În timpul alegerilor prezidențiale din 2025, am stat pe rețelele sociale folosind un cont creat pentru un băiat de 16 ani. Am notat ce-am văzut pe feed-uri și care a fost experiența mea emoțională, dar mai ales am văzut cum sunt tratați tinerii de algoritmii de recomandare – care n-au ținut câtuși de puțin cont de preferințele mele declarate prin follow și mi-au livrat discursuri polarizante.
Recent publicatul studiu Cine, ce vede? Observații asupra sistemelor de recomandare ale rețelelor sociale în context electoral e o analiză cantitativă a felului în care a fost distribuit conținutul politic în perioada alegerilor prezidențiale din 2025 pe TikTok, Instagram și Facebook. Studiul a fost coordonat de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), în colaborare cu ONG-ul ActiveWatch, pentru a vedea ce livrează algoritmii de recomandare unor conturi complet goale, create pe smartphone-uri resetate la setările din fabrică, cu cartele noi, pe care GPS-ul nu a fost niciodată activat și care nu s-au conectat niciodată la WiFi, ci au folosit exclusiv date mobile.
Eu am fost una dintre cei patru voluntari participanți la studiu. Trei și-au creat conturi de adulți, care au urmărit doar candidații la prezidențiale, iar eu, de pe un cont cu chipul și asemănarea unui băiat de 16 ani, am dat follow doar unor pagini de gaming și educație. Pe durata studiului, însă, nu am intrat direct pe paginile respective, ca să văd ce postează. Am consumat doar ce-mi livra algoritmul, care, teoretic, ar fi trebuit să țină cont de preferințele mele declarate prin follow.
Niciunul dintre noi, voluntarii, nu a dat like-uri, share-uri, comentarii – practic, nu am interacționat în niciun fel cu lucrurile ce ne apăreau în feed, doar le consumam pasiv. Procesul a fost același pentru toți: 30 de minute pe zi petrecute în fiecare dintre cele trei aplicații, 15 minute dimineața și 15 minute seara. Pe Instagram stăteam și pe Feed, dar și pe Reels, și ne uitam minimum 5 secunde și maximum 30 de secunde la fiecare video. Apoi notam într-un Excel date despre fiecare postare politică pe care-am văzut-o: ora la care mi-a apărut, numărul de like-uri, comentarii și share-uri, dacă postarea îndemna la susținere, dacă era împotriva unui candidat sau niciuna dintre acestea, dacă era sponsored, adică promovată contra cost, dacă era marcată ca postare politică, așa cum cere legislația electorală din România, ce tip de cont o postase și alte observații.
Pentru studiul ApTI, datele au fost adunate pe parcursul ultimelor trei săptămâni din campania prezidențială, din 28 aprilie 2025, până în 18 mai 2025, de către patru voluntari. Fiecare dintre aceștia și-a creat o persona online, setând o vârstă și un gen. Trei conturi aveau vârsta peste 18 ani: 21 de ani (gen masculin), 37 de ani (gen feminin), 44 de ani (gen masculin), iar unul aparținea unui băiat în vârstă de 16 ani.
Algoritmii amplifică conținutul politic
La o întâlnire prealabilă online, noi, toți cei patru voluntari ai ApTI, ne-am familiarizat cu legislația legată de alegeri și am pus la punct ce date urma să adunăm, pentru cât timp și ce fel de conturi urma să ne creăm. „Probabil nu vor fi multe date de adunat pentru contul de minor” țin minte că am auzit la prima întâlnire în care am discutat despre ce urmează să facem. Pentru primele mele două zile pe internet din spatele unui cont care fusese creat ca să pară că aparține unui adolescent de 16 ani, chiar am crezut că așa va fi – că timp de trei săptămâni, din aprilie, până în mai, mă voi uita la meme-uri despre școală, prieteni și părinți.
La scurt timp după aceea, am mers să-mi cumpăr o cartelă SIM nouă și să caut prin sertare telefonul vechi, căruia îi ieșea puțin ecranul și avea spatele spart. Pe tot parcursul adunării de date, l-am folosit stând la încărcat, fiindcă altfel nu stă deschis. Și-a dat ultima suflare după ce s-au încheiat alegerile prezidențiale din 2025. Am încercat să-l deschid, să caut screenshot-urile pe care le-am făcut în timpul studiului, dar n-a mai mers. Tot ce mi-a rămas sunt poze făcute telefonului.
Ce a reieșit din datele pe care le-am adunat între 28 aprilie și 18 mai e faptul că, deși am dat follow unor conturi care postau conținut educațional și despre jocuri video, algoritmii de recomandare nu au livrat conținut doar în funcție de asta, ci au prioritizat videoclipuri cu mesaje polarizante, alarmiste și în care discursul nu era neapărat nuanțat. Erau, mai degrabă, postări care loveau într-un candidat sau altul și postări conspiraționiste.
În prima zi de monitorizat conținut am început să țin un jurnal. Fiindcă tot ce adunam erau cifre, am simțit nevoia să-mi creez eu un loc unde să găsesc sens în ceea ce vedeam. „E prima zi de monitorizat conținut și mi-am creat un cont de adolescent. Voi fi un băiat de 16 ani care urmărește conturi din sfera de gaming și educație. Pentru început, încerc să descarc TikTok și (surpriză!), mi se recomandă, printr-un ad, să descarc Biblia”, scriam atunci. Inițial, m-am gândit că va fi a fun little thing pe care să-l trimit surpriză colegilor de la ApTI și ActiveWatch, ca un inside joke după ce vom fi trecut împreună prin încă o tură de alegeri.
Jurnalul needitat începea la fel ca primul volum din seria populară de cărți Jurnalul unui puști: „În primul rând, să ne lămurim: acesta este un JURNAL, nu un jurnal intim”. Ulterior, s-a transformat în descrierea unui proces anxios de radicalizare, în care am sărit de la niciun conținut politic la aproape 80% din feed-ul meu pe TikTok umplut doar de conținut politic înainte de turul al doilea de alegeri și câteva postări pe Instagram Home. Am văzut în total 9.113 postări.
Rețelele sociale prin lentila unui adolescent
La momentul în care am început să adun date, nu mai intrasem pe TikTok de mai bine de un an. Nu mai aveam obiceiul de a sta pe aplicație. Nu știam la ce să mă aștept de la un feed complet nou, mai ales de băiat minor, însă intuiam că voi vedea multe postări din manosferă, acea zonă de influenceri și content care promovează masculinitatea toxică și discursuri de dreapta. Într-o proporție destul de mare, asta s-a întâmplat. Când eu aveam 16 ani nu exista TikTok (încă se numea Musical.ly), nici Instagram Reels, nici Facebook Reels. Atunci foloseam Instagram-ul (cu feed-ul în care postările îmi apăreau în ordine cronologică!), platforme de microblogging Tumblr și Vine, un fel de precursor TikTok, creat doar pentru clipuri scurte, care tocmai ce se închidea. Am avut acces facil și nemediat la internet de la o vârstă destul de fragedă și am rămas cu amintirea datului de reblog pe Tumblr la conținut despre sănătate mintală, iubire, citate din seriale precum Skins și filme ca Eternal Sunshine of the Spotless Mind.
Astăzi, când ai vârsta setată sub 18 ani pe TikTok, la prima logare primești niște clipuri care te „educă” pe subiectul confidențialitate. Au o estetică corporatistă și îți explică, de exemplu, destul de vag, cum îți folosesc informațiile. Îți spun că „uneori share-uiesc informațiile tale cu alte companii”, fiindcă alte companii sunt furnizoare de servicii și asta îi ajută „să-ți aducă TikTok-ul”.
Un alt lucru pe care TikTok îl face dacă ai vârsta setată sub 18 ani e să te pună la culcare dacă intri pe aplicație după ora 22. Când o deschizi, îți apare o imagine cu alb și albastru deschis pe care scrie „Ore de somn: 22:00-06:00”, iar apoi te îndeamnă să inspiri, să menții respirația, apoi să expiri și să-ți „relaxezi mintea”. Dar poți foarte ușor să apeși opțiunea „revino temporar” și să scrollezi cât vrei tu.
În primele zile, algoritmul mi-a livrat multe clipuri cu „trimite acest Reel unei persoane pe care o iubești”, „trimite acest TikTok celui mai bun prieten”, „trimite acest Reel cuiva cu care vrei să mănânci înghețată” și tot așa. Fiindcă nu aveam voie să interacționez cu ceea ce vedeam, nu trimiteam, dar primeam tot mai multe. Am râs de fiecare dată (și au fost multe dăți) când primeam videoclipuri cu „inițiala asta te iubește”. Primele zile de scrollat au fost și primele dăți în care chiar m-am plictisit uitându-mă la Reel-uri și TikTok-uri. Abia așteptam să treacă cele 15 minute de monitorizat.
Excel-urile mele cu date despre conținutul politic încep abia din 30 aprilie, deci în ziua a treia, când mi-au apărut patru astfel de TikTok-uri, printre care unul de la Stegarul Dac, un activist cunoscut pe rețele, și altul de la România Suverană, o pagină de TikTok care postează conținut suveranist. Tot atunci am început să primesc și mult conținut religios, de dezvoltare personală și teorii despre lume și viață, plus un clip cu un câine (real) ce atacă pozele lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, precum și sondaje electorale făcute pe TikTok. A doua zi, de Ziua Muncii, algoritmul mi i-a livrat pe Elon Musk, Donald Trump, Barack Obama, Kim Kardashian, Vladimir Putin, Mbappé și Ronaldo. Sunt generați cu inteligență artificială, mănâncă mici și poartă costum popular românesc. Tot atunci mi-a apărut pentru prima dată și contul unui candidat, al lui George Simion, care îndeamnă la plecat din țară.
Singura platformă care nu mi-a livrat absolut deloc conținut politic a fost Facebook. I-a luat zile bune să-și dea seama în ce limbă să-mi dea clipuri. A alternat între glume rasiste, sfaturi de masculinitate, dietă și sport, și citate motivaționale, prietenie, relații și sănătate mintală. Uneori, îmi aducea aminte de experiența de pe Tumblr, puțin alterată, alteori îmi apăreau clipuri animate cu animale.
Conținut și haos
„Bună dimineața la liniștea electorală. Azi, feed-urile vor fi doar armonie și pisicuțe”, am citit din bara de notificări pe 3 mai, într-un mesaj de pe grupul cu ceilalți voluntari care au adunat date pentru studiu. Mesajul era ironic, prefigura ce urma să aflăm și noi. În ziua aceea m-am plimbat prin filmări din cabinele de vot din diaspora, îndemnuri la vot și conspirații despre un posibil blackout energetic care ar face alegerile să fie anulate, cele mai multe dintre ele din zona de extremă dreaptă.
„Liniștea electorală” este definită în legislația de la noi drept perioada în care este (teoretic) interzis pentru orice cetățean român să mai facă campanie electorală. Mai simplu spus, e vorba de ziua votului și ziua premergătoare votului. Pe rețele, din observațiile noastre pentru studiu, ea pur și simplu nu a existat. Deși în 3, 4, 17 și 18 mai ar fi trebuit să fie liniște, algoritmii au continuat să livreze conținut politic tuturor. Mai mult, mi-a fost livrat și mie, pe contul de minor (și nu doar în perioada de liniște electorală), cu toate că la 16 ani nu aș fi avut drept de vot.
În a doua săptămână de monitorizare mi-am șters toate aplicațiile de rețelele sociale de pe telefonul personal. Cu două zile înainte de turul 2 de scrutin al prezidențialelor, în feed-ul conturilor mele reale s-a instalat un monopol de conținut politic alarmist și reclame la tot felul de produse pe TikTok, dar și perioada în care ceea ce vedeam îmi provoca multe emoții negative. Scrollatul devenise stresant pentru mine ca adult, dar și mai stresant era gândul la adolescenții care primeau, la rândul lor, astfel de mesaje. Pe Instagram am dat de un trend în care bărbații își rad genele ca să pară mai masculini, iar pe TikTok de multe clipuri generate cu inteligență artificială sau videouri suprastimulante cu laughing track pe fundal, foarte colorate, cu texte de diverse mărimi, cu diverse fonturi.
La finalul săptămânii nu numai că mi-am reinstalat toate rețelele sociale pe telefonul personal, ci mi-am și făcut din nou cont pe TikTok. Nu știu să explic raționamentul, însă după ce stăteam pe TikTok-ul rău (pentru studiu), mă mutam pe TikTok-ul bun (al meu) ca să contracarez. Pe cel dintâi săream de la o emoție la alta o dată la câteva secunde, conținutul se diversificase. În prima zi din a treia săptămână ajunsesem să primesc peste 80% conținut despre alegeri. E interesant contrastul dintre notificările ce intră în una și aceeași dimineață: una mă anunță că a postat Roblox, cealaltă Robert Turcescu, fost jurnalist și om politic suveranist.
Gânduri la final
Nu am plănuit să țin jurnalul, a fost o metodă de a căuta sens în ceea ce vedeam pe rețelele de socializare și de a nu mă pierde prin conținut. Ce am descoperit e cât de înfiorător e să fii adolescent pe net. Am început să fiu mai atentă și la ce primesc pe conturile personale și am pornit dialoguri cu adolescenți din familia mea, să văd la ce se uită. Pe unul dintre ei îl speria gândul că ar putea fi trimis în război, fiindcă asta a văzut pe TikTok. L-am întrebat dacă ar fi de acord să-i mai trimit videoclipuri și articole bine documentate, din surse sigure, din când în când și mi-a spus că da. De atunci îi scriu periodic cu câte ceva ce-am mai citit și cred că l-ar interesa. Mă așteptam să-mi răspundă la ce îi trimit și să vorbim despre lucrurile astea. Nu s-a întâmplat întotdeauna. Uneori îmi trimite un like, alteori îmi răspunde. Am căutat activ să-i trimit conținut din medii pe care le folosește deja, precum Youtube, sau să-i trimit conținut din medii pe care nu le folosește, însă cu subiecte despre care știam că îi pasă – să existe un factor care să-l facă curios măcar. Într-una dintre săptămâni, știind că îi plac mult bicicletele, i-am trimis un articol de la publicația de jurnalism narativ din Moldova Oameni și Kilometri. În altă săptămână, i-am trimis Reel-uri postate de publicația independentă de investigații Snoop.
Pe lângă concluziile studiului – că feed-urile ar trebui ordonate cronologic, că utilizatorii ar trebui să aibă dreptul să-și curatorieze feed-ul și că ar trebui să existe mecanisme de filtrare a conținutului politic în feed-urile persoanelor minore –, cred că e important să construim dialoguri cu adolescenții din jurul nostru. Pe tot parcursul adunării de date, noi am comunicat pe un grup, am împărtășit ce vedeam și am vorbit destul de mult despre experiențele noastre. Treaba asta a ajutat să vedem că, deși eu aveam un cont de minor, iar toți ceilalți de adulți, am avut experiențe emoționale destul de asemănătoare. Niciunul nu am avut parte de dezbateri politice echitabile pe feed-urile noastre, indiferent de vârsta pe care am declarat-o. De ce am avut parte, în schimb, a fost un grup de sprijin cu care să discutăm ce vedeam și să procesăm și cu ajutorul altor persoane, nu doar prin lentila algoritmilor. Mulți adolescenți nu au așa ceva. Iar acolo cred eu că e cheia, în dialogurile pe care le purtăm cu persoanele din jurul nostru, indiferent de vârstă, nu în interzicerea accesului pe internet. E important ca tinerilor să li se ofere instrumente de gândire critică și dialog. Știm deja că interzicerea nu rezolvă lucruri, în general, și blocarea exprimării oamenilor doar îi îndepărtează și mai tare unii de ceilalți, dar mai știm și că trebuie luate măsuri.
