La Oradea, interdicția oficială din partea Primăriei n-a reușit să oprească primul marș Pride din oraș. Doar l-a făcut mai îngust. Mai ocolit. Mai greu de găsit pe hartă.
Sâmbătă, 27 iulie, la ora amiezii, într-un oraș aproape paralizat de caniculă, aproape 500 de oameni s-au adunat într-o parcare centrală. Oficial, marșul lor, menit să afirme că drepturile persoanelor LGBTQIA+ trebuie respectate și să ofere vizibilitate și solidaritate unei comunități adesea marginalizate, nu exista.
Cererile organizatorilor fuseseră respinse de primărie. Toate variantele de trasee propuse de aceștia fuseseră „ocupate” – în mare parte de adunări religioase sau de lucrări publice apărute brusc în calendar.
În acea sâmbătă, însă, marșul Pride a avut totuși loc. Fără aprobare și fără traseu oficial, oamenii care cred în egalitate și drepturi pentru toți, indiferent de identitate de gen sau orientare sexuală, au pornit printre blocuri, purtați de convingere, printre umbrele curcubeu și bătăi de tobă.
Aceiași oameni au fost opriți în repetate rânduri de jandarmi și chiar sancționați. Au îndurat soarele neiertător, fără nicio garanție că vor putea ajunge în punctul final al traseului, adică chiar în fața primăriei din Oradea.
Acesta este jurnalul unei zile care n-a fost lăsată să existe – și care, tocmai de aceea, a contat cu atât mai mult.
O cronologie a blocajelor: scurta și complicata istorie a Pride-ului din Oradea
Oradea, oraș de graniță din vestul țării, cu puțin peste 200.000 de locuitori, n-a avut multă vreme nicio manifestație queer vizibilă. Spre deosebire de București, Cluj sau Timișoara, unde marșurile Pride se desfășoară anual, fie și cu dificultăți, aici strada a rămas până de curând un spațiu inaccesibil pentru comunitatea LGBT. Nu din lipsă de oameni sau inițiative, ci dintr-o combinație de tăcere instituțională, presiune religioasă și birocrație cu dublu standard.
La început, nici măcar nu era vorba despre un marș. În 2023, ARK Oradea era o organizație proaspăt înființată, desprinsă dintr-un grup de inițiativă care până atunci pusese în mișcare doar proiecții de film și întâlniri informale. Când au anunțat primul Pride din oraș, nu aveau în plan să ocupe spațiul public. Evenimentele urmau să se desfășoare exclusiv în interior, dar cu porțile deschise – nimic scandalos, doar câteva seri în care comunitatea queer să existe în văzul lumii, fără frică.
Iulian Dițiu, președintele ARK Oradea, rememorează firul acțiunii. Reacția din partea unor organizații religioase locale a venit imediat: într-o mișcare de precauție, toate piețele, parcurile și scuarurile centrale din Oradea au fost rezervate de aceste organizații pe o lună de zile. Nu pentru că ARK ar fi cerut acces la vreunul dintre aceste spații, ci pentru că, în viziunea respectivelor grupări religioase, exista posibilitatea ca la un moment dat să o facă. N-au făcut-o atunci.
Un an mai târziu, în 2024, organizatorii au făcut, însă, un pas mai curajos: un eveniment de tip „Pride Park”, inspirat de manifestări similare din București sau Cluj-Napoca. Au identificat o bucată din Parcul Cetății, administrat de Asociația Visit Oradea, și au verificat disponibilitatea direct la sursă. Răspunsul a fost pozitiv. Nicio altă cerere nu fusese depusă pentru ziua vizată de ARK. Dar când documentația a ajuns în mâinile primăriei – care trebuie să aprobe evenimentul chiar și atunci când are loc pe un spațiu public administrat privat, cu acordul proprietarilor – răspunsul s-a schimbat: spațiul era deja ocupat de un alt eveniment, aprobat anterior.
Ca reacție, ARK a trimis o nouă solicitare către primărie, cu o listă de șase parcuri centrale, exprimându-și deschiderea totală: oricare dintre ele, oricând, doar să existe o variantă fezabilă. Răspunsul a fost același. Toate sunt rezervate, tot pentru evenimente religioase.
Organizația a decis să verifice personal situația. În ziua Pride Park-ului din 2024, membrii echipei s-au împărțit prin oraș. Niciunul dintre parcurile ocupate pe hârtie nu găzduia vreun eveniment. Erau libere.
A fost prea târziu pentru o reorganizare. Ca reacție la blocaj, ARK a susținut un miting pașnic în fața primăriei. Jandarmeria a amendat organizația, pe motiv că întrunirea publică nu avea aprobare. Procesul prin care ARK contestă sancțiunea este încă pe rol.
În 2025, cu lecțiile anilor trecuți învățate, ARK a depus cererea pentru marșul Pride din prima clipă în care era legal permis, adică în 25 iunie. Conform unei hotărâri locale, documentele pentru aprobarea unui eveniment public pot fi depuse cu doar 30 de zile înainte de eveniment – o limitare rar întâlnită în alte orașe din România. Cererea includea un număr record de variante: 11 trasee diferite, majoritatea în zone centrale. La final, organizatorii au menționat explicit că acceptă și alte sugestii de traseu sau orar, dacă autoritățile le consideră mai potrivite.
Răspunsul a venit abia la 20 de zile după depunere: toate traseele fuseseră respinse. În unele zone urmau să aibă loc alte evenimente. În altele se deschideau brusc șantiere. Primăria a anunțat public unele dintre aceste lucrări abia după ce cererea ARK fusese deja înregistrată. Majoritatea evenimentelor aprobate de autorități pentru perioada vizată de ARK (25 iulie - 3 august) erau organizate de comunități religioase. Printre acestea, conform listei publicate de Bihoreanul, se numără Episcopia Greco-Catolică, diverse parohii ortodoxe și comunități baptiste și penticostale.
Autoritățile orădene susțin că decizia de neavizare a fost pur administrativă, invocând lucrările în desfășurare și suprapunerile cu evenimente deja aprobate. Primăria Municipiului Oradea a transmis, într-un punct de vedere scris pentru Scena9, că decizia de neavizare a marșului Pride a fost fundamentată pe legea privind organizarea și desfășurarea evenimentelor publice, aplicată în mod egal tuturor solicitărilor. Autoritățile susțin că toate cele 11 trasee propuse de organizatori s-ar fi suprapus cu lucrări edilitare sau cu alte evenimente publice deja avizate.
În același răspuns, administrația respinge acuzațiile de natură ideologică: „Oradea rămâne un oraș deschis, modern și orientat spre dezvoltare durabilă. Decizia de neavizare a marșului Pride nu reflectă o poziție ideologică, ci reprezintă aplicarea obiectivă a legislației, în contextul unor condiții administrative și logistice concrete”.
Organizațiile civice din întreaga țară, în schimb, vorbesc despre o metodă birocratică de excludere sistematică. 46 de ONG-uri, printre care Asociația ACCEPT, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI), Centrul FILIA, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și Funky Citizens, au semnat o poziție comună împotriva acestei forme de cenzură sistemică.
„Dreptul la liberă exprimare, dreptul la întrunire și dreptul de a fi vizibil ca persoană LGBTQIA+ nu sunt opționale și nu pot fi suspendate discreționar de către autorități locale, în dispreț față de drepturile fundamentale”, arată semnatarii. Scrisoarea deschisă semnalează că refuzul din 2025 este cel de-al treilea consecutiv formulat de primăria condusă de PNL-istul Florin Birta, care a fost reales primar pentru al doilea mandat în 2024.
Cum se construiește un „nu” în 12 variante. Un oraș rezervat altora
După toate refuzurile primite, inclusiv pentru un al doisprezecelea traseu, înaintat de organizatori cu doar câteva zile înainte de marș, membrii ARK Oradea au fost chemați la o ultimă întâlnire cu autoritățile locale. Potrivit lui Iulian Dițiu, li s-a transmis că, în cazul unui nou refuz, forțele de ordine nu vor avea responsabilitatea de a garanta siguranța participanților.
„Legea spune altceva”, explică Dițiu. „Chiar dacă o adunare publică nu este avizată, în cazul în care există indicii că ea s-ar putea solda cu acte de violență provocate de contra-manifestanți, de protestatari, Jandarmeria trebuie să garanteze siguranța participanților”.
Președintele ARK spune că, indiferent de traseele propuse sau de momentul depunerii cererii, primăria Oradea a găsit mereu motive de refuz. În opinia lui, e un semn clar de excludere: „Nu se găsește absolut niciodată o bucată de spațiu public și pentru noi”.
În Rusia, legislația represivă a culminat în 2023, cu decizia Curții Supreme de a desemna „mișcarea internațională LGBT” drept organizație extremistă, în timp ce orice formă de exprimare publică pro-LGBT este interzisă prin legea împotriva „propagandei LGBT”. În Ungaria, guvernul a adoptat în 2021 o lege care interzice „promovarea homosexualității” în fața minorilor, iar persoanele transgen nu beneficiază de recunoaștere legală a identității de gen. În Turcia, Pride-urile sunt interzise sistematic, iar retorica anti-LGBT este utilizată constant de autorități. În toate aceste state, spațiul civic este restrâns prin metode legislative, iar protecția juridică a comunităților queer lipsește aproape complet, arată un raport din 2024 al International Lesbian and Gay Association.
Victor Ciobotaru, directorul executiv al ACCEPT, cea mai longevivă organizație din România care apără drepturile comunității LGBTQIA+, duce analiza mai departe. „Ceea ce se întâmplă aici, la Oradea, este simptomul unei administrații acaparate de grupuri de interese, care nu rezonează cu respectarea drepturilor omului și cu valorile democratice”. El avertizează că refuzul constant de a aviza marșul poate deveni un precedent pentru alte orașe. În plus, spune Ciobotaru, modelul nu e original. „Metoda aplicată de administrația locală de la Oradea nu e nouă. A plecat din Rusia, a fost adoptată de regimurile iliberale din Ungaria, Turcia – și riscăm să fie adoptată și în România, dacă lăsăm ca Oradea Pride să fie interzis”.
„Comunitatea LGBT, în ultimul an, cu toate campaniile electorale pe care le-am avut – și în România, și în alte state membre UE –, a fost transformată într-un fel de țap ispășitor. Și cred că e realmente o alarmă. Trebuie tratată ca atare”, spune Iulian Dițiu. „E o încercare a politicienilor, împreună cu alți actori politici sau mai puțin politici, de a restrânge spațiul civic pentru anumite categorii sociale”.
Pe teren, lucrurile au fost mai clare decât în documente. În ziua marșului, pe 27 iulie, am verificat șase dintre cele treizeci de locații care apăreau în lista de evenimente avizate de primărie. Am vizitat parcuri și statui – locuri despre care, oficial, primăria Oradea spunea că vor găzdui activități publice. Nu am întâlnit acolo mai mult de doi trecători. Nu exista nicio urmă de logistică, decor, afișe, puncte de informare sau public, care să sugereze desfășurarea unui eveniment, fie el și restrâns.
Imaginile de mai jos documentează această realitate. Scoase din context, ar putea părea mai degrabă o inițiativă de promovare turistică: spații liniște dintr-un oraș care se odihnește într-o zi de vară.
Cum pornește un marș fără stradă
Sâmbăta trecută, în mijlocul zilei, Oradea se afla sub cod de caniculă. Termometrul dintr-o stație de tramvai arăta 39 de grade Celsius. În apropiere de punctul de începere a marșului Pride, printr-o mare de umbrele de la teresa unui centru comercial, zăresc un corp îmbrăcat într-un compleu strălucitor.
Poartă o rochie-salopetă metalizată, care pare să reflecte fiecare rază de soare. În urechi îi atârnă globuri-disco, asortate cu un inel supradimensionat, cât o minge de ping-pong. Pe braț, o brățară rotundă, minimalistă. Machiajul e dramatic, de scenă: pomeții sculptați în umbre reci, buzele mat conturate, iar privirea, accentuată în negru și alb, pare că se prelungește dincolo de pleoape. Totul e încoronat de o perucă roz-pastel, montată pe un coc înalt, perfect lăcuit.
Beni Mihai este drag artist și a venit din Timișoara special pentru primul marș Pride din Oradea. Știe că evenimentul nu a fost aprobat de primărie, dar tocmai de-asta a vrut să fie prezent. „Ca drag artist, am fost de multe ori respins — inclusiv de propria comunitate queer. Tocmai de aceea, vin în drag complet, așa cum mă vezi, ca să susțin această luptă împotriva discriminării în România”.
Pentru el, simplul fapt că lumea începe să se adune e un pas înainte. „Suntem în 2025. Doar pentru că există un om pus aici, în conducere, asta nu înseamnă că societatea de aici nu a evoluat. Și eu cred că trebuie să gândim pozitiv”.
Între timp, în spatele lui Beni încep să se vadă din ce în ce mai mulți participanți la marș, dar și forțe de ordine. În parcarea viitorului sediu al Consiliului Județean din Bihor, câteva sute de persoane așteaptă nerăbdătoare să pornească în marș pe traseul propus de organizatori. E un drum de aproximativ 20 de minute pe jos, de-a lungul unei pietonale centrale, care urmează să se încheie în fața Primăriei.
Încetul cu încetul, parcarea se umple de culoare. Voluntarii ARK, în veste verzi fosforescente, împart stegulețe și flyere cu logo-ul Oradea Pride. Unii participanți țin pancarte pictate de mână – pe una dintre ele scrie cu litere mari, colorate: „Iubirea interzisă câștigă mereu”. Pe alta – „Oradea tuturor, fără excepții”.
Se aud bătăi ritmice de tobă, care animă mulțimea. Unii scandează, alții zâmbesc larg sau dansează. Este singurul petic de umbră din zonă, iar oamenii încearcă să se protejeze de caniculă cum pot: cu evantaie, sticle de apă, ventilatoare portabile.
Din mulțime se desprinde Franz (@desprefranz) — artist, activist queer și creator de conținut din Republica Moldova. A venit cu autocarul din București, special pentru marșul de la Oradea. „Primul, woo-hoo!”, spune, cu un amestec de emoție și entuziasm.
Pentru el, faptul că evenimentul a fost interzis nu e o întâmplare, ci o strategie care se repetă. „În mare parte, este o schemă folosită pentru a obține putere. Însă puterea cea mai reală și complexă este ceea ce se petrece astăzi. Însăși expresia și expunerea, pentru că ele sunt unele dintre cele mai puternice instrumente pentru a face o revoluție”.
Franz spune că prezența în spațiul public, în ciuda refuzului oficial, îl face să se simtă mai puternic. „Cât soarele strălucește, cât cerul e albastru în jurul nostru, presupun că nu trebuie să ne ascundem nici o zi, căci o viață avem.” Zâmbește. „Iar în viață, consider că cel mai mare cadou e că trebuie să trăim sincer. Ceea ce se petrece astăzi este una dintre sincerități”.
Pe drum spre marș, cineva i-a spus că prietenul ei nu participă, fiindcă părinții l-ar putea vedea în poze. „Și de aia este importantă vizibilitatea constantă. Sunt copii care astăzi nu au putut să vină, din cauza a cât de homofob este spațiul în care trăim, din păcate”.
„Răspunsul la reprimare e vizibilitatea. Răspunsul la opresiune e solidaritatea între grupuri. Prin ceea ce facem azi, le arătăm și oamenilor din Oradea – inclusiv celor care n-au putut să vină – că nu sunt singuri, că sunt văzuți”.
Ultimele lui cuvinte sunt un semnal de alarmă: „Eu sper foarte tare să nu se ajungă să se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu Ungaria”.
Prima ediție a Oradea Pride a beneficiat și de sprijin internațional. Willemijn van Haaften, ambasadoarea Țărilor de Jos în România, a venit special în oraș pentru a susține organizatorii și a observa desfășurarea evenimentului.
„Guvernul Țărilor de Jos pune un mare accent pe drepturile tuturor cetățenilor – și asta îi include și pe membrii comunității LGBTIQ+”, a spus ea. „Pentru noi, este important să sprijinim organizațiile locale care își revendică aceste drepturi”.
Van Haaften a subliniat că interzicerea manifestațiilor non-violente nu ajută la construirea unui dialog social autentic. „Este o demonstrație pașnică. Este o demonstrație despre iubire. Despre cine ești și pe cine iubești. Asta ar trebui să fie o ocazie de bucurie”.
În opinia ei, interzicerea Pride-ului din Oradea afectează nu doar comunitatea locală, ci și imaginea mai amplă a României. „Înțeleg că pentru autoritățile locale poate fi dificil. Poate că sunt oameni care spun: «Ei nu reflectă valorile mele, nu vreau să-i văd pe stradă». Dar cred că trebuie să existe o reflecție reală, la nivel instituțional, despre cum poate deveni spațiul public un loc accesibil pentru toți cetățenii”.
Privește în jur și conchide zâmbind: „Uitați-vă ce atmosferă frumoasă, pozitivă. Nu e niciun motiv să ne temem. Avem toate motivele să comunicăm, să ne ascultăm unii pe alții și să ne celebrăm identitățile – lucru important pentru toți cetățenii Europei”.
„Oradea e casa mea, nu mă poți cenzura” – marșul Pride, oprit de jandarmi și condus pe drumuri secundare
Marșul pornește. Se aud urale. Primele acorduri ale piesei Abracadabra de la Lady Gaga se suprapun cu agitația începutului. Stegulețele flutură în aer, pancartele sunt ridicate deasupra capetelor, umbrelele colorate se mișcă odată cu mulțimea. Coloana se pune în mișcare, iar drumul din față pare liber.
Numai că, după nici două minute de mers, traseul se schimbă din senin. În fața coloanei apar aproximativ 20 de jandarmi, care formează un baraj uman pe sensul către centru. Organizatorii discută cu reprezentanții forțelor de ordine, înconjurați de camere de filmat și curioși, dar decizia e clară: marșul nu va traversa artera pietonală centrală.
În loc de vizibilitatea pe care i-ar fi conferit-o centrul orașului, marșul Oradea Pride este deviat pe o străduță îngustă, mărginită de blocuri și terase. Urmează o succesiune de intersecții și opriri, fiecare cu propriul cordon de jandarmi, care blochează înaintarea fără a oferi participanților explicații clare.
Zona din preajma statuii lui Ady Endre, unde oficial fusese aprobată o adunare religioasă, e complet goală. Cu toate astea, și acolo marșul este deturnat din nou – de data asta pe un trotuar strâmt, care flanchează un drum în lucru. Traseul se reconstruiește pas cu pas, prin negocieri repetate cu forțele de ordine.
„Blochează orice posibilitate de a înainta”, remarcă ambasadoarea Țărilor de Jos, aflată în mijlocul mulțimii.
Atmosfera rămâne solidară, deși în aer plutește un amestec de revoltă și resemnare. Câteva cupluri se țin de mână, iar pancartele, încă vizibile, transmit mesaje clare: „Pride was and is a protest” și „Iubirea interzisă câștigă mereu”.
Patru cordoane de jandarmi mai târziu, marșul ajunge în Parcul Libertății, iar participanților nu le scapă discrepanța dintre numele parcului și restrângerea libertății marșului. „Asta e chiar culmea, cum am ajuns fix aici, în Parcul Libertății”, comentează unul dintre ei.
„Un foc în mine arde mai tare decât soarele”. Finalul unui marș deturnat, dar dus până la capăt
Cei aproape 500 de participanți au trecut la pas, flancați de jandarmi, podul din Parcul Libertății peste râul Crișul Repede. Pentru câteva minute, între două baraje, mulțimea, cu ale sale steaguri curcubeu, pancarte pictate de mână și umbrele colorate, a fost cu adevărat vizibilă.
Apoi, jandarmii s-au grăbit să ajungă înaintea participanților în Piața Libertății – punctul final al traseului. Acolo, forțele de ordine s-au așezat cu spatele către primărie și nu au permis trecerea nimănui, nici măcar a localnicilor care nu participau la marș.
Potrivit listei publicate de Bihoreanul, în Piața Libertății ar fi trebuit să se desfășoare în acea zi o adunare publică organizată de Comunitatea Regională Penticostală Oradea. Rezervarea era făcută pentru perioada 25–29 iulie, între orele 10.00 și 22.00. În realitate, zona era, ca și mai devreme, complet goală.
Jandarmii și primăria n-au fost singurele obstacole din calea marșului Oradea Pride. Din cauza caniculei, câțiva participanți au primit îngrijiri medicale de la paramedici. În ciuda oboselii și a drumului deviat, steagurile au rămas ridicate.
A fost una dintre cele mai fierbinți zile din iulie, iar traseul întortocheat al marșului a amplificat senzația de sufocare. „Doresc să descriu pentru public că Oradea este un oraș de câmpie și în momentul de față sunt către 40°C”, spune Victoria, o participantă în vârstă de 25 de ani, care locuiește în Oradea. „Suntem ținuți aici ca să ne oprească vocile. Nu plecăm acasă!”
Victoria a fost probabil cea mai activă voce care a răsunat de-a lungul marșului – a renunțat la megafon doar cât să bea apă. La finalul traseului era roșie la față și părea epuizată, dar rămânea cea mai energică din coloană. Pe parcurs, dialogase constant cu jandarmii și negociase din mers treceri sau deviații.
„În primul și în primul rând, sunt extraordinar de mândră și de fericită pentru tot ceea ce se întâmplă. Mi se pare că este un moment cel puțin istoric pentru acest oraș”, spune tânăra. „Pe lângă asta, este mai mult decât rușinoasă atitudinea autorităților, care își bat joc de noi și ne pun viața în pericol, la propriu”.
Când o întreb de unde are atâta forță, Victoria zâmbește, apoi ridică tonul: „Îmi vine să leșin în momentul de față, dar este un foc în mine care arde mult mai tare decât soarele și este un foc pe care îl descopăr de fiecare dată când asist la bătaia de joc care are loc în acest oraș, nu doar față de comunitatea LGBTQ, ci față de fiecare cetățean care locuiește aici. Reușesc să observ cât de puțin ne respectă și ce urât ne tratează autoritățile. Și ne-am săturat”.
La câțiva pași de ea, Rocky, în vârstă de 19 ani, se răcorește, turnându-și apă pe brațe cu o stropitoare de grădină, în timp ce fredonează „I’m Walking on Sunshine”. Are 19 ani, e originară din Panama și studiază la Cluj-Napoca. A venit la Oradea special pentru marș. Deși calmă, vocea îi trădează frustrarea: „Mi se pare o prostie ce s-a întâmplat. Avem tot dreptul să fim pe străzi, să ne exprimăm și să cerem drepturi egale, să fim tratate ca toți ceilalți”.
Spune că nu se aștepta ca situația să fie atât de restrictivă într-o țară europeană. „Comunitatea LGBTQ e tratată foarte nedrept aici. Chiar mai rău decât în țara mea – și eu vin din America Latină. E incredibil că asta se întâmplă într-un stat membru al Uniunii Europene”.
Rocky privește spre zecile de jandarmi care blochează traseul și respiră adânc. „Pur și simplu, nu avem libertate de exprimare. E revoltător”.
Dintr-o țară care interzice Pride-ul, vin oameni care-l apără. Ce unește Budapesta și Oradea
Susținerea internațională de care a avut parte primul marș Pride din Oradea nu a venit doar dinspre ambasade, ci și din țara vecină, Ungaria. La finalul lunii iulie, Budapesta a găzduit un Pride interzis oficial de guvernul lui Viktor Orbán, care a justificat măsura spunând că vrea să protejeze copiii de „propaganda homosexuală”. Cu toate acestea, pe străzile capitalei maghiare au ieșit peste 100.000 de oameni – un număr record, într-un context tot mai ostil la adresa comunității queer.
Când a aflat că marșul din Oradea a fost interzis, Katalin Cseh, deputată în Parlamentul Ungariei, membră a formațiunii progresiste Momentum și fostă europarlamentară, i-a sunat imediat pe organizatori, pentru a-i întreba cum poate contribui. „În timpul Pride-ului din Budapesta, pentru noi a fost extrem de important să simțim solidaritatea internațională. Așa că am simțit că trebuie să fiu și eu aici”.
„Am fost fascinată de mulțime, de bucurie, de energie și de curajul cu care oamenii au decis să își susțină drepturile, chiar și în condiții atât de dificile”, spune Cseh. Întrebată ce părere are despre intervenția autorităților, deputata îmi zice că nu știe ce-a fost atât de periculos la acest Pride încât să fie interzis. „Tot ce am văzut au fost oameni fericiți, care celebrează libertatea, iubirea și drepturile. Sper din tot sufletul ca și autoritățile să vadă asta. Și, cine știe, poate că anul viitor primarul din Oradea va mărșălui cu noi – nu va mai ridica bariere în fața celor care cer egalitate”.
Tot din capitala Ungariei a venit și Barabás Richárd, membru al Consiliului Local și copreședinte al Partidului Verzilor, formațiunea politică din care face parte și primarul capitalei maghiare.
„Mesajul meu pentru comunitatea LGBTQI din România este simplu: nu credeți autoritățile, nu credeți propaganda”, a spus el. „În Ungaria, ni s-a spus ani de zile că majoritatea nu e de partea noastră, că pe nimeni nu interesează problemele comunității. Dar ceea ce s-a întâmplat la Budapesta în urmă cu două săptămâni arată exact contrariul”.
Pride-ul de la Budapesta din 2025 a fost nu doar cel mai mare din istoria orașului, ci și cel mai amplu marș de protest organizat vreodată pe străzile capitalei Ungariei, spune el. „A fost o dovadă clară că oamenii sunt deschiși către diversitate, către iubire. Și, sincer, eu chiar nu înțeleg cum poate un politician să se opună iubirii, acceptării, toleranței și diversității”.
«Mergi înainte, ai grijă de tine»
Ușor-ușor, Piața Libertății începe să se golească. Nu mai sunt sute de oameni în jur, doar câteva zeci, dar atmosfera nu e de epuizare — ci de sfârșit care e în egală măsură un început.
Pentru Mira, 23 de ani, aceasta a fost prima ei participare la un Pride. „Am vrut să particip la mai multe, dar n-am avut nici ocazia, nici curajul, și mă bucur foarte mult că am simțit apartenența la un grup”, spune tânăra. În timpul marșului, gândul i-a zburat adesea către părinți. „Tot mă gândeam că o să le spun că merg la Pride și c-o să-mi zică să nu o fac, că e periculos. Dar, oricum, le-am trimis și mesaje, și poze, și au fost ok: «Mergi înainte, ai grijă de tine»”. Cu ochii în jos și vocea clară, Mira rezumă sentimentul zilei: „M-am simțit susținută, ridicând o vizibilitate față de ceea ce e în jur — și dragoste, pur și simplu”.
De-a lungul marșului, Holly (21 de ani) a stat mereu la marginea coloanei, atentă la tot ce se întâmplă în jur. „M-am ocupat mai mult să fie toată lumea în siguranță și să nu se disperseze grupul. Și am simțit că am un scop, că ceea ce fac chiar contează, chiar dacă e ceva mic”.
Pentru ea, solidaritatea funcționează ca mecanism colectiv: „Dacă eu pot să dau măcar 1, 2 sau 3%, s-ar forma un 100% de la toată lumea. Și mi se pare că e foarte important să avem această mișcare și să fim uniți”.
Larisa a participat și la evenimentul organizat de ARK anul trecut, când, în loc de marș al mândriei, au protestat în fața primăriei. Își amintește atmosfera de atunci – mai puțină lume, mai multă tăcere. Acum, spune că s-a simțit altfel. Crede că participarea îi poate impulsiona și pe cei care n-au avut curajul să vină. „Chestia asta chiar le dă curaj și celor care nu au fost, dar poate cu gândul au fost aici. Și felicitări tuturor pentru curaj”.
După încheierea marșului, sublocotenenta Anca Secară, purtătoare de cuvânt a Jandarmeriei Bihor, prezentă la fața locului, mi-a spus că forțele de ordine au intervenit pentru a redirecționa coloana „din motive de siguranță”. „Această manifestare nu a fost avizată, iar traseul pe care aceștia voiau să-l parcurgă nu era un spațiu sigur pentru toți participanții. Am găsit o alternativă care să nu expună nici participanții, nici restul cetățenilor”.
Întrebată dacă organizatorii vor fi sancționați, a confirmat, invocând încălcări ale legii privind adunările publice.
Un pas mic pentru Oradea, un pas curajos pentru comunitate
Potrivit publicației locale Oradea24, în urma marșului Pride 2025, autoritățile au aplicat zece amenzi: șase participanților, trei organizatorilor și una unui contramanifestant. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la aproape 20.000 de lei. Printre cei care amendați se numără Victor Ciobotaru, directorul executiv al ACCEPT, și artistul queer Franz.
„O să contestăm tot ce primim”, îmi spune președintele ARK Oradea Iulian Dițiu, la finalul zilei de 27 iulie. „Marșul a fost pașnic și constituțional. Am făcut tot ce a ținut de noi pentru a-l organiza legal. Faptul că primăria ne refuză sistematic, fără argumente reale, e responsabilitatea lor, nu a noastră.”
Am solicitat un punct de vedere și din partea primarului din Oradea, Florin Birta. Până la momentul publicării acestui articol, nu am primit niciun răspuns – nici la apelurile telefonice, nici la mesaje.
Într-un oraș care le-a refuzat strada, participanții au construit o cale. „Am organizat primul marș Pride la Oradea. Chiar dacă nu în forma pe care ne-am dorit-o, important e că s-a întâmplat. E un pas înainte pentru comunitatea locală. Și știm că de aici încolo va fi mai bine”, spune Iulian Dițiu.
Au dus mesajele mai departe, au ținut pancartele sus, au cântat, au negociat cu jandarmii, s-au sprijinit reciproc. Unii au primit amenzi. Alții au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dar, pentru câteva ore, dincolo de toate obstacolele, comunitatea queer din Oradea a fost vizibilă. Cu voci, cu glume, cu foc interior, cu stropitori, cu prieteni și cu dragoste afișată fără frică. Președintele ARK Oradea le mulțumește tuturor celor care au fost acolo. „Și sperăm să ne revedem la anul — pe un traseu normal, fără ocoluri”.
