Educație / Identitate

UPDATE: Când genul și sexul nu respectă legea

de Oana Băluță, fotografii de Andrei Pungovschi

Publicat pe 18 iunie 2020

UPDATE 25 septembrie 2020: Propunerea legislativă care ar interzice studiile de gen în instituțiile de învățământ sau în orice activitate extrașcolară a ajuns la masa dezbaterilor a judecătorilor de la Curtea Constituțională. Inițiativa semnată de către deputatul Marius Emil Pașcan, președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară, și de senatorul Cristian Vasile Lungu, membru al aceluiași partid, a fost adoptată de Parlamentul României pe 16 iunie 2020. Miercurea viitoare, 30 septembrie, reprezentanții justiției decid dacă aceste studii și discuțiile pe care le stârnesc vor fi sau nu interzise.

Această lege subminează libertatea de cercetare (și implicit autonomia universitară) și restricționează în mod nejustificat și disproporţionat libertatea de exprimare”, spun cercetători și profesori din întreaga lume despre legea care ar interzice teoriile de gen atât în sălile de clasă, cât și în dialogul public.

Din iunie, când legea a trecut de Parlament, și până acum, peste 800 de profesori universitari și cercetători din întreaga lume au semnat un document care explică societății civile și membrilor din justiție ce legi încalcă propunerea de modificare a legii educației și ce rol au aceste teorii în istoria recentă a cunoașterii umane, precum și în formarea identității noastre individuale:

Toți studenții și cetățenii trebuie să aibă dreptul de a studia, de a dezbate și de a analiza în mod critic și neîngrădit contextul social prezent, atât național cât și global, precum și contextele social-istorice și modul în care acestea influențează problematici politice și sociale contemporane”, spun semnatarii documentului care a apărut pe pagina Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Ei mai explică rolul pe care studiul unei astfel de discipline îl are în combaterea unor fenomene care modelează societatea în care trăim și care ne afectează pe toți. „Atât studierea, cât și deconstruirea stereotipurilor de gen sunt cruciale pentru a preveni la nivel concret fenomene precum discriminarea pe criterii de sex și de gen, inegalitățile structurale între femei și bărbați, violența domestică și de gen”.

Profesorilor români sunt sprijiniți de unii dintre cei mai apreciați educatori din lume, precum Judith Butler (profesoară la University of California, Berkeley), Delphine Dulong, (profesoară la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, France), David Paternotte, (profesor la Université libre de Bruxelles), Joan W. Scott, (Profesor Emerita, Princeton New Jersey), Mieke Verloo (profesor la Radboud University, Nijmegen, Netherlands). Alte zeci de instituții și experți în egalitatea de șanse le sunt alături semnatarilor. (Scena9)

O nouă modificare a legii educației interzice folosirea conceptului de gen în școlile și facultățile din România. Am invitat o cercetătoare să ne explice, înainte de toate, ce înseamnă acest concept și cum a fost transformat în sperietoare.

Genul este un concept diferit de sex, iar cele două nu sunt întotdeauna aceleași

Genul reflectă concepțiile societăților și ale culturilor despre femei și bărbați, roluri, comportamente, atribute. Aceste semnificații s-au modificat în istorie - de exemplu, femeile nu trebuiau să învețe sau să aibă o profesie, bărbații trebuiau să fie singurii care câștigau pâinea. 

Distincţia sex-gen joacă un rol fundamental în societăţile actuale (practici cotidiene, distribuția sarcinilor în familie, politici publice etc.) deoarece există diferenţe între femei şi bărbaţi care nu au o origine biologică.  

Studiile de gen nu reprezintă o teorie unitară, abordările teoretice sunt diverse și operaționalizarea genului se face în cadrul unor discipline diferite. Conceptul de gen nu doar adaugă o nouă cunoaștere, nu are doar un caracter descriptiv, ci și provoacă, pune întrebări, regândește anumite interpretări. 

Termenul de gen a fost utilizat mai întâi în anii 1960 de către psihanaliști (Stoller, 1968) și sexologi (Money & Erhardt, 1972) care au dorit să facă distincția între sex și gen. Astfel, ei au interpretat sexul ca ținând de domeniul biologicului, iar genul ca fiind legat de experiența personală a indivizilor. Ann Oakley (1972) operează cu această distincție clară între biologic și social pentru a înlătura explicațiile biologice privind diferențele de comportament dintre femei și bărbați. Exemplele pe care le-am dat sunt doar cu rol ilustrativ, există multe contribuții remarcabile aduse la consolidarea acestui domeniu. 

Literatura științifică dezvoltată din anii ‘60 explică faptul că genul, ca proces, creează diferenţe sociale care definesc femeile şi bărbaţii. Pe parcursul vieţii lor, indivizii învaţă şi văd care sunt aşteptările, acţionează şi reacţionează potrivit acestora, participând astfel la construirea şi menţinerea ordinii de gen. O analiză foarte bună a genului dezvoltă Judith Lorber în lucrarea Paradoxes of Gender din 1994. Ea spune că genul, ca sistem de stratificare, ierarhizează femeile şi bărbaţii, iar într-o societate stratificată pe criterii de gen, “ceea ce bărbaţii fac este valorizat într-un grad mai mare în comparaţie cu ceea ce fac femeile, chiar dacă activităţile lor sunt similare sau asemănătoare” (Lorber, 1994, 33). Ca structură, prin intermediul genului se diferenţiază munca productivă de cea reproductivă, se legitimează cei cu autoritate şi se organizează viaţa emoţională şi cea socială. Când genul este o componentă a inegalităţii structurale, genul inferior se bucură de mai puţin prestigiu, putere, de avantaje economice reduse. 

Începând cu anii 1990, conceptul de intersecționalitate, introdus de Kimberlé Crenshaw, avocată și teoreticiană, aduce și mai multe nuanțe.  El explică și analizează cum interacţiunea dintre gen şi rasă conturează viaţa socială şi politică.

Analiza de gen ne ajută să înțelegem egalitatea și inegalitatea socială, economică, politică. Problematica de gen a fost abordată în termenii stereotipurilor de gen (trebuie să fie bărbații capul familiei? doar bărbații au inițiativă în relațiile sexuale?), violenței de gen înțelese ca „violenţa direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporţionat” (articolul 5 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice/Convenția de la Istanbul), ai identității de gen care reprezintă interiorizarea psihologică a trăsăturilor feminine/ masculine și e rezultatul unui proces de interacțiune dintre sine și ceilalți, ai discriminării de gen, ai inegalității de gen etc. 

Însă mai presus de literatura științifică este construcția imaginarului, nu-i așa?!

Statutul de femeie şi de bărbat constituie un statut major în societate. Deși cel mai adesea separăm lumea în femei și bărbați, sunt oameni care nu se regăsesc perfect într-una din cele două categorii și sunt oameni a căror identitate de gen este diferită de sexul biologic. Da, și sunt ființe umane și sunt persoane trans.  

În clipa în care decizi printr-o lege că interzici activitățile care răspândesc teorie sau opinie despre identitatea de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași, în fapt interzici ce am scris mai sus, teoretizare, cunoaștere, analize, cercetări, formare educațională.  

Faptul că genul este diferit de sex este central în politicile de gen, de egalitate de gen, inclusiv politici antidiscriminare, de prevenire și combatere a violenței de gen. Această distincție este extrem de importantă în teoretizarea și cercetarea feministă. Pentru persoanele trans, identitatea de gen și sexul biologic nu coincid. Amendamentul neagă existența persoanelor trans, nici nu mai vorbesc despre drepturile lor, inclusiv cel de a fi recunoscut ca oameni și tratați cu demnitate. Proiectul aduce atingere gravă politicilor de egalitate de gen, precum și drepturilor persoanelor trans. 

Amendamentul la legea educației naționale este perfid fiindcă îți interzice activitățile care pornesc de la distincția gen –sex. Mai poți avea studii de gen? Mai poți avea cercetări care să problematizeze inegalitatea de gen? Sau sunt acceptate astfel de activități dacă operează cu premisa că femeile sunt feminine și bărbații masculini pentru ca genul social să fie conform sexului biologic, așadar să respecte legea? Tradițional, femeile feminine sunt devotate celorlați, conștiente de sentimente, blânde, calde, înțelegătoare, sunt mici, grațioase, expresive, artistice. Tradițional, feminitatea este asociată cu grația, gingășia și supunerea. Tradițional, bărbații masculini sunt activi, iau repede decizii, sunt competitivi, au încredere în ei, rezistă bine la stres, sunt exacți, robuști, puternici fizic. 

Studiile de gen nu sunt „ideologie de gen”. Studiile de gen includ abordări teoretice, cercetări inter-disciplinare, transdisciplinare despre teme variate de la putere, reprezentare politică, excluziune socială, politici de armonizare a vieții de familie cu profesia până la violență de gen. 

Foto via Pexels

„Ideologia de gen”: o sperietoare 

„Educația sexuală promovează ideologia de gen și le spune copiilor că fetele devin băieți, iar băieții devin fete.” Sau „Referendumul pentru modificarea definiției căsătoriei din Constituție ne ajută să luptăm contra ideologiei de gen și să îi apărăm pe copiii noștri.” Asemenea fraze sunt folosite în ultimii ani din ce în ce mai frecvent de grupări conservatoare.

Astfel, „teoria genului” sau „ideologia de gen” includ orice, de la mobilizare împotriva egalității în căsătorie și egalitate de gen, împotriva avortului, a drepturilor reproductive, a educației sexuale, drepturilor persoanelor trans, la politici antidiscriminare. Este un termen umbrelă reactiv la cerințe emancipatoare ale femeilor, este un mecanism politic menit să blocheze dezvoltările unor politici feministe sau care urmăresc sprijinul pentru drepturile persoanelor LGBTQ. 

„Teoria genului” sau „ideologia de gen” este un instrument retoric creat de Vatican pentru a opune rezistență și a critica politicile de egalitate de gen și sexuală. Cercetătorii identifică aceste momente cheie în formularea poziției Vaticanului față de „ideologia de gen”: Conferința ONU din 1992 de la Rio despre mediu și dezvoltare și cea din 1994 de la Cairo despre populație și dezvoltare și, mai ales, a 4- a conferință mondială a femeilor de la Beijing din 1995. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea declara că există credințe înșelătoare despre sexualitate și demnitatea și misiunea femeii care derivă din „ideologii specifice despre gen”. Biserica Ortodoxă din Rusia, Ucraina, Bulgaria, România s-a alăturat celor care denunță ideologia de gen asociind-o cu homosexualitatea, pericolul la adresa familiei.   

Când genul și sexul nu respectă legea, înțelegem că ne aflăm în fața unui amendament ideologic. Acesta își are rădăcinile înfipte în „ideologia de gen”, termen care apare și în expunerea de motive a proiectului de modificare a legii educației, votat recent de Senat. Începând cu anii 1990, în multe state europene au început să fie desfășurate campanii împotriva „ideologiei de gen”. Aceste campanii s-au desfășurat în Europa și America Latină, iar acestea au reușit uneori să alimenteze ascensiunea politică a unor politicieni iliberali.   

Una dintre țintele cele mai importante ale campaniilor anti-gender din Europa a fost procesul educațional. „Teoria genului” s-a strecurat în școlile publice, iar copiii sunt spălați pe creier de ideologia feministă și de propaganda homosexuală, arată în nenumărate intervenții conservatorii care luptă pentru eliminarea referințelor la gen. 

În ultimii ani, mai ales în perioada 2016-2018, înainte de „referendumul pentru familie” a apărut în spațiul public din ce în ce mai agresiv această „ideologie de gen”. În acești doi ani, treptat, persoanele trans au fost individualizate în articole, în discursul celor care erau susținători ai Coaliției pentru Familie. Comunitatea LGBTQ a fost transformată într-un pericol moral, iar din interiorul acesteia, persoanele trans au fost marcate discursiv ca țapi ispășitori. Acum suntem martorii unei treceri de la discurs la lege. 

Când analfabetismul politicienilor se împletește cu orbirea ideologică, iresponsabilitatea votului pe bandă și viziunea conservator-religioasă asupra lumii ajungem în punctul în care ne punem întrebări legate de continuitatea studiilor de gen, a formării profesioniștilor în domeniul politicilor de gen. Ungaria, Polonia, Brazilia ne așteaptă în comunitatea selectă a statelor iliberale.  

Acest proiect antagonizează din nou societatea și alimentează ura și un discurs virulent la adresa celor care scriu și cercetează în domeniul studiilor de gen, care au sprijinit politici publice în domeniu, împotriva persoanelor LGBTQ, mai ales trans, a aliaților acestora.   


Bibliografie minimală – mai ales pentru politicienii care au votat 

Băluță, Oana, 2013, Feminism modern reflexiv, Tritonic. 
Băluță, Ionela, 2014, Child Care in Post-communist Romania between Familialist Ideology, Labour Market and Gender Roles, Revista de Cercetare şi Intervenţie Socială, vol.46, pp.227-242. 
G r a f f, A g n i e s z k a; R a t n a K a p u r, S u z a n n a; Wa l t e r s, D a n u t a, 2019, Introduction: Gender and the Rise of the Global Right, Signs: Journal of Women in Culture and and Society 2019, vol. 44, no. 3 
Grünberg, Laura, 2002, (R)Evoluții în sociologia feministă, Polirom.  
Kuhar, Roman; Paternotte, David (eds.), 2017, Anti-Gender Campaigns in Europe Mobilizing against Equality, Lowman &Littlefield.
Lorber, Judith, 1994, Paradoxes of Gender, Yale University.
Miroiu, Mihaela, 2004, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Polirom. 
Popescu, Liliana, 2004, Politica sexelor, Maiko. 
Vincze, Enikö Magyari, 2002, Diferența care contează, Desire. 

Foto: Imagine de la mitingul pentru familia tradițională, organizat la Cluj în vara lui 2019 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK