Actual

Queer Kristina

de Adela Marcov

Cândva, pe la mijlocul secolului 17, în regatul Suediei, începea domnia Kristinei, unica moştenitoare a regelui Gustav Adolf, şi cea care avea să fie supranumită „Minerva Nordului”. Una dintre cele mai educate femei ale vremurilor sale (având, adică, șansa de a primi educaţia cuvenită unui nobil de sex masculin), pasionată de artă, ştiinţă şi filosofie, Kristina şi-a dorit să schimbe modul clasic de a face politică, mizând mai degrabă pe răspândirea cunoştinţelor şi construirea de biblioteci decât pe arme şi manevre de culise.

The Girl King urmează paşii parcurşi de tânăra regină în construirea propriului sistem de valori, bazat pe o curiozitate intelectuală oarecum atipică epocii. La vreo 80 de ani de la precedenta ecranizare, care o avea pe Greta Garbo în rolul principal, dar şi toată pudibonderia epocii în spate, filmul lui Mika Kaurismäki explorează şi latura queer a reginei care a jurat să nu se mărite niciodată, aducând în prim-plan relaţia acesteia cu Contesa Ebba Sparre (Sarah Gadon), una dintre damele de companie de la curte. Ce iese e un amestec de lecţii de istorie şi erotism lesbian soft, deşi ar fi putut fi un Game of Thrones aplicat la realitate. Cu ceva mai puţine crime sângeroase, dar la fel de interesant.

Viaţa Kristinei e o sursă bună de subiecte mişto, de la ideile proto-feministe şi apucăturile de tomboy până la controversele religioase care au împins-o către catolicism. Pe ecran, însă, avem o poveste relativ cuminte, care aduce mai degrabă a film de televiziune bun pentru o după-amiază de duminică. În anul în care Hillary Clinton are şanse reale de candidatură la preşedinţia Statelor Unite, iar pentru primăriile Bucureştilor avem pe liste mai multe femei ca niciodată, aş fi sperat la o abordare mai incisivă a poveştii acestei femei neconvenţionale, la o discuţie mai nuanţată asupra identităţii culturale şi de gen, asupra instituţiei căsătoriei, asupra a rolului femeii în politică şi în societate. Malin Buska (Kristina) face un rol entuziast şi reuşeşte să aducă pe ecran ceva din spiritul ascuţit şi rebel al personajului, însă nici ea nu poate face miracole cu un scenariu presărat de replici obosite: „pe cuiele ruginite din crucea lui Hristos, ce mâncare gustoasă!” – serios, cine vorbeşte aşa despre o tocăniţă?

The Girl King merită văzut doar dacă nu aveţi cu ce vă umple timpul într-o seară ploioasă.

„The Girl King” rulează în cinematografele din România începând cu 20 mai.

de

15 May 2016 ora 13:05


Tag-uri


X Revista Scena9