Anul 2023 a fost cel mai cald de când înregistrăm temperaturile în România și global. Asta a însemnat și vânturi mai puternice, inundații, secetă. Oamenii de știință spun că doar printr-un efort colectiv al politicienilor, companiilor mari și cetățenilor putem ameliora schimbările climatice care ne afectează tot mai mult.
Vrem să vedem cum poate arăta realitatea schimbărilor climatice și cum ne putem adapta. Astfel, continuăm seria de interviuri cu experți care se uită la diferite aspecte ale mediului în care trăim și a crizei pe care o traversăm.
De data aceasta, Patricia Cîrtog a povestit cu psihoterapeuta Alexandra Brînzac despre relația omului cu natura și cum putem reduce anxietatea privind viitorul în criză climatică. Ea organizează Cercuri Climatice, în care oamenii își exprimă emoțiile pe care le simt despre schimbarea mediului înconjurător.
La 16 ani, am făcut prima oară pastă de dinți. Amestecam untul de cocos cu bicarbonat de sodiu, când fratele meu mi-a zis: „N-ai cum să renunți complet la plastic!”. „Ba, uite-mă!”, i-am întors-o. Am început să simt frică legată de schimbările climatice după ce am citit cartea cu discursuri ale activistei de mediu Greta Thunberg. Când mă puneam în pat, aveam imagini cu dezastre naturale în minte. Mă gândeam: „De ce nu fac și restul oamenilor mai mult?”; „Efectiv, e foarte grav!”.
Trei ani mai târziu, am aflat că frica asta se numește eco-anxietate – o emoție pe care o putem simți când citim, auzim despre sau experimentăm schimbări climatice. Am dat de platforme și organizații care vorbeau despre cum ne pot afecta și copleși schimbările climatice.
Statistici la nivel global arată că oamenii au perceput schimbările climatice ca fiind cel mai mare risc pe termen lung în 2022. În România, 18% dintre copii sunt foarte preocupați de schimbările climatice și 67% de poluarea aerului. 66% dintre românii care au participat la un sondaj realizat de IRES au fost îngrijorați cu privire la încălzirea globală și starea mediului înconjurător.
Apoi am găsit pagina de Instagram a Alexandrei Brînzac, psihoterapeută și activistă de mediu. Ea a ținut Cercuri Climatice online săptămânal din septembrie până în ianuarie. Crea spații online unde participanții împărtășeau gânduri și emoții despre criza climatică. Pentru proiect a colaborat cu organizația One Resilient Earth, care pregătește oameni interesați de mediu din toată lumea să desfășoare cercuri climatice. Pregătirea constă în sesiuni online unde înveți de la membrii organizației despre principiile evenimentului – comunicare deschisă, ascultare fără judecată sau întreruperi și confidențialitate. Cercurile sunt inspirate de tradiția indigenă, care valorifică sentimentul de comunitate și egalitate. Uite niște exemple de practici pe care le-am găsit pe Internet. Am luat legătura cu Alexandra online ca să aflu mai multe despre legătura dintre mintea noastră și schimbările climatice.
A copilărit în Bacău, iar vacanțele le petrecea la bunici, în satul Corni, județul Botoșani. A terminat Facultatea de Psihologie din București și Masterul de Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială Unificatoare și Dezvoltare Personală. Când era studentă, a participat la o întâlnire despre legătura oamenilor cu criza climatică într-o perioadă în care se întreba cum ar putea combina pasiunea ei pentru natură cu psihologia. Așa a ajuns să afle despre ecopsihologie și ecoterapie, abordări din psihoterapie despre care se vorbește rar în România.
După ce a terminat facultatea, a făcut voluntariat în Turcia, unde strângea gunoaie de pe malul mării și vedea habitatele țestoaselor distruse. Asta a motivat-o să se implice mai mult în acțiuni legate de criza climatică și să țină ateliere de „apropiere de Pământ”, cum spune ea. Atelierele au două direcții – să ghideze conectarea cu natura prin diverse tehnici și să crească reziliența climatică, adică să motiveze oamenii să treacă de la neputință la implicare, dintr-un sentiment de împuternicire.
1. Ca să protejăm mediul înconjurător e nevoie să vedem ce relație avem cu el.
Ecopsihologia combină idei din ecologie și psihologie ca să înțelegem mai bine relația omului cu lumea naturală. Cercetătorii studiază influența mediului înconjurător asupra emoțiilor și leagă criza climatică de ruptura psihologică om-natură. Ruptura descrie cum urbanizarea și industrializarea au adus schimbări în viața oamenilor care i-au îndepărtat de la cum trăiau în trecut – mai simplu, în zone naturale, cu mai puțin consum.
Ecopsihologia a apărut în jurul anilor ’90, când a devenit tot mai clar că sistemul industrial și economic îndreaptă planeta spre criză climatică. Mișcările ecologiste au început să promoveze stilul de viață eco-friendly și să pună presiune pentru schimbări politice. Totuși, oamenii erau pasivi. La o conferință a organizației de mediu Esalen din San Francisco, activiștii au constatat că, deși procentul de persoane conștiente de problemele ecologice creștea, cel al implicării în schimbare stagna. Psihologii au explicat că mesajul întâmpină rezistență, pentru că nu reușește să îi apropie pe oameni de mediul înconjurător, ca să fie motivați să facă schimbări.
„Dacă planeta suferă, suferim și noi”, spune Alexandra. Ea a descoperit ecopsihologia în facultate, când se întreba cum să combine profesional pasiunea pentru mediu cu psihologia.
Alexandra folosește în practică tehnici din ecopsihologie. Forest bathing (tradus în română: baie de pădure), de exemplu, e o plimbare în care „ești atent la ce se întâmplă în interiorul tău”, spune Alexandra. „Te concentrezi pe respirație și pe corpul tău în acel mediu, ce mirosuri simți, ce sunete auzi”.
„Baia asta de pădure nu presupune scăldatul într-o apă, deși poți să faci asta”, îmi explică. „Aerul, vântul și toate miresmele sunt văzute ca niște valuri”. Shinrin-yoku a apărut în Japonia, când cercetătorii au demonstrat că plimbările prin pădure cresc concentrarea și memoria, reduc nivelul de cortizol, hormonul asociat stresului.
2. Schimbările climatice provoacă reacții naturale la fenomene nenaturale.
Eco-emoțiile sunt sentimente sau afecte trezite de schimbările climatice și efectele acestora asupra mediului. Uite aici cât de multe sunt. Alexandra mi-a explicat trei dintre ele, cele mai întâlnite:
Anxietatea ecologică sau anxietatea climatică este frica sau îngrijorarea generalizată cu privire la viitorul umanității, a omului în contextul crizei climatice. Vine cu întrebări ca: o să mai avem cum să supraviețuim în aceste condiții? O să mai avem resurse? E frica de ce se va întâmpla odată cu aceste probleme ecologice.
Ecological grief e un fel de doliu pe care îl simțim când vedem că sunt distruse habitatele, ecosistemele, sau când dispar specii. Mai poate fi și o pierdere la nivel de identitate, caracterizată de pierderea practicilor ancestrale, a tradițiilor vechi prin care oamenii erau conectați la schimbările, ciclurile naturii.
Solastalgia e ceea ce simțim când vedem că un loc din natură familiar s-a schimbat foarte mult din cauza acțiunilor devastatoare ale omului asupra mediului. De exemplu, Alexandra a simțit solastalgia când s-a întors după câțiva ani în cartierul de acasă și a observat că locul în care obișnuia să fie un parc, un spațiu verde cu copaci, acum era plin de mașini.
„Emoțiile pe care le simțim sunt foarte naturale pentru ceea ce se întâmplă”, explică Alexandra. „Sunt un răspuns natural la ceva nenatural”. Ele ne pot motiva să luăm decizii mai morale, să fim mai atenți cu ceea ce consumăm, pentru că ne fac să ne gândim și la binele ecosistemului.
3. Totuși, discursul de genul: „Tu poți face schimbarea! Consumă mai puțin plastic”, nu e întotdeauna util.
Multe dintre mesajele care ajung la noi sunt legate de schimbări individuale, despre cum să-ți trăiești viața într-un mod mai ecologic. Gândește-te la lucruri de genul: „Trebuie să reciclezi!” sau „Uite cum să-ți faci pasta de dinți singur ca să eviți risipa!”. Însă asta trezește de multe ori vinovăție și anxietate, care, în mod paradoxal, ne blochează din a face schimbări. „Criza climatică nu e o problemă care poate fi rezolvată doar printr-un individ”, spune Alexandra. „E nevoie de o combinație de acțiuni individuale și macro, să simțim că lucrăm împreună cu statul, cu companiile mari”.
Când tu faci pași care țin de tine pentru o lume mai sustenabilă, te poate demotiva să vezi că decidenții și corporațiile nu acționează și se axează doar pe câștigul propriu. „E neîncrederea asta în stat și în companii care fac greenwashing (tradus în română: dezinformare ecologică; promovarea unui produs drept mai ecologic/sustenabil decât este de fapt, pentru a face profit)”, spune Alexandra. „De ce să continui eu să reciclez dacă nici măcar nu se reciclează pe bune? Sau să fac eforturi să nu zbor cu avionul când alții au nu știu câte iahturi? E inegalitatea asta în raportul pe care îl aducem”
4. Și totuși, cum ne motivăm să acționăm?
Alexandra scoate în evidență schimbările pe care oamenii le-au făcut de-a lungul istoriei. De exemplu, în România, mișcarea „Salvați Roșia Montană” a oprit proiectul minier de exploatare. „Suntem mult mai puternici decât credem atunci când suntem împreună și nimeni nu trebuie să facă totul de unul singur”.
Alexandra susține ideea activistei de mediu Joanna Macy că speranța se naște din acțiune. Ei îi dă speranță să fie înconjurată de oameni care împărtășesc pasiunea pentru natură. „Să văd că totuși sunt lucruri care se transformă și se schimbă. Și contactul ăsta cu Pământul, cu dragul de el”. Uite la ce se referă prin asta.
Bonus: Cum ne conectăm la Pământ - practicile Alexandrei
Uite niște exemple de lucruri simple și la îndemână pe care le face Alexandra ca să mai reducă din eco-anxietate:
🌿 Mersul precum vulpea – merg desculță pe pământ și pășesc rulând talpa începând din partea exterioară până la degete, încet și conștient. Observ cum pot să pășesc fără să fac zgomot, poate prin a evita frunze, crenguțe. Ascult sunetele din jurul meu și îmi imaginez că și celelalte ființe din acel loc ascultă.
🌿 În natură, îmi place să găsesc o apă curgătoare la care să mă conectez. Mă așez lângă ea, ating suprafața apei și sunt curioasă cum se simte, ce senzații îți trezește. Pot împărtăși cu apa lucruri care mă îngrijorează, îi pun pune întrebări ca: „Ce pot face să fiu de folos acestei lumi?”. La final, mă întreb ce pot eu oferi în schimb apei; poate un cântec, un mulțumesc, o poezie.
🌿 Când sunt în oraș, îmi încep dimineața prin a deschide geamul și a privi ce se întâmplă în jurul meu, ce fac păsările, cum arată cerul, care-i temperatura, cum e viața de afară. Și respir conștient, reamintindu-mi cumva că și eu sunt parte de natură. Sunt acolo, conectată cu copacul din fața geamului, cu păsărelele care zboar
🌿 Tot la bloc obișnuiesc să practic seat spot – îmi aleg un loc în apropiere de casă pe care îl vizitez cât de des pot și stau măcar 15-20 minute de câteva ori pe săptămână. Pur și simplu sunt acolo. Și asta mă ajută mult să mă relaxez. În același timp, dezvolt o relație de apartenență și conexiune cu locul ăla. E ca și cum aș vedea un vechi prieten.
🌿 Nici eu nu am întotdeauna am timp, disponibilitate, capacitate mentală să pot să fac asta, fiind preocupată de sarcinile zilnice. Dar ajută și doar un minut pe zi sau trei respirații conștiente într-un parc sau acasă, cu o plantă din ghiveci.
Am încercat și eu propunerile Alexandrei – nu a fost mereu ușor. Când am încercat să mă conectez la apă, mă simțeam stânjenită să îi pun întrebări, mă gândeam: „Vorbesc singură?”. Când am mers precum vulpea, mă simțeam agitată și îmi doream să grăbesc pasul. Dar, fiecare dintre ele, mi-au adus relaxare și m-au făcut să fiu atentă la alte lucruri decât cele din capul meu. Iar asta m-a liniștit.
Alexandra va relua cercurile climatice după ce se întoarce din Tanzania, unde va preda limba engleză timp de o lună. Până atunci, își dorește să adauge tehnici de conectare cu momentul prezent și cu un sentiment de siguranță.
Ce să citești, urmărești, asculți ca să înțelegi mai bine subiectul:
Returning the self to nature, de Jeanine M. Canty – explică narcisismul dintr-o perspectivă colectivă;
Generation Dread, de Britt Wray – despre conectarea cu eco-emoțiie și găsirea propriului mod de a acționa în contextul crizei climatice;
Active Hope, de Joanna Macy și Chris Johnstone – oferă tehnici pe care le putem aplica atunci când ne confruntăm cu îngrijorările legate de criza climatică;
All we can save, editată de Ayana Elizabeth Johnson și Katharine K. Wilkinson – o colecție de eseuri și poezii ale femeilor din mișcarea ecologistă din America de Nord;
Viitorul Planetei nu trebuie să îți apese greu pe umeri, de Oana Racheleanu – un articol bine documentat desre eco-anxietate;
The Climate Baby Dilemma – un film care abordează problematica nașterii în condițiile crizei climatice;
Acest episod din podcastul Trends with Benfit, dacă vrei să afli mai multe despre știința din spatele tehnicii forest bathing, de la cercetătoarea Olga Terebenina, fondatoarea Institutului de Forest Bathing din Marea Britanie.
Fotografie principală din arhiva Alexandrei.
