Arhiva de fotografie, fondată de un cuplu pasionat de istorie și patrimoniu, scoate la iveală viața și imaginile lui Sárdi Elemér, cel mai important fotograf din Clujul interbelic. Odată cu arhiva fotografului de etnie maghiară, găsită într-un târg de antichități, descoperim și identitatea a sute de evrei și personalități importante din viața de atunci a orașului.
Timp de 23 de ani, între 1936-1959, în atelierul său de pe Bulevardul Regele Ferdinand nr.13, Sárdi Elemér a fotografiat peste 1000 de persoane. A fost numit „fotograful femeilor frumoase”, datorită modului în care le portretiza pe cele care îi călcau pragul atelierului. Epoca de Aur a Hollywood-ului dintre anii 1920-1940 și ecranizările vremii au făcut ca fotografia glamour să influențeze felul în care erau fotografiate starurile de cinema și teatru. Portretele făcute de artiști ca Lee Miller sau Helmut Newton erau seducătoare, cu contraste puternice, umbre și puteai simți în imagine lumina reflectoarelor. La fel erau și cele făcute de Sárdi Elemér.
Pe masa unui vânzător de antichități
Recuperarea memoriei lui Sárdi a început în 2019, când istoricul Radu Bârlă, fondator al Asociației Renascendis, a găsit pe masa unui anticar într-o piață din Târgu-Mureș mai multe clișee din colecția fotografului. Notate pe spate, o parte dintre ele înfățișau portrete. A luat un exemplar pentru a-și da seama despre ce este vorba, apoi s-a întors pentru mai multe. Anticarul avea toată arhiva și aparatele de fotografiat ale lui Sárdi, cumpărate de la soția acestuia. După negocieri, au bătut palma și Bârlă a plecat acasă cu 4000 de clișee realizate de Sárdi. Toate acestea au fost digitalizate și pot fi vizualizate acum de oricine prin platforma Arhiva de Fotografie.
Radu este istoric de artă și specialist în istoria Evului Mediu Timpuriu în zona Transilvaniei. Asociația pe care a fondat-o împreună cu soția sa, Alina Pătru, se află în apropiere de Făgăraș, în satul Felmer, unde cei doi au „adoptat’’ o biserică săsească veche pe care încearcă de ani buni să o recondiționeze. Este interesat de fotografie din copilărie, când a primit primul aparat, iar cercetarea patrimoniului material l-au făcut să revină la lucrul cu imaginea, fiind nevoit să documenteze prin fotografii obiectele inventariate. Radu s-a ocupat de recuperarea și digitalizarea arhivei lui Sárdi, iar soția sa, Alina, expertă în comunicare, are grijă ca munca lor să ajungă la public.
Atelierul „Foto Sárdi”
În prezent, în clădirile istorice pe strada Regele Ferdinand din centrul orașului Cluj-Napoca, sunt diverse spații comerciale. Însă în 1935, la parterul casei cu numărul 13, fotograful a deschis Foto Sárdi, unde oameni din toate clasele sociale veneau să se fotografieze.
Sárdi Elemér s-a născut în 1908. Nu cunoaștem ziua și luna, dar se pare că viața sa a început la Trascău, astăzi comuna Rimetea, în denumirea românească, și Torockó în cea maghiară. Tatăl său a fost medic militar, apoi ginecolog, iar mama sa, cel mai probabil, a fost casnică. A purtat același nume cu cel al tatălui, iar la îndemnul acestuia, Sárdi s-a pregătit mai întâi pentru facultatea de medicină din Budapesta. Și-a început studiile în capitala Ungariei, dar nu pentru foarte mult timp, pentru că, în cele din urmă, a ales să se dedice pasiunii sale: fotografia.
Pe lângă portretele de studio, ,,a mai făcut și fotografie de produs, am găsit câteva fotografii pentru două fabrici de pantofi și în presă apăreau imagini publicitare făcute de el”, povestește Radu Bârlă. „Renumele pe care și l-a construit a fost în urma fotografiei de eveniment pe care o făcea la mijlocul anilor ’30. Era prezent la tot felul de evenimente și serbări, spectacole de teatru, de operă și așa mai departe.”
La aproape 30 de ani, în 1935, Sárdi a deschis ușile atelierului foto la parterul clădirii în care locuia. Zilnic intrau oameni, cu sau fără programare, să-și facă un portret, fie pentru o ocazie specială, fie pentru documente oficiale, camerele foto fiind la acea vreme obiecte rare și valoroase. La fel ca acum, puținii fotografi se întrețineau și din invitațiile de a imortaliza diverse evenimente de familie. ,,Lumea care mergea la fotograf scotea mai multe pozitive și le făcea cadou, astfel că multe poartă și dedicații pe verso”, povestește istoricul.
Atelierul a rămas deschis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a supus orașul la schimbări politice semnificative, acesta fiind pe rând parte atât din Regatul României, cât și din Coroana Maghiară. În 1940, Dictatul de la Viena a readus Clujul sub controlul maghiar, până în 1947 când, în urma semnării Tratatului de la Paris, orașul este reintegrat în teritoriul României.
Sárdi a fost stabilit la Cluj în anul 1920, iar la Budapesta s-a mutat în 1942. În capitala Ungariei s-a asociat cu Viktor Csiszar și Roth László, alături de care a deschis un alt studio de fotografie, Csiszar és Sárdi. Locul s-a făcut remarcat pentru portretistica oficială a starurilor maghiare de cinema, cel mai faimos exemplu fiind cel al actriței Rácz Vali, comparată adesea cu actrița de origine germană Marlene Dietrich. În perioada când Sardi activa și la Budapesta, Rácz nu a fost doar un chip perfect pentru fotografia glamour, ci a fost și pin-up-ul (n.r. eng. ilustrație seducătoare, poster atrăgător) trupelor armate maghiare pe frontul de Est. În 1944, când Ungaria era ocupată de naziști, regimul a început o adevărată „vânătoare” de evrei, pe care să-i deporteze. În timpul acesta, Rácz a adăpostit o parte dintre ei în locuința sa, iar astăzi, actrița este menționată pe lista celor „drepți între popoare”, care au salvat vieți ale evreilor în timpul Holocaustului. O altă personalitate pe care fotograful a surprins-o în studioul său d ela Budapesta a fost Almos Mezö, un franco-maghiar născut în Transilvania în 1919. Almos s-a făcut remarcat ca producător de film și regizor, remarcabil pentru contribuția sa la compania Intercontinental Productions. ,,Portretele lor au apărut pe cărți poștale. În România nu s-a practicat stilul ăsta de fotografie glamour pe scară largă”, explică Radu Bârlea.
Între acuzații de antisemitism, și fotografii care au salvat vieți ale unor evrei
Sárdi a colaborat cu cei doi prieteni, Viktor și Roth, până în 1945. În ciuda succesului pe care-l aveau la acea vreme, relațiile dintre cei trei erau tensionate. Sárdi i-a acuzat pe partenerii săi de furt, iar cei doi l-au acuzat pe fotograf de antisemitism. Asta avea să-l poarte printr-un șir lung de procese.
,,A fost ceea ce pe românește se numește o măgărie,” spune însă Radu Bârlă, care a realizat în urmă cu doi ani proiectul Evreii lui Sárdi. Portrete de evrei clujeni. Expoziția a scos la lumină aproape 1.000 de fotografii ale evreilor care erau în Cluj în acea perioadă, și care au fost victimele naziștilor. În anii ‘40, Clujul avea aproximativ 16.800 de locuitori evrei, iar Sárdi reușise să-i portretizeze pe mulți dintre ei. Cum fotograful păstra plicurile notate cu numele și numărul comenzii, unele persoane au fost ușor de identificat. Așa se face, că în timpul expoziției, de exemplu, o femeie și-a regăsit în arhivă mătușa, care împreună cu soțul și cumnatul ei fuseseră ucenici ai lui Sárdi. Mulți dintre evreii Clujului de atunci au fost duși în ghetoul din Iris, în maghiară Kolozsvári gettó, aflat pe strada fostei Fabrici de Cărămidă, în perioada conducerii lui Miklós Horthy. Au fost apoi transferați către Auschwitz, în 1944, unde au fost uciși cu toată cruzimea lumii adunată într-un singur loc. După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, Guvernul României și Comisia Forțelor Aliate au creat un tribunal la Cluj, numit Tribunalul Poporului, pentru a investiga persoanele suspectate de crime de război, așa cum prevedea articolul 14 din Pactul de Armistițiu cu România.
În urma expoziției pe care a organizat-o pe tema evreilor din Cluj, Radu a primit un dosar deschis lui la Tribunalul Poporului în 1946, în care Sárdi era acuzat de ,,abuz împotriva evreilor”. Denunțul fusese făcut de Viktor Csiszar, asociatul său. Totul a pornit de la faptul că Roth și Margareta, soția lui Sárdi, descoperiseră că soția lui Viktor sustrăgea bani din atelier și raporta alte sume de bani decât cele reale. Când Sárdi a vrut să renunțe la afacere și să-și ia echipamentele ca să plece, Viktor a spus că totul îi aparține și, probabil ca să scape de orice alte acuzații, a făcut plângere, afirmând că Sárdi a persecutat evrei. Acuzațiile sale păreau credibile pentru că avea susținerea lui Roth și a soției sale, ambii fiind evrei.
Însă, conform informațiilor de la finalul dosarului descoperit de Radu Bârlă, instanța a fost de altă părerea: „Avem onoarea de a vă trimite alăturat dosarul nostru privitor pe inculpatul Sárdi Elemer pentru a dispune sesizarea instanței competente cu judecare, deoarece faptele nu întrunea elementele constitutive ale crimelor prev. de legea 312/1945 pentru judecarea celor vinovați de dezastrul sau crimelor de război”, se arată în dosar.
„Sárdi, nu numai că nu persecutase evrei, ci ajutase o serie întreagă, mai ales care fuseseră deportați și au trecut prin Budapesta și fuseseră aduși cu batalioanele de muncă forțată,” explică istoricul. „Fiind fotograf, a reușit să falsifice niște acte pentru o serie de evrei. E evident că acuzația a fost falsă.”
Arhiva ca oglindă a orașului
În a doua partea a vieții, sănătatea i-a dat bătăi de cap lui Sárdi. A avut probleme cu vederea și, o călătorie în Budapesta, în timpul Revoluției Maghiare (1956), i-a fost descoperită o tumoare la creier. ,,S-a operat, dar nu și-a mai revenit complet,” povestește Bârlă. „Înainte a fost foarte activ, din punct de vedere social, era chiar pasionat de diverse sporturi. A participat la campionate de judo în anii ’30, a făcut și automobilism, motociclism. În portretul pe care-l avem se vede că are o cicatrice mare pe frunte de la un accident pe care-l avusese.”
De-a lungul vieții, Sárdi s-a căsătorit de două ori, iar cea de-a doua soție i-a devenit și asistentă în atelier. Afacerea din Cluj a continuat să funcționeze până când, împotriva sa, au fost făcute iar reclamații, de data asta pentru felul în care fotografia femeile. Obișnuia să pozeze și nuduri, iar portretele erau stilizate, punând în lumină trăsăturile chipului, umerii goi, liniile corpului. Dar, constrâns de rigiditatea regimului comunist, care controla viața socială și economică, studioul s-a închis în 1959. Fotograful a fost nevoit să se angajeze la cooperativa locală, lăsând în urmă aparatul de fotografiat și sute de lăzi cu clișee, rămase în întuneric până în zilele noastre, când au fost digitalizate și expuse publicului. Sárdi Elemér a murit în 1981, la vârsta de 73 de ani.
Arhiva cumpărată de Radu Bârlă de la anticarul din Târgu Mureș reîntregește activitatea fotografului din perioada 1936-1959. Conform numerotării, în 1944, Sárdi trecuse de 11.000 de clișee. Negativele fotografice erau arhivate în caz că un client revenea pentru o altă comandă. ,,Nu te uiți doar la un portret, ci știi la portretul cui te uiți. Am vrut să le dăm așezarea lor firească pentru că ele au fost smulse în mod agresiv din cutiile în care le-a depozitat Sárdi. Anticarul ăsta a căutat portrete de celebrități, militari în uniforme pe care se gândea că le poate vinde la bucată, la prețuri mult mai mari”, explică Radu Bârlă.
Cele mai multe imagini sunt portrete, iar împreună ilustrează diversitatea etnică și socială a acelor ani, când Clujul era împărțit de români, maghiari, romi și evrei. Pe lângă portretele glamour pe care le făcea, arhiva lui Sárdi recuperează identitatea unor oameni pe care regimul nazist i-ar fi vrut uitați. Mai mult, în aceste portrete pot fi observate multe detalii relevante pentru vremea în care au fost făcute. Unul dintre ele este vestimentația, cea a femeilor, în special, cu decolteuri acoperite de dantelă brodată sau croite cu rever. Bărbații pare că purtau mereu sacouri și aveau părul aranjat cu gel. Cel puțin la ședințele foto. Sárdi a fotografiat și perechi, portrete elegante de familie.
Fotografiile lui mai arată și de activități antreprenoriale aveau oamenii Clujului în urmă cu aproape 100 de ani, aproape deloc diferite de cele de azi. Majoritatea activităților se opresc la venirea comuniștilor, majoritatea evreilor dispar din cauza influenței naziste.
În imagini își fac loc și lucrări de artă. Un clișeu din 1939 conturează câteva obiecte din ceramica Kory, recunoscută în Transilvania în perioada interbelică și înainte de Al Doilea Război Mondial. Familia Kőrösi este cea care a fondant în 1920 fabrica Kolozsvári Kőrösi Kerámia (Ceramica Kőrösi din Cluj), unde se făcea ceramica artistică, obiecte de uz casnic sau plăci decorative. În 1948 a fost închisă de către regimul comunist.
Tot în arhiva recuperată se află un clișeu cu sculptura Mercutio, realizată de Szervátiusz Tibor, un sculptor maghiar foarte cunoscut și remarcat în Ungaria, laureat al Premiului Kossuth și desemnat Artist al Națiunii. Majoritatea sculpturilor sale, precum Monumentul Revoluției din 1956, făcut în 2001 și amplasat în cartierul Budafok, pot fi văzute în Budapesta.
„Dacă a stat la bunica în bucătărie 50 de ani, poate să mai stea și în muzeu nu știu cât“
Clișeele lui Sárdi sunt cu un tip de emulsie gelatinoasă cu săruri de argint, care reacționează la lumină și cu care este tratată hârtia fotografică. Este tehnica prin care pot fi produse fotografii alb-negru, utilizată din secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. ,,Practic, fotografiile nu sunt niciodată realizate pe hârtie, ci pe emulsia cu care este tratată hârtia,” explică istoricul de la Renascendis.
Fiind pe sticlă și celuloid, clișeele fotografice au avut nevoie de măsuri de conservare preventivă. Arhiva a fost depozitată timp de decenii în cutii afectate vizibil de umezeală și posibile inundații. Păstrarea fotografiilor vechi necesită atenție pentru a asigura conservarea lor pe termen lung, mai ales în instituțiile publice. ,,De obicei, ele nu se expun în niciun fel în expoziții permanente. Ei bine, la muzeele din România, pretutindeni, o să găsim în expuneri permanente fotografii în original. La noi se expun pe principiul: dacă a stat la bunica în bucătărie 50 de ani, poate să mai stea și în muzeu nu știu cât. Dar este fals, deoarece documentele fotografice sunt printre cele mai sensibile tipuri de documente,” arată Bârlă.
„Documentele fotografice se autodistrug. Noi putem să le prelungim viața cât mai mult prin niște condiții științifice corecte de conservare și depozitare și să le digitalizăm pentru a le asigura supraviețuirea imagistică.”
Proiectul Arhiva de Fotografie a apărut, spune Radu, dintr-o nevoie, dat fiind că în România nu există inițiative de salvarea patrimoniului fotografic sau o abordare științifică de documentare a istoriei fotografiei. ,,Instituțiile publice deținătoare de patrimoniu fotografic nu au personal specializat pentru tratarea acestora și, ceea ce este cel mai grav, nu au în niciun fel condiții corecte de păstrare, cercetare, inventariere a patrimoniului fotografic deținut”. Arhiva de Fotografie caută, digitalizează și creează un context istoric mai multor colecții care contribuie la înțelegerea culturii în care trăim și cine sunt o parte dintre oamenii care s-au perindat prin trecutul nostru.
Printre proiectele pe care echipa asociației le-a derulat se numără arhiva personală a climatologului Constantin A. Dissescu din perioada interbelică. El a fost profesor la Universitatea din București și a efectuat cercetări extinse în domeniul schimbărilor climatice.
Curând, urmează să apară o formă completă a colecției fotografului Cristea Ionescu, imagini din perioada anilor 1940-1980, fotografii făcute în cartierul Steagul Roșu din Brașov, construit în anii 1960 pentru a găzdui muncitorii care lucrau în fabrica de tractoare și utilaje agricole Steagul Roșu. Și aici totul a început dintr-un târg de obiecte vechi, după ce una dintre nepoatele fotografului a văzut postările asociației și a ajutat la recuperarea arhivei complete. În curând, imaginile vor fi accesibile publicului.
