nu existăm.”

Ioana Ursu, muzeografă – Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Pe Ioana Ursu am găsit-o în timp ce scanda alături de colegii ei. „Mi-aș dori să vorbiți și cu ei, ca să vedeți cât de activi sunt în comunitate și ce pasiune au pentru meserie.” Cele mai grele momente din munca ei apar atunci când trebuie să devină propria ei majoretă, să se motiveze singură, ca să meargă mai departe. E foarte dificil, spune muzeografa, că după atâția ani oamenii încă nu înțeleg care e rolul angajaților din muzee și de ce mai există.

A venit șapte ore cu autocarul până la București, pentru că problemele cu care se confruntă ea și colegii ei sunt atât de serioase. Ea lucrează de șase ani la muzeu, însă are colegi care sunt acolo de două decenii, cu salarii de circa 2.000 lei. „După zeci de ani, aceste lucruri s-au acumulat. (...) Asta ne-a făcut să ne adunăm.”

Iris Șerban, șef birou Departamentul Arhivă Etnologică și Bibliotecă – Muzeul Țăranului Român

Iris Șerban coordonează o echipă de artiști și cercetători, care se ocupă de conservarea colecțiilor de arhivă ale muzeului. Pentru ea cea mai importantă parte din munca angajaților din muzee este salvarea – atât a obiectelor de patrimoniu, dar și a unor istorii de viață care merită aduse la lumină, fie și doar pentru că altfel s-ar pierde. Întrebată care este cea mai grea parte din munca sa, și ea a reluat tema banilor: „Este greu să reziști, să rămâi, să lucrezi într-un sistem public unde salariile sunt scăzute.” 

Adela Kovacs, șef secție arheologie – Muzeul Județean Botoșani

„Guvernanții noștri calcă prea puțin în muzee, în afară de momentele festive sau de expoziții în care să taie panglici. Dânșii nu văd exact cu ce ne ocupăm noi și câtă grijă avem de patrimoniul nostru”. De 20 de ani, de când lucrează în domeniu, a văzut restauratori care au murit lângă ea și generații întregi de oameni care au plecat, toate din cauza condițiilor grele de muncă. 

Nu se plânge doar de salarizare, pe care o consideră una dintre cele mai mici probleme. „Respectul pentru munca omului e mai important”. 

Kovacs crede că s-au adunat atât de mulți lucrători din domeniu la protest din cauza tuturor aceste dificultăți cumulate. „E o stare latentă în care, la un moment dat, te trezești într-o dimineață și spui «E destul! Totuși, eu când?»”. 

Ilinca Damian, conservator – Secția Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă a României

Prin natura muncii ei, Damian interacționează cu obiecte vechi, lucrează în praf și aer închis și, în cei opt ani de muncă în muzeu, a dezvoltat rinite alergice și dermatite. Cu sporul de studii doctorale, cel de lucru în condiții vătămătoare, indemnizația de hrană și alte sporuri ajuge la 4.700 de lei. Fără sporuri salariul ei ar fi undeva la 2.500-3.000 de lei. „Oamenii fac cinci, opt, 12 ani de studii. E demnitatea noastră să trăim și noi bine din salariu și e o demnitate a muncii pe care am ales-o și pe care o facem.”

Pentru ea, cea mai importantă revendicare este această echitate salarială, fără de care spune că lucrătorii din domeniu nu pot trăi demn și nici nu pot fi atrași tineri în sistem. „Ai rată la casă că ai nevoie să locuiești, ai un copil, poate ai și o mașină, nu poți să trăiești din acest salariu. Nu cerem aceste lucruri să facem vacanță în Maldive. Dar toată lumea a primit majorări încât să poată supraviețui și toate prețurile cresc. Pe mine nu mă întreabă la Mega ce salariu am și îmi dă cu 20% prețul mai puțin că nu mi-a mărit salariul.”

Dincolo de salariile mici, e vorba și de dezinteresul față de muzee și cultură în general, care dacă s-ar bucura de o investiție mai mare ar putea deveni și ele o sursă o sursă de venit importantă la PIB, cum se întâmplă în alte țări. „Dacă muzeele ar avea toate clădirile bine renovate, dacă obiectele de artă ar fi în stare bună, să poată fi expuse, să intre în circulație, să se facă expoziții mai des, să fie mai mulți oameni care să facă aceste lucruri.”

Mădălina Voicu, restaurator gradul I – Secția de restaurare a Muzeului Național de Istorie din București

Tânăra restauratoare îmi zice că protestează în Piața Victoriei împotriva „lipsei de interes acordată culturii, subfinanțării și condițiilor grele de muncă” cu care se confruntă ea și colegii ei. Ea subliniază că pregătirea îndelungată a specialiștilor nu se reflectată în salariile pe care le primesc, menționând că un adult, poate și cu copii, nu se poate susține din sumele derizorii pe care le câștigă. 

Voicu și-ar dori ca domeniul cultural să fie net mai bine finanțat – „acum nici nu se poate vorbi despre așa ceva”. Amintește și ea situația insuportabilă în care se regăsesc restauratorii, care lucrează în condiții precare de lucru, inclusiv în lipsa echipamentelor de ventilare, lucru care îi expune la inhalarea de substanțe toxice. 

Iuliana Știrbu, restaurator – Muzeul Național de Istorie a României

Iuliana Știrbu lucrează de șase ani în muzeu ca restaurator de hârtie, pe un salariu net de 3.500 de lei. În laboratorul de restaurare a dezvoltat un astm, despre care spune că „e clar că s-a întâmplat și pe fondul muncii. Până la urmă e un lucru pe care mi-l asum”. Vrea să lucreze în laboratoare mai bine dotate, în care nu trebuie să vină cu instrumente de acasă sau să aibă de ales între a cumpăra consumabilele necesare muncii de zi cu zi, respectiv a investi în aparatură mai performantă. A venit la protest să ceară lucrurile astea, dar nu uită nici de salariile decente pentru ea și colegii ei. „Mi se pare destul de dureros că sunt oamenii în pragul pensiei și își doresc să continue să lucreze, dar nu au satisfacția asta, că au fost răsplătiți pentru toată munca lor. Acum mi se pare foarte târziu, dar ar merita să iasă la pensie fericiți.”

Bogdan Alexandru, gestionar custode – Muzeul Conacul „Bellu”, Urlați, Prahova 

Bogdan Alexandru are aproape 25 de ani de muncă în muzeu și câștigă 3.000 de lei net. Pentru că muzeul nu are câți angajați i-ar trebui, slujba lui implică un pic din toate, de la contabilitate, la curățenia spațiul, la interacțiunea cu vizitatorii, la realizat de statistici și documente. Nu ar renunța, pentru că muzeul e a doua lui casă, dar ar vrea să fie plătit corect și să vadă un interes mai mare pentru muzee și cultură.  

„Am venit astăzi să protestăm pentru a nu fi ștearsă istoria țării. Lipsa de fonduri și atitudinea guvernului față de noi asta înseamnă, ștergerea istoriei. Asta este zestrea poporului român, sunt valorile noastre naționale, o moștenire pe care trebuie s-o transmitem mai departe.”

Ana Negoiță, președinta Sindicatului Specialiștilor – Muzeul Național de Artă al României (MNAR)

Curatoarea, absolventă de Istoria artei, a lucrat toată cariera în muzee și spune că e „specialistă” în ce s-a întâmplat cu acestea. De trei ani, Ana Negoiță lucrează în Muzeul Național de Artă a României și, fără sporul de doctorat, câștigă 3.200 de lei net. 

E la protest și în calitate de specialistă a MNAR, dar și ca să-și reprezinte colegii din sindicat. O parte au lucrat în timpul zilei și au venit aici după orele de program. Spune că nu cer doar salarii mai mari, „în mod oportunist”, ci „finanțarea corectă” a muzeelor și bibliotecilor, care funcționează de 30 de ani cu prea puțini bani și, în consecință, multe dintre ele cu prea puțini angajați. Și nu-i ușor să găsești personal pentru instituțiile astea, pentru că angajații lor se supracalifică în timp. 

Și Ana Negoiță deplânge cât e de greu să atragi tineri buni în sistem, din cauza salariilor infime pentru debutanți, precum și laboratoarele de restaurare „cu niște dotări sub orice critică”, care forțează restauratorii să facă „o muncă fabuloasă”, dar cu costuri personale mari. Nu în ultimul rând, spune că muzeele nu sunt adecvat dotate nici măcar pentru public: au nevoie de aer condiționat, de iluminat corespunzător, de toate micile detalii care, puse laolaltă, ar aduce un minim de confort în experiența muzeală.

„Este paradoxal, pentru că reprezentanții mediului politic vorbesc de identitate națională, cultură, care este un indice simbolic de mândrie. Și, de fapt, este și domeniul pe care-l tratează cel mai lacunar din punct de vedere al alocării finanțelor.” Prin asta pierdem parte din reprezentativitatea culturii, și la nivel internațional, dar și național. „Pierdem partea aceasta de coeziune socială, pentru că muzeele sunt mai mult decât niște clădiri și niște depozite în care găsim capodopere, sunt și spații comunitare, de educație, de generare a unei gândiri critice și de lucru cu societatea într-o formă extrem de elevată.”

Politicienii nu văd lucrurile astea, la fel cum nu văd nici faptul că mult din munca acestor oameni, ieșiți sâmbătă la protest, este de fapt voluntariat. „Noaptea Muzeelor nu este organizată de vreun muzeu sau de vreun minister, este organizată de un ONG. Și de fiecare dată și eu și colegii mei am depus muncă voluntară, din timpul nostru, resursele noastre. Acum nu se mai poate. Aceste resurse nu mai pot fi investite la nesfârșit, fără să primim nimic în schimb.” 

Mariana Dăscălache – Muzeul Judeţean de Artă Prahova, „Ion Ionescu Quintus"

Dăscălache are 61 de ani și lucrează de 22 de ani în muzeu, ca DTP designer. Adică face afișe, cataloage, pliante și tot ce ține de fotografiere. Înainte, a lucrat în presă, un alt domeniu cu mulți factori de stres – dar preferă de departe muzeul. „Aici și dacă nu ai o satisfacție imediată, când ești supărat te poți duce să te uiți la o lucrare și îți trece. Eu mă uit la un Tonitza, Japoneza.”

Cultura nu poate fi ignorată, spune ea, pentru că pe toți ne reprezintă cultura ca nație. „Dacă vă aduceți aminte, Churchil în timpul războiului, când s-a pus problema să taie bugetul culturii a spus: «Dacă nu mai avem cultură, pentru ce mai luptăm?»”

Și de ce e azi la protest? „Pentru că ne-a jignit domnul prim ministru pe toți, spunând să ne facem datoria, când Noaptea Muzeelor era de fapt voluntariat din partea noastră.”

Monica Bodea, muzeografă și lideră de sindicat – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca 

Monica Bodea intră în Piața Victoriei alături de un grup compact de la muzeul clujean, toți pregătiți de-acasă cu tricouri și pancarte. Spune că, împreună cu colegii ei, a călătorit timp de aproape nouă ore (cu o pauză de masă) pentru a ajunge de la Cluj la protestul din Piața Victoriei. Au venit să scandeze împotriva celor „20 de ani de lehamite, 20 de ani de uitare” la care i-a supus Ministerul Culturii.

Din punctul ei de vedere, principala revendicare a protestului din Noaptea Muzeelor a fost cauzată de diferențele salariale nejustificate din domeniu, impuse prin Ordonanța de Urgență 128, care a fost emisă de Guvern la finalul anului trecut. De exemplu, spune Bodea, un muzeograf debutant dintr-o universitate, aflat în subordinea Ministerului Educației, poate câștiga mai mult decât ea sau colegi de-ai ei, subordonați Ministerului Culturii, deși cei din urmă au și peste 20 de ani experiență și doctorate. „Noi suntem oamenii care dețin patrimoniul cultural al țării”. 

Bodea spune că e pentru prima dată când breasla organizează un protest de asemenea amploare și crede că solidaritatea colegilor a fost esențială. „Am dat dovadă că putem să fim uniți, să comunicăm unul cu celălalt, să ne adunăm și să ne susținem. (...) Cred că dacă am reușit să ne adunăm atâția, eu zic să nu ne oprim și să mergem și mai departe, dacă revendicările noastre nu vor fi soluționate.” Muzeografa simte nevoia să le mulțumească tuturor colegilor de breaslă pentru efortul de a participa la protest: „Ne-am lăsat copiii și familiile acasă și am venit încoace. (...) Sper că o să culegem și roadele plecării.” 

Nici ea nu pregetă să-l numească pe premierul Marcel Ciolacu, drept ținta nemulțumirii protestatarilor, pentru că pare nepăsător față de revendicările lucrătorilor din muzee. „Eu, după faza cu «le închideți în nas muzeele copiilor», nu mai ascult ce zice domnul Ciolacu.” Îi sugerează, în schimb, lui Ciolacu, „să-și ia cafeaua” și să vină la muzeul unde ea lucrează și ca educator muzeal, de 1 iunie, pentru a vedea câți copii îi trec prin mână. (Anual, în jur de 1.500-2.000, după estimarea muzeografei.)

Alexandru Cristian Voicu, curator - Muzeul Național Filatelic din cadrul Muzeului Național de Istorie a României 

Pe Voicu îl îndeamnă colegii de grup să stea de vorbă cu presa și, fără ezitare, cercetătorul subliniază o dată în plus problema cronică a subfinanțării sistemului cultural post-1989. Cercetătorul amintește de starea precară a unor clădiri muzeale care necesită restaurare, inclusiv cea a Muzeului Național de Istorie din București. „Oamenii ar trebui să vadă revendicările noastre un pic dincolo de cele salariale. Ok, poate primim salarii mari, dar restul rămâne exact la fel.”

Amintește și de alte categorii de bugetari, cu salarii chiar mai mici decât cei din muzee. „Cercetarea, săraca, e lăsată de izbeliște. Cercetarea fundamentală, de exemplu științele umaniste, că tot sunt legate de muzee, este mai subfinanțată decât cultura în sine.” Sigur, excepția notabilă e cercetarea aplicată, care poate produce profit, „dar nu poți să renunți la un domeniu fundamental științific doar pentru că nu se vinde.”

Voicu mai explică că, deși revendicările salariale sunt doar o parte a problemei, nu-i totuși ușor să împaci responsabilitățile uriașe ale angajaților din muzee cu salariile lor mici. „E cam greu să ai grijă de obiecte de milioane de euro când tu ai un salariu de 5-600 de euro pe lună.” Îmi spune că situația lucrătorilor culturali a ajuns la un punct de saturație, agravată și de problemele economice și inflație. 

Corina Dinu, muzeograf – Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”

Corina Dinu a ajuns să lucreze la muzeu dintr-o întâmplare, dar până la urmă a fost cucerită de profesie și de lucrul cu patrimoniul, în care vede o mare provocare, o mare responsabilitate, dar și „o dragoste pe viață”. Lucrează de 28 de ani în muzeu și câștigă 4.000 de lei în mână.

„Am venit aici pentru a protesta pentru condițiile de lucru, pentru condiția culturii în România, pentru faptul că s-a ajuns la un soi de subestimare a culturii care, alături de educație, este viitorul nației noastre.”

Discrepanțele salariale între angajații din domeniul muzeal, spune ea, suntnu numai jignitoare, umilitoare, dar chiar strigătoare la cer.” Firește, și ea zice că situația nu e nouă, dar a devenit și mai greu de tolerat din cauza inflației. „Noi, când am revendicat politicos și cu bun simț, am fost dați la o parte. Am fost practic șterși de pe orice listă. De parcă cultura nu există, de parcă poate suporta orice.”

20 mai 2024, Publicat în Lumea noastră / Muncă /

Text de

  • Iris DuțescuIris Duțescu

    Jurnalistă freelance. Crede în a scrie pentru și despre oameni, făcându-le poveștile auzite.

  • Andra MureșanAndra Mureșan

    Super anxioasă în plan personal, deloc anxioasă când e pe teren. Jurnalistă obsedată de dragoste, trenduri și subiecte sociale. Îi poți scrie la andra.mureșan@scena9.ro.

  • Ioana PelehatăiIoana Pelehatăi

    Editor. Citește poezie, citește non-ficțiune, ascultă podcasturi. Gătește mult.

    Mai multe despre Ioana, aici. O găsiți la ioana@scena9.ro.

  • Oana FilipOana Filip

    Reporter pasionat de lumea satului, pisici și întrebări existențiale. Îi poți scrie oricând la oana@scena9.ro.

    Mai multe despre Oana, aici.

Fotografii de


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK