Publicat pe 6 septembrie 2019

Începând de săptămâna asta, Scena9 se împrietenește oficial cu Savantgarde.ro, blogul unde sociologul și jurnalistul Marius Cosmeanu adună în fiecare săptămână cele mai relevante idei și evenimente legate de știință și tehnologie, pe care apoi le trimite spre căsuțele noastre poștale, într-un digest la care vă încurajăm să vă abonați aici. În fiecare zi de vineri, găsiți pe Scena9 trei dintre recomandări din acest digest, numai bune de citit & gândit în weekend. 

THE MESSAGE IS MEDIUM // Până nu de mult, se vorbea de limbi „eficiente”, adică pe care le poți vorbi mai repede. The Atlantic  scrie, însă, că s-a descoperit un pattern lingvistic rar: e drept, în unele limbi poți turui mai abitir decât în altele, dar cantitatea de informații transmisă pe unitate de timp este aceeași la toate.

PRIVEȘTE CERUL // Cu 50 de ani în urmă, în iulie 1969, America se pregătea să lanseze Apollo 11. Tot atunci, la mii de kilometri distanță, Academia Spațială din Zambia spera să le ia fața yankeilor și să pună ei primii piciorul pe Lună. Aceasta este, pe scurt, povestea filmului Afronauții, inspirat de întâmplări reale. Acum, la cinci ani de la premieră, îl puteți vedea și online.

DUȘMANII STATULUI? // Un raport global despre cum reduc guvernele și companiile la tăcere activiștii de mediu arată că, în 2018, au fost uciși, în medie, mai bine de trei activiști pe săptămână. Plus cei amenințați, arestați sau aruncați după gratii. Capul răutăților: America Latină.

Savantgarde este un blog și un smart digest săptămânal de știință și tehnologie, dar nu numai.