Carte / Moldova

Tandrețea ascunsă a dorului de ducă

De Scena9

Publicat pe 18 mai 2023

Primul roman al poetei Lorina Bălteanu, Legată cu funia de pământ (apărut la editura Cartier) spune povestea unei fetițe născută într-un sat din Republica Moldova într-o familie cu mulți copii. Pe măsură ce fetița crește sentimentul de neapartență la loc și dorința de a pleca cresc și ele, dând naștere multor conflicte interioare. Bălteanu se uită însă cu tandrețe și empatie la lumea satului, vocea naratoarei purtându-te printr-o serie de scene care surprind cu intimitatea și delicatețea lor.

Scriitoarea Lorina Bălteanu s-a născut în Republica Moldova și este licențiată la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova și la Universității din Dijon. În anul 2000 se mută la Paris, ia o pauză de la literatură și lucrează în design de interior și își creează propriul brand de bijuterii. Pe lângă romanul Legată cu funia, autoarea a mai publicat și volumele de poezii: Cioburi (Hyperion, Chișinău, 1990) sau Poeme pe sticlă (Chișinău, 1997). 

Citește mai jos două fragmente din romanul său.


Firea lui Cuza se mărită. Cu un șofer din satul vecin, care a trecut odată cu mașina pe la ferma colhozului, unde Firea lucra mulgătoare, și a lăsat-o gravidă. Firea a avut noroc. Dacă nu se ducea maică-sa cu Ivan Gheorghievici, milițianul, să-l aducă în atașul motocicletei la nuntă, el se însura cu alta. Nu erau gata de nuntă și toată mahalaua a sărit în ajutor, ca la clacă. Care cu pahare, care cu farfurii. Femeile s-au pus pe învârtit sarmale, iar bărbații au cărat scânduri și pari să facă un rând de mese și laițe. Să încapă toată lumea. Toți au fete de măritat și nimeni nu și-ar dori să fie acum în locul lui Cuza. Toată lumea era bucuroasă că Firea se mărită și nu rămâne cu burta la gură, pe capul părinților.

Mama i-a împrumutat Firei perdeaua de la fereastra din casa mare, să aibă și ea văl de mireasă. Perdeaua e din zestrea mamei, primită de la bunica, și e tare frumoasă. Din mătase brodată cu mâna. M-a trimis să i-o duc poruncindu-mi să am tare mare grijă. Nu cumva să verse vin roșu cineva pe ea, sau Doamne-ferește, să o ardă cu țigara. Firea și-a strâns părul în coc, și-a prins perdeaua pe deasupra lui cu două agrafe de fier și era așa de frumoasă, că mirele a rămas „patret”, când a văzut-o. Cred și eu că nu i-a părut rău, chiar dacă l-au adus la nuntă cu sila. Așa frumusețe în satul lui nu găsea. Eu nu m-am dezlipit de mireasă toată seara, m-am ținut cu mâna de perdeaua mamei, ca Firea să n-o scape cumva pe jos și să n-o calce careva în picioare. M-am dus după văl, chiar și atunci când Firea și-a tras mirele de guler la dos, în cămară, în sfârșit să se pupe. Când a lăsat-o gravidă, erau așa de grăbiți, că nici nu s-au pupat.

Baba Dochia a pus o lingură și două furculițe într-un pahar, iar dintr-o albie de tablă, întoarsă cu fața în jos, și-a făcut dobă. Ea cu doba, nea Profir la armonică, au veselit nunta toată seara. Mâncare nu prea era și s-a băut mai mult vin, iar Cuza, tatăl miresei, a tot cărat din beci cu căldarea tot ce avea prin butoaie. La urmă, a mai adus și tata două căldări pline, ca să ajungă pentru dezbrăcatul miresei. Când nea Profir a început să cânte Ia-ți mireasă ziua bună..., Frăsâna, mama miresei, mama mea și toate celelalte mame de la nuntă s-au pus pe plâns. Până acum se bucurau toate că Firea se mărită și n-a rămas gravidă fără bărbat, mai ales că Liza, cealaltă soră, o împinge din urmă cu țâțele. Acum bocesc, de parcă le pare tare rău. Firea nici măcar nu pleacă de acasă, ci rămâne să trăiască cu mirele în saraiul nou al lui Cuza. Dezbrăcatul miresei nu a durat mult. I-au scos doar perdeaua de pe coc și au îmbrobodit-o cu o basma înflorată. Fără văl, Firea a început să semene cu chea [mătușă] Frăsâna, grasă și burduhoasă.

Eu am dus perdeaua acasă. Cât mama mai era la nuntă, mi-am pus-o în cap să văd cum o să fiu și eu mireasă. Mi-am părut așa de frumoasă, că am vrut să mă pup singură pe mine în oglindă, dar m-am temut să nu rămân cumva gravidă, și am pus perdeaua în dulap.

Legată cu funia de pământ

Lorina Bălteanu
CARTIER
2023

După ce s-a măritat, Firea a născut un copilaș tare frumușel, blond și cu ochii albaștri. Lucru nemaivăzut în neamul lor de Cuzăști, toți smoliți și cu ochi negri de țigani. Bărba-su a plecat din sat cu o săptămână înainte să nască, fiindcă n-a găsit loc de șofer în colhoz, și acum nimeni nu-și mai poate aminti dacă el avea ori nu ochii albaștri. Firea a plecat și ea cu alt șofer, să-și caute bărbatul, și a lăsat copilul în grija maică-si și a surorilor mai mici. Dintr-o ladă de lemn de la magazinul tatei, în care au fost sticle cu votcă, Cuza i-a meșterit copilului un căruț adevărat, la care a prins și două roți de la un samocat [trotinetă] stricat. Acum, când ies în drum să se joace, surorile mai mici ale Firei – Nuța și Ioana – îl târâie cu ele peste tot. Este copilul tuturor și fetele din mahala se joacă cu el toată ziua, de parcă ar fi o păpușă. Îl poartă în brațe pe rând și-i cântă de leagăn, când plânge. Uneori îl duc până la Marișca lui Fulică, care are tot timpul copii mici, să-i dea și lui țâță. În rest, îi mestecă biscuiți și-i dau să-i sugă într-un colț de pelincă. Eu nu-l port în brațe și nici dopuri de pâine nu-i fac. Fiindcă mi-e teamă că o să-mi spună și mie mamă, când o să crească. Și-atunci n-o să pot pleca în lumea mare. Eu n-o să-mi las copilul pe mâini străine, cum a făcut Firea.

***

Frate-miu e tare frumos. Toate fetele din școală visează să prietenească cu el. Numai din cauza asta, prietenesc și cu mine. Să fie mai aproape de fratele meu. Mai toate îi scriu bilețele de dragos- te și se pun bine pe lângă mine, să i le transmit. Pentru un bilețel, eu le iau câte un măr, iar pentru o scrisoare mai lungă – o rublă.

Acasă eu le citesc și le aranjez în clituri separate. De la fete frumoase, de la fete urâte și de la proaste. Pe cele scrise frumos, mi le las mie. Oricum, frate-miu nu citește niciuna și nu-l interesează deloc ce-i scriu fetele despre dragoste. Și nu de-atâta că-i mândru. El nu citește, ca mine, tot ce-i cade sub mână.

Fiindcă eu nu sunt nici frumoasă și nici așa exemplară ca el, mie nu-mi scrie nimeni scrisori. De aceea am timp berechet să răspund eu, în locul lui, fetelor. Mai ales celora care știu că au bani. Pentru răspuns eu le iau câte încă o rublă. Pentru muncă. Nu-i ușor să scrii atâtea scrisori, la atâtea fete diferite, și să nu le încurci între ele. Cel mai important e să nu fac greșeli gramaticale. Altfel, s-ar pricepe că nu fratele meu le-a scris.

Cu Galea corespondez aproape de-un an. De fiecare dată când îi aduc un răspuns, ca și cum de la frate-miu, ea se închide în toaletă și iese de acolo cu ochii înlăcrimați. Îi dau batista mea să-și sufle nasul, fiindcă știu de ce e așa de emoționată. Ei îi scriu cele mai frumoase scrisori. Când își lasă capul pe umărul meu și oftează, e așa de gingașă și neajutorată, că îmi vine să mă îndră- gostesc de ea, în locul lui frate-miu. Toate scrisorile ei, legate cu panglică, le țin aparte de celelalte. De câte ori sunt singură-acasă, le citesc din nou și vărs lacrimi amare, că nu sunt băiat. Frumos ca și frate-miu.

Fotografie principală preluată de pe Pexels.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK