Teatrul Național din București se află în mijlocul unui scandal după ce Cultura la dubă a dezvăluit că regizorul Felix Alexa a fost angajat pe perioadă determinată de noua directoare, Ada Lupu Hausvater. În 2022, Alexa a fost acuzat de abuz sexual și hărțuire de mai multe foste studente, într-o investigație Rise Project. Noi mărturii despre comportamentul abuziv al regizorului au apărut recent pe social media, precum cea a regizoarei Iulia Grigoriu, iar unele dintre femeile care vorbiseră sub anonimat în 2022 și-au asumat public mărturiile, precum actrița Anka Levana. Patru actori din TNB au criticat public decizia conducerii - Mihai Călin, Istvan Teglas, Ionuț Toader și Conrad Mericoffer. În seara de 4 noiembrie, Conrad Mericoffer și-a anunțat public demisia din Teatrul Național București.
Am stat de vorbă cu actorul de 37 de ani, care a fost angajat al Teatrului timp de aproape trei ani. Primul rol pe scena instituției l-a avut în 2010, în spectacolul „Livada de vișini”, pus în scenă de Felix Alexa, rol care i-a adus Premiul Uniter pentru debut.
Oana Stoica: Ți-ai dat demisia de la Teatrul Național din București în mijlocul unui scandal, dar ai precizat că e vorba de problemele din meserie, nu doar de cele din instituție. Care sunt motivele demisiei?
Conrad Mericoffer: A fost o perioadă mai lungă de când am început să mă gândesc la o detașare de lumea teatrului. Ăsta a fost motivul pentru care am ieșit din toate spectacolele, în afară de cele de la Teatrul Național, unde eram angajat.
Mi se pare că totul se face în răspăr. Sunt teatre unde am colaborat și unde, din păcate, spectacolele aveau de suferit, nu numai din cauza unor actori sau actrițe care nu-și asumau deontologic ceea ce ar trebui să facă și cum să se comporte în instituție și față de colegi, ci și din cauza echipei tehnice, care era lăsată de izbeliște și făcea treabă numai când era demiurgul acolo, fie că e vorba de regizor, fie de director. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am ieșit dintr-un spectacol pe care l-am jucat doar de 5 ori, pentru că la un moment dat am zis că ăsta nu mai este spectacolul. Cred că este nasol și pentru public felul în care ne prezentăm. Nu pot și nu vreau să fac parte din așa ceva.
Apoi e atitudinea celor din administrație, care frizează batjocura la adresa oamenilor. Mai mult decât atât, toată această secretomanie în jurul proiectelor care urmează să se facă, de parcă nu vrem să dăm rețeta pentru descoperirea cancerului. Mi se pare că realitatea este total disproporționată față de ce facem. Este o meserie care presupune entertainment, dar totul a devenit o încrâncenare îngrozitoare cam peste tot. Iar vine ăla, nu știu ce să fac, cum o să fac, când începem repetițiile, nu se știe dacă mai scoatem premiera.
Iar asta cu Felix Alexa a fost cireașa de pe tort pentru mine. Nu-mi place să iau parte la discuții, de multe ori aflu lucruri de la colegi. Eu nu știam de angajarea lui, am aflat de la Alexandra Tănăsescu și din articolul scris de ea în Cultura la dubă. Și mi s-a părut revoltător. Nu voiam să-mi dau demisia atunci, dar atitudinea care a urmat din partea direcției și mai ales din partea personajului m-a dus la asta. Nu e vorba de furie, e frustrare. Pentru că e bătaie de joc, efectiv. Am zis că nu vreau să fac parte din chestia asta și îmi asum toate riscurile.
Oricum, în meseria asta se știe că eu sunt un actor dificil, pentru că sunt întotdeauna cel care pune probleme, așa cum s-a întâmplat și la primul spectacol pe care trebuia să-l fac la Teatrul Național. Eram angajat de două luni și i-am zis regizorului după o lună „nu e normal să vii la prima repetiție și să spui că tu nu ai citit textul pe care îl faci, să stăm câte șase ore pe aici și să bârfim colegii de la alte departamente, pe care nici nu îi cunosc”. Erau lucruri contestate și de colegii mei când mergeam să mâncăm o ciorbă. La masă toată lumea era foarte vocală, dar am fost singurul care a spus chestia asta. Am fost și sunt considerat un actor dificil și un om dificil. Am ajuns în punctul în care mă consider eu nebun, mă simt penibil și mă întreb ce e normal și ce e corect. Și am obosit să fac chestia asta.
