Arte vizuale / Expoziție

Priviri în afară & înăuntru de la 10 artiști tineri care expun la „Diploma”

De Scena 9

Publicat pe 5 octombrie 2023

Zece artiste și artiști tineri vorbesc despre lucrări ale lor, în care privesc fie către lumea din afara lor, cu amenințările și crizele ei acute, fie către lumea dinăuntru, cu labirinturi și procese care se cer descoperite. Dar și despre cele mai apăsătoare probleme pentru artiștii emergenți din România lui 2023.


 

Sâmbătă, 7 octombrie, Diploma Show creează, pentru al zecelea an, un spațiu de expunere, cunoaștere și dialog pentru cele mai noi generații de artiști, arhitecți și designeri din România. Timp de o săptămână întreagă, puteți parcurge harta pe care o schițează lucrările lor în cadrul mai multor expoziții & evenimente din spații ale Bucureștiului. Această hartă e în același timp o oglindă: ea reflectă preocupările personale, culturale și sociale ale artiștilor tineri, provocările și întrebările pe care le lansează către vizitatori, colegi, instituții, societate. Foarte important, ea reflectă și dificultățile de care se lovesc majoritatea artiștilor și artistelor care își urmează studiile în universitățile românești sau care încearcă să-și construiască un drum pe cont propriu. Expozițiile în care le veți descoperi lucrările sunt, în același timp, spații de reflecție despre precaritate, instabilitate, lipsa unor infrastructuri de suport. 

Pe post de invitație la Diploma Show, am rugat zece artiste și artiști  să ne spună care e miza lucrărilor pe care le-au conceput pentru această expoziție simbolică, care încheie unul dintre parcursurile lor de învățare instituțională. I-am rugat să ne împărtășească și cele mai grele încercări cu care se confruntă la început de drum profesional. 

Lucrări din seria „Între Utopie și Realitate”

Alexandra Macarie, Între Utopie și Realitate

Alexandra Macarie a studiat pictura la Facultatea de Arte Vizuale și Design de la Universitatea Naţională de Artă „George Enescu” din Iași. În seria „Între Utopie și Realitate”, expusă la Diploma, explorează relațiile încâlcite dintre oameni și natură.

Pentru mine, cel mai important este mesajul puternic și provocator al lucrării mele, despre relația noastră cu mediul înconjurător și impactul pe care îl avem asupra acestuia. Eecologia aduce la lumină aspectele negative care se răsfrâng asupra lui înconjurător: poluarea, pierderea biodeversității, defrișarea sau consumerimul. Proiectul are ca subiecte principale atât ființa umană, cât și lumea plantele și animalele, transpuse în discursul meu pictural sub forma unor personaje în jurul cărora gravitează toate aceste probleme. M-aș bucura ca lucrarea mea să provoace o reflecție profundă în interiorul celor care vin în contact cu ea și să inspire publicul să mediteze asupra modului în care acțiunile noastre individuale și colective afectează mediul, vegetația, animalele și în cele din urmă, omul. De asemenea, m-aș bucura ca prin intermediul conceptelor pe care le-am inclus în lucrarea mea să pot relata distanța tot mai mare dintre ființa umană și mediul natural, arătând că ecourile acestei depărtări se resimt profund în societatea contemporană.  

Una dintre cele mai dificile provocări cu care mă confrunt ca artist tânăr în România lui 2023 este accesul limitat la resurse și oportunități în domeniul artistic. Cultura și artele pot avea tendința să fie subfinanțate, iar spațiile expoziționale și sursele de finanțare pot fi limitate. De asemenea, navigăm într-o industrie ce se află în continuă schimbare, fiind important să ne adaptăm practicile artistice la noile tehnologii și mediul digital, lucru care poate fi, de asemenea, o provocare. 

Detalii din proiectul „Risipit”

Andrei Gavrilița, Risipit 

Andrei Gavrilița este fotograf și a studiat la Facultatea de Arte Vizuale și Design de la Universitatea Naţională de Artă „George Enescu” din Iași. „Risipit” este o instalație în care investighează vizual cataloagele publicitare primite în cutiile poștale.

