Carte / Gaudeamus

Ce să faci joi la Gaudeamus

De Mihai Iovănel

Publicat pe 17 noiembrie 2016

Gaudeamus, principalul târg de carte din București (pavilionul central Romexpo, 16-20 noiembrie), începe de miercuri, dar prima zi e întotdeauna mână moartă. (Într-un an s-a încercat varianta mutării Târgului în intervalul joi-luni, dar soluția a fost atât de strălucită, că la ediția următoare era deja uitată.) Multe standuri încă nu au fost ocupate, dar chiar și așa expozanții sunt mai numeroși decât cititorii. Și prin programul de evenimente și lansări miercuri bate vântul. Dar anul acesta am constatat cu surprindere că nici agenda zilei de joi nu este mult mai ofertantă. Am cules cu greu din calendarul Târgului următoarele trei evenimente:

Ora 12.00, Departamentul pentru relații interetnice FCER – Editura Hasefer  – nivelul 7.70:341
Wilhelm Filderman, Memorii și Jurnale. Vol. 1: 1900-1940
Participă: Aurel Vainer – președinte FCER, Anca Tudorancea – cercetător, Alexandru Florian – director Institutul „Elie Wiesel”

Wilhelm Filderman a fost unul dintre principalii lideri ai comunității evreiești din România în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fără eforturile lui, România ar fi avut pe conștiință și mai multe victime din rândurile evreilor. Filderman apare menționat în mai multe rânduri în jurnalul lui Sebastian. Cum acesta din urmă a fost reeditat recent, cele două cărți pot fi citite împreună.

Ora 17.00, Consorțiul Universitaria – Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – nivelul 0.00: 23
Peter Berger, Grece Davie și Effie Fokas, America religioasă, Europa seculară? O temă și variațiuni
Nicu Gavriluță, Nicolae Dima, Sorin Mihalache, Religie și violență în Europa seculară 
Sorin Mihalache, Lumina Celui Nevăzut: O privire teologică în raționalitatea Creației și teoriile științifice recente despre Univers, vol. I-II 
Invitaţi: Nicu Gavriluță, Sorin Mihalache, Nicolae Dima

Câteva cărți academice pe teme de actualitate. În SUA, proaspăt alesul președinte Donald Trump deja se joacă (deocamdată doar mental) cu butonul roșu, înconjurat de o bandă de creaționiști și conspiraționiști care de care mai freak. Europa nu se simte nici ea prea bine sub asaltul noilor naționalisme și fundamentalisme. Așa că e cazul, poate, să cunoaștem mai îndeaproape stadiul recent al discuțiilor despre Univers. 

Ora 17.00, Editura Tracus Arte  – nivelul 0.00: 13
Ilarie Voronca, Jurnalul sinuciderii, ediție îngrijită de Vladimir Pană
Invitați: Vladimir Pană, Ion Pop, Petre Răileanu; moderator: Vasile Mihalache

Ilarie Voronca – supranumit „miliardarul de imagini” – este unul dintre avangardiștii româno-francezi a căror cotă din interbelic a rămas sus. În acest jurnal, a cărui publicare este o surpriză, poetul își anunță sinuciderea. S-a ținut de cuvânt: după ce evreul Voronca a supravieţuit prin șansă celui de-al Doilea Război Mondial, evitând deportarea, și-a luat viața la Paris, în 1946.

Nu-s prea multe evenimente, dar tot răul spre bine. Vizitatorii Târgului pot beneficia de aerul rarefiat al lansărilor pentru a vizita câteva standuri mai puțin vizibile, dar nu mai puțin importante decât cele ale editurilor mari (care, având un volum mare de cărți, își pot permite să cumpere spații generoase la parterul pavilionului central). De fapt, târgurile de carte contează în primul rând prin șansa pe care o dau cititorilor de a lua contact cu ofertele IMM-urilor editoriale.

Editura Tact, deși nu are lansări, prezintă câteva titluri de referință proaspăt tipărite: Domenico Losurdo, Contraistoria liberalismului (trad. Alex Cistelecan), François Cusset, French Theory. Foucault, Derrida, Deleuze & Co. și transformările vieții intelectuale din Statele Unite (trad. Andreea Rațiu), dezbaterea dintre Perry Anderson și Wang Chaohua despre China ultimului secol – Revoluții în oglindă (trad. Ștefan Guga), Franco Moretti, Grafice, hărți, arbori. Literatura văzută de departe (trad. Cristian Cercel) etc.

Merită vizitate standurile unor edituri universitare: pe lângă Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, deja amintită, Editura Universității din București și Editura Universităţii de Vest din Timișoara.

În materie de poezie, cunoscătorii nu vor ocoli Casa de Editură Max Blecher, Editura Charmides și, de ce nu, Editura Vinea.

Dar pentru că un târg de carte este un fenomen ecumenic, nu trebuie evitate cu totul nici cărțile proaste. Nu în sensul că ar trebui cumpărate. Dar o vizită la standul Editurii Amurg Sentimental poate fi o experiență colecționabilă. O recomand, la ochiometru, pe asta:

Ora 18.00, Editura Amurg Sentimental – nivel 7.70: 351
Lansare: Paula Isac, Străfulgerări lirice; Radu F. Gurău, Orele tinereţii şi Orele bătrâneţii, 24 de cânturi; Sarah Dejar, Nu-i târziu, versuri
Invitaţi: Dunia Pălăngeanu, Maria Fitcal şi Mircea Tutilă

Târgurile de carte sunt ca Facebook-ul: ne alegem trasee plăcute, ne înconjurăm de prieteni inteligenți și credem că așa arată realitatea. Doar că realitatea, vorba unui clasic, e întotdeauna mult mai complexă de atât.

*

Fotografie principală via Editura Humanitas

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK