Istorie / Descoperiri

Două coifuri pe malul Siretului

de Vlad Odobescu, ilustrații de Radu Oltean

Publicat pe 23 martie 2021

Recuperarea recentă a două artefacte de mare valoare istorică e o ocazie bună să vorbim despre felul în care România se preocupă de patrimoniu.

Pe internet poți să scotocești ca-n pământ după vestigii, numai răbdare să ai. 

În timp ce se documenta pentru o carte despre geți, ilustratorul Radu Oltean a dat de un articol într-un ziar naționalist dubios, în care se vorbea despre descoperirea unui coif grecesc pe malul râului Siret. Oltean nu știa să se fi găsit așa ceva pe teritoriul României, așa că i-a scris unui amic arheolog din Chișinău, să-l întrebe dacă o fi pe-acolo. Nu era, însă i-a trimis un link către un site ucrainean, unde un obiect asemănător fusese vândut în urmă cu un an, cu echivalentul a vreo 10.000 de euro. După încă o zi, același amic i-a trimis o postare de pe Facebook din 2014, unde apăreau vreo 6-7 fotografii cu un coif asemănător cu cel din Ucraina, fotografiat în ceea ce părea a fi o bucătărie de țară. Era undeva în România.

Cel care postase pozele era din județul Iași, iar textul care însoțea fotografiile suna ceva de genul: „Uite ce s-a găsit în comuna Alexandru Ioan Cuza”, pe malul Siretului, și se termina cu „Păcat că n-o să ajungă niciodată la muzeu”. Asta l-a pus pe gânduri pe ilustrator: „Cum adică a fost descoperit, e pus pe Facebook, dar n-o să ajungă la muzeu?”. 

Oltean l-a căutat pe Vitalie Josanu, polițist de patrimoniu în județul Neamț, cu care colaborase inclusiv pentru documentarea unei cărți despre cetăți, castele și fortificații. 

L-a întrebat dacă știe ceva despre coif. Josanu i-a zis că nu, dar încearcă să intre pe fir și să vadă despre ce e vorba:
— Ar fi extraordinar să punem mâna pe el. Tare mi-ar fi ciudă să nu pățim ca și cu cel medieval, i-a zis polițistul.
— Care coif medieval? a întrebat Oltean.
— A, nu ți-am zis... Mai e un coif, unul medieval, găsit tot în Siret acum câțiva ani. 
— Cum așa? 
— Păi mi-a dat niște fotografii un arheolog în 2017, când am fost la Iași. Cred că încercase cineva să i le arate și să evalueze coiful. Arheologul s-a simțit dator să i le arate unui polițist de patrimoniu și mi le-a arătat mie. La rândul meu, am trimis niște copii într-un email la București, la sediul central al poliției de patrimoniu din IGPR, pentru a deschide o anchetă. 
— Extraordinar! Arată-mi pozele! 

Nu erau cele mai bune fotografii, dar era clar o minunăție de coif și ăsta, unul extrem de rar, cum nu mai există decât prin Rusia, și acolo câteva. Era făcut din bronz, decorat cu o pereche de ochi, element cu funcție magică. Mai avea niște ornamente complicate, roșii, „pictate” cu cupru pe calota de bronz, ce par de influență orientală. „Era o nebunie!”, spune ilustratorul.     

Putea fi un produs „de import” din zona Asiei Centrale, ori creația unor meșteri itineranți care lucrau pentru elitele Rusiei Kieviene, maghiare, khazare sau pecenege, populații ce au dominat într-un moment sau altul zona Moldovei, crede Oltean. De obicei, obiectele atât de atent lucrate erau purtate de căpeteniile de oști, pentru a fi recunoscute de departe de către propriii luptători.  

Prezența coifului pare să aibă de-a face cu impactul cnezatelor rusești din apropierea lumii bizantine și cu influența acestora asupra actualului teritoriu românesc, e de părere Josanu. „Trebuie să mai vedem și niște analize de laborator, să vedem cam spre ce direcție ne duc.” 

Fotografiile fuseseră făcute în biroul unui maistru. Obiectul era așezat pe niște planșe tehnice imense pe care se contura râul Siret. În colțul fiecărei fotografii era trecută și data în care fuseseră făcute: 14 aprilie 2010. Erau dovezi importante pentru anchetă. 

Una dintre primele fotografii cu coiful medieval.

Coiful fusese descoperit de niște muncitori într-un mal de pământ, în timp ce lucrau la un baraj de pe Siret din comuna Lunca, aproape de Pașcani. „După care, din informațiile pe care le-am cules eu, coiful ar fi fost luat de un muncitor din Bacău și dus în zona respectivă. Aici se opreau datele pe care le dețineam eu”, spune polițistul de patrimoniu. 

***

Vitalie Josanu s-a alăturat Poliției de patrimoniu în 2006, atunci când această structură specializată în domeniul protejării patrimoniului cultural a devenit funcțională în România. 

Într-o postare din ianuarie 2020, Josanu redă pe scurt istoria Poliției de Patrimoniu (sau Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național, așa cum e denumit în mod oficial): România o crease împinsă de la spate de apropierea aderării la Uniunea Europeană, ce impunea alinierea la o legislație comună în acest domeniu ca parte din acquis-ul comunitar. „Toți aveau asemenea structuri – bine specializate, dotate, finanțate –, trebuia să avem și noi”, explică Josanu.

Până atunci, gestionarea patrimoniului fusese un haos. Încă din 1990, regimul lui Ion Iliescu abrogase legea din 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional și România nu pusese nimic în loc timp de aproape un deceniu. În acest timp s-au închegat rețele de trafic cu obiecte culturale și au apărut moșteniri misterioase, în perfectă armonie cu tunurile financiare ale vremii. 

Primele reglementări au apărut în 2000, prin preluarea unor bucăți din legea din 1974 și îmbogățirea lor cu prevederi din convenții internaționale. Trecerea de la hârtie la practică s-a făcut însă încet, în ani sau decenii.

Crearea Poliției de Patrimoniu a mers greu și pentru că Ministerul de Interne a trebuit să recruteze și oameni din afara sistemului, de obicei tineri proveniți din muzee, direcții pentru cultură, instituții de cercetare sau din învățământ. Fiecare inspectorat județean de poliție urma să aibă un compartiment care să se ocupe de patrimoniu, format dintr-un polițist din Ministerul de Interne și un specialist în domeniul cultural, venit din afara instituției.  

Născut în Republica Moldova în 1979, Josanu a absolvit Istoria la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și s-a specializat în arheologie. După facultate a lucrat timp de cinci ani la Muzeul de istorie și etnografie din Târgu Neamț. Văzuse în acești ani cât de prost stătea România la gestionarea patrimoniului și spune că a vrut să facă mai mult decât să plângă pe umerii altor specialiști, așa cum văzuse că se întâmplă. Cu gândul că poate face ceva pentru a îndrepta lucrurile, a devenit polițist. 

Munca sa presupune, între altele, monitorizarea situației descoperirilor arheologice și a pieței de antichități. La o acțiune organizată la Târgul de la Negreni, în județul Cluj, la care se adună anticari și nu numai, el și colegii săi au ridicat de la o singură persoană 88 de tablouri, dintre care 10 au fost clasate în patrimoniul cultural național. 

Dincolo de asta, urmărește apariții în presă, pe Facebook sau pe platforme de comerț online, culege zvonuri sau ponturi de orice fel. Când a aflat de la colegul său arheolog despre existența coifului medieval, a trimis informațiile către cei de la București, pentru că locul descoperirii nu era în jurisdicția sa. N-a abandonat însă cazul: a semnalat existența piesei către colegii cercetători și i-a rugat să-l anunțe dacă le sare ceva în ochi.Oltean a cerut voie să fac o postare care să creeze emoție pe Facebook, că poate se întâmplă ceva. Postarea lui din 24 noiembrie 2020 a avut vreo 640 de distribuiri. La ceva timp după, cei de la Poliția de Patrimoniu din București l-au chemat la o discuție. S-au purtat drăguț cu el, dar a simțit și o umbră de suspiciune: păreau să creadă că el știe mai multe despre coif. Nu știa.  

Una dintre primele ilustrații cu coiful medieval făcute de Radu Oltean.

***

În ianuarie 2021 a apărut coiful grecesc. 

L-a recuperat Vitalie Josanu, după ce prin cercetarea judiciară a dat de niște persoane care s-au aflat în legătură cu piesa căutată. A făcut o primă percheziție în Roman, unde a mai primit niște indicii ce l-au dus către comuna Alexandru Ioan Cuza. Cu o nouă autorizație de percheziție a bătut la poarta unui sătean. 

Omul a zis că descoperise coiful în timp ce se scălda în Siret, cu șapte ani în urmă, că îl are și-l păstrează în pod. L-a condus pe polițist acolo, i-a prezentat piesa, care era ținută printre deșeuri. Asta i-a sugerat că omul în cauză habar nu avea ce a descoperit, ce valoare are piesa și dacă prezintă ceva interes. „Chiar spunea la un moment dat: «Dom’le, uite, ce se întâmpla dacă eu o duceam la fier vechi? Că mă gândeam că, fiind din bronz, aș lua niște bănuți pe ea. Așa stă în pod aiurea»”. 

Criteriile folosite pentru stabilirea valorii unui bun arheologic sunt vechimea, unicitatea sau raritatea, valoarea artistică, precum și cea „la cântar”, în funcție de materialul din care este realizat. „Mult contează și valoarea de piață, valoarea internațională a unor piese de acest tip sau piese similare. Sunt într-adevăr și piețe de licitație ce ajung să dicteze prețul unor anumite bunuri.” 

Coiful găsit în podul omului e de prin secolele V-IV î.Hr. și este o descoperire de senzație, pentru că se află într-o zonă foarte nordică. Un obiect similar a fost excavat în 2018 în Peninsula Taman în sud-vestul Rusiei, dar era făcut țăndări. Un altul — în nordul Mării Negre, în zona Odessa. Deși piesa nu era întreagă și pare că a trecut printr-un incendiu, ea a fost vândută în Statele Unite, la o licitație, cu suma de 200.000 de euro. Întrucât coiful găsit în albia Siretului e întreg, ar putea valora cel puțin dublu pe piața de profil. 

***

Prezența coifului grecesc pe malul Siretului poate fi legată de mai multe scenarii. Înainte de toate, Siretul — la fel ca Nistrul sau Prutul — a fost o arteră de comunicație importantă între nordul și sudul regiunii, atât în preistorie, antichitate, cât și în Evul Mediu, explică Josanu. Nu e neapărat semn al prezenței unei armate în zonă: putea fi la fel de bine vorba de un trofeu sau de o simplă marfă. 

În orice caz, coiful devine un soi de reper pentru impactul civilizației grecești în adâncul teritoriului Europei. „Lărgește lumina asupra teritoriului european până destul de la nord”, spune Josanu. „De asta a și creat senzație, de asta mediul științific a primit cu multă surprindere această descoperire.”

În afara mediului științific însă, povestea a devenit una despre „ghinionul” omului care a găsit coiful, Radu Z., fermier din comuna Alexandru Ioan Cuza.

Potrivit legii, bunurile arheologice descoperite întâmplător trebuie predate la primărie în termen de 72 de ore, pentru a ajunge apoi la Direcția Județeană pentru cultură. Dacă respectă această condiție, descoperitorul este recompensat cu 30% din valoarea bunului, la care se poate adăuga un bonus de 15% pentru bunurile cu valoare deosebită. 

Radu Z. susține că la o oră după ce a găsit artefactul a mers cu el la șeful de post din localitate, însă acesta i-a zis că nu știe ce să facă cu el. „I-am dat ideea că aş putea duce coiful la muzeul de la Ruginoasa, poate iau vreo răsplată pe el… Ştiam că statul îţi oferă ceva dacă găseşti un lucru de valoare, istoric. Mi-a spus că nu ştie ce să zică. Drept urmare, am dus coiful acasă. L-am pus în pod”, le-a povestit el jurnaliștilor de la Ziarul de Iași

„Ieșeanul ar fi putut primi o recompensă de aproximativ 100.000 de euro din partea statului, pentru descoperirea artefactului, dar în loc de asta s-a trezit cu dosar penal”, concluzionează Digi24.ro.   

Omul știa însă că se află în posesia unui bun de mare valoare din moment ce l-a arătat unui cunoscut. Acesta l-a postat apoi pe Facebook, unde a scris că nu va ajunge niciodată într-un muzeu, spune ilustratorul Radu Oltean. „Face pe inocentul, spune că el nu știa ce valoare are coiful, însă s-a lăudat cu el”. 

Criteriile folosite pentru stabilirea valorii unui bun arheologic sunt vechimea, unicitatea sau raritatea, valoarea artistică, precum și cea „la cântar”, în funcție de materialul din care este realizat. „Mult contează și valoarea de piață, valoarea internațională a unor piese de acest tip sau piese similare. Sunt într-adevăr și piețe de licitație ce ajung să dicteze prețul unor anumite bunuri”, spune Vitalie Josanu. 

Vitalie Josanu zice că și lui omul i-a declarat că ar fi încercat să predea bunul, însă Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț n-a înregistrat o asemenea tentativă. „Prin urmare, este vorba unuia contra celuilalt. Îmi este greu să zic acum că a fost așa sau nu.” 

Spune însă că legislația cu privire la neanunțarea descoperirii bunurilor arheologice „este învelită într-un soi de ceață”, iar pedepsele merg între o amendă de 2.000 de lei și închisoare, în funcție de încadrarea faptei: poate intra la tăinuire, furt din sit arheologic, trafic sau alte infracțiuni. „Normal ar fi ca în legea specială să avem lucrurile clar definite și un set de prevederi și proceduri care să meargă până la capăt, nu oprite undeva la jumătate de drum și lăsate cumva la voia întâmplării și a interpretării.”

În multe locuri primarii cunosc procedurile pentru predarea bunurilor arheologice și există un circuit legal care funcționează, spune Josanu. În alte părți însă — cum pare că e cazul și în comuna ieșeană — a simțit că nu prea exista habar. Sunt cazuri în care nici reprezentanții muzeelor — acolo unde se predau bunurile după vechea lege — nu știu ce să facă: atunci când oamenii ajung la ei cu câte un obiect cu valoare istorică încep să aplice procedura achiziției și să negocieze cu oamenii, în loc să primească pur și simplu bunul respectiv, având în vedere că aceștia sunt obligați oricum să le predea, și să-l dea mai departe către direcția județeană pentru cultură.

Adesea, detectoriștii cunosc legislația mai bine decât reprezentanții statului.

Detectoriștii — adică posesorii de detectoare de metale — s-au înmulțit în ultimii ani și și-au creat comunități online. Activitatea este legală, atâta timp cât detectoarele sunt autorizate, iar posesorii lor le folosesc în afara zonelor protejate și siturilor arheologice. Pentru a căuta în situri arheologice, au nevoie și de o autorizație din partea Ministerului Culturii. 

Polițistul spune că, dacă în 2008 era un singur detector de metale autorizat în județul Neamț, acum sunt vreo 200. Sunt oameni cu ocupații foarte diverse, inclusiv preoți, avocați, polițiști sau procurori. „Eu nu pot să bănuiesc să mă uit la un detectorist ca la un potențial infractor”, spune polițistul de patrimoniu. „Văd inclusiv pe grupurile lor de socializare că au tendința de a respinge și de a sancționa persoane care descoperă bunuri și încearcă să le valorifice. Sau pun întrebări care sugerează o asemenea atitudine. Oamenii reacționează și unii chiar sesizează asemenea porniri. Alții efectiv îi exclud din grup.”  

În 2016, Josanu a fost numit în comisia care încerca să pună la punct un cod al patrimoniului. Între altele, el a propus ca detectoriștii să se poată întruni într-o asociație și să poată beneficia, prin contract, de asistența unui arheolog atunci când fac căutări. Ar fi însemnat o formă de conviețuire între breasla arheologilor și cea a detectoriștilor, cu beneficii pentru ambele părți. Nu s-a întâmplat însă nimic. 

***

„Mai dăunăzi, marcam la Ateneu Ziua Culturii Naționale și multă lume a ascultat discursul domnului președinte, legat de importanța strategică și identitară a patrimoniului cultural. Imediat au apărut voci entuziasmate de aceste vorbe de duh, scăpate din gură și tribună aleasă... Au uitat însă că aceeași gură spunea aceleași vorbe și în 2016, de la Tribuna Parlamentului și punea patrimoniul printre obiectivele de siguranță națională!”, scria la începutul anului trecut Vitalie Josanu, într-o lungă postare despre situația dezastruoasă a Poliției de patrimoniu.

Dacă în 2006 erau câte doi polițiști de patrimoniu în fiecare județ și câte un lucrător de poliție la nivelul fiecărui oraș care se implica, pe lângă atribuțiile de zi cu zi, și în activități legate de acest domeniu, acum mai există câte un singur polițist care să se ocupe de asta (excepție face doar județul Hunedoara, unde au rămas în continuare doi). 

Asta în condițiile în care munca unui ofițer de patrimoniu presupune — pe lângă supravegherea piețelor fizice și online apar bunuri de patrimoniu — și monitorizarea monumentelor istorice și a zonelor de protecție a acestora. Ofițerii trebuie să supravegheze intervențiile asupra clădirilor cu valoare istorică — multe aflate în proprietate privată —, iar asta cere timp și atenție. „Pe raza județului Neamț am în monitorizare în jur de 1.000 de obiective, de monumente. Un singur om. Numai la mănăstirea Agapia am 117 monumente: este mănăstirea cu bisericile, dar și întreg satul mănăstiresc, casă cu casă. Pe care eu trebuie să le cunosc și să le monitorizez. (...) Ca să ajungi să fii un polițist de patrimoniu eficient trebuie să ai și o perioadă de acumulare, să cunoști situația monumentelor, casă cu casă, stradă cu stradă.”

Josanu spune că pentru majoritatea monumentelor pe care le supraveghează are între două și cinci rânduri de fotografii, cu ajutorul cărora urmărește posibilele intervenții asupra acestora. Asta pentru că el a rămas în cadrul structurii din 2006 încoace, ceea ce nu prea s-a întâmplat în alte județe. 

Primele probleme au apărut în 2009. Pe fondul crizei economice și al tăierilor bugetare de tot felul, s-a pus atunci problema desființării Poliției de Patrimoniu. Din cauză că ar fi deviat de la acquis-ul comunitar nu s-a mai întâmplat asta în cele din urmă, însă în urma zvonurilor care au circulat pe tema asta mulți dintre colegii lui Josanu au decis să se mute în structuri mai sigure, uneori pe funcții mai bine plătite și mai apreciate. 

Dacă la început fuseseră recrutați specialiști, aceștia au fost înlocuiți în multe locuri cu oameni fără vreo pregătire sau măcar pasiune pentru acest domeniu și care consideră că Poliția de Patrimoniu e doar un start bun de carieră. Din acest motiv, în unele județe oamenii s-au schimbat și de 3-4 ori. 

Pe când făcea parte din comisia pentru elaborarea unui Cod al patrimoniului, Josanu a propus creșterea numărului de polițiști din această structură la trei pentru fiecare județ și crearea unei structuri regionale, precum și ca structurile Poliției de Patrimoniu să fie subordonate direct inspectorului șef. Încă nu s-a mișcat nimic în această privință. 

În schimb, în noiembrie 2020 s-a întâmplat altceva: pe fondul știrilor despre abuzurile săvârșite de autorități — în special de polițiștii locali — care le amendau pe bătrânicile care vindeau pătrunjel la colțul străzii, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a ridicat dreptul polițiștilor de a face controale și de a da amenzi comercianților, mai ales celor din spații deschise, și a lăsat această atribuție doar inspectorilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Comerțul cu bunuri culturale mobile, altele decât cele arheologice, a ajuns astfel în seama unei structuri care n-are specialiști în evaluarea unor asemenea obiecte. 

„Noi am ajuns într-un moment critic. Dacă tot s-a anunțat marea reformă în Poliția Română, sperăm să aibă efecte și în ceea ce privește reorganizarea structurii de patrimoniu”, spune Vitalie Josanu. Nu trage însă mari speranțe pentru asta: bunurile de patrimoniu stârnesc patimi, mai ales printre oamenii cu relații și putere, iar ei sunt cei care modelează felul în care statul acționează pentru a proteja patrimoniul. 

***

Într-un comunicat din 12 februarie 2021, Poliția Română a anunțat că a recuperat și coiful medieval despre care postase Radu Oltean și în legătură cu care Vitalie Josanu transmisese informații la centru. „Bunul este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă”, precizează reprezentanții IGPR.

La fel ca și coiful grecesc, obiectul se află acum la Complexul Muzeal Național ,,Moldova” din Iași, pentru a fi clasat în patrimoniul cultural național. Descoperirea celor două obiecte pe malul aceluiași râu, la 26 de kilometri unul de celălalt, și recuperarea acestora la câteva săptămâni distanță rămâne o coincidență incredibilă. Iar în lipsa oamenilor și a unei legislații bune, găsirea sau recuperarea unor asemenea obiecte ar putea deveni o și mai mare raritate. 

23 martie 2021, Publicat in Intră la idei /

text de

  • Vlad OdobescuVlad Odobescu

    Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.

ilustrații de

  • Radu OlteanRadu Oltean

    Face ilustrație documentară cu subiect istoric. Între lucrările sale se numără una despre castele, cetăți și fortificații din Români și una despre războaiele daco-romane. (Foto: Ionuț Macri)


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK