Din ianuarie până în iulie 2018, împreună cu istoricul Vlad Pașca vom revizita evenimentele Marii Uniri, deconstruindu-le și prezentându-le bucată cu bucată, cronologic și tematic, în timp ce suflăm praful clișeelor care s-a așternut pe istoria lor în cei 100 de ani. 


Mai jos, episodul nouă, din care aflăm cum s-a desfășurat adunarea națională de la Alba Iulia și cum s-au derulat evenimentele din Transilvania la intrarea în anul 1919.

Când delegații români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș s-au adunat la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918 și au adoptat rezoluția Unirii cu România, ei au susținut o multitudine de alte principii care erau formulate în documentul cu pricina. Se vorbea acolo de autonomia provizorie a acestor provincii în cadrul României Mari, de autonomia minorităților naționale și confesionale, de votul universal, de libertatea de expresie, de reforma agrară, de drepturi pentru muncitori, de renunțarea la război, de eliberarea națiunilor subjugate de imperii. Grosul acestora a format rubrica „principiilor fundamentale la alcătuirea noului Stat Român”. Așadar, era vorba nu numai de niște condiții sau recomandări, ci de un veritabil act fondator și proiect de modernizare a României Mari.

Cât de importante erau aceste principii o arată și faptul că discuțiile din timpul formulării lor au fost foarte aprinse. Nici în ajun nu se liniștiseră și vreo 40 de delegați s-au întins cu parlamentările până târziu în noapte. Cum cafeaua era lucru rar din cauza raționalizărilor, numai emoțiile grandioasei manifestații și vântul rece de pe colina cetății le-au mai ținut mintea ascuțită a doua zi ardelenilor nedormiți.

Ciorna proiectului de rezoluție cu care au sosit liderii Consiliului Național Român Central la Alba Iulia avea două puncte radicale, care au picat în noaptea de 30 noiembrie*. Primul: „Consiliul Național nu este contrar socializării mijloacelor de producțiune în mod evolutiv”, adică război pe față cu economia capitalistă. Al doilea: „Consiliul Național Român nu admite dezbaterea formei de stat în ședința publică, dar o admite în conferința prealabilă” și admitea libertatea partidului social-democrat de a-și propaga ideile și programul. Adică ideii transformării României din monarhie în republică nu i se puneau opreliști. Chiar dacă naționaliștii mai moderați, cum erau Iuliu Maniu și Vasile Goldiș, găseau oareșicare înțelegere față de programul de-a dreptul revoluționar al socialiștilor (Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca etc.), tabăra naționaliștilor intransigenți din Consiliul Național Român a reușit să-și impună punctul de vedere și a obținut eliminarea punctelor controversate.

... ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

  1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

  2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

  3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

  4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.

  5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. (...)

  6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

(fragment din rezoluția Unirii, 1 decembrie 1918)

Chiar și pentru principiile care au rămas în versiunea finală avuseseră loc repetate discuții în a doua jumătate a lunii noiembrie. În relatările lor, socialiștii au avut tendința să își acorde în mod exclusiv merite pentru introducerea acestora, dar au recunoscut că naționaliștii nu se opuneau în fond, ci aveau obiecții legate de contextul în care să fie enunțate. Convingerea că Transilvania va deveni locomotiva nu doar economică, ci și politică, a României Mari și că românilor de peste Carpați trebuia să li se dea o lecție de democrație era pe deplin împărtășită în rândul fruntașilor ardeleni.

În plus, atât sașii, evreii, sârbii, romii, ucrainenii, cât și maghiarii din cele 26 de comitate revendicate de români puteau fi mult mai ușor câștigați de partea unirii cu România dacă ea era însoțită de o seamă de principii atractive pentru minorități. La fel era și în cazul țăranilor și muncitorilor. E clar că protejarea minorităților și eliberarea grupurilor sociale exploatate nu erau doar o chestiune de PR, ci constituiau temelia viziunii politice a multora dintre liderii Unirii. Antiteza cu vechiul regim ungar era una dintre obsesiile acelor zile (sau acelui secol?), iar democrații români declarau că au învățat ceva din istorie și că nu doreau să repete greșelile trecutului. Să dăm tribuna lui Iuliu Maniu: „Nu vrem ca din oprimați și asupriți să devenim oprimatori și asupritori. (...) Nu vrem să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. (...) Căci nu se poate spera ca cetățenii fără drepturi și ținuți în întuneric sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpi siguri ai unui stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat”.

Cum bine știm, drumul de la declarații la realități e de obicei mult mai lung decât se crede inițial. Speranțele de la Alba Iulia a trebuit să se lovească de reticențele, inerțiile, oportunismul și conservatorismul multora, de la București și din Ardeal deopotrivă. Dacă ar fi să îi găsim un pandant în istoria contemporană, rezoluția de la Alba Iulia a avut soarta documentelor programatice din zilele Revoluției de la ’89-’90. Ani de zile fluturată, niciodată pe deplin aplicată.

* Această versiune, păstrată într-o carte din biblioteca liderului social-democrat Ion Flueraș, a fost publicată relativ recent de istoricul Sorin Radu („O variantă inedită a Rezoluţiei Unirii de la Alba Iulia”, în Vasile Ciobanu, Sorin Radu (coord.), Unirea din 1918 – act fundamental al istoriei României, Editura Techno Media, Sibiu, 2008).


Istorie pe șleau e un proiect video al istoricului Vlad Pașca. Marea Unire pe șleau e o serie susținută, printre alții, de Scena9.

Aici puteți vedea episodul 1, despre desprinderea Basarabiei de Rusia, aici pe al doilea, despre pericolul bolșevic din Basarabia, iar aici pe al treilea, despre cum s-a văzut Unirea de la Chișinău. Aici aveți episodul patru, din care aflăm cât de mult a contat contextul geopolitic al păcii și războiului pentru planurile României față de Basarabia. Din episodul cinci am aflat cum și-a pierdut Basarabia autonomia în cadrul României Mari, iar episodul șase ne-a explicat care au fost consecințele crizei austro-ungare în Bucovina, Transilvania și Banat. În episodul șapte am văzut care au fost complicațiile unirii întregii Bucovine cu România, iar în al optulea despre gâlceava românilor ardeleni și bănățeni cu guvernul maghiar pe final de 1918.