În afara bulei / Femei

8 Martie la Mizil

De Oana Filip, Fotografii de Raul Ștef

Publicat pe 11 martie 2023

De Ziua Femeii, Comisara Europeană pentru Egalitate Helena Dalli a vizitat o comunitate vulnerabilă din Prahova. Dincolo de vizita ei, însă, stau eforturile unor femei care știu că fără presiune nu există schimbare.


„Când suntem mai multe, puterea crește”

Într-un container pe o stradă prăfuită din Mizil, județul Prahova, mai multe femei și câțiva bărbați sărbătoresc 8 martie – nu cu flori și bomboane, ci cu discuții și planuri.

„Femeile își spuneau problemele. Nu era una să vină să zică de problemele ei personale. Toate ziceau aceeași problemă: infrastructura”, povestește Estera Baicu, o femeie de 28 de ani, cu un luciu discret pe buze și o cordeluță roz în păr. Imediat ce se oprește, un bărbat traduce tot ce a spus în engleză.

Estera face parte din grupul de inițiativă locală al femeilor rome din Mizil, dezvoltat cu sprijinul asociației feministe rome E-Romnja. Femeile despre care vorbește ea sunt dintr-o comunitate vulnerabilă, supuse discriminării din cauza etniei, a statutului social și a genului. Când spune că problema lor era infrastructura, se referă la faptul că străzile pe care locuiau erau neasfaltate și se umpleau de mocirlă la fiecare ploaie. Asta însemna că, o dată, ele și copiii lor care mergeau la școală erau jigniți că sunt murdari, plini de noroi; apoi femeile aveau și mai mult de spălat și curățat în casă, multă extra muncă, mai ales dacă nu ai mașină de spălat. Traducerea în engleză se întâmplă pentru că Estera îi povestește toate astea Comisarei Europene pentru Egalitate, Helena Dalli, venită în vizită la Mizil să le cunoască pe aceste femei și să vadă cu ce probleme se confruntă comunitatea.

La 80 de kilometri de București și cu mai puțin de 15.000 de locuitori, Mizil e unul dintre acele orașe mici în care nu pare să se întâmple nimic. Centrul orașului are un fel de coloană a infinitului strâmbă, un parc al tricolorului (un rond verde cu un tricolor mare în mijloc), străzi pline de mașini (surprinzător de multe, dar de înțeles odată ce iei în calcul că nu există transport în comun și că mulți oameni de aici lucrează la Ploiești sau locuiesc în satele înconjurătoare) și, pentru că era 8 Martie, câteva standuri cu mărțișoare, flori și suvenire.

Carmen Gheorghe și Anca Nica, președinta, respectiv una dintre coordonatoarele E-Romnja, au muncit mai bine de două săptămâni alături de colegele lor pentru această întâlnire. Venită într-o vizită oficială în România de Ziua Femeii, Dalli și echipa ei le-au propus membrelor asociației să se întâlnească. A urmat obișnuitul du-te-vino birocratic, care a dus la această întâlnire în containerul din Mizil, adică la centrul comunitar al femeilor rome din localitate. Cu o zi înainte, la București, Dalli participase la conferința „Femei mai puternice în România” unde ar fi trebuit să discute și cu Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, precum și cu Gabriela Firea, Ministră a Familiei și Egalității de Șanse, despre situația femeilor în țară. Niciunul dintre cei doi oficiali români nu s-a prezentat la discuție.

Dacă în București au rămas scaune goale la masa pentru discuții, la Mizil spațiul era prea mic pentru câți oameni erau prezenți. În containerul acoperit cu abțibilduri cu figuri istorice rome, precum activista și actrița Katerina Taikon sau poeta Papusza, calendare cu evenimentele importante pentru asociație (Ziua Femeii sau 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor) și post-it-uri pe care femeile au scris momente în care n-au avut încredere în ele, au stat Helena Dalli și traducătorul ei, femeile de la E-Romnja, femeile din Mizil și, înghesuit printre ele, primarul localității, Silviu Negraru.

Asociația e prezentă în Mizil din 2012. Localnicele povestesc cum de la început au monitorizat activitatea consiliului local, au organizat mai multe proteste pentru a cere asfaltarea drumurilor (în 7 ani de activități s-au pietruit 11 străzi din 13). Au mai depus la primărie și o petiție cu 500 de semnături, în urma căreia s-au instalat în 2020 două pompe de apă în comunitate. Cu timpul, de la câteva femei implicate, au ajuns la un nucleu de facilitatoare, care fac parte din grupul de inițiativă local, și la 60, 70 de femei care vin la proteste sau se țin într-un fel sau altul aproape de centru. 

