Exploratori / Reciproc

VIDEO Lia și Dan Perjovschi vorbesc despre arte și educație radicală, implicare socială și oboseală

De Ana Banu, Diana Andreea Rață

Publicat pe 5 iunie 2024

Lia și Dan Perjovschi sunt printre cei mai cunoscuți și relevanți artiști români ai prezentului. Fiecare dintre ei are în spate peste 30 de ani de muncă artistică neîntreruptă, iar căsnicia lor a trecut deja de 40 de ani. I-am invitat la un dialog deschis despre drumurile lor, de la școala de artă pe care o critică activ și azi, până la expozițiile lor în unele dintre cele mai importante instituții ale lumii, despre implicarea lor continuă în treburile cetății și epuizarea pe care o aduce, despre cum își privesc și discută reciproc lucrările și convingerile, despre sharing & scaring. 


 

I-am întâlnit pe Lia și Dan Perjovschi la Brașov Muzeul de Artă din Brașov, unde cei doi artiști au expus în același spațiu lucrări ale lor din ultimii 35 de ani. „Urgențe” este numele sub care s-au întâlnit frânturi din „Muzeul cunoașterii”, proiectul work in progress al Liei din ultimele decenii, și „Press Stress”, o selecție de lucrări ale lui Dan Perjovschi create pe ziare. Hărțile mentale create de Lia Perjovschi schițează un secol de frământări sociale, politice, culturale și ecologice, și o parte din procesul prin care artista își tot exersează înțelegerea asupra lumii. Nu degeaba le-a numit „Kit de supraviețuire” - a lumii mai mari, prinsă în propriul tăvălug, și a sinelui, pentru care încercarea de a desluși e singura strategie de a merge înainte. Prin „Press Stress”, Dan Perjovschi conturează, în esență, tot o hartă a lumii pe care o împărtășim: pe fundalul ziarelor din diferite perioade, artistul își desenează critic lucrările iconice. Lumea e în schimbare continuă, spune el, dar stresul rămâne constant și nu trebuie trecut cu vederea. 

Deși amândoi sunt mereu atenți la pulsul lumii, au fost colegi de școală și liceu, iar de la începutul anilor ‘80 au devenit soț și soție, fiecare și-a bătătorit propriul drum în artă.

Fiindcă nu găsea instituții care să-i ofere ce căuta, Lia Perjovschi și le-a inventat singură - Arhiva de Artă Contemporană, un Centru de Analiză, Muzeul Cunoașterii. Toate sunt spații ale înțelegerii, din care desprinde calupuri pe care le prezintă prin galeriile și muzeele lumii, în expoziții unde arta e văzută, înainte de toate, ca unealtă de cercetare. Despre aceste instituții do it yourself puteți citi mai multe în acest reportaj-interviu din Scena9. 

Dacă Lia Perjovschi privește mai de la distanță fenomenele mari ale istoriei pe care o trăim, Dan Perjovschi e mereu în inima întâmplărilor lumii, pe care le procesează la cald, în lucrări simple și puternice, pe care le desenează pe nu doar pe zidurile galeriilor și muzeelor, ci și în în biblioteci, în centre comunitare, pe afișe de festivaluri cu miză civică, tricouri protestatare. Orice poate deveni un suport pentru arta lui, și adaptabilitatea asta e una dintre lecțiile pe care le dă mereu mai departe: fă artă din ce ai și nu căra servieta celor care dețin putere. De 20 de ani, adună în revista 22 notițe și observații despre starea artelor, a societății și a politici și mai ales despre intersecția lor. 

Despre amândoi se poate spune că sunt artiști implicați în treburile cetățenești, care nu întorc ochii în fața crizelor, ba chiar îi deschid mai larg. Implicarea lor arată diferit, dar împărtășește o constantă: generozitatea. Formați în sărăcia informațională de dinainte de ‘89, au înțeles că a da mai departe e o formă de rezistență și comunitate, și nu au renunțat la filosofia asta nici azi, în plină supraabundență informațională. Și Lia și Dan Perjovschi împărtășesc resurse și cunoaștere, sunt solidari cu fiecare nouă generație de artiști, în încercările lor de a-și construi spații și practici, în ciuda legilor proaste, a lipsei de susținere din partea instituțiilor, a indiferenței. 

I-am invitat pe cei doi artiști și parteneri de viață să dialogheze, din mijlocul propriei expoziții, despre munca lor și echilibristica artei, între utopie și pragmatism, despre ce înseamnă să ai succes în artă și nevoia de susținere, critică și educație radicală. 

Reciproc este o serie de dialoguri video create de Scena9, în care invităm creatori din domenii și generații diferite să se intervieveze unii pe alții. 

Mulțumim Muzeului de Artă din Brașov pentru găzduire & ajutor. 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK