Cu o stagiune imaginată sub semnul curajului, Teatrul Masca din cartierul Militari a lansat spectacolul Viral, „o perifeerie queer, proiect de artă activă de Bogdan Georgescu”. Configurat ca un basm urban, spectacolul panoramează identități fluide în conjuncție cu ignoranța și conservatorismul identității de gen normative într-o tentativă de a crea un cadru pentru empatie și înțelegere.
Viral continuă demersuri performative de conștientizare a identității de gen anormative în rândul persoanelor cisgen precum alte două performance-uri ale lui Bogdan Georgescu, The Protocols, un inventar performativ de termeni și concepte privind identitatea de gen, Lalele, lalele, un show nonverbal, în care identitatea de gen era mediată de imagine și atingere, sau The Institute of Change, creat de Paula Dunker, care reprezenta identitatea trans într-un cadru metaforic amplu, al explorării corpului anormativ în care schimbarea poate fi nu doar o intervenție fizică, ci și mentală / spirituală, și nu doar a trupului individual, ci și a lumii.
Toate spectacolele au și o componentă mai mult sau mai puțin explicit educațională, la fel ca Viral. În timp ce îndeamnă la dezinhibarea corpului, dar mai ales a privirii și mentalității, Bogdan Georgescu oferă în spectacolul de la Teatrul Masca informații concrete privind identitățile de gen fluide, universul queer și inventariază reacțiile și poziționările cisgen în raport cu ele. Viral este o secțiune în mentalitatea generală retrogradă sau ignorantă, refractară nu doar la interacțiunile cu identități anormative, ci și la informarea asupra lor. Însă ce aduce explicit pe scenă Georgescu este nevoia de a găsi allies — persoane din grupul social dominant care susțin grupurile non-dominante prin implicare activă. Prezentați performativ, acești aliați devin în Viral prototipuri sociale ale unor tipologii cisgen care se confruntă cu persoane nonbinare și se simt vulnerabile când își arată temerile, stinghereala amplificată de lipsa informației, chiar disconfortul în a se integra într-un spațiu incluziv, comun, în care identitățile fluide există alături de cele standardizate.
Georgescu imaginează o pădure cu zânx, personaje nonbinare, nu doar extravagante vizual și performativ, ci și aproape de limita fanteziei. Întâlnirile lor cu personaje realiste din universul cotidian (pădurarul, apicultorul etc.) creează acele cadre necesare înțelegerii reciproce. Din partea normativilor răzbate clar nevoia de informare și de educare a empatiei. Din partea nonbinară, informațiile privind identitatea și genul sunt oferite sugestiv și argumentat, uneori folosind imaginarul interlocutorului (un scurt dicționar de termeni care să însoțească spectacolul, așa cum era preconizat, ar fi binevenit. Poate se va face după rezolvarea blocajului actual al instituțiilor de cultură). Se simte însă și o oboseală a personajelor nonbinare de a fi permanent percepute ca diferite și nevoite să se explice, să se definească, implicit să-și justifice și să-și reclame dreptul la existență, egal și echitabil în raport cu norma (ceea ce le fragilează social și le pune într-o poziție inferioară față de grupul dominant). Viral identifică astfel fenomenul unei extenuări sociale a anormativilor de a fi excepția într-un sistem social construit pentru tipologii. De aici, decizia personajelor din spectacol de a închide o Universitate a Dezvățării, un cadru de educare a publicului, de deconstrucție a privirii rigide și conservatoare asupra identităților de gen, și care are elemente comune cu Institutul Schimbării al Paulei Dunker — în sfera educațională, de cercetare și explorare a universului identitar —, deși se dezvoltă diferit. Sfârșitul marchează însă doar o etapă de educație și face trecerea către un nivel superior, în care societatea ar trebui să devină un spațiu incluziv și în practică, nu doar în teorie.
Închiderea Universității Dezvățării prilejuiește o memorabilă petrecere de final (coregrafie JC Luque, sound design Borusiade) în pădurea urbană, redată printr-un decor (Irina Gâdiuță) care materializează intersectarea normativ / anormativ prin plasarea în același spațiu a liniilor drepte — o masă lungă, ce tușează ultima cină cristică — și formelor fluide — o cortină aurie, autocitat din legendarul spectacol Lalele, lalele. Pădurea devine un spațiu liber de orice limitări exterioare și interioare, emoționale și psihologice, un tărâm comun pentru întâlnirea (și nu confruntarea) personajelor din tot spectrul identitar, indiferent de poziționare, un spațiu la intersecția magicului cu realitatea și care are o puternică tentă shakespeariană (să ne gândim doar la Visul unei nopți de vară, cu Puck, meșterii, zânele mișunând noaptea prin pădure sub influența unor vrăji care determină trangresarea unor praguri identitare, de exemplu, de la om la animal). Ca și la Shakespeare, pădurea ca microcosmos este o metaforă a societății, însă în forma ei cea mai bună, incluzivă, pentru că și pădurea shakespeariană, și în cea imaginată de Bogdan Georgescu, conțin posibilitatea ca personajele să se manifeste dincolo de norme, în toate splendoarea și vulnerabilitatea identității și personalității lor.
Aș remarca la nivelul performerilor o compoziție eterogenă, cu invitarea lui Yurii A.D., artistx nonbinarx, care susține și legitimează un discurs despre identitatea anormativă de gen, și cu actorii Teatrului Masca, deschiși spre explorarea teoretică și practică a spectrului identității de gen, dar și spre autovulnerabilizare (textul pornește de la experiențele performerilor) prin expunerea propriilor limite de înțelegere a persoanelor nonbinare.
Spectacolul este o formă de curaj, cu risc implicit, într-un teatru de cartier care trebuie să gestioneze mai mult decât unul central relația directă cu publicul său specific, circumscris unei arii geografice marginale în raport cu centrul capitalei și cu o mentalitate mai puțin dispusă spre opinii progresiste, mai ales în proximitatea spațiului domestic. Discuția postspectacol de la premieră a arătat însă nevoia oamenilor de a înțelege și de fi informați, o deschidere spre cunoaștere și o empatie evidente. „Cum pot să-mi arăt susținerea pentru persoane nonbinare?”, a întrebat un spectator. Cred că întrebarea a contat chiar mai mult decât răspunsul.
Fotografii de Adda Mihăescu
Teatrul Masca
Viral, o perifeerie queer
proiect de artă activă
Scenariul și regia: Bogdan Georgescu
Distribuția: Voicu Aaniței, Yurii A.D., Mara Bugarin, Mara Căruțașu, David Drugaru, Vladimir Purdel, Dragoș Stoica
Scenografie și costume: Irina Gâdiuță
Mișcarea scenică: JC Luque
Sound design: Borusiade
