Într-o săptămână istorică, artistul portorican Bad Bunny a luat premiul Grammy pentru Albumul anului și va urca pe scena de la Super Bowl — și toate astea în spaniolă. Cântă trap și reggaeton și nu se sfiește să-l critice pe Trump. Ce ne spune ascensiunea lui fulminantă către succes despre cine are voie să fie vizibil în centrul culturii americane?
Duminică, 8 februarie, Bad Bunny susține concertul din timpul pauzei de la Super Bowl — cele mai urmărite 15 minute ale televiziunii americane în fiecare an. Cu doar o săptămână înainte, a urcat pe scena premiilor Grammy pentru a primi un premiu istoric. Pentru prima dată, un album în limba spaniolă a fost numit Albumul anului. Lumea e a lui Benito, noi doar trăim în ea.
Cel mai probabil știi deja că Bad Bunny e numele de scenă al artistului portorican Benito Antonio Martínez Ocasio. În ultimii cinci ani, a fost de trei ori cel mai ascultat artist la nivel global, conform topului Spotify. Devenit faimos prin amestecul său unic de Latin trap și reggaeton, cântă în spaniolă, refuză asimilarea culturală și critică des politicile anti-imigrație ale administrației Trump. Deși ascultătorii din afara Americii Latine nu tind să asocieze genurile muzicale care i-au adus popularitatea cu muzica de protest sau politică, ambele au servit frecvent ca platformă pentru comunitățile marginalizate și unelte pentru mobilizarea politică. Aducându-le în mainstreamul global, Bad Bunny le oferă o dimensiune și mai mare.
Super Bowl, meciul care decide campioana anului în liga națională de fotbal american profesionist, nu e doar un eveniment sportiv, ci și un moment în care cultura populară americană își negociază public identitatea. În mod tradițional, scena de la pauză a funcționat ca un spațiu al consensului: sigur, neutru. Lucrurile au început să meargă într-o direcție mai diversă și mai puțin convențională în ultimii șase ani, de când responsabil pentru selecția artistului este producătorul Jay-Z. Astfel, anul trecut headliner a fost pentru prima dată un artist rap: Kendrick Lamar.
Totuși, faptul că duminică, la a 60-a ediție a finalei de fotbal, acest spațiu va fi ocupat de Bad Bunny transformă momentul într-unul inevitabil politic. Într-o perioadă în care simpla folosire a limbii spaniole a devenit pretext de violență instituțională în Statele Unite ale Americii, concertul din pauza Super Bowl-ului, urmărit de peste 100 de milioane de oameni, oferă un răspuns bun la întrebarea cine are voie să fie vizibil în centrul culturii americane?
Un Grammy istoric
Săptămâna trecută, la ceremonia premiilor Grammy, în timp ce sala a izbucnit în aplauze, Bad Bunny părea copleșit de emoție – zeci de secunde la rând și-a ascuns lacrimile cu mâna, înainte să urce pe scenă pentru a primi premiul pentru cel mai bun album al anului. Au început să curgă acordurile nostalgicei „DtMF”, piesa care dă și titlul albumului. Debí tirar más fotos, lansat în urmă cu un an, este o declarație de iubire pentru Puerto Rico, dar și un protest pentru independența sa.
Premiul Grammy celebrează un album latino până în măduva oaselor într-o perioadă în care ostilitatea guvernului american față de imigranți a atins un vârf. Deportările în masă țintesc disproporționat comunitățile latino-americane, iar acum cinci luni, au fost ridicate restricțiile privind profilarea rasială pentru Serviciul de Imigrare și Control Vamal al Statelor Unite (ICE). Devenea practic legal ca agenții să oprească și să interogheze pe cineva doar pentru că vorbește spaniolă în public. Astfel, alegerea de a înmâna cel mai important premiu american pentru muzică unui artist care nu a făcut compromisul de a cânta în engleză, și care urma să-și țină discursul de mulțumire tot în spaniolă, putea fi citită ca un protest simbolic în sine.
Spre surpriza nimănui, Benito nu s-a rezumat la protestul simbolic. Când a urcat prima dată pe scenă, pentru a accepta premiul pentru cel mai bun album de música urbana al lui 2025, a trecut puțin pe engleză cât să denunțe politicile ICE: „Nu suntem sălbatici, nu suntem animale, nu suntem extratereștri. Suntem oameni și suntem americani”.
Discursul de la Grammy nu a fost un gest izolat. Nu era prima dată când artistul vorbea public de ICE. În turneul de promovare al Debí tirar más fotos, Bad Bunny a sărit intenționat Statele Unite, explicând că s-a temut ca raidurile ICE să-i țintească pe oamenii care ar fi venit să-l vadă.
Nu era nici prima dată când protesta asumat, fără subtilități. A fost unul din elementele definitorii ale carierei sale.
Ascuțitul cuțitelor
Unul dintre momentele cheie ale implicării sale politice a venit în vara lui 2019. Bad Bunny era în turneu prin Europa, când în Puerto Rico a izbucnit mișcarea de protest #RickyRenuncia. Protestatarii cereau demisia guvernatorului Ricardo Rosello, după ce Centrul de Jurnalism Investigativ din Puerto Rico a făcut publice 900 de pagini de chat-uri între Rosello și cercul său imediat din administrație. „RickyLeaks” a dezvăluit mesaje în care erau luate la mișto victimele uraganului María, comentarii misogine, insulte homofobe, dovezi de rasism și clasism. După mai mulți ani în care portoricanii înduraseră austeritate extremă și incompetența guvernului în fața dezastrelor naturale, aceasta a fost picătura care le-a umplut paharul.
Când a văzut ce se întâmplă, Bad Bunny și-a întrerupt turneul și s-a întors acasă, ca să participe la proteste. „Oamenii mei au nevoie de mine!! Și eu am nevoie de ei”, explica în descrierea clipului postat pe Instagram în 15 iulie 2019. „Credea că e datoria lui civică de portorican și voia să fie martor la ceva istoric”, scriu Vanessa Díaz și Petra R. Rivera-Rideau, autoarele „PFKNR: How Bad Bunny Became the Global Voice of Political Resistance”, în care examinează atent abordările politice ale lui Bad Bunny și semnificația lor în și dincolo de Puerto Rico.
La proteste s-a alăturat altor muzicieni – Residente, iLe sau Ricky Martin – și a fluturat steagul pentru independența Puerto Rico, cățărat pe o boxă dintr-o dubiță albă. Această imagine cu el a devenit una dintre cele mai reprezentative ale mișcării, care a mobilizat până la o treime din populația insulei. Participarea vedetelor portoricane a însemnat și că protestele au beneficiat de mai multă atenție în mass-media americană, explică Diaz și Rivera-Rideau. Tot ele scriu:
„Muzica, și în special reggaetonul, a fost cea care a unit portoricanii în timpul protestelor. Era profund palpabil faptul că, pe străzi, oamenii simțeau în mod inevitabil frustrare, furie și indignare, alături de bucurie, iubire și plăcere, adesea pe ritmul sau în corul hiturilor reggaeton.”
Nu e ceva nou pentru spațiul cultural în care aveau loc demonstrațiile. Toată tradiția genului e marcată de această dualitate. Ca teritoriu al SUA, invadat de acestea în 1898, în urma războiului Spaniol-American, insula a fost supusă controlului politic fără reprezentare deplină, o realitate care continuă să-i modeleze cultura și identitatea. De exemplu, rezidenții din Puerto Rico nu pot vota la alegerile prezidențiale din SUA, nu au reprezentanți în Senat, iar în Congres au doar un reprezentant fără vot. Prin urmare, deși sunt supuși multor legi federale și plătesc, nu au un cuvânt de spus în structurile care decid aceste legi și taxe. Ca răspuns la această relație colonială continuă, portoricanii au găsit modalități de a-și afirma mândria, memoria și rezistența prin expresie creativă, în special prin muzică. Una din ele a fost reggaetonul, care a apărut în underground, modelat de viața de zi cu zi și de luptele comunităților marginalizate.
În 2019, o altă contribuție a artiștilor a devenit o coloană sonoră neoficială a protestelor: piesa „Afilando los Cuchillos” („ascuțirea cuțitelor”, n.r.). Residente, Bad Bunny și iLe au scris-o peste noapte. (Fiecare și-a scris independent partea în jurul aceleiași metafore, a ascuțirii cuțitelor) În strofele lui, Bad Bunny se referă direct la chat-urile în care Rossello face mișto de morții din cauza uraganului Maria și la homofobia sa:
Y que se enteren to’s los continente’
Que Ricardo Rosselló es un incompetente
Homofóbico, embustero, delincuente
A ti nadie te quiere, ni tu propia gente
Și să se afle pe toate continentele
Că Ricardo Rosselló e un incompetent
Homofob, șarlatan, delincvent
Nu te iubește nimeni, nici măcar ai tăi
În mijlocul protestelor, au lansat piesa pe Youtube în dimineața zilei de 17 iulie. În mai puțin de 24 de ore, ajunsese la 2,5 milioane de vizualizări și se auzea peste tot în Puerto Rico.
Popularitatea lui Bad Bunny a contribuit la creșterea atenției globale acordate demonstrațiilor. În același timp, implicarea lui politică i-a amplificat propria vizibilitate. A fost un punct de cotitură pentru Benito, parte a unei generații care a cunoscut o scădere dramatică a calității vieții, imposibil de disociat de lunga istorie a colonialismului american. Din acel punct încolo, a fost constant asociat cu o voce a rezistenței portoricane. Iar această asociere nu a fost niciodată mai clară decât pe Debí tirar más fotos.
Pe cea mai politică piesă piesă de pe album, „LO QUE LE PASÓ a Hawaii”, militează direct pentru independența Puerto Rico, dar vorbește și despre exodul masiv al tinerilor de pe insulă, din cauza unei profunde crize economice și politice. Pe „Mudanza” leagă povestea părinților lui de cea a țării sale și amintește de cenzura impusă de Statele Unite în Puerto Rico în primele decenii ale secolului XX, după ce au invadat insula: Aquí mataron gente por sacar la bandera. Por eso es que ahora yo la llevo donde quiera, cabrón, ¿qué fue? Iar metafora despărțirii de pe suava „Turista” atrage atenția și asupra gentrificării și naturii exploatative a turismului pe insulă.
Într-un interviu pentru The New York Times, Bad Bunny spunea că a vrut să „planteze o sămânță”, în special pentru tinerii din Puerto Rico, pentru a-i determina să se gândească critic la rădăcinile și moștenirea lor și forțele care amenință să le distrugă.
Bad Bunny ca aliat
De-a lungul anilor, Bad Bunny a fost lăudat pentru susținerea arătată comunității LGBTQ și pentru abordarea sa fluidă din punctul de vedere al genului. A purtat des fuste și accesorii feminine sau și-a pictat unghiile. În februarie 2020, Bad Bunny a cântat la The Tonight Show îmbrăcat în fustă, un sacou roz și un tricou pe care scria, în spaniolă: „Au ucis-o pe Alexa, nu un bărbat în fustă”, referindu-se la Alexa Negrón Luciano, o femeie trans fără adăpost, împușcată cu câteva zile înainte pe o stradă din Puerto Rico. Zile la rând, mass-media o numise „un bărbat în fustă”. O lună mai târziu, lansa clipul pentru „Yo perreo sola” (la care e și co-regizor) unde apare spectaculos în drag.
Unele voci mai critice l-au acuzat de queerbaiting și că profită de pe urma culturii queer fără a se identifica drept queer el însuși. Și când André Wheeler scrie în The Guardian că: „Devine evident că poți câștiga mai mult capital din a purta activismul queer al momentului ca pe un costum decât a-l trăi și a-l întrupa cu adevărat”, e greu de contrazis.
Totuși, contextul contează. Alegerile celui mai popular artist într-un gen muzical definit de machism tind să aibă un impact social mare și transmit un mesaj clar și societății portoricane, acolo unde comunitățile LGBTQ continuă să se lupte cu discriminare sistemică, transfobie, homofobie sau chiar atacuri fizice. În capitolul „Bad Bunny and the Queer Transformation of Reggaeton” din colecția „The Bad Bunny Enigma” (2024), Carlos Rivera Santana și Omar Ruiz Vega argumentează că Bad Bunny nu doar a creat spațiu pentru expresiile feminității și queer prin imagistica din clipurile sale, ci a evidențiat, prin colaborările cu ei, și artistele și artiștii queer din reggaeton, precum Young Miko, Rainao sau Villano Antillano.
Cea din urmă explica foarte bine, într-un interviu din 2022, această complexitate a raportării la Bad Bunny ca la un queer icon: „De exemplu, lui Bad Bunny i se acceptă multe lucruri doar fiindcă rămâne un bărbat cis și hetero, foarte popular, iar acest privilegiu de persoană cishetero îi permite să adopte niște tendințe queer care altfel sunt condamnate. Pe mine, pe cei ca mine, ne omoară pe stradă.”
„Dar în același timp e adevărat și că (Bad Bunny) a pus pe masă conversații care trebuiau purtate. Punct. Și acum simt că a eliberat mult pe bărbații din Puerto Rico. Acum toți își fac unghiile fără niciun pic de rușine. Asta e foarte pozitiv, dar trebuie să mergem mult mai departe”, a adăugat ea.
Un feminism complicat
Similar, și feminismul lui Bad Bunny e complicat de faptul că uneori a îmbrățișat, la rândul lui, sexismul omniprezent în industrie. Mai ales pe albumele de la începutul carierei, versurile lui au obiectificat și suprasexualizat femeile, o tendință de care cu timpul s-a distanțat destul de mult. La premiile Billboard din 2020, nu doar și-a dedicat trofeul pentru Cel mai bun artist al anului femeilor, dar a și denunțat machismul și misoginia spunând: „Stop violenței sexiste, stop violenței împotriva femeilor”. În interviuri, a reclamat de mai multe ori faptul că femeile din industrie nu primesc respectul pe care îl merită. Iar în plan artistic, a colaborat frecvent cu o varietate de artiste, de la Becky G la Julieta Venegas, de la iLe la Young Miko sau The Marías.
Pe luminosul album Un verano sin ti (2022), piesa dream-pop Andrea, despre o fată care încearcă să rămână independentă și liberă într-o societate plină de sexism și violență de gen, iese în evidență cu melancolia ei. Un sondaj publicat în urmă cu câteva zile sugerează și că a avut un impact real. 69% din respondenții care știau cântecul spun că i-a făcut să conștientizeze mai bine violența de gen, în vreme ce aproape jumătate au spus că piesa a dus la discuții pe această temă cu familia și prietenii lor.
„Yo Perreo Sola” este considerat un imn feminist modern care apără libertatea femeilor de a dansa și a se distra singure, fără hărțuire sau presiune masculină. Doar că pe această înregistrare apare și o voce feminină: a artistei portoricane Nesi. Deși interpretează refrenul principal al piesei și este singura femeie de pe albumul YHLQMDLG, Nesi nu a fost creditată oficial ca artistă la lansarea single-ului. Detaliul nu anulează impactul piesei, dar reamintește că inclusiv un feminism asumat poate reproduce ierarhiile pe care pretinde că le contestă.
***
Bad Bunny nu e lipsit de contradicții, iar activismul lui nu e mereu coerent. Dar în vreme ce angajamentul lui pentru alte cauze poate fi uneori sub semnul întrebării sau perceput ca strategie de marketing, loialitatea lui față de Puerto Rico e imposibil de negat. „E pentru oamenii mei, cultura mea și istoria noastră”, a spus el când a fost anunțat că va fi headliner la Superbowl. 15 minute de concert nu vor schimba cursul istoriei Puerto Rico, chiar dacă Bad Bunny va rupe probabil toate recordurile de audiență. Totuși, 15 minute de concert pot face ce-a făcut muzica latino dintotdeauna: să-i aducă pe oameni împreună, într-un spațiu în care au loc simultan și bucuria, și frustrarea, și furia, și speranța.
Fotografie principală: Captură de ecran via YouTube/Apple Music