În pandemie au mai organizat încă un protest pentru asfaltarea restului de străzi. „Când suntem mai multe, puterea crește. Noi am vrut un flashmob, dar a ieșit un protest. Ne-am unit toate, ne-am dus în fața primăriei cu mic, cu mare, pline de noroi”, spune Mirela, facilitatoare în comunitate.

Dacă la început, continuă Mirela, femeile vorbeau de problemele lor colective, încetul cu încetul au început să le aducă în discuție și pe cele personale. Problemele comunitare includeau infrastructura, lipsa apei sau gazului. Pot părea probleme din altă lume, dar sunt realitatea pentru mulți oameni din România, chiar dacă locuiesc în orașe. În 2019 o statistică Eurostat arăta că unul din patru români locuiește într-o casă fără toaletă. Cele personale oglindeau realitatea cu care se confruntă multe femei din România: violența domestică și sexuală, probleme de sănătate specifice (fibroame, cancer de col uterin, ș.a.), sau accesul îngreunat la servicii de sănătate. Câteva statistici care să stabilească mai bine ce înseamnă „multe femei din România”: una din patru femei a fost fost agresată fizic sau sexual, un sfert dintre femeile însărcinate au primul contact cu medicul în timpul travaliului. România este pe locul întâi în Uniunea Europeană la decese cauzate de cancerul de col. Iar pentru femeile rome accesul la servicii de sănătate este și mai dificil

„Cu ajutorul fetelor și al comunității din cartier, o femeie abuzată care a venit la noi a putut să-și facă o casă. Acum e bine, am ajutat-o și să se angajeze la salubritate”, spune Mirela.

Laura, o mamă de 28 de ani cu o bebelușă adormită în brațe, și ea facilitator comunitar, vorbește despre problemele cu maternitatea în Mizil, care nu mai funcționează constant. Mamele sunt direcționate spre Ploiești, care se află la 37 km depărtare.

Comisara Dalli, fostă parlamentară în Malta și autoare a mai multor legi pentru egalitate între sexe sau între orientări sexuale, dar și împotriva violenței domestice, mai mult ascultă decât vorbește.

Și primarul e mai mult tăcut, dar nu chiar la fel precum comisara. O completează, de exemplu, pe Laura și spune că există totuși un medic pediatru în oraș. Recunoaște că nu e destul, dar spune că lipsa medicilor nu e o problemă specifică Mizilui, și se întâlnește și în alte orașe mici, care nu sunt atractive pentru tinerii absolvenți de medicină. (Conform unei statistici din 2019, avem, în medie, un medic la 307 locuitori, iar cel mai slab acoperite medical sunt satele.) „Nu mai funcționează, într-adevăr, permanent secția de gardă, dar la urgențe se dă telefon medicului și acesta vine.”

Nu asta a fost experiența Laurei, însă. „Am fost cu copilașul care sângera, la 1 noaptea. Și doamnele asistente m-au trimis înapoi, că trebuie să mă duc la Ploiești, că nu avem medic. Nici măcar nu a sunat doctorul, să spună că copilul are o problemă. Nu vreau să condamn. Știu că este la nivel de țară această problemă, dar ar trebuie să găsim cumva soluții pentru comunitate.” Femeile de aici, continuă ea, nu au posibilitatea să ajungă la Ploiești, din lipsă de bani sau de mașină. 

Discuția continuă: se spun probleme, primarul mai intervine din când în când și spune și cum se văd lucrurile din Primărie. Femeile se plâng de haitele de câini maidanezi care au început să apară în zonă, primarul le dă dreptate și spune că și soției lui îi e frică să iasă din casă din cauza asta. Le spune că durează să se aprobe proiecte și că legislația e greoaie.

„Știu că proiectele durează mult timp și încercăm de fiecare dată să avem răbdare”, îi răspunde Carmen Gheorghe, după ce-i mulțumește primarului că le vizitează pentru prima dată la centru. (Negraru e la al doilea mandat - a devenit primar al Mizilului în 2016, ales în primul mandat din partea PNL, în al doilea din partea PSD.) „Știți că legile sunt făcute undeva sus și până ajung la oameni, ei trăiesc de multe ori într-o mocirlă”, completează activista. Aceasta îi spune edilului că știe că n-are o slujbă ușoară, într-un oraș mic, din care se pleacă, și în care posibilitățile de finanțare sunt limitate. Îl asigură că are sprijinul femeilor din comunitate când vine vorba de proiecte sociale, dar spune că acestea nu pot să nu-și ceară drepturile.

Înainte de sfârșitul întâlnirii, o localnică îl întreabă pe primar ce poate să facă cu cardul cu ajutor pentru plata curentului, primit automat de la stat, dacă ea nu mai are curent în casă. Poate să-și cumpere alimente de pe el? Lemne? Răspunsul e nu. Nu e decizia lui, așa e legea.

La final, Dalli laudă grupul de acțiune locală. „Mă bucur mult că am reușit să vă cunosc și să văd cu ochii mei cum arată centrul. Femeile sunt o forță importantă și știu ce au nevoie familile lor. Vor să-și poată hrăni copii, vor ca aceștia să poată merge la școală, să aibă servicii de sănătate. Femeile vorbesc din inimă despre realitățile lor și de aceea e bine că e o organizație de femei aici.” Primarul și comisara își dau mâna, se fac poze. Dalli glumește că speră ca primarul să se reîntoarcă la femei și când ea nu va fi aici. Acesta promite că de 8 aprilie, de Ziua Internațională a Romilor, va fi aici pentru o masă preparată la tuci.

„Putere, unitate, suroritate și voce”

Urmează o vizită prin cartier, fără primar, care trebuie să plece la o ședință de consiliu. Așa că rămân doar femeile, comisara și echipa ei. Vorbesc  despre mizeria care se strânge pe câmpul din spatele caselor, pentru că oamenii nu-și permit să plătească serviciul de salubritate. Femeile spun că ele au făcut acțiuni de strângere a deșeurilor, doar că primăria, în loc să ia gunoiul colectat, a venit să le aducă mănuși și saci. De ajutor, sigur, dar inutile dacă nu vine nimeni să strângă mizeria. Câțiva câini trec repede strada prin fața grupului. În capătul cartierului se vede un parc de panouri fotovoltaice înconjurate de un zid.

Unii oameni se strâng și intră în vorbă, ba cu oficiala europeană, ba cu femeile de la E-Romnja. Sunt întrebate de ajutoare sociale, de problemele cu gunoiul, de cum mai merge una sau alta. „This is my son”, îi spune cu mândrie un bărbat comisarei, când aceasta se oprește să vorbească cu un copil.

Lucrurile n-au fost mereu așa aici – femeile să vorbească despre probleme și bărbații să asculte. La începuturile grupului de acțiune locală, bărbații încercau să iasă ei în față să spună ce nu merge. Încet, încet, însă, când au văzut că ele obțin rezultatele, au intervenit mai puțin. Mai sunt și alte schimbări, care poate nu se văd într-o vizită oficială, dar care contează și mai mult. „Înainte era rușine să-i dai unei femei o floare. Acum nu mai e așa. Bărbații sunt mai deschiși să-și arate dragostea”, spune Estera. Tânăra, născută și crescută în acest cartier din Mizil, s-a lăsat de școală la 16 ani, deși fusese olimpică la Română. „Părinții mei au plecat la muncă în străinătate și a trebuit să am grijă de frați.” Munca la asociație a schimbat-o, i-a dat un nou suflu, energie. Acum face liceul la seral și poate o să dea și Bacalaureatul. Locuiește la Ploiești, dar tot vine des la Mizil pentru munca cu femeile. „Aici am crescut și îmi doresc să fie mai bine pentru tinerii noștri, pentru copii, pentru nepoți, pentru mine, pentru toată lumea.”

Cum arată „mai binele” ăsta?  Străzi complet asfaltate, fără gunoaie, apă, curent și căldură în toate casele. Independență și sprijin pentru toți. „Că altfel, sunt lăsați de izbeliște”, punctează Estera.

Vizita se termină, comisara se îndreaptă spre capitală, iar femeile înapoi la centru. Își fac o cafea 3 în 1, mănâncă covrigi și patiserie („cea mai bună din Mizil”) și pun țara la cale. Pe 10 mai au un eveniment de pregătit în oraș, iar în curând au o întâlnire cu toate grupurile de inițiativă la București. (E-Romnja a mai contribuit la formarea unor astfel de grupuri de inițiativă locală în localități precum Valea Seacă, jud. Bacău, Giurgiu, Mărginenii de Jos, jud. Prahova.) Vorbesc despre copii, soți, familie.

Femeile din Mizil nu se așteaptă ca vizita comisarei să schimbe ceva peste noapte, dar se bucură că s-a întâmplat și speră să pună presiune pe autorități. Recunosc că nici primarului nu i-o fi fost confortabilă întâlnirea, că birocrația e sufocantă chiar și pentru instituțiile statului, dar știu și că, dacă nu sunt acolo să pună presiune constant, schimbările nu o să se întâmple niciodată. Poate o să ajute faptul că și ele și primarul au vorbit despre cât de greu poate fi să accesezi fonduri europene. „E important ca fondurile europene să fie mai accesibile, ca astfel de comunități locale să poată beneficia de ele”, spune Carmen. Poate acum mesajul ăsta are mai multe șanse să ajungă mai departe.

Localnicele le dau Ancăi și lui Carmen o felicitare cu o poză de grup și căni termice, care, odată umplute cu lichid cald, le arată fețele, apoi spun ce înseamnă ziua de 8 martie pentru ele. „Putere, unitate, suroritate și voce”, zice Estera.

„Mulțumesc pentru flori, dar vreau respect”

Pe la amiază, femeile pleacă de la centru, dar ziua de 8 martie nu s-a terminat. Seara se întoarce aici Francesca Vasile, facilitatoarea care se ocupă de acțiunile cu tineret. În jurul femeilor s-a format și un grup de tineret – mai ales adolescente și preadolescente, dar și câțiva băieți.

O parte au vrut să vină în seara asta ca să scrie scrisori pentru mamele lor. Care îi ascultă când greșesc, le dau libertate cu limite, le fac de mâncare, le spală hainele, ies să protesteze pentru ei și nu acceptă ca ei să trăiască într-o lume în care să nu fie tratați egal. „Pentru mine, mama e cea mai frumoasă și o iubesc mult. Îi mulțumesc că are răbdare cu mine”, spune o fată de 15 ani. „Dragă mamă, îți doresc fericire, sănătate, bucurie. Îți doresc să trăiești 1.000 de ani alături de frații mei. Să știi că te iubesc și, chiar dacă ți-am făcut greșeli, să mă ierți”, scrie o alta.

Nu e nici pentru tineri prima activitate a zilei. Dimineață, adolescentele au organizat un flashmob în centrul orașului cu pancarte care să atragă atenția că 8 martie e mai mult decât o ocazie de oferit flori. Au afișat mesaje precum: „Mama, mulțumesc că m-ai crescut așa frumos.” „Corpul nostru nu este obiectul vostru”, „Mulțumesc pentru flori, dar vreau respect”. Au venit pentru că cred că e important să fie vizibile și să-și ceară drepturile, pentru că deja s-au întâlnit cu discriminarea. Când au mers în spital cu mamele lor și au văzut că ele nu sunt tratate la fel ca româncele, când au intrat în instituții publice și au auzit „iar au venit ț*ganii cu noroi”, când au fost controlate „aleatoriu” în hipermarket. La școală, unde profesorii vorbesc mai frumos cu băieții români, pe care îi dau mereu ca exemplu, chiar dacă au aceleași note ca ele.

Ca și vizita comisarei sau discuțiile cu primarul, nici pancartele fetelor nu-i vor face pe oameni mai puțin rasiști. Dar le ajută să-și descopere și exerseze vocea și îi forțează pe oamenii din oraș să se gândească și altfel la ele, nu doar prin stereotipuri.

Seara, la centru, tinerele spun că s-au bucurat că au ieșit în stradă. Li s-a părut frumos că un trecător le-a dăruit fiecăreia o floare și că oamenii le-au mai întrebat despre pancarte.

Centrul e locul unde vin și învață să recunoască ce li se întâmplă, când sunt situații de bullying sau de rasism. Acum, dacă sunt numiți ț*gani sau comparați pe criterii etnice cu colegii români, se ridică în picioare și spun că nu li se pare normal și că nu acceptă așa ceva. De când vorbesc despre asta, lucrurile s-au schimbat și nu prea. Discriminarea nu mai este atât de pe față, cuvântul „ț*gan” nu se mai folosește atât de des, dar fondul e tot acolo. La sfârșitul zilei, tot nu se simt egali. În lipsa unor politici susținute din partea autorităților locale și naționale lucrurile nu se vor schimba prea curând, iar ei și mamele lor și activistele știu asta. Dar știu și că, cu sau fără sprijin, ei vor face tot ce pot pentru a-și croi o viață mai bună și mai plină de respect.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK