Din ianuarie până în iulie 2018, împreună cu istoricul Vlad Pașca vom revizita evenimentele Marii Uniri, deconstruindu-le și prezentându-le bucată cu bucată, cronologic și tematic, în timp ce suflăm praful clișeelor care s-a așternut pe istoria lor în cei 100 de ani. Aici puteți vedea episodul 1, despre desprinderea Basarabiei de Rusia, aici pe al doilea, despre pericolul bolșevic din Basarabia, iar aici pe al treilea, despre cum s-a văzut Unirea de la Chișinău. Aici aveți episodul patru, din care aflăm cât de mult a contat contextul geopolitic al păcii și războiului pentru planurile României față de Basarabia.

Mai jos, episodul cinci, din care aflăm cum și-a pierdut Basarabia autonomia în cadrul României Mari.

La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Țării a proclamat Unirea Basarabiei cu România, pe baza unei liste de condiții. Fix opt luni mai târziu, pe 27 noiembrie / 10 decembrie 1918, Sfatul Țării a renunțat la condițiile de unire, moment cunoscut ca Unirea necondiționată a Basarabiei cu România. Ce anume i-a determinat pe basarabeni să pună condiții la începutul Unirii și ce anume i-a făcut să renunțe la ele?

În declarația inițială, condiția principală era păstrarea autonomiei Basarabiei în cadrul României Mari. Asta însemna că de chestiunile interne ale provinciei urmau să se ocupe în continuare Sfatul Țării (parlamentul regional) și Consiliul Directorilor Generali (guvernul regional), administrația provincială și locală a Basarabiei urmând să fie afectată foarte puțin sau deloc de politicienii de la București. În al doilea rând, basarabenii au cerut „respectarea drepturilor minorităților”, „libertatea credințelor”,  „libertatea personală”, libertatea tiparului, cuvântului și adunărilor, precum și amnistierea „călcărilor de legi făcute din motive politice”.

De ce era nevoie să se impună respectarea drepturilor și libertăților cetățenești? România nu era o țară democratică demnă de încredere? Păi în acel moment România nu prea prezenta garanții că drepturile și libertățile câștigate de basarabeni în urma revoluției ruse din 1917 vor fi păstrate... Să dăm câteva motive de îngrijorare. În România, acordarea cetățeniei române tuturor evreilor era încă subiect de dezbatere, minoritățile religioase nu se bucurau de drepturi specifice, conservatorii de la guvernare nu erau încântați de ideea împroprietăririi țăranilor și încă se discuta dacă va fi introdus sau nu votul universal. În plus, basarabenii au fost martorii prezenței trupelor românești în provincie în cele două luni și jumătate dinaintea Unirii și nu au rămas cu o impresie foarte bună. Ca să facă lupta împotriva bolșevismului mai eficientă, autoritățile militare române din Basarabia au suspendat drepturi și libertăți ale tuturor locuitorilor, au introdus în Chișinău legea marțială și starea de asediu și au arestat civili pe criterii politice. Așadar, prima întâlnire cu românii după o sută de ani de despărțire le-a făcut basarabenilor democrați o impresie nu foarte plăcută.  

Mulți oameni de frunte basarabeni erau mândri de evoluția provinciei și de câștigurile lor politice în ultimul an revoluționar. Din punctul de vedere al multora, parafrazându-l pe Ion Inculeț (primul președinte al Sfatului Țării), România trebuia să meargă după Basarabia, nu invers. Dar autoritățile române nu erau sensibile la astfel de pretenții provinciale și au făcut ce știau mai bine: au impus modelul statului unitar, în care toate provinciile execută ordinele date din capitală, fără autonomii și legislații speciale. Lunile treceau și rezistența basarabenilor în fața tendințelor de dominație românești a devenit din ce în ce mai slabă, unora rămânându-le doar să se dea mai progresiști decât „regățenii” și să bombăne frustrați Unirea.  

În noiembrie 1918, după opt luni de unire cu condiții, Sfatul Țării a primit de la guvernul român un ultimatum: să se revizuiască declarația de la 27 martie! Vremurile se schimbaseră în avantajul României: guvernul conservator a căzut, sfârșitul războiului a găsit România de partea învingătorilor, votul universal (strict masculin) a devenit realitate, iar Bucovina și Transilvania s-au alăturat României fără să ceară în schimb un statut de autonomie pe termen nedeterminat. În condițiile acestea, Basarabia făcea o notă aparte cu larga ei autonomie și condițiile ei imperative. Până și majoritatea membrilor Sfatului Țării au devenit convinși că „în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor” și au renunțat la condițiile unirii cu România, deci și la autonomia Basarabiei. În ce măsură basarabenii s-au putut bucura pe urmă de un regim curat democratic în cadrul României Mari, ei, aceasta e o altă istorie...


Istorie pe șleau e un proiect video al istoricului Vlad Pașca. Marea Unire pe șleau e o serie susținută, printre alții, de Scena9.