Almut-Barbara Renger predă cursuri de religie și cultură antică la Universitatea Liberă din Berlin și Universitatea din Basel. Cercetările ei traversează crearea și răspândirea miturilor, a legendelor și idolilor în contexte culturale, din antichitate și până în zilele noastre. Privește cum sunt folosite teme și motive din religie și mitologie în literatură, film și cultură populară, și o interesează aproprierile religiilor antice în formele contemporane ale discursului ezoteric.
Am întâlnit-o pe Almut-Barbara Renger la congresul Religions 360°, care a adus la București aproape 700 de cercetători ai religiei din întreaga lume. A susținut acolo prezentare despre istoria conceptului de mindfulness, de la mănăstirile antice până în Sillicon Valley, din tradițiile antice budiste din Asia, până în centre de spa, săli de yoga din Occident și aplicații de telefon.
Am discutat cu cercetătoarea despre prejudecățile pe care le avem când vorbim despre mindfulness și despre efectele acestei practici asupra sănătății fizice și mentale. Despre ce o motivează să studieze în continuare religia, dar și despre ce poate face biserica astăzi pentru a repara nedreptăți din trecut.
Dincolo de modul în care este prezentat în mass-media și în cercetările academice, cum ați defini conceptul de mindfulness?
După spuneam și în prezentarea mea, eu nu l-aș defini, deoarece nu există un singur concept. Există doar o pluralitate de concepte și interpretări care au fost omogenizate de cercetarea empirică, folosindu-se pentru toate tipurile de interpretări și practici un termen generic, și anume mindfulness.
Totuși, cred că, în această cercetare, există ceva asemănător unei definiții comune: mindfulness înseamnă a fi prezent chiar în acest moment, fără a judeca. Eu sunt o cercetătoare care, de fapt, nu practică mindfulness. Când discut cu practicanții și îi întreb în interviurile de cercetare cum definesc mindfulness, ei înșiși spun întotdeauna că nu există o singură definiție.
Mindfulness este o practică modernă care își are originea din tradiția budistă. Presupune să fii complet prezent și conștient în experiența ta actuală, fără a reacționa la ceea ce ți se întâmplă sau a te lăsa purtat de gânduri. Mindfulness-ul poate fi practicat prin meditație combinată cu yoga sau altă activitate fizică, dar și prin mici pauze pe care le poți lua pe parcursul zilei, pentru a-ți observa propriul corp și propriile gânduri. Unele studii arată că practica consecventă a acestor tipuri de exerciții poate reduce stresul, îmbunătăți performanța și concentrarea.
Observ destul de des în rândul oamenilor o atitudine sceptică față de mindfulness. Care credeți că este cea mai răspândită prejudecată despre această practică?
E o întrebare dificilă. Ronald Purser, de exemplu, care a scris cartea McMindfulness (Watkins Media, 2019), spune că instrumentalizarea neoliberală a mindfulness-ului reprezintă o neînțelegere a fundamentelor etice și sociologice ale practicii. Dar eu nu aș fi de acord cu asta. Eu nu aș critica manifestările noi ale acestei practici, nu aș spune că este vorba de o neînțelegere a mindfulness-ului. Ca cercetător pot doar să descriu ceea ce se întâmplă. Pentru că nu sunt un călugăr ancorat într-o tradiție specifică, convins că există o singură modalitate corectă de a privi lucrurile pe care să fiu obligată să o apăr. Am altă perspectivă asupra lucrurilor: încerc să observ ce fac ceilalți, ce fac practicanții, ce fac alți cercetători, ce fac eu însămi, stând la catedră.
Mindfulness este revendicat atât de psihologie, neuroștiințe, cât și de religie. Este mai degrabă o practică științifică sau una spirituală?
În ceea ce mă privește, având în vedere că am scris un capitol amplu despre mindfulness în Europa, cred că pentru mulți oameni este o practică spirituală, iar pentru mulți alții este vorba, în primul rând, de sănătatea lor. Vor să-și reducă ritmul cardiac, tensiunea arterială, vor să-și amelioreze depresia și, având în vedere că s-au făcut cercetări în acest sens, ei cred că acest lucru i-ar putea ajuta. Și poate că chiar îi ajută. Unii oameni spun: „Practic tehnici de mindfulness pentru a dezvolta stări mai profunde ale minții, deoarece asta mă ajută cu adevărat să-mi reglez sistemul emoțional, să mă concentrez, dar și să înțeleg cu adevărat ce mi se întâmplă. Îmi reduce suferința din viață, pot să-mi dezvolt o perspectivă asupra lucrurilor foarte diferită de cea pe care o aveam înainte. Pot fi o persoană relaxată și liniștită.’’
Din punct de vedere spiritual, există încă oameni care practică diferite metode, crezând cu tărie că acest lucru îi va ajuta să evite reîncarnarea și suferința. Aceasta este perspectiva budistă de bază: să practici acest exercițiu pentru a nu fi nevoit să te reîncarnezi, pentru a scăpa din cercul nesfârșit al vieții și al suferinței.
Zilnic ne pierdem în doomscrolling și ne confruntăm cu o suprasaturație informațională, iar uneori pare că internetul ne răpește puținul control pe care îl avem asupra propriilor noastre vieți. Ce rol poate juca mindfulness-ul în recâștigarea propriei autonomiei și a controlului asupra abilităților noastre cognitive?
Nu sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare. În primul rând, nu sunt un practicant al mindfulness-ului. Totuși, am practicat zen, și sunt conștientă că mă ajută. Am făcut cercetări asupra comunităților zen chinezești, așa că m-am implicat în practică, iar la un moment dat mi-am dat seama: „Doamne, mă ajută să las lucrurile să se așeze, să mă calmez, să respir mai bine, să stau cu spatele drept!” Așadar, m-aș aștepta ca oamenii care practică tehnici similare, numite mindfulness, să simtă un efect similar.
Când vine vorba de studii, nu sunt atât de sceptică încât să cred că toate sunt greșite. Chiar cred că unele rezultate ale acestui exercițiu, precum reducerea tensiunii arteriale, sunt corecte. Chiar dacă nu este corect să folosim termenul de mindfulness pentru toate aceste practici diferite care sunt analizate, evaluate și puse în practică, totuși cred că trebui să avem încredere în știință. Dacă, după 20 de ani de cercetări la nivel mondial, oamenii de știință ne spun cu adevărat că are aceste efecte, atunci ar trebui să-i credem.
Dar nu pot să-ți spun eu asta. Și atunci trebuie să analizăm cercetările care leagă mindfulness de starea abilităților cognitive și să vedem dacă există mai multe rezultate care spun același lucru în diferite țări și în cadrul unor proiecte de cercetare diferite. Dacă da, atunci este foarte probabil ca lucrurile să stea așa.
Ați vorbit și în prezentarea dvs. despre comercializarea mindfulness-ului. De ce credeți că oamenii se lasă atât de ușor convinși să cumpere cursuri sau să instaleze aplicații care le promit efecte ale mindfulness-ului? Și de ce corporațiile exploatează această practică?
Pentru că este fashionable. Este o alternativă la religiile organizate, cum ar fi creștinismul – fie ortodox, catolic sau protestant – și astfel utilizatorii se simt ca și cum ar fi membrii pierduți ai acestor religii. Mulți oameni nu mai au încredere în biserică, în special în ultimii zece ani, din cauza abuzurilor sexuale dezvăluite. Biserica și-a pierdut foarte mulți membri, iar cei care au plecat din biserici au nevoie în continuare de ceva în care să creadă, de un fel de religie individualizată.
Faptul că există aplicații care te ajută să practici mindfulness pare să facă parte din această revoluție tehnologică la care asistăm, cu ritmul accelerat al schimbărilor pe care le trăim în prezent, inclusiv în ceea ce ține de inteligența artificială. Când ai un telefon mobil și o aplicație menită să te ajute să te relaxezi, când vei fi foarte stresat, în loc să ieși pur și simplu afară, să stai pe o bancă în parc timp de 30 de minute plictisindu-te de moarte, ceea ce este o activitate foarte bună pentru creier, vei lua telefonul în mână, pentru că ești obișnuit să faci asta.
Acum 15 ani, când venea vorba de spiritualitate, totul se învârtea în jurul lui Dalai Lama. Acum nu mai e vorba despre marii maeștri – e vorba despre dispozitive tehnice, care îi completează sau chiar îi înlocuiesc.
Dincolo de subiectul prezentării voastre din cadrul Religions 360, ce vă determină să continuați studiul religiei în vremuri în care interesul pentru acest domeniu pare diminuat?
Eu am început să studiez religia foarte devreme, pentru că pur și simplu mă interesa. Am crescut în anii ’70-’80, era o altă epocă, biserica se bucura încă de o poziție destul de bună, spre deosebire de astăzi. Și apoi, la un moment dat, pentru că creștinismul era atât de dominant pe atunci, am început să mă interesez de alte religii. Am început cu iudaismul, după aceea m-au interesat budismul și diverse cosmologii. M-am interesat de tot felul de mitologii din lume și, întrucât am studiat greaca veche și latina, m-au atras în mod special miturile antice grecești. Aceasta este una dintre marile mele specializări. Apoi am decis să studiez acest domeniu și am devenit cercetătoare.
Cred că interesul pentru studiul religiei este diminuat, deoarece mulți cred că acesta înseamnă teologie. Teologia pornește de la o perspectivă creștină, o perspectivă din interiorul religiei. Noi, cel puțin, susținem că pornim dintr-o perspectivă din exterior.
Și, sincer, nu înțeleg prea bine de ce oamenii nu văd că avem nevoie de specialiști cu expertiză în ceea ce privește modul în care ia naștere religia, de oameni care să studieze acest fenomen în mod obiectiv. Evident, nu poți câștiga prea mulți bani din asta, decât dacă devii profesor. Dar nu înțeleg de ce mass-media sau publicul nu ne-ar acorda mai multă atenție. Pe de altă parte, înțeleg motivul. Cei care se ocupă de teologie promit ceva, promit că îți pot arăta o cale de a crede în Dumnezeu într-un mod extrem de intelectual. Noi nu promitem nimic. Ba chiar ceea ce facem noi este să ne deconstruim propriii termeni într-o măsură în care mulți oameni nu pot ține pasul. Poate că asta este o problemă.
Ce lucru surprinzător ați descoperit despre religie în timpul cercetărilor dvs.?
Cred că studiile mele mă ajută să înțeleg de ce oamenii aleg să fie spirituali, dar nu religioși. Asta e o tendință pentru că religia organizată este adesea identificată cu creștinismul și islamul, iar ei nu vor să aibă nimic de-a face cu asta. Dar își doresc să simtă că au acces la ceva mai mare. Am găsit multe explicații sociologice și psihologice pentru motivul pentru care oamenii sunt încă religioși în moduri invizibile. Acest lucru nu se vede, deoarece oamenii nu mai merg la biserică și nu se convertesc la o altă religie majoră existentă, dar sunt, în felul lor, religioși. Aș spune că sunt religioși într-un mod individualizat. Și studierea tuturor acestor teorii despre secularizare, individualizare, pluralizare, privatizare și transformarea religiei în ceva public m-a ajutat cu adevărat să înțeleg peisajul religios în care trăim, care nu este în mod vizibil religios. Și poate aici, din cauza comunismului, chiar mai puțin decât într-o țară precum Franța, Germania sau Elveția.
Acum ceva timp ați fost lector la o serie de cursuri universitare despre religie și ecologie. Aș vrea să vă întreb care este legătura dintre aceste două domenii? Poate religia să contribuie la rezolvarea crizei ecologice actuale?
Și în acest caz, sunt mai degrabă un observator decât un activist, deși, la un nivel foarte personal, m-aș considera implicată în probleme ecologice. Evident, îmi doresc să ajut animalele și să mențin planeta într-o stare bună, sau cel puțin în starea în care se află acum, astfel încât să nu se înrăutățească situația, ceea ce probabil nu mai este posibil. Dar îmi pasă de asta.
Am început să cercetez acest domeniu pentru că am această atitudine, dar în munca mea încerc mai mult să observ. Și observ că unele religii încearcă cu adevărat să fie mai ecologiste, datorită tendinței actuale, dar, din păcate, există mult greenwashing și în religie. Se vorbește mult despre ecologie, dar discuțiile sunt total superficiale și au ca scop doar să se alinieze la tendințe. Totuși, cred că unele religii au potențialul de a se implica mai mult din punct de vedere ecologic în prezent. Fiecare are propriul potențial, iar unii îl pun în practică, în timp ce altora pur și simplu nu le pasă.
De ce credeți că se întâmplă asta?
Poate pentru că în grupurile religioase lucrurile stau exact la fel ca în societățile noastre. Unora le pasă, altora nu. De ce ar fi altfel în religie?
Ați menționat deja că sunteți mai degrabă un observatoare și nu o practicantă a unei religii anume. Totuși, în calitate de cercetătoare în acest domeniu, cum credeți că ar trebui să se poziționeze astăzi biserica în ceea ce privește drepturile grupurilor pe care le-a marginalizat în trecut?
Nu sunt româncă, așa că nu cred că ar fi înțelept să mă pronunț asupra situației din țara dumneavoastră. Pot vorbi doar despre propria mea țară, Germania, și despre ceea ce se face acolo de către biserici și anumite comunități creștine în ceea ce privește victimele evreiești ale nazismului cărora li s-au cerut scuze.
Au fost create programe prin care s-a dorit să se ceară iertare. A fost dificil la început, dar aceste inițiative au fost acceptate. Atunci când o religie persecută oamenii într-un mod extrem de distructiv, la fel ca oricine care ucide sau rănește grav o altă persoană, nu poate repara cu adevărat răul făcut, dar poate să-și ceară iertare și poate încerca să facă ceva pentru a repara răul, cel puțin dacă iertarea este acceptată. La fel ca alții, comunitățile religioase nu ar putea oferi despăgubiri pe măsura răului pricinuit în trecut, însă de dragul umanității și al acestei planete pe care trăim împreună, ar fi pur și simplu înțelept să fim buni unii cu alții.
Religions 360°, a 22-a Conferință a Asociației Europene pentru Studiul Religiilor (EASR) și Conferința Regională a Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor (IAHR), a avut loc în săptămâna 20-25 septembrie 2026 la București.
Foto: Stockcake
