FITS 2026 a adus în România câteva spectacole recente aflate în turnee internaționale și create de unii dintre artiștii mainstream ai Europei. M-am oprit la compania Dead Centre (Irlanda), condusă de Bush Moukarzel și Ben Kidd, care a prezentat Baal - Prima piesă a lui Brecht/ Brecht’s First Play. De-a lungul timpului, Dead Centre au mai prezentat două spectacole în România, în Festivalul Național de Teatru, Prima piesă a lui Cehov în 2018 și Lippy în 2024.
Brecht în epoca cancel culture
Personajul lui Bertolt Brecht, Baal, este un tânăr poet talentat, dar misogin, prădător sexual și criminal, cu alte cuvinte, una dintre oile negre ale dramaturgiei mondiale, dar nu tocmai una mainstream, precum Lady Macbeth. Baal este prima piesă a lui Brecht, scrisă în 1918, la 20 ani, și după cum observă Moukarzel & Kidd în spectacolul lor intitulat chiar așa, Brecht’s First Play, conceptul de distanțare pe care dramaturgul l-a dezvoltat ulterior nu este încă coagulat aici. Apoi, faptul că Brecht a fost fascinat de China din 1935, când a asistat la Moscova la reprezentațiile actorului chinez Mei Lanfang (influența chineză se vede în piese precum Cercul de cretă caucazian și Omul cel bun din Sâciuan), a fost folosit ca argument pentru producerea spectacolului în China, de către Beijing Repertory Theater. Acestea sunt premisele de la pornește construcția spectacolului companiei Dead Centre, care se ramifică apoi în alte direcții, atingând teme contemporane — ego-ul exacerbat de tehnologie, (ce este) arta contemporană, relația dintre operă și autor, integrarea tehnologiei în dramaturgia de scenă, etc.
Dead Centre spune că Baal este un personaj care astăzi ar fi „cancelat” / anulat, boicotat, invizibilizat (termenul „cancel” din sintagma „cancel culture” are echivalente imperfecte in română), dar afirmația este pe jumătate adevărată, cultura anulării fiind valabilă doar în anumite medii și zone geografice, mai reduse decât în anii trecuți, direcția fiind invalidată de MAGA-iozizarea și fascizarea lumii.
Moukarzel și Kidd încep cu boicotarea personajului titular prin invizibilizare, pe care o redau la propriu. Spațiul scenic este împărțit în două — zona de jos, unde evoluează personajele, este marcată de chromă — un fundal albastru, iar spațiul de sus, identic ca dimensiune, este un ecran pe care imaginea de jos este proiectată și completată cu decor (gradual, odată cu degradarea personajului titular, decorul trece de la interioare burgheze sau baruri boeme la cadre abstracte, pre/post-apocalipitice), dar din care Baal este eliminat digital.
Scenografia digitală depășește pasivitatea unui decor și devine un personaj activ, opresiv și un instrument de cenzură politică în timp real. Spațiul de jos, unde sunt corpurile fizice ale actorilor, funcționează ca un platou de efecte speciale, culoarea albastră permite computerelor să izoleze actorii, să le decupeze siluetele și să le modifice aspectul în timp real pe ecranul de deasupra scenei. Asta produce o fractură vizuală: jos, spectatorul vede corpul fizic al actorului, care joacă și transpiră, iar sus, pe ecran, vede versiunea sa „curățată”, cenzurată și controlată de tehnologie.
Pe măsură ce acțiunile lui Baal devin prea violente pentru standardele etice de astăzi, actorii încep să le chestioneze, iar personajul este cenzurat tehnic — pixelat și blurat. Mai mult, în același mod dispar cuvinte, doar că bruiajul este audio (dar și video pe subtitrare). Însă lucrurile se complică. În scena violului, nu doar că agresorul de multiplică, dar este și invizibilizat — costumele albastre permit ca imaginea agresorilor să dispară pe ecran. Iar asta ridică altfel de dileme.
„Societatea însăși este cea cu adevărat antisocială”
Una dintre dileme este legată de dublul standard al moralității contemporane. Baal muzicianul este comparat cu David Bowie, nu doar prin prisma artei, ci a unor probleme de moralitate, cu referire la relațiile lui Bowie cu minore în perioada anilor '70. Și totuși, Bowie nu a fost invalidat. De ce reacția publicului diferă? În timp ce unele personalități sunt detestate și anulate (aș zice că aici intră mai degrabă Woody Allen decât Harvey Weinstein, ale cărui fapte au o componentă agresivă, de exemplu șantaj și abuz sexual), faptele controversate din trecutul lui Bowie sunt privite mult mai blând de opinia publică, el fiind tratat ca o vedetă intangibilă.
Alte dileme radiază în zona explicit politică. Boicotarea lui Baal conectează textul lui Brecht cu timpul prezent, dar se ridică întrebarea dacă eliminând făptuitorul, sunt eliminate și faptele lui și dacă da, asta înseamnă că acestea nu s-au petrecut sau că nu sunt văzute ca infracțiuni și nu sunt pedepsite? Anularea faptei poate însemna acceptarea ei? Sunt multe exemple contemporane pe care această dilemă le vizează, dar m-aș opri la lipsa proceselor din SUA pentru uciderea unor oameni de către ICE și pentru abuzurile sexuale descoperite în dosarele Epstein (la care scena violului conduce direct).
Dar spectacolul vine din China, unde ascunderea crimelor politice și anonimizarea făptuitorilor este politică de stat, așa că mă întreb dacă vrem să „anulăm” oameni sau mai degrabă să îi expunem în toată splendoarea lor malefică, în speranța unei justiții pământești. Bruierea cuvintelor, uneori aproape toată fraza astfel încât sensul devine neinteligibil, aduce în prim-plan cenzura — din nou, cea din China, dar nu este exclusă nici fricțiunea occidentală dintre de-glorificarea unor personalități culturale, politice, istorice, ale căror biografii au pete, și contestarea / invalidarea unor personalități contemporane care au poziții neconforme cu norma politică (aici intră profesioniști din diferite domenii invizibilizați pentru legăturile sau simpatia lor față de state / regimuri politice care sunt considerate criminale de o parte a lumii și victime / eroi de către cealaltă parte, marcând astfel polarizarea globală a lumii).
Ce facem cu artiștii problematici, întreabă Dead Centre, căci societatea modernă tinde să izoleze elementele disfuncționale, în loc să înțeleagă paradigmele politice și sociale care le favorizează. Mai mult, un personaj blurat sau cenzurat ridică întrebări despre cine deține controlul asupra imaginii lui (prin divizarea spațiului de joc, corpul fizic este disociat de imaginea sa). Care este instanța supremă care decide asupra libertății de expresie și acțiune?
Dead Centre îl aduc pe Brecht pe scenă încă de la început — actorul Jin Shijia apare în prima scenă în propriul rol, apoi în cele ale lui Brecht și Baal, căci una dintre direcțiile spectacolului este analiza procesului de creație, chestionând cum și de ce a scris dramaturgul această piesă la doar 20 de ani și dacă ea conține germenii viitoarelor sale opere. De la o odă a anarhiei anti-sistem ca critică socială, cum a fost considerat inițial textul, Brecht îl va reevalua mai târziu spunând că nu Baal, ci „societatea însăși este cu adevărat antisocială”.
Spectatorul este scos constant din convenția dramatică — actorii se opresc, comentează textul, uneori refuză să-și mai joace personajul, aduc argumente din prezent și contestă deciziile pe care tânărul Brecht le-a luat, ba chiar adaptând o scenă din text, se adresează direct publicului („La teatru se duc cei care caută moartea”). Practic, Dead Centre aplică tehnica de distanțare a lui Brecht într-un spectacol cu o piesă a acestuia care nu o conținea. Se suprapun astfel etape diferite din opera dramaturgului, o formulă deșteaptă de chestionare a creației căci până la urmă, spectacolul este aici o punere în scenă nu a textului, ci a procesului de punere în scenă.
Brecht’s First Play este pandantul unui hit al Dead Centre, Prima piesă a lui Cehov (de asta am și păstrat titlul în engleză, adaptarea în limba română, Baal - Prima piesă a lui Brecht, pierde conexiunea cu spectacolul după piesa lui Cehov). Ambele producții preiau prima piesă scrisă de un dramaturg canonic în tinerețe, texte considerate inițial haotice sau greu de montat, și le transformă în spectacole care actualizează temele și folosesc tehnologia în arhitectura dramatică. La Brecht’s First Play este scenografie digitală cu proiecții video prelucrate în timp real, iar sound design-ul creează o barieră între mintea personajului principal, blocat în propria genialitate distructivă, și restul lumii.
La Prima piesă a lui Cehov, scenografia sonoră binaurală include căști pentru public, în care vocea regizorului se suprapune peste spectacol (o formulă brechtiană de obiectivare). Ambele spectacole dezbat excluderea individului antisocial de către grup — personajele, Platonov și Baal, deraiază de la norma socială, dar în timp ce Platonov rămâne profund uman în imperfecțiunile și viciile sale, Baal devine un criminal narcisist (disperarea lui este că va fi uitat / anulat / șters din viața publică, deci din memorie). De altfel, în ultima scenă, care nu există în textul lui Brecht, dar pastișează finalul din Richard al III-lea, Baal se află într-o luntre pe apă (arhetipul care antrenează toată mitologia trecerii graniței dintre viață și moarte) pe care victimele sale urcă una câte una, în ciuda împotrivirii sale. De fapt, ele nu îl văd pentru că Baal a fost „șters” și din moarte, de unde și disperarea lui („nu mă uitați!”).
Brecht credea că teatrul trebuie să incite la acțiune socială. Prin transferarea textului în paradigma cancel culture, spectacolul obligă publicul să se gândească dacă invalidarea artiștilor toxici în spațiul public face o comunitate mai sigură sau această cenzură este, la rândul ei, o formă de violență.
„Toți aveți probleme. Suferiți de narcisism”, acuză direct personajele publicul. Și, probabil, au dreptate.
FOTO main: Sebastian Marcovici
Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2026
Beijing Repertory Theatre, Tempest Projects
Brecht’s First Play / Baal - Prima piesă a lui Brecht
După Bertolt Brecht
Un spectacol de Dead Centre
Adaptarea și regia: Ben Kidd & Bush Moukarzel / Dead Centre (Irlanda)
Producători: Shihui Weng, Han Jiang
Scenografie: Han Jiang
Design vizual: Sébastien Dupouey
Design lumini : Chen Xiaji
Design sunet și interdisciplinar: Annie Jing Yin
Design costume: Viola Zhang
Design sunet / inginer audio: Tian Dongyi
Traducător text: Zhao Han
Regizor reluare / asistent regie: Zhang Mingyi
Distribuția:
Shijia Jin – Baal / Brecht
Wei Cui – Mech
Tengfei Li – Piller
Zhuojun Ma – Emilie
Jiahuai Zhang – Johannes
Wei Tan – Sophie
Coproducție Hong Kong Arts Festival, Beijing Repertory Theatre, Tempest Productions, Holland Festival
