Pe o sârmă ce străbate curtea de la gard și până la o mică magazie, rufe la uscat își fac de cap în bătaia vântului. Sub ele, câteva găini ciugulesc în colb nestingherite. Perdeaua atârnată în fața ușii casei se unduiește și ea, iar frunzele încă rămase în vița de vie țin ritmul valurilor de dantelă. Din altă curte se aude lătratul unui câine. Nimic neobișnuit pentru imaginea unui sat din România. Peisajul se schimbă, însă, când ridici privirea mai departe și senzația diferă când realizezi că aici vântul bate mai tot timpul. Pe fundalul norilor fugari, palete imense se rotesc necontenit. Noaptea, zona devine o mare de luminițe care se aprind și se sting, ca niște clipiri a sute de ochi mici, roșii.
„Când eram copil, pe întuneric plecam la câmp [dimineața devreme]. Nici curent nu era”, spune Constantin Stanciu, unul dintre localnici. „Și acum numai după astea te poți dirija să ajungi în localitate. Cât ai merge pe o linie de stâlpi și tot ajungi undeva.” Satul Fântânele din județul Constanța se așează acum în mijlocul a sute de eoliene.
Proiectul care a dus la această nouă realitate a satului a fost inițiat de Continental Wind Partners LLC, iar în august 2008 a fost achiziționat de către grupul CEZ, compania multinațională cehă care produce, distribuie și comercializează energie electrică în mai multe țări din centrul și sud-estul Europei. Prima turbină a început să funcționeze pe data de 1 iunie 2010 și a durat peste doi ani până la instalarea ultimei din cele 240 care formează Parcul Eolian Fântânele-Cogealac.
Constantin Stanciu, în vârstă de 73 de ani acum, împreună cu soția sa, Filofteia, 67 de ani, se numără printre „norocoșii” pe terenul cărora s-a instalat o eoliană. „E adevărat că eoliana e foarte, foarte ajutătoare”, spune Filofteia. „Nu faci nimic. Ai dat o mie de metri pătrați și iei atâția bani, mii de euro. E un venit pe care un pensionar de rând poate nu îl are.” Chiria pe care o încasează acum pentru o eoliană este de 3.000 de euro pe an.
Doamna Stanciu lucra la taxe și impozite în cadrul primăriei din Fântânele când a început proiectul. În biroul ei venea adesea persoana responsabilă cu întocmirea dosarelor pentru eoliene.
Proprietari de parcele se tot perindau la discuții. „Și am tot așteptat, am tot așteptat”, își amintește ea, „nu mă întreba și pe mine nimeni, mi-aș fi dorit și eu.” Într-o zi, a venit și mult anticipata întrebare: «Doamna Flori, dar dumneavoastră nu aveți pământ?» Când s-a văzut în fața faptului împlinit, Filofteia nici nu mai știa dacă să se bucure. S-a grăbit acasă să-și întrebe fata și soțul. „De ce să nu dai? Alții vor și tu, dacă ți-a venit și ție rândul, să nu vrei”, i-a spus fiica.
Filofteia și Constantin Stanciu sunt acum pensionari. Mai au câteva hectare de pământ pe care le lucrează cu o societate și câteva animale în curte, porci și păsări. Pentru ei, eoliana e „un supliment foarte bun”. „Nu ne putem văita că am dat 1.000 de metri și, vezi doamne, am pierdut. Ce? Trei saci de știuleți?”, spune domnul Stanciu.
Face referire la reticența unor consăteni de a-și închiria terenul. „Știți cum e românul, îi iei orice, dar nu îi iei pământul”, spune George Oprea, preot paroh în Fântânele din 2010. Povestește despre temerile de la început ale localnicilor, când nu știau exact despre ce e vorba. „Mulți au refuzat, după care le-a părut rău.” Oprea, originar din Tecuci, a urmat Academia de muzică la București și Facultatea de teologie din Constanța. După trei ani ca diacon la catedrala arhiepiscopală, sufocat de orașe, nu a ezitat deloc când i s-a oferit o parohie la țară. Dorea un loc cu mai multă liniște, chiar dacă era de muncă. „Natura mea a fost aceea de a face tot timpul, de a lăsa ceva în urmă”, se descrie preotul.
„Bisericuța dintre morile de vânt”, cum a denumit Oprea lăcașul de cult pe care îl deservește, mândru de numele găsit, a fost pictată integral cu bani de la CEZ. Recent ajuns în comunitate, preotul a aflat că firma ajutase deja la refacerea școlii și a grădiniței, ambele într-un stadiu de degradare destul de avansat. Reabilitarea și pictura bisericii necesitau sume importante, de care autoritățile locale nu dispuneau. Sfătuit de primarul de pe-atunci, Oprea a apelat și el la CEZ. Dar finanțarea nu a venit ușor, povestește preotul; prima cerere i-a fost întâmpinată de un refuz categoric. Îl pune pe seama relațiilor tensionate dintre companie și fosta conducere a bisericii. Dar Oprea nu s-a dat bătut.
„Pentru noi a fost o mare gură de aer, de care aveam nevoie”, spune preotul. „Și nu neapărat pentru noi, biserica, slujitorii bisericii, cât pentru comunitate. M-am gândit că trebuie să lupt pentru ca această comunitate să aibă și o biserică la nivel de secol 20, stând 130 de ani în întuneric. Biserica, dacă vă imaginați, era dată cu o vopsea albastră peste tot. Pe jos erau covoare din acelea țărănești, cum erau înainte. Biserica era undeva în evul mediu”, adaugă el.
Banii pe eoliană
La pas prin Fântânele, satul nu arată ca unul la capăt de drum. Majoritatea străzilor sunt asfaltate, trotuarele sunt noi, multe case sunt recent văruite sau recondiționate. Stații noi de microbuz, acoperite, stau aranjate pe marginea șoselei principale. În spatele banchetei cu scaune albe, de plastic, panoul e acoperit de o poză cu cer albastru, iarbă verde și eoliene în bătaia soarelui.
„Foarte multe s-au schimbat în bine”, spune Filofteia, „în sensul că avem case noi, îngrijite. Omul când îi venea eoliana, băga bani mulți în material și își construia, își întreținea. Este o schimbare. Își permite omul acum să se ducă, să facă cumpărături.”
Și primarul din Fântânele, Adrian Roșu, consideră că dezvoltarea localității a fost o constantă în ultimii ani. Primar din 2020, aflat la primul mandat, Roșu era consilier local când a început construcția parcului eolian. Ține să menționeze că nici el, nici părinții lui, nu au nicio eoliană instalată pe pământul lor. „În primii ani, până s-au finalizat lucrările, investitorii au participat cu mai multe finanțări pentru reabilitarea bisericii, pentru dotarea școlii cu mobilier și aparatură și diverse alte activități”, spune primarul. „Mai departe, după ce am început să încasăm impozite de la turbinele eoliene, banii care au venit la bugetul local au fost folosiți pentru dezvoltarea infrastructurii locale, pentru sistem de canalizare, trotuare, rigole, asfaltări.”
„Economic vorbind, să zicem că a ajutat pe partea asta financiară oamenii din sat, pentru că unii au un venit, indiferent de suma de acolo, ajută cumva” spune Alex, un tânăr localnic din Fântânele. Alex nu este numele lui adevărat, i l-am schimbat la cererea acestuia, pentru a nu putea fi identificat. Părinții lui Alex au o eoliană instalată pe terenul lor, iar tânărul se teme ca declarațiile sale să nu aibă repercusiuni asupra acestora. Recunoaște că și partea de infrastructură s-a îmbunătățit. „Sunt mici beneficii, într-adevăr, dar nu majore, să zicem că ar fi înflorit satul”, adaugă el. „Am fi putut fi la un nivel mult mai înalt din punct de vedere energetic. Eu mă gândesc că în situația în care suntem în mijlocul unui parc eolian, noi ar fi trebuit să consumăm energie verde oricum, pentru că avem toată energia aici. Și energia de aici pleacă în alte părți. Și nu mi se pare corect, sincer. Ar fi trebuit să avem beneficiul acesta.”
Primarul Roșu adaugă că fără această investiție majoră în zonă, localitatea ar fi rămas la același stadiu, pentru că nu există alte activități economice complexe care să genereze venituri substanțiale la bugetul local.
În Fântânele, principalele activități sunt agricultura și creșterea animalelor. Fabrici sau alte unități de producție nu sunt în zonă. Un complex de creștere a porcilor la intrarea în localitate dinspre Cogealac, deținut de o firmă cu acționariat danez, este singurul care a mai acaparat ceva forță de muncă. Roșu crede că ar trebui stimulați micii producători, încurajați să se diversifice. Dă exemplul crescătorilor de animale care s-ar putea extinde și către procesare. „Din păcate, cei care cresc animale se limitează doar la producția de lapte. Vând laptele, laptele are un preț de nimic și au destul de multe probleme pentru că nu se acoperă costurile”, spune primarul. „Mai ales cum au fost anii ăștia și anul viitor se arată cam la fel, nu găsești un fir de iarbă pe tot câmpul. Au mari probleme cu nutrețul.”
De vină ar fi „seceta asta care ne afectează pe toți”. Și lipsa perdelelor forestiere. Roșu recunoaște cu mâhnire că, în ce privește perdele, a fost acuzat de nenumărate ori de lipsă de inițiativă. Ne explică problemele care îi stau în cale: primăria, ca entitate, nu are terenuri disponibile, islazul comunal este concesionat, iar acolo oricum nu ai voie să plantezi copaci, pentru că este pășune. În plus, terenurile agricole proprietate privată sunt împărțite fâșii-fâșii și ar fi nevoie de acordul tuturor proprietarilor.
„Ar fi probabil de mare ajutor, măcar pentru eroziunea solului”, spune primarul, „pentru că aici de-aia au pus sute de eoliene, că bate vântul. E o vorbă, că bate de două ori pe an. O dată dintr-o parte, o dată din cealaltă parte.” Continuă să explice că solul fertil de deasupra este purtat de vânt, iar iarna, atunci când mai ninge, zăpada nu rămâne pe culturi.
De lipsa perdelelor forestiere s-a plâns și localnicul Constantin Stanciu. Își aduce aminte de când era copil, iar lizierele de salcâmi se întindeau pe kilometri întregi. „Unde nu mai e pădure nu se mai fac curenții”, spune el. „Curenții au plecat, norii de ploaie s-au dus în altă parte.”
Spune cu mâhnire că vremea s-a schimbat în rău în ultimii ani: sunt doar două anotimpuri într-un an, toamna nu mai au un strop de ploaie, frunza nu mai cade din pom în septembrie. A văzut salcâmi înfloriți în octombrie. Nu i se pare normal.
„Noi nu avem de jumătate de an ploaie pe zona noastră”, spune Stanciu. „Ce e în altă parte? În Constanța a plouat! Dar degeaba plouă. Ah, spală mașini, blocuri, să fie sănătoși, dar păpica nu iese din bloc. Grâul, porumbul și tot ce trebuie nu cresc pe bloc sau lângă blocuri.”
Continuă să explice că la țară pământul are nevoie de apă și dacă Dumnezeu nu le dă apă, nu vor mai putea da grâu pentru panificație sau porumb pentru creșterea animalelor. „Pe noi, dacă ne mai ține doi ani seceta, e al doilea an anul ăsta, o să ajungem în curte cu o găină-două, fără porc, fără… Și degeaba am bani și cumpăr o marfă de care nu sunt mulțumit. Dacă eu nu sunt mulțumit de carne, eu știu că am mâncat carne din porcul meu, din găinile mele, ouă, tot la fel, cum pot să le las să dispară?”
Eoliene vs ploaie
„Eolienele alungă ploaia?!” este titlul unui articol de pe site-ul revistei Ferma. În acesta, fermierii din sud-vestul județului Tulcea susțin că, de când s-au construit parcurile eoliene, producțiile agricole de pe terenurile din apropiere au scăzut considerabil. Nici satul Fântânele nu a fost ocolit de tot felul de teorii legate de eoliene, de la faptul că nu o să mai plouă la zgomotul care o să îi alunge din case la radiații și unde electromagnetice.
„Ploaia, de exemplu, ploile s-au rărit foarte mult de când cu parcul”, spune și tânărul Alex. „La noi aici era abundență, ploaie, vară, toamnă, primăvară. Aveam ploi, nu exista secetă. Cel puțin din ce îmi aduc eu aminte din copilăria mea.”
Alex povestește că s-a uitat la documentare în care oameni de știință constatau că deja pământul nu mai este fertil acolo unde s-au instalat parcuri eoliene și că se creează anumite discrepanțe în natură. „Le-am explicat, dar știți cum este”, spune Alex despre discuțiile avute cu părinții. „Le-am respectat dorința. Eu aveam câteva informații și știam că o să se întâmple, anticipam cumva, dar nu eram 100% sigur, pentru că, până la urmă, nu sunt om de știință. Pe baza informațiilor mele, am vrut să le dau și lor o perspectivă de ce se poate întâmpla în viitor. Și cred cu tărie că ii afectează cumva. Dar venitul de pe acest contract i-a ajutat și nu am putut să mă pun contra.”
Domnul Stanciu nu este de acord: „Nu e de la eoliene. Eu nu cred în treaba asta, nu pot să cred așa ceva. Deci, când ne plouă, e bine. Dacă nu plouă, sunt eolienele. Dar de ce nu plouă în alte zone? Aici e întrebarea. Și când vin norii la noi și plouă, cine mai e de vină sau cine aduce ploaia atunci? La stradă stau și discută, sunt niște calcule făcute de radio șanț.”
Comparativ cu studiile privind impactul hidroenergiei sau al biocombustibililor asupra climei, cele legate de impactul energiei eoliene sunt puține. Un studiu realizat în 2018 de doi oameni de știință de la Harvard – Lee M. Miller și David W. Keith – publicat în jurnalul academic Joule, a arătat că turbinele eoliene provoacă creșteri locale semnificative ale temperaturilor de la suprafața pământului în zonele în care sunt amplasate. Un alt studiu din 2022, condus de Gang Wang, a concluzionat că parcurile eoliene au redus semnificativ umiditatea solului din cadrul acestora. O altă cercetare făcută de Nicolas Al Fahel și Cristina Archer în cadrul Universității din Delaware, a arătat că „există o reducere foarte mică a precipitațiilor. Statistic este semnificativă, dar nu este mare”, a declarat Archer pentru UDaily. Cei doi autori spun că monitorizarea impactului asupra precipitațiilor rămâne importantă, deoarece ar putea ajuta la determinarea locului în care ar trebui amplasate parcurile eoliene în întreaga lume. În special dacă sunt parcuri în zonele unde nu plouă mult sau cresc culturi care se bazează pe ploaie, ar fi important să știm dacă va ploua mai puțin.
Temerile legate de eoliene au fost aduse de localnici și în discuțiile cu preotul Oprea. „Într-adevăr, ei au spus: «Nu mai plouă de când au venit eolienele»”, își amintește acesta. „S-a adeverit a fi o mare minciună. Le-am spus: «Haideți să facem rugăciuni de ploaie.» Și am făcut rugăciuni de ploaie. După rugăciunile acelea de ploaie, Dumnezeu ne-a răspuns. Au fost inundații. Au afectat cumva eolienele sau au creat un flux mai mare de ploaie? Nu, le-am zis. Pentru orice trebuie să ai credință.”
Iar cele legate de ploaie nu sunt singurele. Oamenii se temeau și de cum ar putea eolienele să le afecteze sănătatea pe termen lung. „Lumea era speriată la un moment dat. Cum stăm noi cu astea de jur împrejur? Se spunea că o să ne influențeze, nu mai dormim noaptea, fugim de acasă din cauza undelor electro-magnetice”, spune primarul Roșu. Recunoaște că el însuși s-a uitat pe internet, căutând să vadă ce se întâmpla în alte zone. „Nu știu, probabil există și ceva efecte secundare. Nu am de unde să știu, că nu sunt specialist. Dar consider că și eu, ca și consilier, împreună cu ceilalți consilieri și primari, am avut inițiative bune, prin faptul că am încercat să lămuresc lumea că e ceva bun pentru sat și în sensul de a nu bloca aceste lucruri, care s-au dovedit utile pentru dezvoltarea localității.”
„Nu trebuie să ne opintim acum: «Vai, au venit cei cu eolienele, sigur ne radiază sau alte aberații.» Nu putem să le spunem: «Domne, nu e adevărat. Sau este adevărat.» Dumnezeu știe, dacă vrei să fi protejat de boală, de secetă, de foame, sunt rugăciuni”, adaugă preotul Oprea. „Dar acum viața noastră nu se oprește aici și dezvoltarea nu se va opri niciodată aici. Dacă bunul Dumnezeu a vrut să creeze aceste eoliene, aceste rachete, bomba atomică, acum ce? Putem spune că Dumnezeu e rău? Ne-a lăsat să ne dezvoltăm. A spus: «Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul.» Nu a spus cum. Ne-a spus să o facem.”
Continuă să explice că Dumnezeu nu a creat omul pentru natură, ci natura pentru om. El trebuie să o stăpânească, că l-a pus peste toate cele pe care le-a creat. „Așadar, natura este la picioarele omului. Că omul într-adevăr are și partea lui distructivă, cum spunem noi… omul este cel mai rău animal de pe pământ, este adevărat. Dar nu toți suntem la fel și nu toți doresc lucrurile astea”, spune preotul.
Cuvintele lui ne duc cu gândul la Alex, care ar vrea să trăiască în natură, înconjurat de vietăți. Până reușește să ducă această viață ideală, are grijă de animalele de pe stradă. „S-au schimbat flora și fauna”, spune el. „Mi se pare că au dispărut foarte multe specii, mai ales de păsări, de aici, față de când eram eu copil și știam că sunt fel și fel de specii pe care acum nu le mai văd.” Același lucru l-a observat și primarul Roșu, care crede că odată cu montarea eolienelor s-a schimbat culoarul de zbor al păsărilor. Pasionat de vânătoare, spune că nu a mai văzut nicio rață, nicio gâscă. Nu mai au ce să mănânce.
„Aici, când eram copil, toamna, de dimineața de la 7 și până la ora 10-11 se înnegrea cerul. Milioane de gâște. Milioane treceau de la baltă, se lăsau pe solele cu grâu, cu porumb, mâncau și la ora 4 se întorceau iar pe baltă. Și treaba asta se întâmpla din octombrie până în martie. Zi de zi. N-am mai văzut”, spune Roșu.
„Plus de asta, pământul nu mai este atât de fertil cum era odată, nu mai există vegetație atât de abundentă cum era odată. Adică se vede diferența de când s-au instalat aceste eoliene”, adaugă Alex.
Apă puțină în Fântânele
La marginea satului, printre eolienele scăldate de lumina roșiatică a sfârșitului de zi, turme de capre și vaci își croiesc drumul înapoi spre casă. Sub picioarele lor, un pământ închis la culoare, bătătorit, e brăzdat doar de câteva petice de uscături.
„A scăzut pânza freatică. Rezerva de apă, am înțeles că e un deficit de vreo 400 de litri în sol”, spune primarul localității. „Situația e cruntă. Pentru agricultură e cruntă și pentru crescătorii de animale. Își plimbă oile și caprele și vaci… în zona noastră nici nu-i zonă de vaci, pentru că e iarbă măruntă și puțină și nu ai unde să le ții. Dar mai sunt câțiva care se încăpățânează, se chinuie cu ele și le țin. Și le plimbă prin praf, că nu au pe unde să se ducă cu ele.”
Localitatea Fântânele e așezată pe șist verde, adică toată zona este numai piatră. Dacă se bagă plugul mai adânc, dă în stâncă. Chiar dacă plouă, apa din sol se epuizează foarte repede, pentru că pământul este nisipos și piatra de dedesubt împiedică acumularea rezervelor de apă.
„Au mai fost veri secetoase, dar a mai plouat iarna, toamna, s-a mai compensat. Acum, din iunie, n-a mai dat o picătură de ploaie”, spune Roșu. „Și am încercat să le explic oamenilor: «Domnilor, nu mai irosiți apa.» Omul vine și spune: «Am contract, plătesc, cât scrie pe apometru, plătesc. Eu vreau să ud lucerna, vreau să ud via, vreau sa ud porumbul». Și nu am găsit înțelegere.”
În trecut, în fiecare curte era cel puțin o fântână, poate chiar două, își amintește primarul. Au secat. Anul acesta, a secat chiar și un pârâu. În cei 50 de ani de când s-a născut Roșu, spune că asta nu s-a mai întâmplat niciodată. „Dar de ce era apă? Pentru că precipitațiile erau constante”, vorbește primarul despre trecut. „Adică toamna era toamnă, vara era vară. Cât am fost copil, mi-aduc aminte când ningea, se topea zăpada la sfârșitul lui martie. Deci până la sfârșitul lunii martie nu puteai să ieși la marginea satului, pentru că erau nămeții cât casa. Nu am mai văzut așa zăpezi în ultimii ani. Ploi nu mai sunt. Căldurile astea, în luna noiembrie stai în tricou la 25 de grade, e clar că lucrurile au luat-o razna.” Pentru un sat ce poartă numele Fântânele, lipsa apei apasă greu pe umerii primarului.
Conform lucrării „Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri și adaptare”, publicată în 2021 de un colectiv de specialiști printre care și climatologul Roxana Bojariu, „evapotranspirația crescută și tendința de reducere a cantității de precipitații vara, coroborate cu reducerea grosimii stratului de zăpadă din sezonul rece, schimbarea raportului între precipitațiile solide și cele lichide, iarna și schimbările în ciclul sezonier al debitelor râurilor vor favoriza o tendință de reducere a rezervelor de apă”. Autorii adaugă că, mai ales în bazinele râurilor din sudul și estul României, s-ar putea intensifica concurența între diferiți utilizatori de apă – cei din generarea de energie electrică, agricultură, industrie, turism și utilizatorii casnici.
Primarul crede că schimbările climatice ne afectează pe toți, dar mai cu seamă Dobrogea și Oltenia, zone supuse deșertificării. Cu toate astea, e de părere că nu doar natura ne-a adus aici, ci tot noi, oamenii, purtăm vina. Dă ca exemplu distrugerea sistemelor de irigații după revoluție, când s-au furat conductele și s-au rupt hidranții. Reabilitarea sistemului de irigații este, în ochii primarului, indispensabilă acum în zonă și singura speranță pentru viitor. „Eu sper că cât mai curând, măcar într-un an-doi, să avem apă, pentru că s-au cheltuit o grămadă de bani să se efectueze lucrările agricole, să se însămânțeze, și grâul stă ca în sac”, spune Roșu.
E conștient că ecosistemul nu-și va reveni într-un an-doi. E nevoie de ani de zile, pentru că nu s-a distrus deodată, ci de-a lungul timpului. Dar speră că dacă, cu pași mici, fermierii și-ar reveni, ar începe să realizeze venituri mai mari, atunci probabil s-ar gândi să investească și în soluții care să-i ajute pe termen lung, cum ar fi plantarea de perdele forestiere.
„Pentru că altfel suntem un mic deșert. Te uiți până la Constanța, e ca-n palmă. Nu vezi nimic decât praf”, spune primarul.
Schimbări climatice. Două cuvinte auzite din ce în ce mai des în ultima vreme și motiv de îngrijorare pentru întreaga umanitate. Internetul este plin de studii științifice care explică ce sunt și cum se manifestă. Știrile prezintă statistici din ce în ce mai alarmante. Cum se văd însă aceste date concret și cum afectează oamenii din România, la nivel personal, de comunitate locală sau chiar național?
Serialul încearcă să abordeze diferit schimbările climatice, dincolo de simple statistici și cifre. Să pună în prim-plan oamenii afectați. Acesta documentează cum sunt resimțite modificările climei în viața de zi cu zi a cinci comunități diferite din România, discutând cu oamenii atât despre provocările cu care se confruntă, cât și despre soluțiile pe care le-au descoperit în încercarea de a se adapta.
Fiecare episod prezintă o comunitate diferită: Jurilovca, o comună din Delta Dunării în care, pe vremuri, majoritatea oamenilor erau pescari; Vatra Dornei, un oraș al cărui turism de iarnă depinde de cât ninge și când; București, o aglomerare urbană în care vara face ravagii printre suferinzii de alergii sau boli cardio-respiratorii; Fântânele, un sat din județul Constanța care s-a trezit în mijlocul unui parc de eoliene; Dăbuleni și sudul Olteniei, zona care se luptă să facă terenurile nisipoase să rodească.