Pentru că asta este normalitatea: să nu acceptăm lucrurile astea, nu doar să vorbim pe la colțuri de stradă sau prin cafenele, ci efectiv să ne uităm ochi în ochi și să luăm atitudine, indiferent care ar fi aia, într-o manieră civilizată. Așa, de înjurături, sunt sătul. Lipsește cu desăvârșire dezbaterea în societatea românească, deși e necesară, dar o dezbatere normală, fără surle și trâmbițe și înjurii aruncate de o parte și de alta, că asta nu rezolvă nimic. Și da, demisia a venit pe fondul ăsta. Am zis Ok, eu nu mai vreau. Să mă înjure cine vrea. Mai bine așa, eu sunt mai liniștit, dar atât de liniștit că am visat foarte frumos aseară.
Au fost reacții din partea conducerii TNB? Până la acest moment te-a contactat cineva?
Nu. Am fost doar la Resurse umane, unde erau niște doamne drăguțe care m-au ajutat să completez toate actele. Mai am de luat niște semnături de pe undeva. Am depus demisia la secretariatul doamnei directoare, nu m-am văzut cu ea, nici nu știu dacă ar fi util, nu știu ce să-i zic. Că n-aș vrea să o conving de nimic. Contractul meu era pe perioadă determinată, urma să se termine la sfârșitul lunii decembrie și să fie reînnnoit în ianuarie. Aș fi putut aștepta să se încheie, cum mi-a zis cineva, dar nu am vrut. Nu merit banii aia. De ce să stau pentru banii aia, ca să ce?
Ai luat în calcul când ai decis să pleci de la TNB si partea financiară și de securitate socială?
M-am gândit, într-adevăr, de ce să fiu ipocrit? Pentru că nu am ceva pregătit. Am niște proiecte anul viitor, pe film, dar știi cum e, banii sunt ăia care sunt - intră după 90 de zile sau cine știe când. Adică ceva concret acum nu am. Pe termen scurt, cred că nu o să fie foarte ușor, dar pe termen lung, cel puțin eu cu mine o să fiu împăcat. Și sunt convins că vor apărea lucruri, nu neapărat în teatru, pentru că vreau să iau o pauză mai lungă de la teatru. Am început să scriu de câțiva ani. Am lucrat și în televiziune ca scenarist. Am mai făcut și în film niște chestii. Și mă gândesc, cine știe, poate o să fac ceva în publicitate Sau pe copywriting.
Colegii tăi cum au reacționat la decizia ta? În afară de reacțiile în social media, care sunt solidare cu tine, te-au contactat personal?
Da, au fost colegi care m-au sunat. Unii au încercat să mă convingă să rămân, dar am zis Nu, este o decizie luată, de la care nu vreau să mă întorc câtuși de puțin. Sunt foarte drăguți colegii și colegele mele și ce aș vrea să le spun.... E foarte greu, mai ales în vremurile astea, să iei o decizie de genul ăsta. Mai ales după o vârstă, mai ales când ai copii, credite, etc. Nu îndemn pe nimeni să facă gestul meu. Gestul meu este doar al meu, nu e o certitudine că fac bine. Nu e o certitudine că fac rău, asta o să văd eu și este doar problema mea. Deci nu-i îndemn să facă lucruri atât de drastice. Eu așa sunt și uneori nu mi-a fost bine. Dar îi îndemn să reacționeze mai repede când sunt în contextul în care se întâmplă lucruri de genul ăsta, să nu lase lucrurile să treacă și să nu îl lase pe individul respectiv fără să știe că ei nu aprobă comportamentul lui. Spuneți atunci pe loc, cât mai mulți, ca să nu pară că doar unul e nebun, ci să se înțeleagă că e o problemă. Pentru, că dacă lucrurile astea se spuneau în cor mai devreme și pe față, situația nu ar fi ajuns chiar aici.
Crezi că e posibilă o reformă etică a lumii teatrale?
Cred în posibilitatea asta, dar trebuie făcuți niște pași. Trebuie reformat sistemul în așa fel încât efectele să fie pe termen lung. Deciziile de moment funcționează doar pe moment. Cred că lucrurile trebuie reformate cu cap, analizate, legiferate, puse într-o structură clară ca pe termen lung să aibă implicații reale. Anka Levana a zis că „am avut mai multe susținere din partea polițiștilor decât din partea breslei”. Femei și bărbați au fost sau continuă să fie victime ale abuzurilor și apare această atitudine „da' și tu ai făcut ceva”. E ceva absolut îngrozitor.
Spui că trebuie să fie normate relațiile în artă. S-a actualizat codul etic de la UNATC și la UBB, dar nu știu dacă se aplică. Nu am auzit pe nimeni să vorbească despre ateliere sau cursuri în care studenților li s-a spus ce drepturi au, cum pot recunoaște un abuz, ce procedură urmează dacă vor să reclame ceva etc., așa cum e prevăzut în coduri. Doar normarea în sine nu poate schimba ceva, cred că trebuie pusă presiune ca aceste coduri etice să se aplice. În momentul de față, se remarcă o solidarizare a celor de la vârf cu abuzatorii, în ciuda codurilor etice. Căci și TNB are un cod etic, am putea găsi și acolo ceva care s-ar putea aplica în situația asta, dar nu se aplică.
Cu siguranță. Și nu se aplică tocmai pentru că oamenii nu spun, sunt actori ca mine, care au contracte pe perioada determinată și le este frică să spună tocmai ca să nu li se anuleze contractul sau să nu li se mai prelungească contractul. Mă miră ceilalți, care au contract pe perioada nedeterminată. Dar sunt voci în Teatrul Național care întotdeauna iau atitudine, cum ar fi Mihai Călin. Dar Mihai Călin este un paria, un nebun, așa este considerat, tocmai pentru că pune probleme care deranjează. Poate că uneori exagerează, dar e nevoie de o atitudine de genul ăsta și de o coagulare a breslei din incinta instituțiilor, ca directorii instituțiilor să înțeleagă că ei nu sunt stăpâni peste turmă, ei nu sunt dictatori, ei sunt reprezentanți ai acelor oameni și, în consecință, trebuie să medieze toate problemele astea, să le discute, să acționeze conform codului de etică și bunului simț.
De când ești angajat la Național?
Cred că anul ăsta, în decembrie, se fac trei ani.
Deci ai lucrat și cu un alt director.
Am prins directoratul lui George Călin, un director extraordinar din toate punctele de vedere. Un om cu bun simț, căruia puteai să-i spui orice, care lua act de ceea ce se spuneai, care amenda toate lucrurile astea.
Lucrezi de trei ani la TNB și până acum nu ți-ai pus problema unei demisii.
Nu, nu mi-am pus problema unei demisii. Mi-am pus-o cel mai mult anul ăsta, când am văzut cum au început să se întâmple lucrurile. Aveam un director interimar care a stat cinci luni, după aceea a fost primul concurs, care nu a fost ok, dar la următorul a venit aceeași persoană și ia uite cine a luat concursul. Și asta mi se pare super. Toată lumea știa cine va fi noul director. Și a venit. Nu e ok ce a semnat ăla înainte. Nu o să se mai facă chestia asta. Dar ce se face? Nu se știe. Sunt în spectacol? Nu pot să zic. Dar de ce nu pot să zici? Se dărâmă coloanele de la teatru dacă îmi zici?
Deci atmosfera s-a deteriorat.
S-a stricat demult. Acum e și mai rău.
Am văzut că ați luat atitudine patru actori din TNB și o singură actriță (n.a., aici mărturia actriței Cosmina Olariu).
Cred că pentru actrițe este mult mai greu. Trebuie să recunosc, am avut și eu o perioadă când am judecat femeile din teatru și atitudinea lor, până când am vorbit cu o actriță căreia i-am spus foarte vehement care e părerea mea. Și mi-a zis Conrad, ai dreptate, dar pune-te în locul meu. Sunt mult mai multe roluri în teatru pentru bărbați. Din păcate, trăim într-o societate în care femeia încă este minimalizată din toate punctele de vedere. Ca femeie, dacă ai atitudine, se răscoală alte femei împotriva ta și zic Asta vrea reclamă. Sunt inhibate de atitudinea celor care conduc instituțiile, a colegilor lor, a societății și evident că le e frică să ia atitudine. Mi se pare normal, deci nu le mai judec pe colegele mele actrițe. Dimpotrivă, le înțeleg tocmai pentru că am avut această experiență. Și nici nu vreau să pară că aș lua eu vocea lor. Chiar nu îmi permit și nu vreau să fac chestia asta.
De asta te-am și întrebat. Pentru că am apreciat faptul că patru bărbați au ieșit în față și au vorbit despre situația asta.
Mi-a trimis cineva o postare a unei actrițe care era foarte vehementă împotriva mea. „E unul care vrea atenție și vrea să-și facă reclamă”. Nu, dimpotrivă. Vreau să mă îndepărtez o perioadă lungă de chestia asta, mai ales de teatru. Ok, o să fac film pentru că îmi place și e altceva. La film și la televiziune există mai multă rigoare din toate punctele de vedere. Și oamenii au o altă atitudine.
Crezi că teatrul e un mediu mai permisiv pentru abuzuri?
Da.
Sunt voci feminine care au luat apărarea abuzatorului.
Asta nu am înțeles. Mai ales într-o lume atât de mică, într-o bulă atât de mică în care toți ne cunoaștem cu toții, știm cu toții ce se întâmplă, am fost martori cu toții. E ceva ce nu pot să înțeleg. Și uite, de-aia sunt actrițe femei care nu spun despre abuzuri, pentru că o să le sară în cap alte colege de-ale lor, care au și notorietate, și susținere din partea colegilor de breaslă. Și brusc ele sunt considerate „devoratoare de atenție”.
Există acum vreo posibilitate de coagulare a unei mase critice în interiorul TNB care să gestioneze situația asta?
Nu știu. Poate pe termen lung să se schimbe ceva. Zic unii „vreți publicitate, faimă și atenție”. Vino tu cu o soluție. Spune-mi cum să fac, ce să fac. Să tac? Să zic, da, așa este, mi se pare mie, că sunt eu nebun, nu se întâmplă asta și să tac. Că, dacă taci, e mai bine, mai prinzi un rol și la ăla, te mai duci la o bere cu ălălalt, te mai ia altul într-un spectacol cu impresari și mergi prin țară, faci câte zece milioane de spectacol, frumos. Asta e soluția? Bun, fă-o tu, eu nu vreau s-o fac.
Cred că lucrurile vor rămâne așa. Lasă-i, că ăștia se ceartă pe Facebook, nu zice nimeni nimic, trece scandalul. În două săptămâni o să uite toți. O să zică toți: Actorii sunt niște bețivi, actrițele sunt niște curve care vor atenție, sunt niște tâmpiți care se ceartă între ei.
Nu văd posibilitate de reformă, pentru că breasla e foarte dezbinată. Și din păcate, eu sunt Conrad Mericoffer, nu mă cunoaște nimeni. Ar trebui să ia atitudine niște nume care să aibă importanță și la nivel instituțional, și la nivel public, social.
De ce crezi că nu o fac?
Nu știu, efectiv nu știu, crede-mă. De frică? De frica cui?
Să zicem că ar putea începe o reformă: care sunt lucrurile care ar trebui schimbate?
Cred că actorii din instituții ar trebui să aibă prin contract mult mai multe garanții care să-i apere împotriva abuzurilor de orice natură, să le ofere posibilitatea să atace în justiție astfel de comportamente, ca să nu se mai resemneze de teamă că nu li se mai reînnoiește contractul.
Știi că posibilitatea de a depune reclamații pentru orice tip de abuz se află în codul etic, ca și prevederea că nu poți să suferi consecințe din cauza că ai denunțat un abuz, numai că nu se aplică. Cum facem să le aplicăm?
Aici mi-e neclar cum putem lucra. Dacă te duci la reprezentantul oficial, care e demiurgul tău, și-i spui uite, s-a întâmplat asta, ăla zice Ești copil? Așa e meseria asta. Trebuie să accepti și chestia asta. Eu cunosc o actriță cu care am jucat acum câțiva ani într-un spectacol la TNB. Regizorul cu care am lucrat a înnebunit-o, a terminat-o psihic. Nici nu mai face teatru fata aia, lucrează într-un birou. Și i-am spus regizorului Dacă e așa cum zici, nu e bună, de ce ai luat-o? Așa se face artă la noi. Nu, nu e așa, fratele meu. Hai să păstrăm proporțiile realității, nu construim piramide, facem un spectacol. Adică nu moare nimeni dacă astăzi nu a ieșit cum ai vrut tu. Mai e și mâine.
Crezi că gestul tău curajos îi va încuraja pe colegii tăi să ia o atitudine explicită împotriva abuzului?
Îmi doresc foarte tare. Și nu, din nou, a lua atitudine nu înseamnă a te lua la harță, a deveni violent, injurios. Poți spune Hai să ne oprim un pic, mă deranjează că vorbești așa cu mine, nu e ok, eu nu pot să lucrez în felul ăsta. Hai să vedem, ai o problemă personală cu mine? Putem să o rezolvăm. Nu mă vrei în spectacol, ia pe altcineva. Cred că asta ar trebui să fie atitudinea, nu să se ajungă la pumni, înjurat și bătăi. Ne face un deserviciu. Dar de cele mai multe ori se ajunge fix acolo.
Ai văzut vreodată o astfel de intervenție?
Nu. Toată lumea coboară capul și îi lasă pe ăla să-și facă mendrele. Apoi ieșim la țigară și începem Băi, ce nasol a fost. Și ne întoarcem după pauză și iar o să se întâmple același lucru. Și după aia ajungi să faci crispat o meserie care cândva te bucura. Aveam spectacole unde mă duceam cu o crispare, că nu știi când o să-l apuce pe unul ceva. Deci care-i sensul? Pentru ce? Nu mai bine fac altceva?
Pare că abuzul este în ADN-ul teatrului din România. Ce crezi că lipsește instituțional ca să poată fi spartă cultura asta tăcerii? De exemplu, în instituția asta, ce ți-a lipsit ca să nu-ți dai demisia din cauza situației de acolo?
Eu am avut parte de susținere din partea instituției la început, când am fost angajat.
La întâmplarea cu regizorul, pe care am povestit-o, eu eram abia angajat, deci n-aveam dreptul cumva să refuz spectacolul. Am avut parte de susținere, tocmai pentru că în momentul în care eu am luat atitudine, era acolo și directorul artistic, ca să nu existe după aia bârfe care să denatureze situația. Lucram cu acest regizor și, după două luni de zile, nu se știa ce se întâmplă. Și am zis că nu mi se pare normal cum se desfășoară lucrurile aici. Am zis de față cu toată lumea, cu toți colegii care la țigară erau de aceeași părere ca mine, dar acolo n-a zis nimeni nimic. Eu am părut singurul nebun care vrea să strice atmosfera. M-am dus după aceea la domnul director și am explicat de ce. M-a înțeles, a zis Ai dreptate, nu știam că se întâmplă chestia asta, nu mi-a mai spus nimeni că se întâmplă asta. Am zis că eu nu mai vreau să fac parte din acest spectacol, așa că nu știu cum s-au desfășurat lucrurile după aceea. Am avut parte de susținere pentru că am venit cu argumente, am explicat de ce mă retrag, nu că n-am chef. Cred că e nevoie de un reprezentant care să fie de partea celor pe care îi reprezintă, dar nu știu cum ar putea să se întâmple lucrul ăsta. Un reprezentant care să nu pună pumnul în gură și să nu vină cu jumătăți de măsură.
Până la urmă ajungem la factorul uman, pentru că, de fapt, în două situații potențial de abuz, reacțiile au fost diferite la nivelul managementului, fiind două persoane diferite la vârf. Poate fi reformat sistemul ăsta din interior? De exemplu, la Teatrul Național știi că ar exista o comisie etică la care poți să trimiți o sesizare?
Cred că aceste comisii de etică ar trebui să fie separate de instituție. Cred că asta ar fi normal. Comisie etică formată din avocați, psihologi, reprezentanți ai ONG-urilor care se ocupă cu lucrurile astea. Reprezentanții acelor comisii de etică nu trebuie să aibă legătură cu meseria aceasta, pentru că te duci la colegul, care are un pic de oftică pe tine, că acum doi ani l-ai înjurat la o bere, și tu trebuie să-i zici lui că ai o problemă de etică. Și ăla zice că tu ai o problemă.
Crezi că vor fi consecințe legate de faptul că ți-ai dat demisia din TNB în mijlocul acestui scandal?
Da, dar chiar nu mă interesează. Uși închise din partea celorlalte teatre? Da, pot fi. Oamenii vor evita să lucreze cu mine pentru că o să spună că ăsta începe să vorbească.
Nu o să mai fac teatru de acum încolo, că nu mai vor teatrele să lucreze cu mine. Bine, o să fac altceva. Chiar nu glumeam la chestia aia cu Uberul.
Foto: Ioana Cîrlig