Risipit demonstrează modul în care interpretarea artistică poate atrage atenția unui public asupra unor probleme sau aspecte ale vieții care, în mod normal, sunt ignorate. Lucrarea mea vorbește despre publicitate, ecologie și tehnologie. Subiectul este revista publicitară – hârtie subțire, print ieftin, produsă în masă. Iar fotografierea revistelor este făcută prin intermediul scanerului – un instrument de digitalizare a documentelor importante. În consecință, proiectul se bazează pe această contradicție, în care revista scanată devine un al treilea obiect, creat prin combinarea celor două concepte, un ieftin important care cere atenție. Aș vrea ca Risipit să declanșeze o examinare a ceea ce ne înconjoară și ce consumăm zilnic. În special, este vorba despre publicitatea omniprezentă, care ne afectează în moduri pe care nici nu le conștientizăm. Lucrarea atinge și o temă ecologică legată de aceste reviste și cataloage comerciale, produse și distribuite în masă, o mare parte din ele ajungând direct în coșul de gunoi, în cel mai bun caz.

Din păcate, este foarte scump să produci printuri fotografice calitative. Acest lucru face ca forma finală a proiectelor mele să rămână, pentru mult timp, în format digital, postate pe diferite platforme, ceea ce nu se compară cu obiectul fizic.

Detalii ale unor lucrări din seria „Habitat. Spațiu simulat”

Alexandra Ciorcilă, Habitat. Spațiu simulat

Alexandra Ciorcilă a studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca. Proiectul „Habitat. Spațiu simulat” are ca punct de pornire criza locuințelor și viața oamenilor fără adăpost.

Subiectul pe care lucrările mele îl prezintă este unul relativ sensibil, dar pe de altă parte, prea puțin dezbătut. Proiectul meu este ancorat într-o problemă socială curentă legată de viața persoanelor fără adăpost și criza locuințelor. Având în vedere lipsa de atenție asupra subiectului, cred că simpla vizualizare a lucrărilor este un început bun pentru aducerea la cunoștință pe un plan mai larg subiectului. Îmi doresc ca prin lucrările mele să ajut privitorii să conștientizeze profunzimea situației în care mulți oameni se află, și eventual să declanșeze compasiune. Consider că atitudinea generală pe care noi, ca societate, o îmbrățișăm în mod normal este foarte individualistă. Afundându-ne în această mentalitate, și probabil din dorința de a ne apăra propriul interes, pare că am abandonat în totalitate orice urmă de empatie și suport pentru cei în situații mai precare decât ale noastre. Mi-ar plăcea ca acest proiect, pe lângă discuții și gânduri care s-ar naște, să sădească în privitori mai multă amabilitate și afecțiune pentru cei din jurul lor.

Ca tânăr artist, sunt multe aspecte de care te izbești pentru prima dată și care sunt, cel puțin pentru început, dificile. Pe lângă aspectul creativ, un artist trebuie să fie om de afaceri, bun orator, să fie sociabil și mai ales să se promoveze eficient, acest din urmă aspect fiind (cel puțin din punctul meu de vedere) cel mai greu de jonglat. Este complicat până și pentru un artist cu experiență să găsească modalități eficiente în a se promova. Neavând în spatele nostru experiența unui artist cu vechime, este cu atât mai dificil să fim luați în serios de către galerii sau instituții de artă, fapt care complică colaborarea dintre acestea și noi ca tineri artiști, și astfel devine mai anevoios pentru noi întreg procesul de expunere și promovare.

Detalii din seria „Lumea de dincolo de percepție”

Alexandra Cristina Duță, Lumea de dincolo de percepție

Alexandra Cristina Druță a studiat grafică la Universitatea Națională de Arte din București. În proiectul „Lumea de dincolo de percepție”, explorează critic lipsa de reacție în fața amenințării climatice și legăturile haotice dintre lumile naturale și cele construite.  

Pentru mine, aspectul cel mai crucial al lucrării este potențialul său de a facilita o conștientizare profundă cu privire la amenințarea încălzirii globale. M-ar bucura dacă lucrarea ar reuși să provoace în privitor un moment de introspecție referitor la aspectele problematice ale societății și dacă ar declanșa în acesta o atitudine proactivă în privința schimbărilor climatice. Consider că „acolo unde sunt mulți, puterea crește” și că atunci când oamenii se unesc în jurul unei cauze pot aduce schimbări semnificative. De aceea, sper ca această lucrare să ofere oamenilor curajul de a-și face vocea auzită în fața problemelor apăsătoare ale timpurilor noastre.

M-am confruntat foarte mult cu dezamăgirea față de mine, dar și față de piața de artă din România. Dezamăgirea provine adesea din presiunea de a reuși rapid, din lipsa recunoașterii și susținerii financiare și din așteptările ridicate. Am simțit deseori că duc o luptă constantă de a-mi păstra încrederea și motivația.

Emilia Boșoi, Identitate 2.0

Emilia Boșoi a studiat arte decorative & design la Universitatea de Arte din București. În instalația „Identitate 2.0” are ca focus tehnologiile supravegherii, cu tot arsenalul lor de întrebări despre etică, încredere, control, libertate.

Probabil cea mai importantă miză a lucrării mele este aceea de a evidenția și de a provoca reflecție cu privire la intruziunea și impactul pe care tehnologiile de recunoaștere facială le au asupra vieții noastre cotidiene și asupra conceptului de intimitate și identitate. Camerele de supraveghere și recunoașterea facială sunt omniprezente în societatea contemporană, iar mulți oameni nu realizează cât de mult sunt monitorizați în mod constant. Prin lucrarea mea, încerc să aduc în atenția publicului această realitate și să îi fac să se gândească la modul în care supravegherea excesivă poate afecta individualitatea și libertatea noastră.

Una dintre cele mai mari dificile părți ale meseriei de artist este asigurarea unui venit constant. Arta este o vocație care implică adesea contracte temporare, perioade de incertitudine financiară și o luptă constantă pentru a obține finanțare pentru proiectele mele. 

Detalii din instalația „Ce-ar fi dacă ai îmbrățișa stereotipul din tine?”

Radu Mihai Tănasă, Ce s-ar întâmpla dacă ai îmbrățișa stereotipul din tine?

Radu Mihai Tănasă lucrează cu video, software și performance și a studiat artele la St. Joost School of Art & Design. În instalația „Ce s-ar întâmpla dacă ai îmbrățișa stereotipul din tine” investighează expresii ale identității masculine balcanice.

Foarte important pentru mine este modul în care ne raportăm la diaspora și la situațiile cu care se confruntă zilnic, mai ales când e vorba de percepția de sine la nivel psihologic, social și cultural. Fiecare român care se mută în străinătate suferă o (mini) criză de identitate. În media se prezintă mereu doar două extreme, cel al emigrantului model și cel al interlopului; iar asta nu ajută deloc. Îmi doresc ca lucrarea mea să deschidă un dialog mai profund cu privire la cum ne percepem și cum ne prezentăm ca identitate socială și culturală în contextul european. Conceptul de disforie culturală joacă aici un rol extrem de important și ar trebui discutat mult mai pe larg în spațiul public românesc.

Cu siguranță, o are dificultate pentru artiști sunt limitările financiare/ economice. Este adevărat că trebuie să muncești mult și să fii dedicat, însă fără ajutorul familiei sau al prietenilor și fără surse de venit secundare nu aș fi ajuns nicăieri.

Detalii din instalația „Mecanici nedomesticite ale trupului”

Gabri Roșca, Mecanici nedomesticite ale trupului

Garbi Roșca a studiat grafica la Universitatea Națională de Arte din București. În instalația „Mecanici nedomesticite ale trupului” revizitează tema abuzurilor sexuale între copii și a traumelor pe care le lasă în urmă.

Fiind despre abuzul sexual dintre copii, cea mai importantă miză a lucrării este conștientizarea acestui tip de abuz și faptul că are loc mult mai frecvent decât avem impresia. Pentru persoanele care au experimentat acest tip de traumă, este important pentru mine să declanșeze reasigurarea că ceea ce li s-a întâmplat este valid și că e într-adevăr un eveniment cu impact major, deși provocat neintenționat de către un copil. Iar pentru cei care nu au avut o astfel de experiență, sper ca lucrarea mea să îi facă să empatizeze, poate chiar să se gândească la cei din apropierea lor care nu au deschis acest subiect niciodată, fiind ceva atât de greu de abordat și cu atât de puține resurse.

O dificultate, ca artist, este intrarea pe piața de muncă, mai ales dacă ești timid. Chiar și ca extrovertit, eu am simțit o dificultate puternică în a face networking. Însă, cel mai greu s-a simțit depășirea burnout-ului după cinci ani de facultate, în care simțeam constant că trebuie să produc ceva care să-mi depășească așteptările. 

Lucrări din proiectul „Vortex”

Anca Mihaela Enache, Vortex

Anca Mihaela Enache a studiat la Universitatea Națională de Arte din București. „Vortex” vorbește despre memorie și procesele prin care se șterge, despre emoții și căi de reprezentare.

Îmi doresc ca lumea care vine la expoziție să se regăsească în proiectul meu. Cred că tema memoriei va rezona cu mulți privitori. Proiectul explorează modul în care spațiile și lucrurile pot declanșa amintiri și cum acestea pot deveni neclare și fragmentate odată cu trecerea timpului. Pentru mine, batistele au fost elementul declanșator a unui val de sentimente. Instalația îi invită pe oameni să reflecteze asupra propriilor experiențe legate de memorie și pierdere și de a le  reaminti importanța persoanelor din viața lor și felul în care ele ne marchează, chiar dacă nu mai sunt printre noi.

Pentru mine, ca artistă, este o provocare faptul că în România nu există un interes mai extins pentru artă, cu excepția orașelor mari, iar lipsa spațiilor și galeriilor se resimte. Dacă anul acesta nu aș fi decis să continui și să aplic la master, m-aș fi simțiți destul de pierdută, neștiind încotro să o apuc și ce să fac mai departe ca să continui în domeniul pe care mi l-am ales, în special dacă m-aș fi întors în orașul natal, Brașov.

Detalii din proiectul „Muted Memory”

Daria Rusu, Muted Memory

Daria Rusu a studiat arte decorative și design la Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca. „Muted Memory” explorează relațiile intime și misterioase cu natura, curiozitatea în fața formelor și diversității ei.

Îmi doresc ca lucrarea mea să aibă un impact pozitiv asupra modului în care privitorul se raportează la propria relație cu natura.  Ea invită la introspecție și meditație asupra propriilor rădăcini, asupra modului în care sunt interconectate toate lucrurile din lume. M-ar bucura ca lucrarea mea să stârnească curiozitatea pură, să îndemne la căutarea și descoperirea detaliilor ei. Cred că, dacă fiecare dintre noi ar privi cu o astfel de uimire natura, relația noastră cu ea s-ar schimba complet, am dori să o protejăm mai mult, pentru că face parte din noi la fel de mult cum și noi facem parte din ea.

Nu există o rețetă pentru succes în munca artistică, iar în perioada aceasta sunt momente în care simt un zbucium mai mult sau mai puțin existențial în legătură cu acest drum. Caracterul nișat al consumului de artă, găsirea proiectelor potrivite și câștigarea unui trai decent sunt doar câteva din provocările cu care mă confrunt acum. Mulți dintre noi sunt nevoiți să lase arta pe plan secundar.

Lucrarea „Emergența artelor vizuale: labirintul cunoașterii”

Ioana Mihai, Emergența în artele vizuale: Labirintul cunoașterii

Ioana Mihai a studiat arte decorative și design la Universitatea Națională de Arte din București. „Emergența în artele vizuale: Labirintul cunoașterii” este o sculptură-protest, care atrage atenția asupra precarității și instalbilității prin care tinerii artiști și tinerele artiste din România prezentului sunt nevoiți să navigheze.

La un nivel mai profund, mă interesează o conștientizare a potențialului pe care îl are sectorul cultural în dezvoltarea națională, iar pe termen scurt vreau să încurajez artiștii să se caute, dar să o facă ancorați în realitate, fie că vorbim de urmarea unui model sau de crearea propriei platforme. Îmi doresc ca lucrarea mea să declanșeze o dorință mai mare de colaborare, care să faciliteze găsirea unei rezolvări mai productive pentru labirintul în care ne aflăm. Cred sincer că cooperarea între artiști este cât se poate de benefică și binevenită.

Pentru mine, mereu a fost un impediment puntea cu realitatea. Am ajuns cu greu să cunosc platformele de finanțare din domeniul artistic și asta pentru că nu există o practică a cultivării unei atitudini echilibrate. Vorbesc în mod special despre lipsa preocupării instituțiilor de artă față de acomodarea viitorilor profesioniști cu precaritatea direcției și poate mai important decât atât, găsirea alternativelor sustenabile în diversele aspecte individuale de interes.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK